Sîrma Ariadnei

Publicat în Dilema Veche nr. 415 din 26 ianuarie - 1 februarie 2012
Sîrma Ariadnei jpeg

Trebuie să admitem, dacă ne-amintim de vremurile de dinaintea lui ’89, că bărbatul socialist era condamnat, încă de la o vîrstă fragedă, la tehnică şi bricolaj. Într-o lume în care majoritatea covîrşitoare a şcolilor şi liceelor erau de profil industrial, n-aveai cum să ajungi la vîrsta de 18 ani fără să fi pus mîna pe un ciocan, pe o bormaşină sau pe o freză, fără să fi dat la pilă, să fi lipit cu letconul, să fi strîns bacurile unei menghine ori fără să fi sucit, măcar odată, capetele unei bucăţi de sîrmă. Astfel că rodul primei „pasiuni” impuse de sistemul de învăţămînt – mai înainte de descoperirea adevăratei vocaţii, oricare ar fi fost aceea – era, de obicei, un obiect de ordin tehnic, născut pe bancul de lucru al atelierului mecanic: un cuier, o agăţătoare din tablă, un umeraş din sîrmă. „Să ajungi om la casa ta şi să nu şti să baţi un cui sau să repari o priză” – era definiţia eşecului conjugal şi de viaţă pe care o fluturau întruna maiştrii atelierelor din şcoală. Căminul – ai fi putut crede – era un front al reparaţiilor electrocasnice, iar familia – un permanent prilej de etalare a iscusinţelor meşteşugăreşti. Îţi imaginai ritualul nupţial al cuplului socialist ca pe un balet proletcultist cu parteneri mînuitori măieştri de ciocane, şurubelniţe şi cleşti.

Dacă, printr-o minune, reuşeai să scapi de caznele tehnice ale învăţămîntului – cu ore lungi de atelier şi zile întregi de practică industrială –, cel mai tîrziu odată cu primele achiziţii (electro)casnice erai nevoit să-ţi exerciţi abilităţile tehnice. De la fierbător de apă şi aspirator, la autoturism şi locuinţă aveai de-a face cu bunuri precare, din categoria „lucru nou legat cu sîrmă”, care se cereau reparate încă din prima zi de folosinţă. Îndeletnicirea tehnică devenea vocaţie subită, talent nebănuit – pentru unii, sau coşmar de zi cu zi – pentru mulţi alţii.

În peisajul acestui şantier generalizat, sîrma era firul care te scotea din hăţişul necazurilor tehnic-gospodăreşti. Colacul de sîrmă devenise, pentru bărbatul destoinic de tip nou, ceea ce era papiota pentru gospodina socialistă. Cu sîrma, ca şi cu aţa, puteai cîrpi, stopa, drege sau petici aproape orice.

Folosirea cu prisosinţă a sîrmei ca remediu cvasiuniversal reiese dintr-o viziune aparte asupra actului reparaţiei. Lucrul stricat era, îndeobşte, obiectul spart, rupt, frînt, scindat în cioburi şi fragmente; iar reparaţia consta, în acest context, în punerea la loc, în reasamblarea, reunificarea, mai mult sau mai puţin forţată, a elementelor disparate. Actul reparaţiei era, în esenţă, „legarea la loc”… cu sîrmă, fireşte: de cupru, fier sau aluminiu, moale sau oţelită, izolată sau nu, după cum găseai prin casă sau prin vecini. „Ai cumva o bucată de sîrmă?” devenise strigătul de ajutor al bărbatului ajuns la ananghie tehnologică, aflat într-o pană de orice fel: antenă Radio-TV lipsă, siguranţă fuzibilă arsă, balama dezghiocată, furtun căzut de pe ştuţ, nasture pierdut, găici şi băieri rupte, scaune deşelate, încuietori blocate – pentru a numi doar cîteva dintre vastele aplicaţii posibile.

O asemenea reparaţie presupunea descoperirea, mai întîi, a unui punct optim de fixare sau pătrundere a sîrmei, ori, în lipsa acestuia, crearea unuia, prin perforarea, bunăoară, a părţilor disparate – o operaţiune riscantă, soldată adesea cu răni prin împungere, degete zdrobite, unghii smulse, mobile zgîriate şi proferări de blesteme. Urma, apoi, petrecerea sîrmei prin cele două părţi şi fixarea lor prin sucirea, cu mîna, cleştele sau patentul, a laţului de sîrmă. Cei tipicari din cale-afară suceau capetele sîrmei, în plin elan reparator, cu rîvnă excesivă, pînă cînd firul torsionat ceda cu  plesnet scurt, vestitor de dezastru, şi obiectul depănat cădea jos ţăndări... ce furie, ce deznădejde; numai un om din Est poate înţelege. Înjurătura era, de altfel, parte integrantă a îndeletnicirii reparatului: rezultatele precare, vătămările mai mult sau mai puţin grave, pagubele colaterale – pe scurt, eşecul înţeles ca rupere a sîrmei – scoteau la iveală mînia proletară şi dintr-un violonist. Rezultatul unei reparaţii dura cît ţinea sîrma. Pentru obiectul reparat, sîrma era firul vieţii.

Cînd obiectul care trebuia reparat avea un grad ridicat de sofisticare şi fragilitate şi nu putea fi găurit de-a dreptul, soluţia era „matlasarea”: cele două sau mai multe fragmente disparate se îmbinau şi se înfăşurau cu grijă, spiră lîngă spiră, de sus pînă jos, dintr-un capăt în celălalt, cu o sîrmă cît mai subţire şi flexibilă. Se crea un cocon metalic protector care dădea ansamblului, abia ţinut laolaltă, un aer elaborat, elegant, indestructibil.

O categorie aparte de sîrmă era liţa. Trefilate din cupru mlădios, de la grosimi cît firul de păr pînă la fracţiuni mai mari dintr-un milimetru, firele de liţă erau lăcuite în diverse culori: roşcat, verde, brun, albastru, de ţi-era mai mare dragul să le ai în casă. Cu liţa aveai acces la altă categorie de reparaţii, de la (re)bobinatul penelopian al motoarelor arse şi rulatul migălos al spirelor de bobină, pînă la împletirea de figurine năstruşnice cu tentă artistică... altă ligă.

Dar doamna sîrmelor era, pentru cunoscători, sîrma de cupru argintat, din care erau făcute instalaţiile electrice ale caselor vechi, de dinainte de război. Puştii radioamatori de la clasele de electrotehnică vorbeau de ea cu evlavie, ca despre vestigiul unei calităţi de mult apuse.

Şi astfel, pe măsură ce firul sîrmei se subţiază şi metalul din care e făcută devine mai nobil, ne îndepărtăm de definiţia şi de aplicaţiile recente ale sîrmei şi revenim la semnificaţia ei iniţială, din limba turcă, unde sîrma înseamnă fir de aur sau de argint, firet preţios folosit în pasmanterie.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.