Sînt o mamă unică, la fel ca toate mamele

Oana DIMOFTE
Publicat în Dilema Veche nr. 1013 din 7 – 13 septembrie 2023
image

„Aoleu, și acum ce fac?” „Pe cine să întreb?” „Ce-ar fi făcut mama mea?” „Și dacă e greșit?” „Și dacă e periculos?”

În momentul în care scriu acest text au trecut exact 3.880 de zile de cînd sînt mamă. Și foarte puține dintre ele s-au încheiat fără să îmi pun măcar una dintre întrebările de mai sus. De fapt, în foarte multe mi-am pus toate întrebările de mai sus.

Cred că sînt tot atîtea feluri de a fi mamă pe cît de multe mame sînt în lumea asta. Probabil că unul dintre cele mai deștepte gînduri care mi-au venit vreodată e să nu caut un model de a face asta și să îmi dau voie să descopăr ce fel de mamă sînt eu. O idee chiar cumsecade, mai ales că a venit la pachet cu alta: în loc să decid eu ce fel de copil am, să mă străduiesc să cunosc copilul așa cum e el.

De felul meu, sînt un om anxios. Însă din gîndurile astea două a ieșit o combinație relativ simpatică. Mi-a dispărut teama că nu voi atinge cine știe ce standarde ale ființării ca mamă. Ceea ce m-a ajutat foarte mult, mai ales că am devenit părinte în plină epocă a shaming-ului pe grupurile online dedicate subiectului. Nu m-a interesat ca odrasla mea să fie prima din cohortă care stă în șezut, nici să-l întreacă pe Usain Bolt la nouă luni, nici să recite vreun „Luceafăr” la vîrsta de doi ani. M-am putut bucura de momentele în care ea a decis că este pregătită să facă un salt în dezvoltare sau vreo achiziție cognitivă.

Mi-a păsat prea puțin spre deloc să îmi demonstrez măiestria culinară la vîrsta diversificării (cine mă cunoaște tocmai a rîs cînd a citit asta). Nici nu mi-am comandat medalie pentru vreun record la numărul de ore petrecute jucîndu-mă cu succesoarea. I-am scos căciula de pe cap cînd temperaturile atingeau un număr pozitiv cu două cifre și m-au amuzat privirile oripilate, din spațiul online sau din cel offline. Ba chiar am îndrăznit să nu comunic public pînă la ce vîrstă am alăptat copilul și să nu mă intereseze deciziile altor mame pe acest subiect, la vremea respectivă vedeta absolută a polemicilor online.

În loc să îmi suprapun imaginea cu vreo grilă de evaluare a conștiinței publice, mi-am dat șansa de a mă descoperi eu pe mine însămi. Și am aflat lucruri interesante: că mi se pare în regulă și chiar folositor să vorbesc cu copilul meu despre orice se întîmplă pe lumea asta. Că există situații în care greșesc față de ea și e normal să îi cer iertare. Că îi pot explica lucruri despre viață și ea chiar are încredere că nu o mint. Că e OK să nu fac o pasiune din puzzle-urile dedicate vîrstei de cinci ani, însă pot să ador să mă uit cu ea la Gilmore Girls, cînd se apropie de adolescență. Că prefer să căutăm împreună răspunsul la întrebările existențiale din copilărie, în loc să o pun să învețe poezii. Că sînt în stare să găsesc argumentele care să o convingă de ce e important să citești. Sau să faci sport. Sau să fii un om onest.

Și atunci de ce persistă întrebările din primul paragraf? Pentru că, așa cum spune o memă de pe Internet, „Să fii mamă înseamnă să accepți că vei fi îngrijorată pentru tot restul vieții tale”. Bănuiesc că nu e valabilă pentru toate mamele, însă, în cazul meu, chiar e. Nu mă îngrijorează performanța mea, dar teama că Ericăi i s-ar putea întîmpla ceva sau că o decizie de-ale mele i-ar putea produce vreun rău mă însoțește în fiecare zi și am învățat să o accept, pentru că și ea face parte din ființarea mea ca mamă.

