Şi cu votul cum rămîne?

Publicat în Dilema Veche nr. 487 din 13-19 iunie 2013
Re uniformizarea şcolară jpeg

Ce aţi face dacă aţi locui la bloc şi, într-o bună dimineaţă, cineva, un vecin, v-ar suna şi, cu o voce precipitată (nici n-aţi avea timp să-l întrebaţi de unde are numărul de telefon) v-ar anunţa că administratoarea a fugit cu banii de întreţinere pe şase luni?

Probabil că, în primele clipe, totul vi s-ar părea o glumă. Chestiunile astea se întîmplau pe vremuri, imediat după Revoluţie, cînd unii, ispitiţi de mirajul străinătăţii şi avînd atîţia bani pe mînă – mai mult decît ar fi visat să aibă vreodată –, călcau strîmb, îi luau şi dispăreau, însetaţi după o viaţă ca în filme.

Ei bine – nu, v-ar asigura vecinul –, este „pe bune“, administratoarea a fugit, iar RADET-ul şi Apa Nova, plus REBU – toţi ameninţă să sisteze orice serviciu, pe motiv de neplată. Drept pentru care v-ar invoca vecinul, fără drept de apel, la şedinţa de bloc.

Şi aşa, pentru prima oară în viaţă, ajungeţi încolonat, într-o sîmbătă dimineaţa, într-un prelung şir de vecini (veniţi de la trei „scări“, plus de la blocul „din spate“), toţi cu feţe îngrijorate, unii revoltaţi, alţii resemnaţi, mergînd spre şcoala unde se va ţine şedinţa. Ajungeţi să vă daţi bineţe cu oameni pe care nu-i cunoaşteţi, dar cu care aveţi acum numitorul comun al ţepei. Intraţi, la grămadă, într-o sală de clasă, unde vă aşezaţi, cuminte, într-o bancă.

Pînă să înceapă şedinţa, aflaţi ierarhia vieţii unui bloc. Căci nu există doar un administrator, care colectează întreţinerile lunar, există un cenzor, un casier, apoi un preşedinte de bloc – mai-marele minipreşedinţilor, adică preşedinţii de scară –, cu toţii avînd în mînă frîiele bunului mers al blocului.

„Vă spun eu, preş’-ul a fost mînă în mînă cu administratoarea“ – vă spune, confidenţial, o băbuţă, pe care o încuviinţează, în tăcere, o altă băbuţă. Soţul acesteia din urmă, mai cu vervă, dar tot cu voce joasă, confirmă categoric: „Sînt cu toţii nişte hoţi.“

Întrebaţi, curios, dacă a anunţat cineva Poliţia. Peste murmurul general, cuvîntul „poliţie“ lasă tăcere: nimeni nu ştie, să nu vorbim, mai bine să aştepăm pînă vine domnul preşedinte, al doilea ca rang după administratoare, căci el trebuie să ne pună la curent cu toate acestea.

Preşedintele îşi face, pînă la urmă, apariţia, iar şedinţa începe.

Jovial, cu un aer de frate mai mare şi cu un teanc de hîrtii în mînă, preşedintele confirmă situaţia, gesticulînd şi zîmbind, cumva împăciuitor, dar nu reuşeşte să termine cele cîteva fraze de introducere, că un vecin recalcitrant din spate îl repede nervos: „Haideţi, domnu’ preşedinte, că acum ştim cu toţii ce s-a întîmplat. Asta e, s-a întîmplat, s-a întîmplat, nu e cazul să ne mai plîngem inutil de milă. Nu ştiu de ce ne-am adunat ca să vorbim nimicuri, n-o să se rezolve nimic aici, asta e situaţia, acum urmează să ne recuperăm banii şi cu asta încheiem. Ce atîta tevatură?“

„Dar cum ne recuperăm banii?“

„S-o dăm în judecată“ spune, timid, cineva.

„Aţi anunţat, domnule, Poliţia?“ se repede şi soţul băbuţei care încerca să mă converseze.

Preşedintele încearcă să se impună: „Dragii mei...“

Vecinul recalcitrant îl întrerupe: „Nu sîntem dragii nimănui... Dumneavoastră ce aţi păzit, timp de şase luni, că listele de întreţinere trebuie să fie contrasemnate?“

Preşedintele, împăciuitor: „Dacă mă lăsaţi să vorbesc, permiteţi-mi să mă explic.“

O doamnă fîşneaţă intervine: „Ce explicaţii, domnule, spuneţi-ne ce urmează să facem noi acum. Că are dreptate vecinu’...“

Altă doamnă, pe care o şi recunoaşteţi ca fiind cea care hrăneşte cîinii vagabonzi de la ghenă, va sări şi ea: „Dar lăsaţi, oameni buni, omul să vorbească!“

Doamna e încurajată, de altfel, şi de corul băbuţelor, cu permanent şi îmbrăcate ca de sărbătoare, căci, nu e aşa, dacă vorbim toţi deodată, nu se mai înţelege nimic: „Aşa e, păi, sigur, nu vedeţi, ba vedem.“

Peste tot vacarmul, vocea din ce în ce mai sugrumată a preşedintelui imploră să fie lăsată „să se explice“. Oamenii, însă, sătui de explicaţii, vor soluţii. Se încurajează unii pe alţii, vorbind vehement, strînşi în pupitrele mici ale sălii de şcoală generală, ca nişte copii neajutoraţi, dar furioşi, întorşi cu capetele în toate direcţiile, gesticulînd şi protestînd – a chemat, domnule, cineva, Poliţia?

