Snobii din cărţi - o specie cu viaţă lungă

Alina PURCARU
Publicat în Dilema Veche nr. 414 din 19 - 25 ianuarie 2012
Snobii din cărţi   o specie cu viaţă lungă jpeg

E plină literatura de snobi, şi să încerci să-i aduci pe toţi în acelaşi Bîlci al deşertăciunilor ar însemna să te înhami la o istorie teribil de stufoasă: o carte groasă a tuturor vanităţilor şi vanitoşilor, despre care cred că, bine făcută, ne-ar face pe foarte mulţi dintre noi să ne tăvălim în hohote de rîs, să roşim, vinovaţi, sau să ridicăm fin din sprînceană, ca şi cum n-am pricepe despre cine ar putea fi vorba. Unii sînt comici, alţii sînt pur şi simplu enervanţi, unii – idioţi de-a dreptul (dar cît de reuşiţi!).

Diferenţele care izolează specia şi o cam fac de ruşine, între noi fie vorba, se arată tocmai din comparaţia cu adevăraţii distinşi, aristocraţi ori ca stare, ori ca gust, cu care sînt şi puşi, de cele mai multe ori, în contrast. Acum aproape două secole, discutînd despre dandysm şi despre prinţul încoronat al acestei specii, inclasabilul George Brummell, Barbey d’Aurevilly tranşa ferm distincţia între cele două grupuri şi le fixa, implicit, limitele, valabile şi azi, inclusiv în ficţiune: „Dandysmul e profund ca însuşi geniul său.
Maimuţăreala nu înseamnă asemănare. Poţi mima o aură sau poţi lua o poză, cum ai fura forma unui frac; dar comedia e obositoare, iar masca e crudă, îngrozitor de purtat, chiar pentru cei hotărîţi să conspire împotriva dandysmului, dacă ar fi cazul. Cu atît mai mult pentru drăgălaşii noştri tineri“.

Walk of fame: de la Rebecca Sharp la Rebecca Bloomwood

„Drăgălaşii“ au trecut din viaţă în literatură cu o uşurinţă uluitoare, şi de ei s-au ocupat scriitori şi scriitoare care numai de „drăgălăşenii“ nu s-au ţinut (nu mă refer aici, evident, decît la ce au scris, biografiile sînt, slavă Domnului, altă poveste). De la ruşi la Balzac şi Thackeray – care le-a dat oficial un nume, prin Cartea snobilor, şi un loc numai al lor, veşnicul Bîlci al deşertăciunilor, peste care tronează neobosita Rebecca Sharp – sau domnişoara Jane Austen, care a ţinut o cronică atît de alertă a eforturilor la care s-au înhăma atîtea mame dornice să-şi vadă fetele măritate şi la mansion-ul lor, cît mai departe de cottage-ul părintesc, la Dorothy Parker, o mondenă ea însăşi, sau la ireverenţioasa Katherine Mansfield, snobii au intrat asiduu în romane şi povestiri, iar modernitatea nu le-a închis porţile. Cît despre postmodernitate, ea le prieşte ca nici o altă epocă. Vă îndoiţi? Să aruncăm o privire scurtă către o extremă, şi să rostim împreună un cuvînt de mai mare sfiala, lucios, dulce, cu arome fusion: chick lit. Veţi vedea cum ia foc viesparul din redacţile de reviste pentru femei înaintea vreunei prezentări de modă, directorii de publicitate şi shopaholicele turbate după un alt cuvînt, nume propriu şi Sesam al tuturor fanteziilor fashioniste: Manolo (Blahnik, pentru nepasionaţi). Mai aduc ca probă o singură replică, citînd din Rebecca Bloomwood, eroina patentată de Sophie Kinsella – care a vîndut deja milioane de romane în lumea întreagă: „Doamne, ce cool e Milano. Nu e om pe lîngă care să trec şi să nu aibă ochelari de soare şi geantă de firmă, chiar şi bărbaţii“. Şi dacă adîncimea unor atari observaţii a reuşit să facă chick lit-ul tabu pentru foarte mulţi dintre dumneavoastră, răsfoiţi fără frică, de curiozitate măcar, un roman care n-a făcut nici o vîlvă la noi, dar care vi se va lipi de degete: Snobii, de Julian Fellowes (Editura Nemira), o radiografie a high-life-ului britanic la care aspiră vîrfurile middle-class-ului şi care intră în panoramă odată cu Edith Lavery, fiica unei snoabe acerbe din clasa de mijloc. Fidelă credinţei că „viaţa unei femei se poate schimba din temelii cu ajutorul inelului potrivit“, îi suceşte minţile timidului şi îngrămăditului Charles (cum altfel), conte de Broughton, şi intră pe o altă orbită, satisfăcîndu-şi o mai veche fantezie, deductibilă dintr-o formulă cu valoare de axiomă pentru foarte mulţi: „Îmi place la nebunie să pătrund acolo unde altora le este interzis“.

