Şocul ideologic al studentului român plecat în Occident

George ŞIPOŞ
Publicat în Dilema Veche nr. 170 din 12 Mai 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

"Mă, tu te-ai făcut marxist" - mi-a spus cu o privire de reproş unul dintre profesorii mei de literatură română de la Universitatea din Bucureşti. Ne plimbam pe malul Dunării, într-o după-amiază sufocantă de iulie. El, venit într-o inspecţie de grad în urbea mea natală, eu, în vacanţă, proaspăt masterand al unei universităţi americane şi pregătit să mă întorc pentru doctorat. "Ba nu, dom’ profesor", am protestat. "Eh, nu, vorbeşti ca un marxist, atunci! Noi ne străduim să vă ţinem departe de marxism la facultate, iar voi plecaţi în Occident şi veniţi înapoi îndoctrinaţi. Ironia soartei, deh!" Nu mă gîndisem pînă atunci că cei doi ani petrecuţi la Universitatea din Pittsburgh mă schimbaseră într-atît. E adevărat că citisem enorm de multă teorie marxistă şi marxizantă. Dar îmi spusesem că trebuia să o fac, din moment ce domeniul meu de studiu îmi cerea să înţeleg teoria pentru a face judecăţi de valoare asupra operelor literare ale mişcării proletare din Japonia. Nume de care, pînă a fi ajuns în Statele Unite, nici nu auzisem erau acum parte din jargonul meu cotidian. Cum poţi să vorbeşti despre ideologie, fără să te referi la Louis Althusser? Sau despre teorie, fără să îl citezi pe Terry Eagleton? La începuturile educaţiei mele postuniversitare aceste nume erau atît de prezente în toate cursurile la care mă înscrisesem, încît nici măcar nu le mai asociam cu gîndirea de stînga. Auzisem înainte de a fi ajuns în Statele Unite că majoritatea universitarilor de acolo erau marxişti sau comunişti, dar nu am fost niciodată pe de-a-ntregul convins că e adevărat. Nu îmi puteam imagina că încă mai pot exista marxişti şi comunişti, după ce sistemul se prăbuşise lamentabil în Europa de Est. La Pittsburgh, şi mai tîrziu la Chicago, am avut ocazia să mă conving de contrariul. Şocul unei lumi academice care nu e de dreapta este primul cu care orice student în umanioare sau ştiinţe sociale are de-a face, odată ajuns la studii în Statele Unite. Puţine sînt universităţile sau colegiile de aici în care ţi se permite, ca student, îmbrăţişarea unui discurs academic antistînga. Marxismul este expresia dorinţei de schimbare socială, ceea ce poate să producă confuzie pentru oricine vine din România. Nu îmi puteam imagina că încă mai pot exista marxişti şi comunişti, după ce sistemul se prăbuşise lamentabil în Europa de Est. La Pittsburgh, şi mai tîrziu la Chicago, am avut ocazia să mă conving de contrariul. Am ascultat cu răbdare discursul profesorilor mei marxişti. Am încercat să le înţeleg punctul de vedere. Am citit şi mai mult Marx şi comentatori de-ai săi, pentru a fi la curent cu ce se întîmplă în lumea academică. Teoriile feministe, colonialiste, postcolonialiste, ale capitalismului tîrziu, globalismului (asta pentru a le numi numai pe cele din sfera postmodernismului) sînt derivate ale marxismului, iar fără a le cunoaşte nu ai validitate academică în Statele Unite. Am înţeles că cei mai mulţi universitari de aici se declară marxişti, dar nu şi comunişti. Aderă la teorie, dar nu la practică. Unii mi-au explicat despre capitalismul din Statele Unite. Le-am spus şi eu despre comunismul din România. Eu le-am povestit despre martirii din lagărele de muncă forţată, despre Canal şi Piteşti. Ei mi-au spus despre perioada prigoanei anticomuniste a anilor ’50, despre nedreptăţile mccarthyismului. Eu le-am reproşat că nu au nici o idee despre cum e să trăieşti într-o societate în care nu îţi sînt satisfăcute nici cele mai elementare drepturi umane. Ei mi-au dat să citesc în ziare despre sărăcimea Americii, care nu-şi poate permite cele mai elementare drepturi umane. Pînă la urmă, ne-am acceptat diferenţele ideologice şi am evitat subiectul. În acest context, pentru cei mai mulţi dintre colegii mei români din Statele Unite, alegerea unei teme de doctorat, cît mai neutre din punct de vedere politic, se dovedeşte o aventură. Profesorii de la colegiile cu pretenţii nu se îngrămădesc să-şi pună semnătura pe o teză în care teoria nu e bine stăpînită sau asupra căreia pot exista dubii privind înţelegerea gîndirii de stînga. Deşi există şi excepţii - iar coordonatorul lucrării mele de masterat s-a dovedit a fi una dintre ele -, dialogul academic dintre discipol şi profesor merge de obicei într-o singură direcţie: aceea a convertirii discipolului. O altă surpriză pe care nu o aşteptam de la mediul academic american a fost şi cea a modului în care se desfăşoară discuţiile din cadrul seminariilor. La Bucureşti, disecarea unui text se făcea, de obicei, sub îndrumarea profesorului, fiecare dintre studenţi exprimîndu-şi punctul de vedere pentru ca ceilalţi să îl dezbată. În Statele Unite, discuţia din seminarii lipseşte, înlocuită fiind de monologuri paralele. Nu vreau să generalizez, dar în patru ani de cursuri la nivel de masterat şi doctorat, am învăţat că atunci cînd nu eşti de acord cu părerea unui coleg sau cu a profesorului, e mai bine să nu te avînţi într-o dezbatere. Cel pe care îl interpelezi se va simţi agresat şi va prefera să nu-ţi răspundă, mai degrabă decît să se angajeze într-un dialog direct. Nu am de gînd să critic aici sistemul universitar american. În linii mari este foarte competitiv, iar cel postuniversitar produce rezultate de marcă, fiind unul dintre cele mai bune din lume. Pentru noi însă - studenţii veniţi din Europa de Est - cere flexibilitate şi un anumit grad de şiretenie. Cere, cum spunea acelaşi profesor al meu de la Bucureşti: "abilitatea de a nu te pierde pe tine însuţi". ____________ George Şipoş este doctorand în literatură japoneză la University of Chicago, SUA.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Rațele alergătoare indiene, folosite în România în loc de pesticide: „Au curățat, într-o săptămână, 1.200 mp”
O tânără din Sibiu, designer de permacultură, a implementat mai multe proiecte în care rațele indiene au fost folosite pentru „combaterea dăunătorilor, de către unele familii sau restaurante care au dorit să producă, ecologic, alimente pe proprietățile lor”.
image
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Potrivit unui studiu din 2022, cancerul pulmonar este cel mai frecvent tip de cancer din România,12.122 de pacienții fiind diagnosticați în fiecare an. De asemenea, tot el cauzează şi cele mai multe decese - 10.779 pe an.
image
Coreea de Nord spune că declarația nucleară emisă de China, Japonia și Coreea de Sud îi încalcă grav suveranitatea. „Este o bătaie de joc și o înșelătorie...”
Luni, după ce la Seul, în cadrul unui summit tripartit, China, Japonia și Coreea de Sud au discutat despre programul de înarmare nucleară al Coreei de Nord, Phenianul a anunțat că intenționează să lanseze un alt satelit de spionaj în zilele următoare.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.