Singurătatea personală şi cea socială

Schimbările din ultimele decenii în societatea occidentală au născut ideea că ne aflăm în faţa unei noi civilizaţii, diferită de cea industrială şi denumită postindustrială, postmodernă. Noul tip de societate se caracterizează prin pluralitate, dezordine şi fragmentare, iar această stare de dezorganizare nu reprezintă o etapă, ci chiar echilibrul pe care a reuşit să-l atingă societatea contemporană. La nivel valoric, s-a constituit o filozofie a libertăţii şi experimentării, bazată pe toleranţă. În planul biografiei personale, oamenii sînt conduşi doar de alegeri libere, sînt "singuri" şi responsabili în deciziile lor. Viaţa lor a devenit autonomă, autoconstruită şi autoreflexivă. Individul devine elementul central al vieţii sociale. Viaţa pe cont propriu a devenit o opţiune deschisă tuturor. Realizarea idealului unei existenţe independente şi individualizate poate să coincidă însă cu traiul în singurătate. Într-o societate aflată în mişcare rapidă, în care lucrurile se schimbă în mod repetat, în care indivizii pleacă din ce în ce mai departe de părinţi şi de valorile tradiţionale, îşi schimbă de cîteva ori pe parcursul vieţii domiciliul, locul de muncă sau specializarea, prietenii sau chiar confesiunea religioasă, în care familia este despărţită de cămin şi comunitate, oamenii devin tot mai singuri. Sînt singuri în alegerile lor, în viaţa de zi cu zi. Singurătatea a devenit un stil de viaţă: tot mai mulţi oameni locuiesc singuri (în Norvegia, Finlanda sau Danemarca, cca 37% dintre gospodării sînt reprezentate de persoane singure), trăiesc fără un partener (în Olanda numai o cincime din populaţie consideră că este nevoie de o relaţie stabilă pentru a fi fericit), îşi petrec timpul liber apelînd la servicii pentru persoane singure (cluburi, excursii). Singurătatea are tot mai multe forme: soţi sau soţii care pleacă să muncească departe de familie, părinţi care îşi cresc singuri copiii, bătrîni care trăiesc uitaţi de familie. Un alt fel de singurătate, gravitînd în jurul locului de muncă este încurajat de tot mai multe dintre marile companii prin posturi în care individul lucrează pe termen scurt în diferite colţuri ale lumii, îşi petrece majoritatea timpului la serviciu, ajungînd să depindă de companie în mai toate sferele vieţii sale, de la serviciile de sănătate pînă la oportunităţile de petrecere a timpului liber. Singurătatea contemporană ca stil de viaţă este însă una printre ceilalţi sau împreună cu ceilalţi, o singurătate aglomerată. Chiar dacă locuiesc singuri, nu se mai căsătoresc, au parteneri intimi seriali şi de scurtă durată, îşi cresc singuri copiii, au relaţii mai slabe cu familia sau rudele mai îndepărtate, contemporanii noştri sînt înconjuraţi de prieteni, de prieteni ai prietenilor, de colegi, de indivizi cunoscuţi întîmplător, eventual într-un loc pentru oameni singuri. Românii rămîn familişti... Românii nu valorizează singurătatea în nici una dintre formele discutate anterior. Conform datelor de la recensămînt, persoanele singure reprezintă mai puţin de o cincime (18,9%) dintre gospodării, iar alte aranjamente nefamiliale - 1,8%. Comparativ cu celelalte ţări europene, în România gospodăriile de tip familial sînt mai răspîndite, iar în cadrul acestora, multe sînt familii pe mai multe generaţii. Cuplurile căsătorite sînt predominante: trei sferturi dintre gospodăriile familiale din România. Pentru români, familia ocupă primul loc în ierarhia de valori şi este domeniul care continuă să ofere indivizilor cea mai mare satisfacţie, urmat de muncă şi de religie. Ataşamentul faţă de o relaţie stabilă rămîne în continuare foarte ridicat, comparativ cu celelalte ţări europene: 84% dintre români consideră că o relaţie stabilă este necesară pentru a fi fericit. Alternativele familiale - celibatari sau familii monoparentale - nu sînt larg răspîndite: numai 11,7% dintre familii sînt monoparentale, comparativ, de exemplu, cu Estonia, în care una din patru familii este monoparentală. În România noile orientări valorice bazate pe autoexprimare, autorealizare, autonomie, putere, concentrare asupra sinelui, hedonism, deschidere la schimbare, flexibilitate, toleranţă sînt prea puţin răspîndite. Numai 5% dintre români puteau fi caracterizaţi drept postmaterialişti în 2005. Societăţile nordice şi cele vestice înregistrează valori mult mai ridicate: Anglia - 24%, Suedia - 23%, Germania - 20%, Olanda - 19%, Italia - 19% (folosind scala de măsurare a orientărilor valorice a lui Inglehart - Bogdan Voicu şi Mălina Voicu, Valori ale românilor 1993-1996, Institutul European, 2007). România este mai degrabă o ţară conservatoare în mentalităţi. La nivel european, prezintă printre cele mai scăzute valori la toate aspectele legate de toleranţă. Religiozitatea ridicată (România fiind printre puţinele ţări din Europa în care gradul de religiozitate este în creştere), nivelul scăzut de educaţie pe ansamblul populaţiei, ponderea mare a ruralului în care predomină valori de tip tradiţional, încrederea scăzută în oameni, capitalul social relaţional redus reprezintă explicaţii pentru atitudinea conservatoare a românilor. O încredere scăzută în instituţii Românii au mai puţine punţi către ceilalţi, către grupuri, către instituţii, sînt mai izolaţi şi mai slab conectaţi la viaţa socială. Sînt mai închişi în familie şi comunitate şi mai puţin deschişi către exterior. Relaţiile, cunoştinţele utile sînt mai degrabă rare. Conform datelor din Barometrele de Opinie Publică (Fundaţia Soros), cu excepţia relaţiilor pe care se pot baza pentru îngrijire medicală (30% din populaţie declarînd că au astfel de relaţii), numai 1 din 10 români are cunoştinţe care îl pot ajuta în rezolvarea altor situaţii de interacţiune cu autorităţile sau de facilitare a accesului la un loc de muncă, credite sau afaceri. Românii au o încredere mai scăzută în oameni şi în instituţii. Gradul de implicare în problemele comunităţii, de participare la viaţa comunităţii este redus. Asociaţionismul şi voluntariatul sînt printre cele mai scăzute, la nivel european. Conform datelor European Values Survey, mai puţin de 1 din 10 români a desfăşurat activităţi voluntare într-o asociaţie (cu excepţia partidelor politice sau sindicatelor), comparativ, spre exemplu, cu aproape jumătate dintre olandezi (Bogdan Voicu, Penuria Pseudo-Modernă a Postcomunismului Românesc, Expert Projects, 2005.) Singurătatea contemporană e paradoxală, o singurătate personală, a vieţii pe cont propriu, dar o singurătate printre ceilalţi, în care relaţiile, deşi adesea întîmplătoare, temporare şi slabe, te conectează mai bine la lumea exterioară şi oferă mai multe posibilităţi. Românii sînt, din acest punct de vedere, mai singuri decît majoritatea ţărilor europene. Lipsiţi de reţele sociale, de relaţii utile, neimplicaţi în activităţi voluntare sau în alte forme de participare socială, sînt izolaţi, nu au încredere în ceilalţi sau în instituţii, sînt lipsiţi de oportunităţi, spaţiul lor de alegeri fiind limitat. Sînt mai puţin singuri în viaţa personală, dar sînt mai singuri social.