„Sîntem trădaţi zilnic de autorităţi”

David NEACȘU
Publicat în Dilema Veche nr. 659 din 6-12 octombrie 2016
„Sîntem trădaţi zilnic de autorităţi” jpeg

Ştiţi cumva în cîte ţări aţi călătorit?

Nu am numărat încă, dar mai mult ca sigur e vorba de peste 60 de ţări. Mă uit pe frigider – fac colecție de magneţi –, iar frigiderul meu este „sorcovă“. Am sute de magneţi din toată lumea. Din toate cele șapte continente.

Care ar fi cele mai îndepărtate locuri unde aţi ajuns şi cu ce scop?

Antarctica (am urcat muntele Vinson, cel mai înalt din continentul înghețat); Kamceatka (am urcat muntele Klucev, vulcan activ, cel mai înalt din Europa și din Asia – am fost de două ori, în 2002 și în 2012); Noua Zeelandă (am urcat muntele Cook, unul din cei mai periculoși munți pe care am fost); Papua Noua Guinee (am urcat muntele Carstenz Pyramid, unde am fost luat ostatic de triburile rebele; am negociat cu băștinașii tribului Dani trecerea prin teritoriul lor de la 10.000 dolari la 1600 dolari după patru zile în care m-au ținut dezbrăcat); Bolivia (am urcat muntele Ilimani, unde mi‑au tremurat picioarele de frică, l-am urcat singur).

Care este ţara care v-a impresionat cel mai mult?

Peru. Am fost de 12 ori și, probabil, vara viitoare o să mă întorc din nou acolo. Nu ai cum să nu iubești minunăția asta de țară! Mai ales oamenii, obiceiurile, cultura, mîncarea, munții, istoria. Despre Peru nu poți spune doar cîteva cuvinte!

Care este locul unde v-aţi întoarce oricînd?

Uganda, muntele Ruwenzori (Muntele Lunii), în ianuarie mă duc a opta oară; Grand Canyon (am fost în vara asta), cel mai impresionant monument natural pe care am avut șansa să-l văd în viața mea.

Cît de des călătoriţi în România?

În România îmi încarc bateriile. De peste 25 de ani nu am mai stat un week-end în București. Merg la munte în Piatra Craiului, Bucegi, Făgăraș, Retezat, iar mai nou în Delta Dunării. Este extraordinar de sălbatică, spectaculoasă ca oricare din munți. Delta Dunării este, poate, cea mai frumoasă din lume! Păcat însă că este distrusă vizibil de către incompetența autorităților.

Care este locul din România pe care consideraţi că românii ar trebui să-l cunoască mai bine?

Sînt multe. În primul rînd, munții! Bucegii (doar că trebuie să mergi cu cine trebuie pentru a ți-i arăta), Piatra Craiului, muntele cel mai frumos din lume, după părerea mea. Delta Dunării, poate locul cel mai sensibil pe care îl avem, dar cu o putere de regenerare fantastică. Sînt locuri în țara asta pe care trebuie să le lăsăm copiilor noștri curate și la fel de frumoase cum le-am cunoscut și noi.

Care credeţi că ar fi capitolul turistic în care excelează ţara noastră?

Totul este minunat. Încă! Și munții, pădurile, Delta, satele și, mai ales, mîncarea. Am condus acum cîțiva ani un grup de străini timp de două săptămîni prin munții României. La sfîrșit, acei oameni au recunoscut că, de fapt, sînt ghizi de la diferite agenții din Europa. Văzuseră toată lumea, conduseseră sute de turiști prin locuri din toată lumea, pe toate continentele. Dar ce au văzut și trăit în cele două săptămîni în România a fost unic. Am traversat Bucegii, am coborît în satele dinspre Țara Branului (am dormit prin sate direct în gospodăriile oamenilor), am urcat în Piatra Craiului și de acolo în Făgăraș (am dormit pe la stîne), iar de acolo am plecat cu ei în Maramureș și am traversat în Moldova la mănăstiri. Majoritatea turiștilor străini care vin acum în România sînt aduși de acei ghizi pe care i-am plimbat eu în cele două săptămîni.

