Singur, <i>invisible</i> sau în <i>solitaire</i>?

Svetlana CÂRSTEAN
Publicat în Dilema Veche nr. 248 din 18 Noi 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Eram patru prietene. Prima, o femeie frumoasă, înaltă, blondă de cîţiva ani, o prezenţă contradictorie, pe care aveam obiceiul să o compar cu desertul acela din restaurantele chinezeşti, îngheţata prăjită. Ea era invers. Rece în aparenţă, înduioşătoare doar cu foarte puţini aleşi. Printre aceştia, la loc de cinste, beagle-ul ei jucăuş care îi ştia faţa deloc nazistă mai bine ca oricine. A doua era înţeleapta grupului, cu un aer încă de fată serioasă. Ea îşi permitea să fie jucăuşă mult mai rar decît beagle-ul celei dintîi. Însă conversaţiile noastre telefonice explodau de fiecare dată într-o luptă dreaptă de idei, la care nu puteai renunţa pentru nimic în lume. Tristeţea ei cronică nu penetra reţelele fixe sau mobile atunci cînd vorbea la telefon, cînd îşi lăsa talentul analitic înnăscut să desfacă în felii cărţi, oameni, situaţii. Tristeţea ei cronică era o prezenţă copleşitoare doar cînd reţelele fixe sau mobile nu te mai despărţeau de ea şi o priveai neputincios, stînd atît de tristă în faţa ta. A treia prietenă. Nicicînd nu am mai văzut în preajma mea rafinamentul cultural însoţindu-l mai bine pe cel gastronomic. Giacometti şi salata proaspătă de alge, pentru început, Fra Angelico şi şerbetul pastelat de lămîie la final. Plus un camembert cu calvados în aşteptarea lui Truffaut. În ceea ce mă priveşte, eu sînt prietena care scrie povestea şi le cunoaşte pe toate trei. Eram, prin urmare, patru femei, într-un oraş care se lupta cu cea din urmă zi a anului de graţie 2007. Ne vedeam destul de des, chiar săptămînal, vorbeam aproape zilnic la telefon una cu cealaltă, de-a lungul întregului an. Acum Revelionul stătea în faţa noastră ca zidul unui castel kafkian în spatele căruia se afla ferecat sistemul, acel sistem ce îţi spune că trebuie să te bucuri, să fii fericit în noaptea dintre ani, să săruţi pe cineva sub vîsc, să porţi underwear de culoare roşie, să mănînci zece boabe de struguri şi să-ţi pui tot atîtea dorinţe, să-ţi spargi propriul pahar de şampanie, să mergi în Maldive, să pleci la schi sau în gaşcă la Sibiel... Cîte ai de făcut într-o singură noapte ca să nu te simţi un neintegrat în prima zi a anului! Patru femei, singure în faţa sistemului nemilos al Revelionului, au cîteva opţiuni clare. Ele pot să accepte invitaţiile de fiecare an sau pe cele ocazionale, încropite cu entuziasm trecător, sau se pot întîlni una cu cealaltă, cunoscîndu-şi atît de bine gusturile şi ştiind că de subiecte de conversaţie nu vor duce lipsă. Scenariul nostru este însă altul. Cele patru femei îşi fac cumpărăturile ca în orice altă zi a anului, privind filmul paralel al goanei după cel mai cool revelion, întorc spatele zidului acelui castel în care toată lumea se presupune că poartă bikini şi boxeri roşii, şi merg la ele acasă. Fiecare la casa ei. Iar noaptea se scurge liniştit, din ce în ce mai liniştit, mai ales după un scurt climax la miezul nopţii. Prietena mea dintîi îşi culcă beagle-ul ca în fiecare seară, spre ora 10, singura schimbare e că acesta din urmă se trezeşte speriat în zgomotul artificiilor de 12 fără un sfert. Cea de-a doua prietenă citeşte pînă spre ora 1, punîndu-şi tristeţea la adăpost de privirile oricărui muritor curios. Iubitoarea de Truffaut, atinsă de începutul unei mici răceli, se limitează la salata de alge cu ghimbir. În ceea ce mă priveşte, fac cîte un pic din toate astea: la mine motanul negru nu adoarme decît tîrziu, nu citesc, dar revăd pe sărite Broken Flowers şi, lacomă cum sînt, încep foie gras-ul cu smochine, cel pe care aveam să-l termin a doua zi împreună cu ele, la fel ca şi Chablis-ul de la supermarketul din colţ - slavă Domnului că şi Chablis-ul s-a democratizat şi nu mai e ce-a fost odată. A doua zi ne-am întîlnit, am petrecut pe îndelete, şi anul, deşi nou, şi-a reluat cursul firesc. Aceasta este povestea. Atunci mi s-a părut amuzant, dar şi ciudat că am ales toate patru varianta singurătăţii, cînd ne-ar fi fost atît de la îndemînă să ne amăgim, chiar să ne distrăm împreună, la una dintre noi. Am înţeles mai tîrziu însă că, pe lîngă singurătăţile banale, cele în cuplu, cele între prieteni, în gaşcă, fie că eşti în mijlocul Vienei sau al Bucureştiului, mai există şi un alt nivel, pe care nu-l puteam descoperi decît odată cu messenger-ul. To be or not to be invisible. Invizibilitatea pe mes dă măsura dorinţei noastre de a fi singuri şi în acelaşi timp în contact, a distanţei pe care o impui fără să dispari, pentru a putea păstra controlul. Eşti invisible, dar vezi cine intră şi iese pe poarta castelului, poţi vorbi chiar din starea aceasta, dar numai cu aleşii, nu rupi legăturile cu totul. Singur sau invisible? Ne-am făcut invizibile una faţă de cealaltă în acea noapte, am căutat singurătatea ştiind însă că existăm fiecare într-un colţ al oraşului. Singurătatea ia forma recipientului care o găzduieşte. Şi are semnificaţii fără număr. Unii ar spune că e o opţiune, alţii - un dat al omului, alţii - un nenoroc sau o neputinţă. Povestea celor patru prietene care se văd tot timpul anului, dar decid să nu se vadă în noaptea de Revelion, deşi asta le-ar putea îndulci singurătatea, mă duce cu gîndul la alte personaje. Anul trecut, în noaptea de Anul Nou, cineva pe nume Thomas Coville, un împătimit de Sartre şi de vele, îşi petrecea de bunăvoie Revelionul undeva în zona ecuatorială, pe un trimaran, plecat fiind în înconjurul lumii. Există un sport pentru care singurătatea este o obligaţie şi o virtute. O călătorie în solitaire, pentru a face turul Pămîntului, poate dura trei luni - fără întrerupere, pentru că marea nu aşteaptă şi nu-şi calculează reacţiile, şi mai ales pentru că oamenii care aleg să rupă astfel legăturile cu pămîntul luptă pentru un record. În ziua în care scriu acest articol, 30 de navigatori vor pleca din nou din Sables d’Olonne, în competiţia Vendée Globe, pentru a se lupta, fiecare singur pe velierul său, cu propriile limite, pentru a înconjura pămîntul în timp record. Unii vor abandona cu siguranţă. Regulamentul permite luarea la bord a unui alt concurent doar în situaţii extreme. Revelionul îi va găsi reglîndu-şi velele, ca să reziste valurilor, curenţilor, icebergurilor. Există un miraj al solitaire-ului, o formă nobilă de invisible, există momente cînd nu vrei sau nu poţi să iei pe altcineva la bord. Există o plăcere a singurătăţii, iar constatarea aceasta mă trimite cu viteză înapoi, undeva în anii ’80, către un film al Malvinei Urşianu: O lumină la etajul X. Povestea unei femei singure, exilate de propria sa revoltă şi atipicitate, în interiorul sistemului comunist. Am iubit-o pe Irina Petrescu în acel film ideologic, care m-a pregătit pentru solitaire-ul meu postrevoluţionar şi capitalist. Stau la etajul 7, de multe ori sînt invisible şi am prieteni cu care vorbesc zilnic. Iar foie gras mănînc doar accidental.

