Situaţia romilor din Italia

O bombă cu ceas. Colegii de breaslă italieni visează de zile bune la vreun scoop şi pe malul Tibrului, ca efect al recentelor „expatrieri“ ale nomazilor din Franţa, care au readus în discuţie chestiunea romilor în Uniunea Europeană. Mai ales că, mai nou, rivalitatea istorică dintre Franţa şi Italia a fost lăsată în mod excepţional la o parte, de cînd preşedintele francez Sarkozy a anunţat, cu surle şi trîmbiţe, că va cere post factum binecuvîntarea Uniunii pentru un plan UE antinomazi. Cu alte cuvinte: scopul justifică mijloacele, cînd e vorba de capital electoral facil, deci o nouă axă Roma-Paris va avea în mod clar ceva efecte şi prin comunităţile de romi din peninsulă. Oricît ar protesta Vaticanul, organizaţiile internaţionale pentru drepturile omului, centrele umanitare sau ţările de origine ale nomazilor. Nu e de mirare deci că redacţiile sînt deja în alertă maximă în întreaga Italie, oscilînd între poziţii pro sau contra nomazilor, în funcţie de apartenenţa politică a editorilor. 

În această dimineaţă, m-a luat şi pe mine valul: luînd metroul de la staţia Termini din Roma, fără să îmi dau seama, am început să scrutez rapid orizontul în căutare de posibile subiecte pe această temă, de parcă ar fi trebuit să plutească cine ştie ce în aer. După puţin timp, mi-a răsunat brusc în minte însă prima lecţie de gazetărie de la şcoala Reuters, în care ne băteau la cap pînă la extenuare cu regula So What? (Şi ce-i cu asta?), obligîndu-ne să justificăm orice ştire, articol, eveniment sau acţiune, tocmai pentru a înţelege ce se ascunde în spatele lor. Automat, am realizat că lecţia londoneză aplicată „cazului nomazilor“ din Italia are rezultate vizibile pînă şi cu ochiul liber. 

Cadrul 

Să luăm de pildă ultima declaraţie a ministrului de Interne Roberto Maroni, membru al formaţiunii antiimigranţi Liga Nordului. Profitînd de măsurile luate de Franţa, ministrul italian a promis că ţara sa va fi mult mai dură cu nomazii care nu au o locuinţă adecvată sau un venit minim, constituind o povară pentru sistemul de asistenţă socială al ţării-gazdă. Chiar dacă sînt cetăţeni ai Uniunii Europene: „De fapt, Franţa nu face nimic altceva decît să copieze (sîc!) exemplul Italiei“ – a comentat ministrul italian, făcînd referire la măsurile dure faţă de imigranţii romi români, luate în pragul alegerilor din 2007, de fostul primar al Romei Walter Veltroni (aflat acum în opoziţia ce critică dur guvernul pentru aceleaşi măsuri „antinomazi“!). Ce mai contează că noul anunţ al guvernului de la Roma poate induce din nou teama trezind ura într-un context social deja delicat, pe lîngă acela de a fi nişte măsuri nedrepte? Acum, nimeni nu mai aminteşte că taberele „ilegale“ de la periferia marilor oraşe italiene, în care trăiesc claie peste grămadă şi cetăţeni români de etnie romă nu sînt un fenomen nou, ci există de ani buni, dinainte de aderarea României la UE... De parcă existenţa lor nu ar fi şi o consecinţă a politicilor autorităţilor locale.

Limbajul 

Ce se ascunde în spatele noii ofensive antinomazi de la Roma? Poate iminenţa alegerilor sau frica oamenilor? Dar „probleme“ cu ţiganii nu există peste tot în Europa? De ce în Italia par mai eclatante? Ei bine, sînt tot mai convinsă că ceea ce diferă este gradul de informare al localnicilor. Îmi aduc aminte cum, în 2007, extrema dreaptă a cîştigat capital electoral profitînd de scandalul provocat de crima comisă de românul rom Romulus Mailat şi provocînd un ruşinos tăvălug mediatic ce a sfidat regulile de bază ale jurnalismului. Pe lîngă ziare şi reportaje TV pline de tensiune, oraşele erau împînzite de afişe cu femei pline de sînge cu mesaje împotriva imigranţilor „ce ne violează femeile“. În plus, politicieni exaltaţi în căutare de voturi profitau de situaţie pentru a fi sub lumina reflectoarelor şi cereau chiar excluderea României din UE, profitînd de scuzele pripite ale Bucureştiului pentru crima Mailat (o prostie ce a dat impresia unei ţări complexate, nesigure pe ea, mereu în căutarea aprobării celorlalţi). 

Aşa că nu este de mirare că unii observatori se aşteaptau deja ca scenariul „repatrierilor“ spre România, ce îşi face gradual apariţia şi în marile oraşe italiene, „de frică că expulzaţii din Franţa ajung în Italia“, să provoace şi un scandal Mailat-bis. Vorba aceea, ne aflăm din nou în plină criză politică şi conflict instituţional, pe fondul anticipatelor ce „plutesc“ în aer, după ce coaliţia aflată la guvernare, din care face parte şi Liga Nordului, a pierdut majoritatea absolută în Parlament, în urma conflictului dintre premierul Silvio Berlusconi şi preşedintele Camerei Deputaţilor Gianfranco Fini. Iar în acest context, politicienii caută din nou o supapă pentru nemulţumirile populaţiei, aplicînd reţeta de succes „romii ţapii ispăşitori“, a căror imagine oglindeşte de fapt frustările unei societăţi sărăcite şi preocupate de propriul viitor. Ipocrizie 100%. 

