Slăbiciuni omeneşti şi nume de străzi

Publicat în Dilema Veche nr. 126 din 29 Iun 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Strădaniile edililor Capitalei de a face din Bucureşti un oraş european au început cu mult înaintea demarării actualului program de integrare în Uniunea Europeană. Încă din secolul al XIX-lea, numeroşii primari ai Bucureştilor s-au străduit să-i dea "o înfăţişare occidentală", în aşa fel încît să poată intra în rînd cu celelalte capitale "civilizate" ale Europei. Dintre multiplele aspecte avute în vedere, o atenţie deosebită a fost acordată străzilor. Uliţele înguste, întortocheate, adeseori nepavate, pline de praf vara, de noroi toamna şi de cîini mai tot timpul anului (încă de pe atunci!) sînt îndreptate, lărgite, pavate, iluminate şi, nu în ultimul rînd..., botezate. Numele alese, urmînd ceea ce "se vede în celelalte state ale Europei", vor intra însă cu greu în obişnuinţele locuitorilor care, nu numai că nu le înţelegeau, dar nici măcar nu reuşeau să le citească de pe plăcuţele pe care erau înscrise. Multă vreme indicarea adreselor va continua să fie făcută, cum remarca un publicist la 1870, după "obiceiul oriental", adică prin lungi formule descriptive de genul: "în Mahalaoa cutare, de la coconu' Costică, peste drum să face o uliţă, pe urmă dai de uă casă roşie, apucă la stînga, apoi după ce mai mergi vezi uă poartă verde şi apuci la dreapta, şi mai mergi şi găsesci uă casă cu doi pomi la poartă, acolo este". Lucrurile încep să se schimbe după războiul de independenţă cînd, luînd exemplul cultului pe care capitalele Europei îl purtau memoriei marilor dispăruţi, Bucureştii îşi imortalizează eroii prin numirea sau înlocuirea numelor de străzi. Botezîndu-se străzile cu "numele bărbaţilor ce s-au ilustrat prin fapte frumoase şi patriotice", se dorea atît acordarea unui semn de recunoştinţă acestora, cît şi oferirea unui exemplu demn de urmat generaţiilor viitoare, care să fie "tot-d'a-una în ochii poporului". Şi astfel, în căutare de nemurire, numele "marilor" oameni ai ţării (printre care generali, oameni de cultură, dar mai ales politicieni) vor înlocui treptat vechile nume de străzi, printre care şi acelea ale unor oameni mai "mici", simpli locuitori, rămaşi însă în memoria semenilor lor (Popa Soare, Popa Petre, Popa Herea, Manea Brutaru, Moaşa Mavruza, Ghiţă Brânzaru ş.a.). Odată prins "gustul" imortalizării prin nume de străzi, de la primar şi pînă la cetăţeanul anonim, cu toţii vor încerca să îşi impună preferinţele. În 1907, primarul Mihai I. Cantacuzino aprobă propunerea înaintată de mai mulţi cetăţeni ai Capitalei, de schimbare a numelui şoselei Filantropia, în acela de Colonel Mihail Ghica - defunctul său coleg de partid, de care era legat şi prin relaţii de rudenie. Generalul George Ion Manu este mai puţin norocos decît colonelul Ghica. În 1907, într-o scrisoare adresată lui Nicolae Petraşcu (însărcinat de Primăria Capitalei cu revizuirea nomenclaturii străzilor), el îi reproşează acestuia de a-l fi omis din rîndul generalilor români distinşi în timpul războiului de independenţă cu ale căror nume fuseseră botezate mai multe străzi ale Capitalei: "ce caută Racoviţă, Quintescu, Slănicescu, Cantilis şi chiar Lupu? pe cînd ai uitat pe Cerkez; şi printre Generalii menţionaţi, chiar unii în viaţă, ca G-l Anghelescu, pe cînd lăsaţi uitării un fost Primar şi General, ca Generalul Manu, cari din pasiuni politice a fost chiar pînă acum uitat". Fenomenul "imortalizării" colegilor de partid pare să fi căpătat amploare la începutul secolului XX, cînd fiecare schimbare de Guvern aducea după sine şi noi nume de străzi. Abuzurile comise în numirea străzilor se intensifică în anii '30. Cu totul aparte este cazul primarului sectorului Verde al Capitalei, Mitică Rădulescu, relatat cu deosebit umor: "Simpaticul primar al sectorului Verde a trecut de pe acum la nemurire. O stradă de pe lîngă stăvilarul Ciurel (care purta pînă mai acum cîtva timp numele de strada Sihăstriei!...) este denumită astăzi strada Mitică Rădulescu. (...) Dacă este explicabil însă ca pentru activitatea ce se anunţă promiţătoare a primarului de Verde să i se acorde răsplata recunoştinţei cetăţeneşti chiar sub această formă, nu înţelegem însă ce merite are fiul d-sale: întrebarea ne-am pus-o cînd am văzut că o altă stradă din cartierul Crîngaşi poartă numele de strada Mitică M. Rădulescu". Simplii locuitori ai Capitalei fac şi ei propuneri privitoare la numele de străzi. Ca şi primarii, şefii comisiilor de nomenclatură stradală sau partidele aflate la putere, şi ei au rude sau