Și prezentul e o ficțiune

Andrei CRĂCIUN
Publicat în Dilema Veche nr. 845 din 18 - 24 iunie 2020
Și prezentul e o ficțiune jpeg

Spre deosebire de doamna Arundhati Roy, eu nu cred că parcă nici nu mai avem prezent, nu cred nici măcar că există viitorul și există trecutul (ar fi prea convențional, deci mult prea puțin). Eu nu cred că acum supraviețuim numai într-o fază de tranziție, de așteptare.

Dimpotrivă, eu sînt de părere că prezentul e tot ce avem, în clipa de acum se îngrămădesc și zilele care au fost și nu vor mai fi niciodată, poemele, iubirile, valsurile, toată nostalgia lumii, toată melancolia și toate regretele, precum și toate planurile de viitor, toate speranțele magnifice, absurde și groaznice.

Prezentul e tot ce avem, căci la rigoare trecutul nu există decît dacă ni-l amintim sau și-l amintesc alții sau ni-l imaginăm chiar acum, iar viitorul e întotdeauna doar o posibilitate. Va deveni, în cel mai fericit caz, prezent, deci amintire.

Acum

Nu am gîndit niciodată în afara acestor granițe, pentru că, pentru mine, prezentul e continuu, și astfel  infinit. În el au loc și pangolinul din Wuhan, și reluarea ligii germane la fotbal masculin, și poeziile lui Edgar Lee Masters, și insecuritatea alimentară de care, fiind ziarist liber, n-am scăpat niciodată. Și viorile orchestrei de pe Titanic, și zîmbetele formale ale delegaților la marile congrese, dar și nenorocirile lui Trump, și conspiraționiștii pătrunși de 5G, sparanghelii unei lumi după altă dictare.

Dar tot aici intră și sutele mele de călătorii pe tot pămîntul, atît cele întîmplate, cît și cele neîntîmplate încă. Edinburgh sau Casablanca sau Havana sau Beijing sau Lisabona sau Santiago de Chile nu mai sînt acolo, nu mai sînt nici măcar atunci, toate sînt pentru totdeauna și pretutindeni acum, cu mine.

Alchimia

Pe de altă parte, prezentul meu a fost, de cînd îl știu, o oglindă către timpul trecut. Toate drumurile sînt același drum și drumul duce înapoi.

Pangolinul din Wuhan nu mi-a luat viața și nici pe a celor pe care îi iubesc. Pentru o primăvară neagră, înspăimîntătoare, presărată cu cadavrele atîtor oameni care nu aveau altă vină decît aceea că erau muritori, nu e chiar cel mai rău bilanț, deloc contabil.

Mai mult, pangolinul acesta mi-a oferit și un răgaz să colind din nou străzile secundare din Lima, Peru. Iar astăzi trebuia să fiu în Japonia, dar sînt pe balcon, văd sigla hotelului Intercontinental din București și învăț, cu mare greutate, să am răbdare. Este greu, este foarte greu să ai răbdare, cînd singura ta calitate este viteza gîndului.

Ascult Trout Fishing in America, despre o felie de viață înghețată în timp, despre Park Avenue și Tyson Street și iată-mă, deci, în New York, New York, bate vînt și ninge și oamenii vineții tremură de frig. La New York, New York, pentru mine e mereu decembrie și încă n-au răsărit zorile. 

Dar clipa se schimbă și muzica se schimbă și ea, iar acum cîntă Plain White T’s. E o odă pentru acea înnebunitoare Delilah și acum sînt într-un bufet de lîngă campusul Universității Internaționale din Tel Aviv, mănînc o omletă, beau o cafea proastă, cu două cuburi de zahăr, și visez la Time Square, la trupurile despuiate ale beduinelor și la a doua venire a lui Esenin.

Ultimul deceniu mi l-am trăit în zbor, iar acum ar trebui să sufăr ca un avion condamnat să rămînă la sol, numai că nu se întîmplă așa, fiindcă am descoperit alchimia miraculoasă care topește și amintirile și regretele și speranțele în aurul acestei clipe, ceea ce mă face foarte, foarte bogat sufletește. N-am, însă, nici harul trufiei mogulilor, și nu orice aur este obscen.

Visătorii

Visătorii sînt sarea pămîntului, spunea într-un interviu dat de pe patul de spital Panait Istrati. Era în anul 1933, în spitalul Filaret, în salonul numărul 8, același în care murise în 1914 prietenul său Ștefan Gheorghiu, sindicalistul, căruia comuniștii i-au batjocorit numele dîndu-i-l unei școli de cadre, deși Gheorghiu s-a stins la treizeci și cinci de ani, cu mult înainte să se nască partidul comunist român. L-au îngropat fără popă într-un spital de la marginea Ploieștiului, orașul său natal. 

Și eu cred la fel: fără visători nu ne rămîn decît mîncarea și obiectele, bormașinile și citricele, bîrfele și politicienii, regretul că n-am reparat dușumeaua și n-am cumpărat lămîi la reduceri, pizma și sudalma. Refuz dintotdeauna această rutină a fericirii obligatorii de a fi în rînd cu restul lumii.

Bineînțeles – și aici voiam să vă cam aduc – că timpul este și el tot o poveste, o ficțiune. Căci sîntem, iată, în 1885 la Baldovinești și putem să vedem cum un copil face primii pași sprijinindu-se de spinarea unui cîine botezat Leu. Copilul acesta a fost, este și va fi scriitorul Panait Istrati.