Testul cozile de frac, plus cîte ceva despre coteria oxfordienilor 

Nici nu s-ar fi gîndit seriosul domn Carlyle, pe vremea cînd ridiculiza cochetăria dandy-lor în Sartor resartus, că o maximă invocată de el într-un capitol alocat credinţelor acestei pretenţioase coterii va căpăta puteri absolute în saloanele mondenilor din viitor: „Siguranţa constă în cozile de rîndunică ale fracului“. Cît adevăr, dacă e să ne gîndim doar la Gatsby, magnatul orbitor de bogat din romanul lui Fitzgerald, care, prezentîndu-şi noua garderobă iubitei din tinereţe, Daisy Buchanan, îi spune, emoţionat, dar şi plin de el: „Am pe cineva în Anglia care-mi cumpără haine. Îmi trimite ce alege el la începutul fiecărui sezon, primăvara şi toamna!“. În societatea „aurită“ în care Gatsby s-a impus prin puterea averii nou dobîndite, „cozile de rîndunică“ sînt esenţiale şi, pentru cine ştie codul de acces, un croi prost trădează dramatic o origine proastă. Tom Buchanan, soţul lui Daisy, prin nimic mai rafinat, ci doar mai fidel convenţiilor, nu se lasă înşelat şi miroase că misteriosul Gatsby nu şi-a făcut studiile la Oxford. După ce? Tot după celebrele cozi invocate de seriosul victorian pomenit mai devreme: „La Oxford! (...) Pe dracu! Nu vezi că poartă haine roz?“. 

Că tot a venit vorba de Oxford, chiar conservatoarea Virginia Woolf, prea puţin tentată să facă cronică de moravuri, pomeneşte într-un eseu („Turnul înclinat“) despre snobismul puţinilor fericiţi care, între cele două războaie, trăiau acolo ca-n Arcadia. Ea citează cîteva versuri din Louis MacNeice, scriitor care, după etapa privilegiată în celebra Castalie, unde s-a îndeletnicit cu latina, greaca, logica şi metafizica, se apucă şi scrie versuri despre inechitatea socială: „E atît de greu să îţi închipui / O lume în care cei mulţi să poată izbîndi / Fără a coborî nivelul traiului intelectual / Lipsindu-se de tot ce preţuiesc doar rafinaţii“.
 
Şi pentru că tot am ajuns la subcapitolul rafinamente de literaţi, mi-e greu să nu reproduc un mic fragment dintr-o povestire de Katherine Mansfield, „Beatitudine“, în care Eddie, un poet delicios, care nu-şi face specia de ruşine, are o partitură scurtă, dar memorabilă: „Mă întreb dacă ai citit noul poem al lui Bilk, «Table d’hôte», spuse Eddie cu voce înceată. E admirabil, a apărut în ultima antologie. N-ai cumva un exemplar? Aş vrea să ţi-l arăt. Începe cu un vers incredibil de frumos. «De ce-i nevoie mereu de supă de tomate?» (...) E un adevăr atît de profund, nu găseşti? Supa de tomate e ceva cumplit de etern“.  Observaţiile poetului rimează fără disonanţe cu alte comentarii ale oaspeţilor, unii mai distinşi ca alţii, dintre care cel mai sonor e  făcut de cineva pasionat de designul de interior: „Ştii, dragă, soţii Jacob Nathan mi-au cerut să le decorez o cameră. Mă tentează teribil o combinaţie în stil peşte prăjit, cu spetezele scaunelor în formă de tigaie şi cartofi pai brodaţi pe perdele“.

