Siguranţa pensiilor, o chestiune mai complicată

Publicat în Dilema Veche nr. 195 din 3 Noi 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cu cîtva timp în urmă am fost invitat, la Praga, la o masă rotundă dedicată analizei sistemelor de pensii din economiile dezvoltate. Teza-cheie a unui studiu prezentat de experţi ai Băncii Mondiale era că, pentru a face faţă tensiunilor din sistemele de pensii, trebuie urmărit un randament mai mare al plasamentelor făcute de către fondurile de pensii. Altfel spus, se prezumă funcţionarea de fonduri de pensii (fie în regim privat, fie în regim mixt) care să încerce maximizarea plasamentelor. Şi concluzia era că această maximizare se poate face prin mărirea plasamentelor pe burse (in equity) în economiile cu creştere economică mai rapidă (în economii emergente solide). Discuţia între participanţi a depăşit cadrul strict al analizei comparative implicate de întrebarea "Cine gestionează mai bine banii de pensii?", la care mulţi ar răspunde, fără ezitare, că preferabil este sectorul privat. Şi, într-o măsură, aşa este, dacă se are în vedere logica maximizării profitului. Dar există contraargumente ce au în vedere experienţa nefastă a fondurilor de pensii arondate unor entităţi private care au eşuat lamentabil (vezi cazurile Enron, Worldcom etc.). Abordarea prin prisma randamentelor este unilaterală; ea trebuie contextualizată considerînd fenomenul de îmbătrînire a populaţiei, care este unul global. Am ales acest preambul pentru rîndurile de faţă întrucît îmbătrînirea populaţiei, atunci cînd priveşte impactul asupra sistemelor asistenţiale, comportă mai multe planuri de judecată, dintre care voi analiza trei: 1) ce se întîmplă cu contractul social între cetăţean şi stat; 2) care sînt riscurile rezonabile de asumat în gestionarea banilor de pensie; 3) care sînt implicaţiile proliferării sistemelor private de pensii pe fondul globalizării pieţelor financiare. Puţini sînt cei care subliniază un aspect esenţial, ce defineşte democraţiile avansate, în analiza sistemelor de securitate socială: existenţa unui contract social între stat şi cetăţean, care urmăreşte atenuarea riscurilor inerente unei economii de piaţă, în dorinţa de a creşte coeziunea socială şi loialitatea faţă de instituţii ale statului de drept. Dani Rodrik, de la Universitatea Harvard, considera sistemele de asigurare socială ca garanţi ai contractului social. În acest spirit îşi elaborează unele teze principale şi Robert Reich (fost ministru al Muncii în primul cabinet al lui Bill Clinton) în recenta sa carte, Supercapitalism (New York, Alfred Knopf, 2007). În modul de funcţionare prevalent al contractului social găsim reticenţa foarte mare a cetăţenilor şi a multor politicieni din ţările capitaliste bogate faţă de privatizarea asistenţei sociale. Inclusiv în SUA, rezervele faţă de privatizarea asistenţei sociale sînt considerabile. Redesenarea contractului social este, în opinia mea, cea mai ambiţioasă ţintă a guvernelor în democraţiile liberale în condiţiile îmbătrînirii populaţiei, a crizei asistenţei sociale - sub presiunea izvorîtă din ascensiunea economică fulminantă a Asiei, care modifică ierarhii competitive în economia globală. Discuţiile aprinse privind polarizarea socială, care ar fi sistemele educaţionale adecvate debutului acestui secol, atenuarea disonanţei cognitive între electorate şi clasele politice exprimă un proces mai vast, ce a cuprins democraţiile avansate. Mutatis mutandis, această discuţie amplă priveşte şi democraţiile tinere, ţările din Europa Centrală şi de Est, recent intrate în UE. Sînt date care atestă un proces de îmbătrînire mai intens în aceste ţări decît în SUA