Societatea fricii

Publicat în Dilema Veche nr. 361 din 13 - 19 ianuarie 2011
Societatea fricii jpeg

Ne-a fost, multora, îngrozitor de frică, înainte de 1989. Dacă nu am colaborat, într-o formă sau alta, am strălucit prin tăcere şi am cîştigat lupta cu Sistemul, prin neprezentare. Sau am făcut mici gesturi de frondă în cerc restrîns, eventual avînd grijă să ne asigurăm protecţia relaţiilor mai sus-puse. La autojustificări post festum nu ne-ntrece nimeni şi, de cele mai multe ori, chiar avem dreptate: regimul totalitar părea veşnic, delaţiunea era generalizată (deşi aveau şi delatorii fricile lor!), trebuia să supravieţuim în nişă, să păstrăm siguranţa familiei, să ne apărăm minimul confort personal şi oportunităţile profesionale, mai ales dacă aveam probleme la dosar, rude în străinătate ori călcam strîmb. În funcţie de vîrstă, întîlnim şi justificări retrospective de genul: păcat că eram prea mici, dacă eram maturi, dădeam cu ei de pămînt! Şi încă: da, ne-a fost frică, dar din cauza ticăloşilor ălora de activişti şi securişti (vorba comentatorilor noştri de fotbal: „Am fi cîştigat meciul, dacă ne lăsau adversarii să ne facem jocul“). Ne e frică şi azi să recunoaştem, individual, că am fost, cei mai mulţi dintre noi, nişte fricoşi acomodanţi, trăind în cercul nostru strîmt: c-eş‘ copil, nu dă bine la imagine, unde mai pui că, spre deosebire de „alţii“, mai fricoşi sau mai ticăloşi, noi tot am mai făcut cîte ceva! Ca de obicei, întotdeauna Ei au fost de vină, în timp ce Noi n-am avut ce face. Sigur că frica economică era şi ea prezentă pe atunci, şi încă din plin: frica de penuria crescîndă, de raţionalizări şi demolări, de faptul că „ăştia“ nu mai bagă nimic la Alimentara, de cîte şi mai cîte alte stihii pe care, ca bieţi oameni sub vremi, nu le puteam controla. Iar ceea ce ne consola, cît de cît, era, printre altele, strămoşeasca, fatalist-orientala zicală „Doamne fereşte de mai rău!“.

Dar azi? Azi, frica politică (deşi, după unii autori, nu a dispărut de tot) a lăsat locul, masiv, fricii economice şi sociale, pe care efectele crizei au amplificat-o apocaliptic. Mult mai intensă decît frica de ce se ţi întîmplă în mod efectiv este însă frica de ceea ce ţi s-ar putea întîmpla: frica de a-ţi pierde slujba sau frica de a nu rămîne muritor de foame, frica de a nu-ţi mai putea plăti ratele, frica de a nu rămîne pe margine, de a nu-ţi fi afectată imaginea... Într-o lume în care dictonul homo homini lupus se află mereu la ordinea zilei, mascat uneori sub deviza lui laissez faire (în asociere tacită cu laissez passer…), individul se simte vulnerabil, abandonat, prin urmare – tentat să caute protecţia găştilor sau coteriilor de tot felul şi să-şi reprime tentaţia de a ieşi din rînd, spre a putea supravieţui cît de cît confortabil. Inclusiv nonconformismul tinde să devină, în felul acesta, un conformism cu semn schimbat. Totalitar sau nu, paternalist sau indiferent, la noi Statul e privit de cetăţenii săi ca un duşman care nu le garantează ori apără drepturile, ci, dimpotrivă, încearcă să-i aservească, să-i abuzeze, să-i fraierească sau să-i jecmănească. În definitiv, nu-i aşa, justiţia e la cheremul „lor“, instituţiile publice sînt controlate de „ai lor“, iar oamenii nu au chef, nu ştiu, nu vor sau nu pot, din diverse raţiuni, să-şi apere drepturile individuale şi colective. Individualismul rămîne astfel, fatalmente, blocat în stadiul primar al egoismului, iar solidaritatea socială şi spiritul comunitar sînt substituite de prea multe ori (ca să nu spun de cele mai multe ori) prin solidarităţi interesate şi prin diverse forme de clientelism, totul sub semnul lui „fiecare se descurcă aşa cum ştie“. Adică prin oportunism, prin fugă (inclusiv în străinătate), prin dezimplicare cinică sau prin acceptarea pasivă a situaţiei pe care nu ai cum s-o influenţezi: „Doamne fereşte de mai rău“...

Frica este, prin excelenţă, defensivă şi, într-un sens rudimentar, conservatoare. Cît de bine este ea înrădăcinată în mentalul colectiv se poate vedea inclusiv din jocul echipelor noastre de fotbal, atunci cînd ies în lume: dacă se întîmplă să dea un gol, nu continuă să atace pentru a mai înscrie unul şi încă unul, ci se retrag speriate în apărare, încercînd disperat să conserve rezultatul, pasînd înapoi sau trimiţînd mingea în tribune. În asemenea condiţii, poţi spera cel mult la „mica ciupeală“, în nici un caz la performanţă.

