Solitudine vs Singurătate
Singurătatea este marcată de simţul izolării. Solitudinea, pe de altă parte, este starea de a fi singur fără a te simţi singur şi poate conduce la cunoaştere de sine. Cum lumea se mişcă din ce în ce mai repede - sau poate doar ni se pare aşa cînd un e-mail traversează lumea în cîteva fracţiuni de secundă -, avem nevoie de o varietate de moduri de a face faţă presiunilor care rezultă din asta. Avem nevoie să păstrăm măcar un simulacru de echilibru şi sentimentul că putem conduce corabia vieţii noastre. Altminteri, ne simţim supraîncărcaţi, reacţionăm disproporţionat la neplăceri minore şi avem impresia că nu putem niciodată ajunge la liman. În ce mă priveşte, unul din feluri este căutînd, şi bucurîndu-ne de, solitudine. Acestea fiind spuse, trebuie făcută o distincţie importantă. Există diferenţe uriaşe între solitudine şi singurătate, deşi cei doi termini sînt folosiţi indistinct. Din afară, solitudinea şi singurătatea seamănă. Amîndouă sînt caracterizate de ideea de solitar. Dar asemănarea este doar la suprafaţă. Singurătatea este o stare negativă, marcată de sentimental de izolare. Simţi că ceva îţi lipseşte. E posibil să fii cu oameni şi totuşi să te simţi singur - poate că aceasta este cea mai amară formă de singurătate. Solitudinea este starea de a fi singur fără a te simţi singur. Este o stare pozitivă şi constructivă, de acord cu tine însuţi. Solitudinea este dezirabilă, starea de a fi singur(ă) în care-ţi eşti ţie însuţi o companie minunată şi suficientă. Este starea care poate fi folosită pentru reflecţie, căutare interioară, creştere sau plăcere de un anumit fel. Lectura aplicată necesită solitudine, ca şi contemplarea frumuseţii naturii, ca şi gîndirea şi creativitatea. Solitudinea sugerează liniştea care vine dintr-o stare de bogăţie interioară. E un mod de a ne bucura de calmul care ne satisface şi din care ne tragem energia. E ceva ce cultivăm. Solitudinea te împrospătează, este o ocazie de a ne reînnoi. Cu alte cuvinte, ne îmbogăţeşte. Singurătatea, dimpotrivă, este aspră, o pedeapsă, o stare de lipsă şi de nemulţumire marcată de simţul înstrăinării, conştiinţa unei singureli excesive. Solitudinea e ceva ce alegi. Singurătatea este impusă asupra ta de ceilalţi. Solitudinea restabileşte trupul şi sufletul. Singurătatea le pustieşte. (Hara Estroff MARANO , în Psychology Today, 25 aug. 2003)
