Socrate a fost o pisică

Publicat în Dilema Veche nr. 946 din 26 mai – 1 iunie 2022
image

Fără îndoială că Platon l-ar fi înfierat pe Caragiale, etichetîndu-l drept un depravat – pentru filosoful grec, comedia era o imoralitate căci prin intermediul ei rîdem de ridicolul altora, de faptul că se cred mai inteligenți, mai virtuoși și mai buni decît sînt în realitate. Rîdem, cu alte cuvinte, de prostia umană, erijîndu-ne, prin acest rîs, în ființe superioare, considerîndu-ne, prin comparație, mai inteligenți, mai buni, mai virtuoși. La fel ar fi făcut și Aristotel care, deși aprecia istețimea și dezinvoltura conversațională ca forme de inteligență și spiritualitate, afirma că rîsul este, pînă la urmă, o formă de dispreț – pentru că rîdem, în general, de alții, iar glumele tind să devină o formă de batjocură. În manualul său pentru o viață echilibrată, Encheiridion, Epictet ne sfătuiește să nu rîdem „zgomotos, des sau neîngrădit”. Însă Epictet era un stoic, despre care se spune că n-ar fi rîs niciodată.

Această teorie a superiorității care provoacă rîsul, invocată de filosofii antici, a fost contracarată în secolul XX de „Teoria eliberării”, patentată de Sigmund Freud, care susținea că prin rîs ne eliberăm, de fapt, de stres. Freud explica de ce glumele fără perdea, sexuale, sau cele care abordează subiecte sociale și etnice delicate ne pot amuza – astfel, susținea el, energiile negative, care ar putea genera comportamente ostile, sînt eliberate prin supapa rîsului.

Totuși, de ce rîd bebelușii? Pentru că, nu-i așa, rîdem dinainte să vorbim, înainte ca mecanismul limbajului să dezvolte în noi conștiințe ale existenței și personalități care vin la pachet cu tot felul de nevoi, printre care și cele de superioritate, înfierate de filosofii antici, și cele de eliberare de stres, invocate de psihologi. Ce provoacă acel rîs inocent, nepervertit?

Probabil, uimirea pe care o simțim la contactul cu un univers necunoscut, hiperbolizat, colorat dincolo de marginile unui tipar pe care de pomană încercăm să-l prindem, de vreme ce acesta se tot modifică, pe măsură ce avem impresia că l-am dibuit, acel univers ionescian care ne readuce pe toți la stadiul de nou-născuți. De altfel, chiar dramaturgul avea să mărturisească, într-o conferință susținută la Institutul Francez din Italia, în 1958, că „e bine să le reamintim semenilor noștri niște lucruri pe care ei le pot uita sau de care nu sînt îndeajuns de conștienți”.

Într-adevăr, teatrul lui Ionesco ne reamintește, constant, de acea realitate dezarticulată, redusă la un cumul de mecanisme care funcționează după reguli pe care nu le putem înțelege, care e, pînă la urmă, realitatea lumii care ne întîmpină la  naștere și căreia încercăm să-i dăm un sens, pe măsură ce ne integrăm ei, îngropînd adînc în noi posibilitatea nonsensului.

Vorbind despre personajele sale, Ionesco spune că ele „nu mai știu să vorbească pentru că nu mai știu să gîndească și nu mai știu să gîndească pentru că nu mai știu să se emoționeze, să aibă pasiuni”. Totuși, ele interacționează energic, dezbat, se contrazic, trăiesc într-o lume a falselor silogisme – precum cel prin care Logicianul din Rinocerii îi demonstrează Domnului Bătrîn că Socrate a fost o pisică: „Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”. O logică preluată și dusă mai departe de către Domnul Bătrîn, care nu doar că e de acord că Socrate a fost o pisică, dar conchide și că a avut patru labe, de vreme ce pe motanul său îl cheamă tot Socrate.

Deși Ionesco nu a căutat umorul, declarînd că, de fapt, a vrut să scrie despre „tragedia limbajului”, pentru el umorul este singura salvare pe care o avem cînd trăim într-un context aberant. Iar declarația sa din 1958, consemnată în Notes et contre-notes, îi conferă cel puțin aceeași actualitate precum actualitatea lui Caragiale.

„Umorul înseamnă libertate. Avem nevoie de umor, de haz. În teatru, și în literatura actuală, umorul, hazul sînt alungate de spiritele conformiste: întîlnim aici fie spiritul bulevardier, modern, fie sordida «literatură» a angajării. Această lipsă de umor, această feroce angajare caracterizează felul nostru de a fi de la o vreme încoace. Hitler nu îngăduia umorul; Maurras așeza «politicul» în primul rînd; burghezii stalinismului, în Rusia sau în Occident, nu înțeleg imaginația și-i interzic să fie imaginativă, adică să fie liberă și revelatoare de adevăruri în libertatea ei; realismul bîntuie, un realism mărginit, limitat la un plan al realității atît de strîmt, atît de falsificat de fanatismul său, încît nu e decît cel al irealității înseși; iar sartrismele ne încleiază, ne înțepenesc în carcerele și fiarele acestei angajări care ar trebui să însemne libertate. Toate aceste «angajări» de astăzi sau de ieri au condus sau mai pot conduce de-a dreptul în lagărele de concentrare ale fanatismelor celor mai felurite și mai contradictorii, sau la instaurarea, materială și intelectuală, a regimurilor ale căror deosebiri și opoziții aparente nu fac decît să mascheze identitatea profundă, același spirit «serios».

Umorul te face să devii conștient, cu o luciditate liberă, de condiția tragică și derizorie a omului; nu poate exista adevăr decît lăsîndu-i inteligenței plenitudinea demersului ei, acest demers neputînd fi condus decît de artistul care, fără idei primite de-a gata, fără vreun ecran ideologic care să se interpună între el și realitate, este singurul în măsură să aibă, tocmai prin aceasta, un contact direct, deci autentic, cu această realitate.“ (Note și contranote, Editura Humanitas, 1992)

Foto: Jacques-Louis David - „Moartea lui Socrate” (wikimedia commons)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.