prieteni ale căror nume doresc să le impună. Dar, spre deosebire de sugestiile celor de mai sus, părerile lor nu vor fi mai niciodată reţinute. Iată cîteva exemple (preluate din documente păstrate la Arhivele Statului). Doctorul C. Vasiliu adresează la 23 iunie 1909 o scrisoare primarului Capitalei, în care cere ca strada Popa Soare să poarte pe viitor numele răposatului său socru, Veniamin Hernia, "fost membru în consiliul judeţean Ilfovu şi în mai multe rînduri consilieru Comunei Bucuresci şi ajutoru de Primar şi membru stătătoriu al partidului liberal, omu al Cinstei şi de o abnegaţie demnă de imitat". La aceste funcţii şi calităţi, el adaugă faptul că în imobilul din strada Popa Soare în care Veniamin Hernia locuia, "îşi dădeau întîlnire foştii oameni mari ai ţării, ca fraţii Golesci, fraţii Brătieni şi mulţi alţi cari în consfătuirea loru se luptau pentru binele şi fericirea ţărei". Urmaşii defunctului avocat Alexandru P. Savopol (dintre care doi fii colonei în armată, unul şef de vamă, alţi doi funcţionari la Salinele Ocnele Mari şi la calea ferată şi unul subdirector la Ministerul Lucrărilor Publice, cărora li se alătură şi un ginere diriginte al Oficiului poştal Bucureşti), solicită în 1913 schimbarea numelui străzii Culmea veche cu acela al tatălui lor, "în memoria părintelui nostru, şi a consideraţiunei noastre, care am păstrat locul de casă strămoşesc (...) şi avînd în vedere că am servit şi încă servim unii din noi Ţara noastră din copilărie şi pînă la bătrîneţe cu cinste şi dragoste (...)". În 1911, Nicolae C. Brăiloi, fiul răposatului Constantin N. Brăiloi, om politic, jurist şi fost primar al Capitalei, cere ca strada Scaune, pe care tatăl său, care "o viaţă întreagă a servit cu sîrguinţă şi cu demnitate Statul şi Ţara", locuise lungă vreme, să primească numele de Constantin N. Brăiloiu. În 1914, Rebeica, văduva puţin cunoscutului Gheorghe Şerban, cere primarului Capitalei să boteze cu numele acestuia strada nou deschisă pe terenul vîndut populaţiei de răposatul său soţ şi pe care se înălţaseră locuinţe, cu atît mai mult cu cît, din evlavie, acesta donase şi un pogon bisericii, pentru construirea unui lăcaş de cult. O cerere neaşteptată este cea adresată în 1897 de către un cetăţean: "Binevoiţi vă rog, ca tot deodată cu recepţionarea străzii mele [nu precizează care] să fiţi atît de buni a ordona spre a se da şi numirea stradei, fie de voiţi, numele meu, a avea şi [eu] un suvenir în schimbul ostenelelor şi sacrificiilor depuse cu facerea lor [a străzilor]" - iscăleşte "un necunoscut". Nici acestei cereri nu i se dă curs. În perioada interbelică, odată cu intensificarea parcelărilor şi construirii de locuinţe, devine un obicei ca fiecare proprietar de teren să boteze străzile astfel deschise cu nume ale membrilor familiei sale. În ciuda reglementărilor în vigoare, menite să stăvilească asemenea abuzuri, încă de la început străzile din Capitală au fost botezate arbitrar, cu numele prietenilor, rudelor sau mai ales ale colegilor politici, ba uneori chiar cu numele semnatarilor. Iubitori de tradiţie, edilii contemporani ai Capitalei par a nu putea proceda altfel.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Serbia pune Euro 2024 pe jar: amenințare cu retragere după un scandal exploziv
Turneul final din Germania poate intra în istorie din motive nedorite.
image
Cum au terorizat șapte indivizi o femeie timp de doi ani, ca să le cedeze un teren
Joi dimineaţă, la şase adrese din Ploieşti au avut loc descinderi ale mascaţilor, care au condus la sediul poliţiei, pentru audieri, şapte indivizi care, vreme de doi ani, au făcut presiuni asupra unei femei, cu scopul de a intra în posesia terenului acesteia.
image
Copil cu sindrom Down, exclus de la serbarea de final de an. „Singurul necostumat a fost Vladimir”. Replica educatoarelor
Este anchetă la o grădiniță din Gorj după ce mama unui copil cu sindrom Down a scris pe Facebook că fiul ei a fost discriminat la serbarea de final de an.

HIstoria.ro

image
Când au apărut primele bănci din Țara Românească
Pe măsură ce viața economică a Țării Românești se dezvoltă, apar numeroase proiecte și încercări pentru organizarea instituțiilor naționale de credit. Î
image
Cum a fost păcălit Hitler: Fortitude
Nicio operațiune militară din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel extrem de ridicat de securitate operațională, implicând ample și complexe acțiuni de înșelare militară și inducere în eroare a inamicului (incluzând aici manipularea, intoxicarea).
image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns: