„Sînt Marcel Iureș, cu ce vă pot fi de folos?“
Cînd am ajuns prima oară la Ideo, nu mai fusesem niciodată în Alexandria, la un festival de teatru, sau la un festival de adolescenți. În august 2012, de pe șoseaua București-Alexandria am aterizat direct la Conciato, terasa mamă a crochetelor de pui și a cașcavalului pané, pe una dintre străduțele fantomatice ale orașului, colț cu o biserică și la doi pași de Casa de Cultură, lăcaș folosit mai degrabă pentru nunți și petreceri cu ștaif. Am luat loc la o masă din mijlocul forfotei organizatorilor festivalului, care erau toți, mi am dat seama de atunci, mai tineri decît mine. M-a surprins din prima faptul că deși eram în toiul acțiunii și lumea era agitată și alergată, pe telefoane, pe luat decizii sau pe rezolvat probleme de ultim moment, aveau în același timp un soi de relaxare și calm diafan, ba chiar își zîmbeau. Probabil c-a fost prima oară în viață cînd am înțeles că pot funcționa și structuri de muncă orizontale, unde nu există șefi, ci coordonatori. Nu știam pe atunci că în următorii 7 ani, timp de o săptămînă de vară, în arșița nemiloasă din Alexandria, Teleorman, aveam să zîmbesc și eu din spatele laptopului, la aceeași terasă.
Ideo Ideis are o poveste care pare cusută cu ață albă. 2006, cîțiva adolescenți dintr-o trupă de teatru, după ce participă la un festival în limba engleză dedicat lor, altundeva prin țară, se apucă să-și facă propriul lor festival de teatru, în orașul în care trăiesc și în care nu se întîmplă, ca-n mai toate orașele mici ale țării, nimic. Decid și să fie în limba română. Fac un buget, gîndesc un program. Îl prezintă unei agenții de PR din București care să-i ajute pe partea de comunicare. Din părinte în părinte reușesc s-ajungă la Marcel Iureș, pe care îl visează cu ochii deschiși președinte onorific al micii lor inițiative culturale. Într-un maxi taxi pe ruta pe care o făcea des pe atunci – București-Alexandria și retur, printre găini, Andreea, 15 ani, primește un telefon de la un număr necunoscut și i se înmoaie genunchii cînd aude vocea gravă a acestui Morgan Freeman de România, care-i spune: „Sînt Marcel Iureș, cu ce vă pot fi de folos?“ În timp, prin efectul bulgărelui de zăpadă, mai multe personalități vor întreba același lucru, de la soprana Angela Gheorghiu la Jeremy Irons sau Tim Robbins. Ani mai tîrziu, Adrian Ghenie, recunoscut pentru refuzul lui de a participa la evenimente publice, va veni la festival să vorbească cu niște adolescenți. Ideo Ideis s-a născut sub o stea norocoasă.
De fapt, probabil mai puțin noroc cît extrem de multă muncă, prietenie și un dram de fericită inconștiență.
Părea că nu aș fi avut ce să fac pe comunicare la un festival de teatru din Alexandria, nefiind nici din oraș, nici o expertă în teatru. Dar cum se întîmplă, cînd pleci la drum c-un proiect personal, ajungeți să vă schimbați și să vă armonizați în timp. Ideo Ideis s-a mișcat încet-încet, pe măsură ce adolescenții care l-au creat au crescut, spre un festival de educație non-formală prin artă, mai degrabă decît doar prin teatru. Programul s-a aglomerat progresiv cu alte activități iar pasul decisiv a fost făcut cînd au renunțat la competiție: din momentul în care au dispărut premiile, cei aproape 200 de adolescenți care vin an de an la Alexandria nu au mai avut absolut nicio opreliște să devină prieteni și să învețe împreună, fără frica sau ambiția notei mari. Orizontalitatea de care vorbeam mai sus parcurge toate structurile festivalului: un adolescent dintr-o trupă de la festival nu se va feri să vină la un om mare, cu badge de organizator, să-l întrebe de unde și-a cumpărat șapca sau cum i s-a părut spectacolul X. Și nici viceversa. Iar asta tot doar la Ideo am în-tîlnit: adulți cărora să nu le fie frică de adolescenți.
Dialogul cu adolescenții a ajuns, în timp, fără să-mi dau seama aproape, o punte comună în toate proiectele la care lucrez. Din 2016, de cînd am început oficial să fac comunicare la Ideo Ideis, ne am dat în fiecare an pentru campanie o temă de discuție, atît pentru adolescenții care vin la festival, cît și pentru cei care nu, pentru părinții și profesorii lor și, nu în ultimul rînd, pentru noi înșine. Am ales cîte o virtute pe an, pe care s-o sucim pe toate părțile și un slogan care s o aducă în auzul celorlalți: de la empatie – „Facem și noi niște empatie?“ (2016), spirit critic – „Pe tine cine te minte?“ (2017) sau perseverență – „Tu cît ai dat cu fail?“ (2018). Mereu o întrebare, pentru că nu credem în certitudini, și nu credem în lecții pe care să le dăm altora, ci în învățare împreună. Cum 2019 înseamnă pentru Ideo Ideis 14 ani de festival, ne am gîndit la ce poate însemna responsabilitate din momentul în care ți-ai luat buletinul. Ce înseamnă responsabilitatea cînd ești adolescent? Probabil se reflectă mai ales prin felul în care comunici și te porți cu tine și cu alții, mai ales cînd ai la îndemînă o platformă de comunicare nesfîrșită precum Internetul. Tu cît poluezi pe net? este întrebarea pe care o punem acum că Ideo a ajuns la vîrsta la care poate găzdui adolescenți care s-au născut în primul an de existență a festivalului. Am vrut prin întrebarea asta să atragem atenția atît asupra importanței discursului public, fie că ești emițător sau doar receptor al lui, dar să ne permitem și un clin d’oeil la responsabilitatea noastră a tuturor față de noi înșine și față de planetă.
Adolescenții din România sînt nativ digitali și petrec mult timp pe rețelele de social media, motiv pentru care ne-am oprit mai degrabă în comunicare la responsabilitatea online, care îi privește în mod direct. Fie ca utilizatori activi ai rețelelor de social media, care creează sau dau mai departe conținut, sau ca utilizatori pasivi, fiecare persoană din online are un cuvînt de spus în propagarea unor fenomene ca -fake news, revenge porn sau hate speech/trolling, pe care propunem să le explicăm lor, și nu numai, ca să se poată proteja, atît pe ei, cît și pe alții, de efectele lor.
86% dintre tinerii din România cu vîrste cuprinse între 14 și 17 ani intră pe net de pe telefonul mobil, iar 74% dintre ei au smartphone – procentul crește la 80 după vîrsta de 18 ani. 81% dintre ei stau pe Facebook iar Instagram este rețeaua socială care are cea mai mare creștere la acest segment de vîrstă: 40% în 2018, față de 15% în 2014. Acestea sînt cîteva dintre cifrele pe anul trecut ale unui studiu de monitorizare a comportamentului media în România* care pune în cifre clare obiceiurile online ale tinerilor. Conform acestui studiu, adolescenții de azi nu mai sînt influențați doar de familie, prieteni și colegi, ci foarte mult de informațiile din mediul online, la care au acces de mici. Crescuți în fața ecranelor digitale, adolescenții sînt conștienți de faptul că și ei pot avea un impact asupra altora în acest mediu, dar în același timp experiența social media le dă tendința să caute gratificări imediate și să gîndească mai puțin lucrurile dintr-o perspectivă pe termen lung.
Or, la asta sîntem susceptibili cu toții, iar lumea în care trăim începe să-și cam piardă răbdarea cu noi.
*Studiul a fost realizat de Starcom România.
Fake news: înseamnă știri false sau care conțin informații false, inserate cu intenția de a dezinforma. Există în presa din toată lumea, sînt folosite ca instrument politic și distribuite prin toate rețelele de social media.
Revenge porn: este un caz extrem de violare a intimității care poate intra și în categoria pornografie. Pornește cu publicarea sau distribuirea de imagini cu conținut sexual mai mult sau mai puțin explicit, fără acordul persoanei din imagini, cu scopul de a se răzbuna sau de a o umili. Capătă amploare atunci cînd cei la care ajung aceste poze le dau la rîndul lor mai departe.
Hate speech: este orice formă de discurs intolerant, care instigă la ură împotriva unor minorități sau categorii vulnerabile (comunitatea LGBTQ+, minorități etnice sau sociale). Conform studiului realizat anual de Active Watch, în România ne întîlnim mai ales c-un discurs naționalist îndreptat împotriva minorităților etnice rome și maghiare, cît și împotriva comunității LGBTQ+.
Karin Budrugeac este Project Manager Fundația Friends For Friends, PR Manager Ideo Ideis.
Foto: Claudiu Popescu