„Păi, de asta sîntem aici, domnilor“ se precipită, uşor disperat, preşedintele. „O denunţăm sau nu la Poliţie, haideţi să votăm!“

Preţ de cîteva secunde, ceata de piţigoi se linişteşte şi majoritatea ridică mîna, votînd denunţul la Poliţie. Votul e întrerupt, bineînţeles, de vecinul recalcitrant din fundul sălii. „Aţi înnebunit? Să o denunţăm la Poliţie, pentru ce? Ca să înceapă procesul şi să nu ne mai recuperăm banii decît la Paştele cailor? Eu am vorbit cu ea şi a promis că returnează în maximum o lună banii, cu condiţia să nu chemăm Poliţia.“

Întorsătura bruscă a situaţiei va lumina chipurile vecinilor: „Păi, de ce n-ai spus asta, domnule, de la bun început?“

Totul pare lămurit, toată lumea răsuflă uşurată, însă preşedintele simte că vrea să fie preşedinte pentru ultima oară: „Şi de unde ştim noi că se va ţine de cuvînt?“

Vecinul recalcitrant ştie şi, mai mult, este convins de cuvîntul administratoarei. Dar de unde va avea banii? O să-şi vîndă unul dintre cele două apartamente (căci administratoarea are două apartamente şi două maşini). Ajunşi aici, totul este definitiv rezolvat, mai ales că vecinul recalcitrant, care lucrează la Primărie, a dat asigurări că a vorbit el cu furnizorii de servicii, care sînt de acord să-i păsuiască pe locatari cu plata, pînă la recuperarea integrală a banilor. Cu alte cuvinte, de ce să mai implicăm Poliţia, cînd lucrurile se pot aranja, pe şestache, aşa, ca între buni vecini?

Totuşi, preşedintele mai are un of care întunecă puţin bucuria oamenilor: „Şi cu votul cum rămîne? Doar am votat cu toţii să chemăm Poliţia.“

Preţ de o secundă, toţi tac, încurcaţi. „Mai votăm o dată, ce mare brînză?“ spune atunci, şugubăţ, un alt vecin. Avînd soluţia fericită, toată lumea răsuflă uşurată şi votează încă o dată. De data aceasta, prinşi de veselia unui lucru bine făcut, majoritatea votează ce trebuie: adică neimplicarea Poliţiei în treburile interne.

După care, lumea pleaca acasă, mulţumită de rezultatele şedinţei: Poliţia nu a mai fost chemată, fosta administratoare a plătit toate daunele, iar la un an după, trăieşte în bună înţelegere cu vecinii, are restanţe la întreţinere, la cele două apartamente. A rămas, însă, cu o singură maşină.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Ploaie Autostrada jpg
Vremea sâmbătă, 14 decembrie. Sunt anunțate ploi și ninsori în cea mai mare parte a țării
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță ploi și ninsori în mare parte din țară. Temperaturile maxime se vor situa sâmbătă, în general, între 1 şi 8 grade.
calatori tren cfr gara de nord frig foto shutterstock 2229976057 jpg
Cadou de la CFR, de sărbători: călătorii cu trenul, mai scumpe, din 15 decembrie. Care sunt noile prețuri
Biletele de tren vor fi mai scumpe, anunță CFR Călători. Data de la care se va aplica majorarea este de 15 decembrie, odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor.
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Spatiul Schengen FOTO Shutterstock
Ce ar fi însemnat pentru România un nou eșec în Schengen și cum putem depăși criza politică: „Am fost primii care am decis să-l susținem”
Profesorul Valentin Naumescu l-ar vrea președinte pe Nicușor Dan și spune că niciunul dintre cei care au candidat în primul tur nu ar trebui să se regăsească pe liste. Într-un interviu pentru „Adevărul”, Naumescu vorbește despre Schengen, criza politică din țară și problemele partidelor mainstream.
Vlad Predescu jpeg
Aşa eviţi accidentele la schi sau la alte sporturi de iarnă! Sfaturile dr. Vlad Predescu
Pregătirea fizică insuficientă și dorința de a impresiona sunt printre cele mai frecvente cauze ale accidentelor grave pe pârtia de schi.
banner Titi Aur png
kaufland jpg
Programul hipermarketurilor Carrefour și Kaufland de sărbători
Supermarketurile au început să anunțe care va fi programul de funcționare în perioada sărbătorilor de iarnă, majoritatea menționând libere sau program scurt pentru angajați.
 Victor Pițurcă FOTO Mediafax
coada comunism
Cum au fost românii înfometați sistematic pe baze „științifice”. Cât trebuia să mănânce un român conform nutriționiștilor lui Ceaușescu
În anul 1984, Nicolae Ceaușescu se juca de-a nutriționistul cu românii și introducea un plan sistematic de înfometare a populației. Acest plan era făcut de specialiștii vremii sub oblăduirea „marelui cârmaci”. În tot aceste „contrabandiștii” care aducea mâncare de la țară erau vânați cu milițienii.