Şi cu votul cum rămîne?

Publicat în Dilema Veche nr. 487 din 13-19 iunie 2013
Re uniformizarea şcolară jpeg

Ce aţi face dacă aţi locui la bloc şi, într-o bună dimineaţă, cineva, un vecin, v-ar suna şi, cu o voce precipitată (nici n-aţi avea timp să-l întrebaţi de unde are numărul de telefon) v-ar anunţa că administratoarea a fugit cu banii de întreţinere pe şase luni?

Probabil că, în primele clipe, totul vi s-ar părea o glumă. Chestiunile astea se întîmplau pe vremuri, imediat după Revoluţie, cînd unii, ispitiţi de mirajul străinătăţii şi avînd atîţia bani pe mînă – mai mult decît ar fi visat să aibă vreodată –, călcau strîmb, îi luau şi dispăreau, însetaţi după o viaţă ca în filme.

Ei bine – nu, v-ar asigura vecinul –, este „pe bune“, administratoarea a fugit, iar RADET-ul şi Apa Nova, plus REBU – toţi ameninţă să sisteze orice serviciu, pe motiv de neplată. Drept pentru care v-ar invoca vecinul, fără drept de apel, la şedinţa de bloc.

Şi aşa, pentru prima oară în viaţă, ajungeţi încolonat, într-o sîmbătă dimineaţa, într-un prelung şir de vecini (veniţi de la trei „scări“, plus de la blocul „din spate“), toţi cu feţe îngrijorate, unii revoltaţi, alţii resemnaţi, mergînd spre şcoala unde se va ţine şedinţa. Ajungeţi să vă daţi bineţe cu oameni pe care nu-i cunoaşteţi, dar cu care aveţi acum numitorul comun al ţepei. Intraţi, la grămadă, într-o sală de clasă, unde vă aşezaţi, cuminte, într-o bancă.

Pînă să înceapă şedinţa, aflaţi ierarhia vieţii unui bloc. Căci nu există doar un administrator, care colectează întreţinerile lunar, există un cenzor, un casier, apoi un preşedinte de bloc – mai-marele minipreşedinţilor, adică preşedinţii de scară –, cu toţii avînd în mînă frîiele bunului mers al blocului.

„Vă spun eu, preş’-ul a fost mînă în mînă cu administratoarea“ – vă spune, confidenţial, o băbuţă, pe care o încuviinţează, în tăcere, o altă băbuţă. Soţul acesteia din urmă, mai cu vervă, dar tot cu voce joasă, confirmă categoric: „Sînt cu toţii nişte hoţi.“

Întrebaţi, curios, dacă a anunţat cineva Poliţia. Peste murmurul general, cuvîntul „poliţie“ lasă tăcere: nimeni nu ştie, să nu vorbim, mai bine să aştepăm pînă vine domnul preşedinte, al doilea ca rang după administratoare, căci el trebuie să ne pună la curent cu toate acestea.

Preşedintele îşi face, pînă la urmă, apariţia, iar şedinţa începe.

Jovial, cu un aer de frate mai mare şi cu un teanc de hîrtii în mînă, preşedintele confirmă situaţia, gesticulînd şi zîmbind, cumva împăciuitor, dar nu reuşeşte să termine cele cîteva fraze de introducere, că un vecin recalcitrant din spate îl repede nervos: „Haideţi, domnu’ preşedinte, că acum ştim cu toţii ce s-a întîmplat. Asta e, s-a întîmplat, s-a întîmplat, nu e cazul să ne mai plîngem inutil de milă. Nu ştiu de ce ne-am adunat ca să vorbim nimicuri, n-o să se rezolve nimic aici, asta e situaţia, acum urmează să ne recuperăm banii şi cu asta încheiem. Ce atîta tevatură?“

„Dar cum ne recuperăm banii?“

„S-o dăm în judecată“ spune, timid, cineva.

„Aţi anunţat, domnule, Poliţia?“ se repede şi soţul băbuţei care încerca să mă converseze.