În zilele în care mă simt înțeleaptă, îmi dau seama că modul cel mai eficient de a anestezia teama asta e echilibrul. Pentru că, din prima ei zi, riscuri au existat și, pe măsură ce timpul a trecut, ele n-au făcut decît să se transforme. Iar echilibru înseamnă să identific cîte pot, să știu că niciodată nu le voi putea anticipa pe toate și să las copilul să se bucure de viață și de copilărie.

Nu am nostalgia copilăriei cu cheia la gît, nu mi se pare că generația mea e vreun standard de aur în ceea ce privește dezvoltarea psiho-emoțională și nici nu cred că secretul independenței ca adult e să fi venit acasă, în copilărie, cu genunchii zdreliți sau mîndru după o victorie în trîntă dreaptă cu bully-ul cartierului.

Însă da, cred în ideea de independență și mai cred că ea nu se construiește cu experimente de anduranță a copilului, ci ajutîndu-l să afle cine e, ce îl definește cu adevărat, cum să își citească corect busola și să își facă propriile alegeri bune. Iar unul dintre lucrurile care mi se par importante în schema asta este cel pentru care eu am avut nevoie de treizeci de ani să-l aflu: să nu aibă vreodată sentimentul că are ceva de demonstrat altcuiva. Nici mie.

Toate lucrurile astea se întîmplă pentru că o definesc pe ea, mă definesc pe mine și ne definesc pe noi împreună. Ele sînt termenii unei ecuații unice, a noastră. Însă nu e o formulă absolută, nu ar funcționa în oricare altă ecuație. Pentru că a fi mama cuiva sau a fi copilul cuiva înseamnă a declina o ființă unică, ceea ce sîntem fiecare dintre noi. Pot exista coordonate comune, de exemplu responsabilitatea, grija, sinceritatea, însă, dincolo de ele, rămîne o formulă imposibil de repetat. Și e perfect așa.

Oana Dimofte este jurnalistă.

index jpeg 2 webp
Pantofii lui Van Gogh
Este înțelegerea pașnică, în febrila încrîncenare de a nu mai vrea să înțelegi nimic.
p 10 jpg
Boema ca o operă
În opera lui Puccini, marile încercări ale vieții (iubirea și moartea, boala, prietenia) sînt livrate în forma lor epurată, căci personajele le trăiesc boem.
p 11 desen de J  J  Grandville jpg
Paris, ultimii boemi
Cum recunoști azi un boem, la Paris?
image png
În stație la Boema
Pentru Ozun, „stația” boemei trece, așadar, fără să lase urme nici măcar în amintire.
image png
Îndreptar boem
Să reținem amprenta lăsată de acești grozavi pictori asupra istoriei artei, asupra dumneavoastră, asupra mea.
p 13 jpg
Trei roluri ale boemei în cultura română
Fără îndoială, boema e una dintre puterile literaturii și artei asupra societății.
p 14 jpg
Boemul, un desuet?
De aceea, viața boemă a fost și fericit asociată cu aristocrația interioară și eleganța profunzimii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet

Adevarul.ro

image
Răzbunarea unui patron disperat că îl abandonează angajații. „Sunt sigur că o să-mi săriți în cap cu treaba asta”
Tot mai mulți antreprenori se plâng nu doar de faptul că își găsesc cu greu angajați, dar și că mulți dintre ei pleacă după doar câteva săptămâni și îi lasă baltă, fără preaviz și fără să suporte niciun fel de consecințe. Un patron crede că a găsit soluția la această problemă
image
Mircea Badea: „De ce să stea Simona Halep în România?! O viață ai, cu toată dragostea pentru țară”
Prezentatorul de la Antena 3 comentează decizia sportivei de se muta la Dubai.
image
Româncă gravidă în nouă luni, înjunghiată în Țara Galilor. Motivul pentru care agresorul, tot român, o urmărea de o lună
Andreea Pintili, o româncă de 29 de ani care locuiește în Țara Galilor, a fost înjunghiată de mai multe ori de un conațional care o urmărea și posta pe TikTok clipuri cu ea și cu copiii săi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.