Iar visătorii ne fac, totuși, pe noi, oamenii, mai buni decît dobitoacele. Rezistența mea începe acolo unde se șterg granițele și realitatea se dizolvă în vis, iar visul trece fără pașaport în realitate.

Fără visători n-am avea nici iubire, nici revoluții, nici fotografii, nici filmele de cinema cu Audrey Hepburn, și nici măcar filmele cu supereroi, nici pe Omul-Furnică nu l-am mai avea!, dar tot nu am fi scutiți de taxe, impozite și războaie.

Vițeii lui Fellini

Nefiind făcut pentru războiul de cucerire, toate armele mele sînt de apărare. Eu n-am nici o rețetă de vînzare, eu n-am nimic de vînzare, eu nu sînt băcan, eu cred mai mult în vițeii lui Fellini decît în ordonanțe. Eu cred mai mult în domnul Cioran ieșind din dulapul în care se ascunsese, într-o amiază din ultimii săi ani mutilați de boală, pentru a se prăbuși peste univers spunînd: Eram atît de obosit!

Fiecare om își duce zilele pe pămînt, înainte de pămînt și sub pămînt, după cum îi e felul. Eu n-am alt fel de a fi, eu nu am decît această viață în care am abolit ierarhiile și distanțele, iar morții și viii trăiesc încă împreună, ca în nuvelele și în romanele lui Gabriel José de la Concordia García Márquez, căruia am nerușinarea să îi spun Gabo, ca orice birtaș din Aracataca.

Eu trăiesc în pace cu vițeii lui Fellini și marile feline oarbe și porumbeii și pianiștii și sfinții fără arginți din inima mea.

De fapt, adevărul integral, deci crud, deci incomod, e că, trăind astfel, nici nu am plecat vreodată de pe Aleea Zorilor, strada copilăriei mele. Cine pleacă vreodată din copilărie își pierde paradisul posibil – e o lege de fier, dintotdeauna și pretutindeni.

Trecători

Căci, după cum încerc zadarnic să vă demonstrez de o jumătate de pagină, prezentul este și el, dacă îl privim mai atent, tot o ficțiune.

Și noi ne învîrtim mai departe prin cosmos pe acest pietroi prețios, misterios, sublim și plin de sînge, imposibil și inevitabil, sub nori murdari și sub stele ascuțite, în zdrențe sau prin palate, saltimbanci, singuri, nefericiți, lorzi, încîntați de noi înșine, cu capul gol și buzunarele pline, fără inimă sau fără ochi.

Și morala e că toți, pînă la ultimul, sîntem trecători, iar în mod uimitor tocmai acest amănunt este ceea ce uităm cel mai ușor, poate pentru că ni s-a luat dreptul la Evanghelia după Toma, în care Iisus Hristos ne spunea aceste cuvinte: Fiți trecători! Sau poate că din alte motive, care nici nu se cuvine să fie menționate.

Copiii nu știu că sînt trecători, ceea ce îi face minunați, adulții uită că sînt trecători – și așa începe orice catastrofă.

Revolta

Iar cînd totul este un joc, cînd totul este în egală măsură amintire și speranța unei amintiri, unde să te duci?

Mai ies, totuși, din acest univers guvernat de legi personale, pe declarație pe proprie răspundere, numai și numai pentru a-mi cîștigat pîinea și a mă revolta. Căci, după cum ar fi bine să fi aflat deja, lumea este toată o rană și o sumă de nedreptăți, și nu e nicio afacere să le taci. Trăiești o singură dată și nu se păstrează cronici la viața șocîtelui.

Mă alătur, de aceea, corului care urlă, de la Sancho Panza încoace, că nedreptatea nu cunoaște odihnă și atac și eu, zadarnic, toate morile de vînt.

Port, de aceea, totul în același sac și sacul îl port în spinare și cînd nu mai pot să umblu pămîntul, căutînd și eu un om cinstit, la lumina unei lămpi aprinse în plină zi, ca acel frate al meu care dormea în butoi, deschid ferestrele visului și las să intre cealaltă lumină și acum pot să fiu deja în Montevideo, Uruguay, chinuit de o jalnică melancolie după un cartier bucureștean al cărui nume e posibil să nici nu mi-l mai amintesc.

Granița

Cine va scrie povestea aceasta ar face bine să nu uite moartea, frica, izolarea, măștile, deznădejdea. Cînd nu e patetic, prezentul este ordinar, binecuvîntatul prezent ordinar, cu zile egale, previzibile, lipsite de glorie și eroi, bogate în nimicuri, știri pozitive și astre favorabile în horoscop.

Pandemia se așază în noi ca o graniță, și ne putem îmbăta cu iluzia că vom fi alții, mai buni. Este o iluzie pentru că timpul, deși este o ficțiune, este totodată și un cerc.

Ne învîrtim în noi înșine fără posibilitatea unei evadări, noi după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, și Dumnezeu după chipul și asemănarea noastră, legați pentru totdeauna în aceleași lanțuri vechi și nouă toate, după cum bineînțeles că știa și poetul nostru cel fără pereche. 

Andrei Crăciun este jurnalist și scriitor.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Panourile solare, un dezastru ecologic care așteaptă să se întâmple? Ce spun experții
În timp ce sunt promovate în întreaga lume ca o armă crucială de reducere a emisiilor de carbon, panourile solare pot provoca un dezastru ecologic după 25-30 de ani, cât este durata lor de viață.
image
Cauzele cutremurelor din vestul României. INFP: „Asta pune o presiune enormă”
Cutremurul din Arad s-a simțit în Ungaria, Croația și Serbia. Seismologii explică ce cauze produc cutremurele din zona de vest a țării.
image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.