Preşedintele încearcă să se impună: „Dragii mei...“

Vecinul recalcitrant îl întrerupe: „Nu sîntem dragii nimănui... Dumneavoastră ce aţi păzit, timp de şase luni, că listele de întreţinere trebuie să fie contrasemnate?“

Preşedintele, împăciuitor: „Dacă mă lăsaţi să vorbesc, permiteţi-mi să mă explic.“

O doamnă fîşneaţă intervine: „Ce explicaţii, domnule, spuneţi-ne ce urmează să facem noi acum. Că are dreptate vecinu’...“

Altă doamnă, pe care o şi recunoaşteţi ca fiind cea care hrăneşte cîinii vagabonzi de la ghenă, va sări şi ea: „Dar lăsaţi, oameni buni, omul să vorbească!“

Doamna e încurajată, de altfel, şi de corul băbuţelor, cu permanent şi îmbrăcate ca de sărbătoare, căci, nu e aşa, dacă vorbim toţi deodată, nu se mai înţelege nimic: „Aşa e, păi, sigur, nu vedeţi, ba vedem.“

Peste tot vacarmul, vocea din ce în ce mai sugrumată a preşedintelui imploră să fie lăsată „să se explice“. Oamenii, însă, sătui de explicaţii, vor soluţii. Se încurajează unii pe alţii, vorbind vehement, strînşi în pupitrele mici ale sălii de şcoală generală, ca nişte copii neajutoraţi, dar furioşi, întorşi cu capetele în toate direcţiile, gesticulînd şi protestînd – a chemat, domnule, cineva, Poliţia?

„Păi, de asta sîntem aici, domnilor“ se precipită, uşor disperat, preşedintele. „O denunţăm sau nu la Poliţie, haideţi să votăm!“

Preţ de cîteva secunde, ceata de piţigoi se linişteşte şi majoritatea ridică mîna, votînd denunţul la Poliţie. Votul e întrerupt, bineînţeles, de vecinul recalcitrant din fundul sălii. „Aţi înnebunit? Să o denunţăm la Poliţie, pentru ce? Ca să înceapă procesul şi să nu ne mai recuperăm banii decît la Paştele cailor? Eu am vorbit cu ea şi a promis că returnează în maximum o lună banii, cu condiţia să nu chemăm Poliţia.“

Întorsătura bruscă a situaţiei va lumina chipurile vecinilor: „Păi, de ce n-ai spus asta, domnule, de la bun început?“

Totul pare lămurit, toată lumea răsuflă uşurată, însă preşedintele simte că vrea să fie preşedinte pentru ultima oară: „Şi de unde ştim noi că se va ţine de cuvînt?“

Vecinul recalcitrant ştie şi, mai mult, este convins de cuvîntul administratoarei. Dar de unde va avea banii? O să-şi vîndă unul dintre cele două apartamente (căci administratoarea are două apartamente şi două maşini). Ajunşi aici, totul este definitiv rezolvat, mai ales că vecinul recalcitrant, care lucrează la Primărie, a dat asigurări că a vorbit el cu furnizorii de servicii, care sînt de acord să-i păsuiască pe locatari cu plata, pînă la recuperarea integrală a banilor. Cu alte cuvinte, de ce să mai implicăm Poliţia, cînd lucrurile se pot aranja, pe şestache, aşa, ca între buni vecini?

Totuşi, preşedintele mai are un of care întunecă puţin bucuria oamenilor: „Şi cu votul cum rămîne? Doar am votat cu toţii să chemăm Poliţia.“

Preţ de o secundă, toţi tac, încurcaţi. „Mai votăm o dată, ce mare brînză?“ spune atunci, şugubăţ, un alt vecin. Avînd soluţia fericită, toată lumea răsuflă uşurată şi votează încă o dată. De data aceasta, prinşi de veselia unui lucru bine făcut, majoritatea votează ce trebuie: adică neimplicarea Poliţiei în treburile interne.

După care, lumea pleaca acasă, mulţumită de rezultatele şedinţei: Poliţia nu a mai fost chemată, fosta administratoare a plătit toate daunele, iar la un an după, trăieşte în bună înţelegere cu vecinii, are restanţe la întreţinere, la cele două apartamente. A rămas, însă, cu o singură maşină.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
O familie de români s-a mutat, după 17 ani, din Elveția într-un sat de lângă Urziceni: „Una dintre cele mai bune decizii”
Mulți români care se întorc din străinătatea aleg să-și facă un rost în România, dar la oraș, cu la țară, unde au parte de o viață mai liniștită.
image
Cea mai temută infractoare care a terorizat Spania e româncă. O armată de interlopi o asculta orbește
Tenace, ambițioasă și extrem inteligentă, dar nu în ultimul rând de o frumusețe răpitoare, ea a reușit să câștige toate războaiele cu bandele rivale.
image
Nou scandal sexual în universitate. „Profesorul de 67 de ani i-a propus să devină iubita lui. Să facă sex în fața unei minore“
Elaborarea unor Coduri de etică stricte privind hărțuirea sexuală în universitățile din România devine o prioritate, în contextul numărului din ce în ce mai crescut de astfel de cazuri care apar în spațiul public. Ultimul scandal de acest tip provine din Cluj-Napoca.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.