Încă excelăm la aceste capitole, dar sîntem trădați zilnic de incompetența, incultura și dobitocenia autorităților! A­tîta timp cît sînt puși în posturi-cheie politruci și neica nimeni, unicitatea acestor locuri dispare încet, dar ireversibil. Eu mă simt trădat zilnic de autorități. Și, la fel ca mine, știu că și tu, și toți cei care iubesc țara asta.

a consemnat Marius CHIVU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Bogdan Ivan FOTO Mediafax
Bogdan Ivan după ce USR i-a făcut o plângere penală pentru trădare: „Nu aveam nevoie să îmi zică americanii că Ilie Bolojan a condus catastrofal România!”
Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, a publicat duminică un mesaj amplu în care vorbește despre plângerea penală pentru trădare, gazul american și Coridorul Vertical, acuzând USR că încearcă să distragă atenţia de la propriul eşec.
Politia, foto Shutterstock jpg
Un român a fost găsit mort într-o centrală termică dezafectată. Ce ipoteză au polițiștii din Târgu Mureș
Un bărbat a fost găsit mort în incinta unei centrale termice dezafectate din Târgu Mureș. Ce ipoteză iau în calcul polițiștii
imagine AI png
Propuneri și perspective șoc pentru suveraniștii din Europa
Răspunsul este interesant (sau începe să divină din ce în ce mai interesant) din două motive.
Dacian Fall 2025   exercitiu militar baza Cincu  Foto Inquam Photos  George Calin (10) jpg
Peste 500 de militari și jandarmi se antrenează împreună în România. Exercițiul reunește 19 țări
Unul dintre cele mai mari exerciții de interoperabilitate organizate în Europa a început duminică în România. La antrenamente participă peste 500 de militari și jandarmi din 19 state de pe trei continente, potrivit Jandarmeriei Române.
elena carstea jpeg
Elena Cârstea renunță la o afacere care îi aducea mii de dolari. Ce se întâmplă acum cu pisicile sale
Elena Cârstea a anunțat că își închide crescătoria de pisici Persane din cauza stării de sănătate. Artista va păstra doar trei dintre feline, iar restul vor fi date spre adopție.
protest in madria din cauza locuintelor scumpe FOTO Facebook Aaron Heredia5 jpg
Criza locuințelor a scos din nou mii de oameni în stradă la Madrid. Protestatarii cer schimbarea legilor după evacuarea unei femei de 87 de ani
Protestele față de criza locuințelor din Spania au continuat duminică la Madrid, după ce mai mulți manifestanți au înnoptat în corturi în celebra piață Puerta del Sol.
Dominic Fritz Facebook Dominic Fritz jpg
LIVE TEXT Fritz le-a cântat Imnul Național la orgă celor care au participat la petrecerea sa de adio. Sala a scandat „Timișoara! Timișoara!”
Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz și echipa sa de la USR au organizat în orașul de pe Bega evenimentul politic „Timișoara. Revoluția continuă”, la fix șase ani de la câștigarea primului său mandat de primar.
01 CONFERINTA PRESA ROMANIA (27 09 2026) (1) jpg
Gheorghe Hagi e categoric: „Vom face multe schimbări pentru meciul cu Bosnia-Herțegovina!”
Antrenor al echipei de fotbal a României, Gheorghe Hagi a spus, astăzi, într-o conferință de presă, că România trebuie să joace la victorie fiecare meci, și cu atât mai mult pe cel cu Bosnia-Herțegovina, mai ales că se dispută pe teren propriu.
CD jpg
Cum să-ți păstrezi colecția de CD-uri pentru mai mult timp. Ce le distruge fără să-ți dai seama
Cum să-ți păstrezi colecția de CD-uri pentru mai mult timp. Pot rezista zeci de ani, însă sunt câteva lucruri de care trebuie să ții cont.