Concluzia nu se arată a fi deloc roz: atomizată şi enclavizată în fond, cu, aşa-zicînd, răspundere limitată, societatea comunistă sau postcomunistă autohtonă a avut şi încă mai are drept liant fundamental frica – fie ea politică sau economico-administrativă. În orice caz: frica indivizilor aflaţi la cheremul autorităţii publice şi al arbitrariului instituţional. Iar această frică difuză este una prin excelenţă generatoare de iresponsabilitate publică şi anomie, comportamentul celor marcaţi de ea manifestîndu-se, pe de o parte, prin fentarea sistematică a regulilor scrise şi, pe de altă parte, prin aservirea timorată faţă de cele nescrise, „naturale“. Las la o parte faptul că neputinţa, pe care experienţa prelungită a fricii o generează, se converteşte, inevitabil, în resentiment, suspiciune şi agresivitate mocnită „la nivel individual şi colectiv“. 

Evident, frica păzeşte bostănăria, iar bătrînul Freud ne învaţă că însăşi civilizaţia umană se întemeiază pe „cenzura“ exercitată de Supraeu şi pe primatul principiului realităţii asupra celui al plăcerii. Problema e de cine/ce ne e frică: de Dumnezeu, de legi, de stat, de semenii noştri etc. Şi, mai ales, ce avantaje avem, ca indivizi şi ca societate, de pe urma acestor frici care ne condiţionează reflexele. În România recentă, s-ar zice că „şmecherii“, cei care ştiu să apese butoanele potrivite, cîştigă destul de bine de pe urma fricilor dominante. „Fraierii“, cei care nu ştiu să se descurce, mai pot să rabde. Doamne fereşte de mai rău…

Paul Cernat este critic şi istoric literar.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.
Agnès Varda (Guadalajara) 18 cropped jpg
Cum tratăm mitocanii
Într-o lume a asertivității, a agresiunii și-a violenței, tandrețea și compasiunea și-au pierdut întrucîtva din valoare.
p 11 jpg
Zigzag despre bun-simț
Deformația profesională mă face să fiu un observator sensibil la manifestările bunului-simț sau ale absenței acestuia.
p 12 jpg
p 13 sus jpg
Bunul-simț al bunelor simțuri
Bunul-simț apare astfel, în această lumină, ca avînd și o dimensiune politică.
p 14 WC jpg
O masă cu bune maniere
Obiceiul însă ar merita să fie menționat în codul bunelor maniere din întreaga lume: conexiunile reale nu se cronometrează.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Trecutul a ajuns la destinație
De cîte ori lăsăm ceva în urmă ne dorim, precum Bolaño, să cîștigăm un vis.
Charles de Gaulle International Airport in France jpg
„Hoarding” emoțional
Strîng și împachetez discuții, situații, gesturi și chipuri.
Vegetarian Sushi Maki roll jpg
Dropii, zimbri sau bouri. I-am mîncat
Poate îmbucurarea papilelor gustative o să fie o apucătură desuetă.
969 11 VladStroescu jpg

Adevarul.ro

imelda staunton netflix jpg
EXCLUSIV Imelda Staunton, regina din „The Crown“: „Elisabeta a fost mai înțelegătoare cu Prințesa Diana decât ne dăm seama“
Într-un interviu exclusiv pentru „Weekend Adevărul“, Imelda Staunton, cea care a preluat interpretarea vârstei a treia a Reginei Elisabeta, povestește cât de complicat a fost de însușit o perioadă neagră din existența Coroanei.
Irene Cara FOTO Profimedia jpg
Actrița și cântăreața Irene Cara a fost găsită moartă în casă. Rolurile care au făcut-o celebră
Interpreta din filmele "Fame" şi "Flashdance" avea 63 de ani și a murit în casa ei din Florida. Nu se cunosc deocamdată cauzele decesului ei.
Franta Danemarca FOTO EPA EFE jpg
Franța-Danemarca. Știm care este prima echipă calificată în optimi
Echipa națională a Franţei a jucat cu selecționata Danemarcei, sâmbătă, pe Stadium 974 din Doha, în Grupa D.

HIstoria.ro

image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.
image
Războiul Fotbalului: Meciul care a declanșat conflictul armat dintre El Salvador și Honduras / VIDEO
În istorie sunt consemnate tot felul de conflicte, pornind de la motive mai mult sau mai puțin întemeiate: pentru teritorii, pentru bogății, pentru glorie, pentru onoare, pentru amor... Iată însă că atunci când două națiuni sud-americane, Salvador și Honduras, au ajuns să se războiască, printre motivele conflictului s-au regăsit și niște partide de... fotbal.