Reacţia 

Vă amintiţi de sărmanul Petru Bârlădeanu, românul rom ucis ca un cîine în plină stradă în 2009, împuşcat „din greşeala“ în cap, în gara din Napoli, de către un clan de mafioţi? Îşi cîştiga existenţa cîntînd la acordeon prin metrou şi locuia într-o mizerie absolută, într-o tabără de nomazi de lîngă Napoli, unde pentru o baracă de carton plătea taxe atît bulibaşei cît şi mafioţilor napoletani care controlează zona. Vă amintiţi de indiferenţa îngrozită a trecătorilor şi de disperarea soţiei victimei care le cerea ajutorul? Noroc cu imaginile camerelor video de supraveghere, că altfel am fi continuat să ne minţim în faţă, găsind cine ştie ce justificare pentru lipsa de umanitate a unor oameni care au lăsat să moară alţi oameni fără să încerce măcar un gest de solidaritate. Fiţi sinceri însă: cîţi dintre voi n-ar fi reacţionat poate la fel ca italienii care au preferat să fugă de la locul faptei, de frică, groază sau pur şi simplu din... indiferenţă, pentru că doar era vorba de... „nişte ţigani“? Ca şi în cazul crimei cumplite a lui Mailat, din 2007. Nimeni nu s-a gîndit să ia în considerare faptul că un analfabet înrăit de viaţă şi redus la minte a fost arestat şi acuzat încălcîndu-i-se însă toate drepturile. Sau în cazul lui Karol Racz, românul rom, încarcerat degeaba la Roma timp de 35 de zile, pentru un viol pe care în realitate nu îl comisese în 2009 în parcul Caffarella. Dar, imaginea e totul: ar fi putut comite! Era murdar, îmbrăcat prost şi fără dinţi în gură. Cu alte cuvinte, ţiganu’ fără apărare este victima perfectă şi pentru opinia publică din Italia. Ce mai contează că este posibil ca el să nu fie deloc vinovat? Ce mai contează că violul nu există? Cine ştie dacă Racz nu este el însuşi o victimă, poate a fost abuzat cînd a fost copil de un tată alcoolic şi o mamă care l-a trimis la cerşit. 

Scenariul 

Greu de prevăzut care va fi evoluţia situaţiei pe termen scurt a romilor din Italia, avînd în vedere mai ales precedentele recente, ce nu lasă prea multe speranţe. Singura certitudine e că soarta lor „atîrnă“ de un fir şi, fără îndoială, viaţa lor este din ce în ce mai grea, în special după ce autorităţile au ales să construiască tabere ghetou în jurul oraşelor. Unii dorm pe sub poduri, în mizerie, cerşesc, poate mai dau şi în cap, devin victimele propriei culturi retrograde şi se automarginalează. Evită şi sînt evitaţi. Alţii însă, cîntă pe străzi sau muncesc pe brînci prin şantiere sau fabrici, visînd la o viaţă mai bună. În special în construcţii, dar şi în restaurantele din centrul oraşelor. Iar cine nu munceşte se „descurcă“, jonglînd la marginea legalităţii. La fel ca multe alte etnii sau naţii. În plus, după expulzările din Franţa, guvernul de la Roma nu vrea să rămînă mai prejos şi a anunţat că vrea acum şi el să trimită nomazii în ţările de origine. Aici problema este însă alta: mulţi romi şi etnici au şi cetăţenie italiană. O parte sînt italieni get beget, alţii sînt cetăţeni UE, originari din România, Bulgaria, deci pot circula liber în Uniune, deci se pot întoarce cît ai zice pîs. Doar o mică parte sînt extracomunitari, originari din ex-Iugoslavia. Datele reies din controversatul „recensămînt“ din 2008, în care au fost întocmite dosare cu numele „locuitorilor taberelor de nomazi, cu sau fără aprobare“ (circa 120.000), ce conţin atît amprente digitale cît şi date privind cetăţenia, etnia şi religia lor. Problema romilor nomazi nu este deci una simplă nici pentru Italia, care a propus deja Uniunii Europene un plan extraordinar de gestionare a situaţiei romilor la nivelul întregului continent. Rămîne de văzut care va fi reacţia Bucureşti-ului....

P.S. Cu siguranţă o Românie (dar şi o Italie) mai „sănătoasă“, cu un trai mai bun şi pentru cei mai săraci şi în care să domnească legea pentru toţi ar fi benefică şi pentru romii care probabil nu ar mai pleca cu traista în băţ prin lume, cît ar fi ei de nomazi. Cu siguranţă, dincolo de eforturile de integrare de necontestat din ţară, în pofida sincopelor şi neîmplinirilor, soluţia nu poate fi „deportarea“ temporară în ţările de origine, fie ea în România şi Bulgaria, sau în Egipt (o ţară splendidă, de altfel), cum sugera un fost ministru român de Externe. Vrînd nevrînd, soluţia îi vizează pe toţi europenii şi porneşte de la bază, de la o economie, de la politicile sociale şi, mai ales, de la şcoală.

Gabriela Preda este ziarist și consultant în drepturile omului. A predat la Universitatea din Veneția și este expert ONU de 7 ani.