Din salon în salon 

Dintr-o antologie a conversaţiilor de salon (sau de bal, recepţie, sindrofie ori „eveniment“, în funcţie de epocă) nu au cum să lipsească replicile schimbate în apartamentul newyorkez în care Truman Capote organizează o petrecere la care străluceşte Holly Golightly şi, omisiune a omisiunilor, aluziile, apropourile sau direct judecăţile emise în saloanele în care Proust îşi aranjează personajele. Cuplul Verdurin e antologic, dar potrivit judecăţilor mătuşii povestitorului, Swan însuşi ar fi cam snob: femeia e dezamăgită să citească în ziar că „domnul Swan era unul din obişnuiţii cei mai credincioşi ai prînzurilor de duminică ale ducelui de X... al cărui tată şi unchi fuseseră bărbaţii de stat cei mai însemnaţi ai domniei lui Ludovic-Filip“. Alegîndu-şi legături din afara castei căreia îi aparţinea prin naştere, Swan se făcea vinovat de o declasare care supăra ordinea lumii bunei doamne, care, între altele, întrerupsese legăturile cu un prieten, fiu de notar, pentru că se căsătorise cu o principesă şi... decăzuse „de la rangul respectat de fiu de notar, la rangul unuia dintre acei aventurieri, foşti lachei sau băieţi de grajd, despre care se spune că se bucuraseră de intimitatea unor regine“.

N-aş vrea să închei modesta mea panoplie, cu totul personală şi  miniaturală, fără a pomeni numele preferatului, personaj alunecos şi lipicios căruia, cu durere în vîrful degetelor, va trebui să-i atîrn de coadă tinicheaua răsunătoare a clasei în care i-am îngrămădit şi pe iluştrii lui confraţi, înşiruiţi mai sus: Felix Krull, escrocul lui Thomas Mann. Printr-un capriciu al sorţii, fiul histrionic al unui producător de şampanie proastă, picaro pervers, insinuant şi cameleonic, ajuns chelner într-un hotel de lux din Paris, face schimb de identitate cu marchizul de Venosta, vlăstarul unei familii cu un arbore genealogic de cîteva sute bune de ani, care îşi poartă cu discreţie titlul în castelul strămoşesc din Luxemburg. Reşedinţa seniorială arăta „absolut la fel ca un castle englezesc, din cele pictate pe farfurii“, dar Krull nu se lasă intimidat şi intră în rol oferindu-ne cîteva momente rarisime. Krull e o raritate, îl pun la final şi nu-l mai comentez. Închei, în schimb, invitînd-o pe isprăvniceasa Chiriţoaia, însoţită de monsiu Şarlă, să fie veselă ambasadoare a tuturor snobilor din literatura noastră, lăsaţi de astă dată pe dinafară, şi să ne amintească, într-un final îndulgent, că „aşa e lumea, o comedie“, şi că în ea literatura se simte, pînă una-alta, destul de bine, şi în provincie, şi peste hotare. 

Alina Purcaru este jurnalistă. 

Foto: Andrei PUNGOVSCHI

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Povestea românului care spală mașinile regelui Charles. „M-am trezit, într-o zi, cu un telefon de la oamenii lui“
Un tânăr din Tecuci (Galați) plecat să muncească în Marea Britanie și-a deschis propria firmă, iar seriozitatea și munca de calitate l-au adus în postura de a spăla în prezent mașinile Casei Regale, dar și pe cele ale altor celebrități din insulă.
image
Franța se pregătește pentru un război naval „împotriva cuiva care vrea să ne distrugă”
Într-un interviu acordat publicaţiei Politico, contraamiralul Jacques Mallard, comandantul grupului de luptă al portavioanelor franceze, a declarat că forțele navale franceze își schimbă antrenamentul, pregătindu-se de război.
image
Mobilizarea rezerviștilor Armatei Române. „Am tras cu arma, mi-am reamintit, ar trebui introdus serviciul militar obligatoriu!“
Sute de rezerviști din județele Galați și Brăila, cu vârste cuprinse între 37 și 63 de ani, au primit ordine de chemare în unitățile militare. Ei au participat în Poligonul Smârdan (Galați) la un exercițiu de trageri cu muniție reală de război.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.