şi Europa occidentală. În plus, ţările postcomuniste, inclusiv România, suferă şi un proces de migraţie important, care diminuează numărul populaţiei active. De aceea, impulsul către trecerea la fondurile private de pensii sau/şi cele mixte a fost mult mai mare, avînd urmări concrete. Dar trebuie spus că retorica publică şi argumentaţia analitică au fost substanţiate prin prisma logicii viabilizării sistemelor asistenţiale şi aproape deloc prin explicarea efectelor în ceea ce priveşte redesenarea contractului social între stat şi cetăţean. Nu întîmplător aduc în discuţie acest aspect, întrucît în ţările din UE (mai puţin în Marea Britanie) se vorbeşte mult despre un model social; iar acesta ar avea la bază un anume tip de contract social. Prin urmare, dacă repere de bază ale contractului social sînt refăcute (reinventate), nu are cum să nu fie afectat ceea ce numim modelul social, în orice formă ar exista el. Să trec la aspectul 2): care sînt riscurile rezonabile ce pot fi asumate în gestiunea banilor de pensii. Cînd avem de-a face cu sisteme de pensii garantate de către stat, riscurile sînt practic nule pentru pensionari. Dar - aşa cum am arătat mai sus - rămîne chestiunea randamentului investiţiilor. De aceea, privatizarea unor porţiuni din sistemele de pensii a fost gîndită ca o modalitate de a mări randamentul plasamentelor. Cînd are loc această privatizare, este absolut necesară formarea de mecanisme prudenţiale, care să minimizeze o gestiune periculoasă a banilor de pensii. De aceea, organismele de supraveghere a sistemelor de pensii stabilesc ponderi de orientare a investiţiilor în funcţie de coeficienţi de risc: plasamentele în titluri de stat sînt văzute cu risc foarte mic, plasamentele în acţiuni la bursă sînt mai riscante, făcîndu-se totodată distincţia între plasamentele de pe piaţa internă (care nu implică risc valutar) şi cele de pe alte pieţe. În fine, apare aspectul al treilea: ce se întîmplă cu plasamentele făcute de fondurile care gestionează bani de pensii în condiţiile noi de pe pieţele financiare globalizate. Aici, rog răbdare; voi zăbovi asupra evoluţiei din sistemele financiare, din ultimele două decenii, ca efect al "inovaţiilor financiare". Un sistem financiar, fie că se bizuie mai mult pe pieţe de capital, fie mai mult pe bănci, are rolul de a mişca surplusul de lichiditate de la cei ce economisesc, la cei ce au nevoie de mai multe resurse (pentru consum sau pentru investiţii). Intermedierea trebuie să fie transparentă, iar nivelul dobînzilor (ce acoperă diverse orizonturi de timp) ar concilia dorinţa unora de a se împrumuta cu înclinaţia altora de a renunţa la o parte din resursele proprii, pe o perioadă de timp. Băncile şi pieţele de capital (prin tranzacţionare de obligaţiuni) asigură această intermediere. Dacă pieţele evaluează bine riscurile şi există mecanisme de supraveghere (prudenţiale) eficace, ar trebui să fie evitate eşecuri majore, turbulenţe de proporţii. Intervin aici două aspecte esenţiale, care ne ajută să înţelegem ce se întîmplă acum pe pieţele financiare. Unul priveşte funcţionarea pieţelor financiare. Dacă admitem că ele nu sînt perfecte, apare problema unei intervenţii de ultimă instanţă (of last resort), dacă lucrurile se strică mult, pentru a salva sistemul, se pune problema stabilităţii acestuia. Fiindcă o bancă centrală are două misiuni esenţiale: să lupte contra inflaţiei şi să asigure stabilitatea sistemului financiar. Al doilea aspect priveşte modul în care se apreciază riscurile, gradul de transparenţă a pieţelor financiare. Ultimul deceniu s-a caracterizat prin cîteva trăsături notabile. După criza bursieră din anii 1998-1999 şi, în mod