Socrate a fost o pisică

Publicat în Dilema Veche nr. 946 din 26 mai – 1 iunie 2022
image

Fără îndoială că Platon l-ar fi înfierat pe Caragiale, etichetîndu-l drept un depravat – pentru filosoful grec, comedia era o imoralitate căci prin intermediul ei rîdem de ridicolul altora, de faptul că se cred mai inteligenți, mai virtuoși și mai buni decît sînt în realitate. Rîdem, cu alte cuvinte, de prostia umană, erijîndu-ne, prin acest rîs, în ființe superioare, considerîndu-ne, prin comparație, mai inteligenți, mai buni, mai virtuoși. La fel ar fi făcut și Aristotel care, deși aprecia istețimea și dezinvoltura conversațională ca forme de inteligență și spiritualitate, afirma că rîsul este, pînă la urmă, o formă de dispreț – pentru că rîdem, în general, de alții, iar glumele tind să devină o formă de batjocură. În manualul său pentru o viață echilibrată, Encheiridion, Epictet ne sfătuiește să nu rîdem „zgomotos, des sau neîngrădit”. Însă Epictet era un stoic, despre care se spune că n-ar fi rîs niciodată.

Această teorie a superiorității care provoacă rîsul, invocată de filosofii antici, a fost contracarată în secolul XX de „Teoria eliberării”, patentată de Sigmund Freud, care susținea că prin rîs ne eliberăm, de fapt, de stres. Freud explica de ce glumele fără perdea, sexuale, sau cele care abordează subiecte sociale și etnice delicate ne pot amuza – astfel, susținea el, energiile negative, care ar putea genera comportamente ostile, sînt eliberate prin supapa rîsului.

Totuși, de ce rîd bebelușii? Pentru că, nu-i așa, rîdem dinainte să vorbim, înainte ca mecanismul limbajului să dezvolte în noi conștiințe ale existenței și personalități care vin la pachet cu tot felul de nevoi, printre care și cele de superioritate, înfierate de filosofii antici, și cele de eliberare de stres, invocate de psihologi. Ce provoacă acel rîs inocent, nepervertit?

Probabil, uimirea pe care o simțim la contactul cu un univers necunoscut, hiperbolizat, colorat dincolo de marginile unui tipar pe care de pomană încercăm să-l prindem, de vreme ce acesta se tot modifică, pe măsură ce avem impresia că l-am dibuit, acel univers ionescian care ne readuce pe toți la stadiul de nou-născuți. De altfel, chiar dramaturgul avea să mărturisească, într-o conferință susținută la Institutul Francez din Italia, în 1958, că „e bine să le reamintim semenilor noștri niște lucruri pe care ei le pot uita sau de care nu sînt îndeajuns de conștienți”.

Într-adevăr, teatrul lui Ionesco ne reamintește, constant, de acea realitate dezarticulată, redusă la un cumul de mecanisme care funcționează după reguli pe care nu le putem înțelege, care e, pînă la urmă, realitatea lumii care ne întîmpină la  naștere și căreia încercăm să-i dăm un sens, pe măsură ce ne integrăm ei, îngropînd adînc în noi posibilitatea nonsensului.

Vorbind despre personajele sale, Ionesco spune că ele „nu mai știu să vorbească pentru că nu mai știu să gîndească și nu mai știu să gîndească pentru că nu mai știu să se emoționeze, să aibă pasiuni”. Totuși, ele interacționează energic, dezbat, se contrazic, trăiesc într-o lume a falselor silogisme – precum cel prin care Logicianul din Rinocerii îi demonstrează Domnului Bătrîn că Socrate a fost o pisică: „Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”. O logică preluată și dusă mai departe de către Domnul Bătrîn, care nu doar că e de acord că Socrate a fost o pisică, dar conchide și că a avut patru labe, de vreme ce pe motanul său îl cheamă tot Socrate.

Deși Ionesco nu a căutat umorul, declarînd că, de fapt, a vrut să scrie despre „tragedia limbajului”, pentru el umorul este singura salvare pe care o avem cînd trăim într-un context aberant. Iar declarația sa din 1958, consemnată în Notes et contre-notes, îi conferă cel puțin aceeași actualitate precum actualitatea lui Caragiale.

„Umorul înseamnă libertate. Avem nevoie de umor, de haz. În teatru, și în literatura actuală, umorul, hazul sînt alungate de spiritele conformiste: întîlnim aici fie spiritul bulevardier, modern, fie sordida «literatură» a angajării. Această lipsă de umor, această feroce angajare caracterizează felul nostru de a fi de la o vreme încoace. Hitler nu îngăduia umorul; Maurras așeza «politicul» în primul rînd; burghezii stalinismului, în Rusia sau în Occident, nu înțeleg imaginația și-i interzic să fie imaginativă, adică să fie liberă și revelatoare de adevăruri în libertatea ei; realismul bîntuie, un realism mărginit, limitat la un plan al realității atît de strîmt, atît de falsificat de fanatismul său, încît nu e decît cel al irealității înseși; iar sartrismele ne încleiază, ne înțepenesc în carcerele și fiarele acestei angajări care ar trebui să însemne libertate. Toate aceste «angajări» de astăzi sau de ieri au condus sau mai pot conduce de-a dreptul în lagărele de concentrare ale fanatismelor celor mai felurite și mai contradictorii, sau la instaurarea, materială și intelectuală, a regimurilor ale căror deosebiri și opoziții aparente nu fac decît să mascheze identitatea profundă, același spirit «serios».

Umorul te face să devii conștient, cu o luciditate liberă, de condiția tragică și derizorie a omului; nu poate exista adevăr decît lăsîndu-i inteligenței plenitudinea demersului ei, acest demers neputînd fi condus decît de artistul care, fără idei primite de-a gata, fără vreun ecran ideologic care să se interpună între el și realitate, este singurul în măsură să aibă, tocmai prin aceasta, un contact direct, deci autentic, cu această realitate.“ (Note și contranote, Editura Humanitas, 1992)

Foto: Jacques-Louis David - „Moartea lui Socrate” (wikimedia commons)

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Experimentul social al unui român care a vrut să afle ce cred românii când li se spune că viaţa în luxul paradisului din Bali costă mai puţin decât în Cluj
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social. El a făcut o comparaţie „cosmetizată” a costului vieţii în paradisul din Bali, cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile acestul „clickbait” elaborat au fost surprinzătoare: oamenii au înghiţit „găluşca” şi au generat un trafic nebun postării.
image
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un reporter rus de la un cunoscut canal de YouTube a mers la McDonald's-ul rebranduit din Moscova, care s-a deschis pe 12 iunie, şi a spus că mirosul şi mâncarea sunt diferite.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.