„Social media sînt lebede negre“ - interviu cu Teodor BACONSCHI

Publicat în Dilema Veche nr. 603 din 3-9 septembrie 2015
„Social media sînt lebede negre“   interviu cu Teodor BACONSCHI jpeg

Recenta dumneavoastră carte, Facebook. Fabrica de narcisism, tratează, eseistic, tema socializării online, cu toate tarele pe care aceasta le poate avea. Foarte mulţi avem o poveste a creării contului de Facebook. Care este povestea dvs.? Cum şi de ce aţi devenit „membru“ al reţelei? 

Reţin doar o etapă iniţială de frondă. Mi se părea o chestie de adolescenţi, nepotrivită cu omul de 50 de ani. Aveam prejudecăţi chiar înainte de a şti despre ce-i vorba. Am şi subestimat, din ignoranţă, relativa complexitate a reţelei. Credeam că este o variantă puţin mai dezvoltată de mesagerie. După ce am devenit membru (apropo, comunitatea a depăşit deja 1,5 miliarde), nu am avut entuziasme de neofit. Hîr, mîr, deschideam pagina sporadic. Abia starea de maximă dezamăgire (unii îi spun depresie) prin care am trecut în vara lui 2014, după eşecul la europarlamentare, m-a „pus pe gînduri“. Soţia mea m-a îndemnat să scriu o nouă carte… Aşa m-am lecuit de mizantropie şi pesimism radical, redevenind, ca să zic aşa, un membru util al societăţii. Şi un expert autodidact în Facebook: dovadă stă chiar interviul de faţă, nu? 

Credeţi că societatea modernă suferă de narcisism sau de nevoia de a fi conectată, în permanenţă, la informaţie? Există frica individului de a fi lăsat în afara cercului informaţional? 

Nevoia de informaţie şi nevoia de oglindire se potenţează reciproc. E un dozaj obscur, un veşnic dezechilibru, pentru că adesea ne mascăm narcisismul în căutarea de informaţii şi invers. Dacă am face seara evaluarea rece a informaţiilor pe care le-am obţinut peste zi, ne-am lua cu mîinile de cap: peste 80% e

şi peste 80% din masa de date n-a putut fi stocată, din pricina abundenţei, a avalanşei. Obezitatea fizică e dublată de această bulimie informaţională. Omul acesta de secol XXI – cu ecran şi tastatură – e un soi de sclav infantil al propriilor fantasme inutile social şi generatoare de spirale ale frustrării. Deci, de violenţă potenţială… Deocamdată, statul democratic e tolerant cu fenomenul ecranizării sociale, dar s-ar putea ca asta să roadă democraţia şi autoritatea publică mai rău decît o revoltă în piaţa publică. În democraţiile mature, cenzura e tot mai puţin tolerată chiar şi ca idee abstractă. Mă uitam zilele astea, după adoptarea unei legi revizuite privind igiena publică antitotalitară: a fost un delir pe Facebook, zeci de mii de oameni s-au prezentat ca martiri, deşi nimeni nu-i persecuta… Neputînd, de fapt, cenzura nimic, statul postmodern nu va putea trimite în reţea o poliţie a Facebook. Ce va urma? Nimeni nu ştie… 

Vorbind despre informaţie, reţelele de socializare permit un drum foarte scurt de la petrecerea unui eveniment la promovarea internaţională a acestuia. De la Primăvara Arabă la recentele noastre alegeri prezidenţiale, reţelele de socializare au jucat un rol indiscutabil în mobilizarea maselor. Cum comentaţi rolul reţelelor de socializare în aceste cazuri? 

Presupun că

nu pot scoate la iveală decît germenii preexistenţi ai unor tendinţe fatal antamate. Sînt acceleratori, factori de developare (ca în fotografia clasică). În anumite cazuri, viralizarea poate genera anarhie, erori masive de percepţie, stări de confuzie emoţională irecuperabile. Ştim că am intrat în secolul maselor (secolul XXI) şi că masificarea continuă. Toată lumea face facultate, master, în curînd doctorat. Toată lumea se pricepe şi se exprimă. Vorba lui Asimov, culeasă de pe Facebook: antiintelectualismul societăţii de azi se bazează pe gîndul că democraţia echivalează ignoranţa cu ştiinţa. Nu-i adevărat, dar mai contează adevărul?

sînt lebede negre, care pot provoca

tot soiul de mini- sau maxi-cataclisme aleatorii. Zic aleatorii pentru că nu cred în sociologia factorului viral pe Internet: nu există reţetă. Eu simt, dimpotrivă, acţiunea cvasi-magică a unor categorii (neştiinţiifice…) precum inteligenţa emoţională colectivă. Sufletul mulţimii… Sînt metafore operative care trasează un destin social imprevizibil. Cred că manipulatorii, marii deştepţi cinici de la butoane, nu au un viitor profesional garantat. 