accentuat, după atacul terorist de la 11 septembrie 2001, FED-ul (banca centrală a SUA) a coborît sistematic dobînzile, ceea ce a stimulat enorm creditarea. Şi cotaţia acţiunilor a reluat o creştere remarcabilă, care a dat multora sentimentul că sînt mai bogaţi. Globalizarea a permis "diversificarea" riscurilor prin emiterea de obligaţiuni care aveau drept colateral creanţe cu risc înalt (ipoteci). Gradul de transparenţă a pieţelor financiare s-a diminuat considerabil în ultimul deceniu, pe fondul globalizării pieţelor financiare, al creşterii ponderii pieţelor de capital şi al utilizării masive de derivative. Nu întîmplător, recentul summit al UE de la Lisabona a luat în discuţie transparenţa pieţelor financiare şi riscurile pentru economia mondială. Pentru a se restaura încrederea (trust), se cuvine să revenim la o transparenţă mai bună a pieţelor financiare, să reglementăm activitatea hedge funds-urilor, să-i informăm mult mai bine pe cei care utilizează derivative, să nu credem că economia are străzi cu un singur sens (one way street). În general, mai multă raţiune (ca revers al exuberanţei iraţionale, de care amintea Alan Greenspan, fostul şef al FED, cu ani în urmă), peste tot în lume, este necesară. Dar să revin la problema noastră privind fondurile de pensii. Ce se întîmplă de cîteva luni bune pe pieţele inter-naţionale (adică turbulenţe majore) arată, pe de o parte, minusuri grave în funcţionarea pieţelor financiare, care periclitează sever plasamentele făcute fără discernămînt; pe de altă parte, obligă autorităţile din ţările unde se fac reforme în sistemele de pensii să fie mai mult decît precaute în operarea unor mecanisme de supraveghere. România are o populaţie ce îmbătrîneşte şi se împuţinează (inclusiv din cauza migraţiei), rata de participare pe piaţa oficială a muncii este sub 60% (foarte scăzută între ţările UE). Aceste date arată de ce reforma sistemului de asistenţă socială (a sistemelor de pensii) reclamă multă chibzuinţă din partea autorităţilor. Aici am în vedere şi mecanisme prudenţiale care să protejeze banii de pensii, oricine i-ar administra. Iar chestiunea majoră a redesenării contractului social nu poate fi evitată nici în România.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Rezultatul protestelor împotriva turiștilor: stațiunile spaniole se golesc
Spaniolii furioși din cauza turismului în masă au primit exact ceea ce au cerut, deoarece Magaluf , unul dintre cele mai importante locuri de vacanță din Mallorca, este pe jumătate gol. De fapt, arată ca un oraş fantomă.
image
Alimentele pe care experții în siguranță alimentară nu le-ar mânca niciodată de la bufetul de mic dejun al unui hotel
Cu toţii suntem de acord că, în vacanţă, unul dintre avantajele de a sta la un hotel este bufetul de mic dejun inclus în pachetul achiziţionat. În acelaşi timp, ultimul lucru pe care ni-l dorim este să rămânem în cameră din cauza vreunei boli digestive.
image
Caravană electorală, atacată cu bâtele într-o comună din județul Buzău VIDEO
Lupta politică se duce și cu ciomagul, pe alocuri. O demonstrează filmarea realizată de membrii unei caravane electorale din comuna buzoiană Calvini, în care se vede cum sunt alergați și amenințați cu bâtele de un grup de săteni.

HIstoria.ro

image
Efectele surprinzătoare ale prezenței ofițerilor ruși în Bucureștiul anului 1877
În cadrul Războiului ruso-turc din 1877, după declararea de Război Imperiului Otoman, trupele ruse intră în România, în drum spre Turcia. Ca urmarea a acestui fapt, Bucureștii lui 1877 sînt luați cu asalt de ofiţerii ruși, gata să-și cheltuiască banii nebunește.
image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.