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

Adevarul.ro

image
Cu cât vor creşte salariile bugetarilor. OUG cu majorări şi sporuri a fost retrasă, un nou proiect a fost publicat de Ministerul Muncii
Ministerul Muncii a publicat, miercuri, în dezbatere publică un nou proiect de ordonanţă de urgenţă, care prevede majorarea salariilor tuturor bugetarilor, începând din luna august, cu un sfert din diferenţa dintre salariul prevăzut pentru anul 2022 în legea salarizării bugetare şi cel din luna decembrie 2021.
image
Fetiţa luată de curenţi la Vama Veche, salvată de Salvamar. Plutea pe o saltea pneumatică, spre Bulgaria
Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi pentru salvarea unui minor care plutea pe o saltea pneumatică pe mare.
image
Misterul decesului unui opozant al lui Putin, găsit mort în SUA. Soţia neagă varianta sinuciderii, susţinută de o jurnalistă rusă
Dan Rapoport (52 de ani),  un om de afaceri cu dublă cetăţenie letonă / americană, care a făcut o mulţime de bani în Rusia înainte de a deveni un critic al lui Vladimir Putin, a fost găsit mort în SUA.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.
image
Iuliu Maniu, „un om de extremă rigiditate morală, în timp ce partidul s-a arătat dispus la tranzacţii“
Cea mai mare provocare politică internă PNŢ a primit-o nu de la muncitorii nemulţumiţi de scăderea salariilor și de șomaj sau de la opoziţia liberală, ci de la fostul principe Carol, îndepărtat de la tron prin actul din 4 ianuarie 1926.