Se spune că reţelele sociale au devenit un nou motor al societăţii civile. În România, de exemplu, există numeroase cazuri în care masele s-au mobilizat pentru apărarea unor cauze privitoare la „viaţa cetăţii“. Este, însă, un motor lipsit de pericole? Şi mă refer la cazul ţării noastre, în care societatea civilă abia se construieşte. 

Să facem puţină istorie recentă. Societatea civilă e o noţiune aterizată în agora abia în 1990. Părea anecdotic sortită să-i distingă pe „civili“ de „militarii“ sistemului represiv comunist (armată, Securitate, Miliţie etc). După instalarea în pluripartitism, societatea civilă a fost procustian silită să se confunde cu ONG-urile, care – daţi-mi dvs. contraargumente – au avut surse financiare (adesea) dubioase. În acest fel, în loc să fim, toţi cetăţenii fără funcţii în stat,

am devenit „populaţie“… Taman de ce se temea Noica atunci cînd dispreţuia, din poiana alpină, „Germania untului“. Sînt

o cristelniţă în care societatea civilă poate renaşte, ca din apele unui botez democratic? Într-o anumită măsură, da. Dar răul s-a lăţit şi aici: trolii de pe FaceBook sînt „postacii“ de pe forumuri… Din perspectiva acestei analize mai curînd sumbre, da, pot spune că Facebook e cel mai puţin aservit mediu social. Chiar dacă zece site-uri montate de unde trebuie cu grenade informaţionale pot face agenda cîtorva milioane de naivi. De ce naivi? Pentru că nu se prea întreabă de ce au ajuns să comenteze tocmai acele „ştiri“ şi nu altele! 

Revenind la cartea dvs., afirmaţi, la un moment dat, că virtualul poate avea efecte de drog. De ce credeţi că societatea modernă recurge la această dependenţă? Din joacă, din singurătate, din plictiseală? 

Toate trei au importanţa lor crescîndă. Economia bazată pe terţiar, eficientă, post-industrială, e o uzină de răgaz. Cu ce să-l umpli? Nu merge să străbaţi globul cu chartere 12 luni pe an. Facebook şi restul noilor media ne umplu timpul, ne lasă impresia comunicării cu alţii şi abolesc distanţele. Oricum, mi-e teamă că fixarea pe zid, cu ochii la Newsfeed, nu combate plictiseala. Şi sînt mereu fascinat de puterea diabolică a aglutinării tematice aleatorii: pisicuţe, morţi, bacalaureaţi şi însurăţei alături de bolnavi cronici, accidente mortale asociate unor azurii poze de vacanţă. Babilonie curată! Sper să nu ni se urce definitiv la cap. 

Vorbind despre „urcatul la cap“, credeţi că există o etichetă a socializării online? 

Etichetă atotconstrîngătoare, nu. Tot cu cei şapte ani de acasă lucrăm. Vezi imediat un om fin, educat, manierat, politicos, aşa cum te trăsneşte (ca un subraţ nespălat) mitocanul, cocalarul şi nesimţitul. Apropo: ştiţi de ce-şi ridică mitocanul maioul ca să i se vadă burta? Ca să dea drumul la aer condiţonat…  La urma urmei, nu ştiu cine are cîştig de cauză. Văd oameni care corectează de zor greşelile de ortografie, aşa cum văd sute de postări agramate, care primesc laicuri şi emoticoane rozalii… 

Dacă e să imaginaţi un scenariu în care Facebook-ul ar fi existat acum 50 de ani, despre ce credeţi ca am fi discutat, azi, în acest interviu? 

Păi, dacă am fi fost tot la locul faptei, acum 50 de ani, n-am fi putut discuta decît despre Facebook-ul capitaliştilor: la noi, aşa o drăcie ar fi fost deopotrivă absentă şi interzisă…  

a consemnat Stela GIURGEANU  

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.