Shepherd’s Bush Station şi domnul Vasile

Lucia TOADER
Publicat în Dilema Veche nr. 311 din 28 ianuarie - 3 februarie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ştiam sigur că îmi doream să rămîn acolo. Poate că intuiţia ofiţerului de la secţia consulară a funcţionat pe deplin cînd, fără nici un temei, mi-a refuzat viza de Anglia, după ce aşteptasem mai bine de 48 de ore în faţa ambasadei şi a ghişeului la care urma să dau interviu.

Se întîmpla cu cinci ani în urmă. Listele întocmite cu grijă, seara, pe trunchiul copacului din Str. Jules Michelet, erau citite apăsat şi mocnit dimineaţa de către un angajat al ambasadei, iar noi, religios de cuminţi, păşeam atenţi, struniţi cu dispreţ, într-o încăpere strîmtă unde trebuia să aşteptăm şi să tăcem. Şi eu am tăcut îndelung – e drept, nici energie nu mai aveam – pînă seara la 7, într-o încăpere neaerisită, pe care nu aveam voie să o părăsesc, fără nici urmă de apă ori mîncare (măsuri de securitate luate în urma atentatelor), cînd, fără argumente, am fost anunţată că viza mi-a fost respinsă. Ar lua mult timp să povestesc demersurile care au urmat pentru obţinerea vizei şi, ca să nu lungesc vorba, după şase luni de zbateri, am primit-o şi am plecat.

Odată ajunsă la Londra, am simţit că e locul unde vreau să trăiesc. Am început să frecventez conştiincios cursurile pentru care eram acolo, bibliotecile, am scormonit mai mult sau mai puţin sistematic străzile, străduţele şi bulevardele Londrei, marile cartiere ori cartierele mărginaşe. Muzeele au fost lăsate la urmă, strategic, pentru perioada mai îndepărtată pe care o gîndeam ca fiind dificilă (proiectam o şedere la Londra de cîteva luni bune, ba chiar de ani). Şi nu m-am ferit să cotrobăi prin magazine. Am categorisit rapid şi ferm drept îndoielnic gustul vestimentar şi culinar al englezilor. Toate vitrinele mă oripilau, toată mîncarea îmi dădea bătăi de cap. Nu mi-am pierdut însă bucuria traiului, căci am trecut cu aplomb la bucătăria indiană, libaneză, chineză. Am deprins obiceiul de a-mi bea dimineaţa cafeaua cu British cake, să ascult BBC 4 şi să învăţ ceva din magazinele healthy food. Mi-am mai propus să mă apuc de sport, îmbibată de sănătatea minorităţii majoritare a celor care făceau jogging pe malul Tamisei. M-am lăsat învăluită de atmosfera de la Covent Garden şi m-am împrietenit cu sirieni, turci, libanezi, palestinieni, evrei de la care cumpăram cartele ieftine de telefon, fructe exotice şi nimicuri alimentare. Îmi era bine. Asta să fi tot fost vreo lună jumătate. Vă mărturisesc însă că toată copilăria am avut cultul Ecaterinei Teodoroiu, cînd mă înconjuram de băieţi, făceam regimente şi duceam lupte imaginare. Cam asta retrăiam în fiecare dimineaţă în metroul luat din staţia Shepherd’s Bush spre Oxford Circus. Îmi simţeam apartenenţa la un regiment, fără camaraderie, care mărşăluia sacadat pe culoarele şi treptele staţiei de metrou. Dacă aş fi făcut greşeala să micşorez ritmul, indiscutabil aş fi blocat cîteva sute de metri din valul de oameni. La amiază se întîmpla acelaşi lucru. În metrou, mi-am permis să urmăresc discret, din curiozitate, oamenii şi să le privesc chipurile. În cea mai mare parte, citeau cărţi de economie, best-seller-uri ori tabloide, alţii, cum prindeau un loc, se relaxau şi aţipeau. Majoritatea, purtători de mp3-uri. Neofensaţi de privirea celuilalt, dar nici zîmbitori la întîlnirea cu ea. Am început să văd muzeele pe care le lăsasem pentru vremuri mai grele şi să citesc cărţile pe care le amînam din acelaşi motiv. Am început să renunţ treptat la mîncărurile exotice şi să dau mult mai mulţi bani pe cartele telefonice. Cursurile se apropiau de sfîrşit. Trimiteam CV-uri pentru joburi, sperînd să primesc răspunsuri nefavorabile pentru a-mi dovedi existenţa unei forţe exterioare, ostile. Păcăleala nu a durat mult, pentru că nu am gustat-o mult. Urma să plec acasă în două săptămîni. Băneşte, eram în cădere liberă. La capitolul cheltuieli reduse, a fost şi decizia de a renunţa la abonamentul de metrou, în favoarea cartelei de bus, gîndind eroic că, indiferent de distanţe, reuşesc să ajung unde trebuie, cu mai puţine ore de somn dimineaţa. Un calcul greşit. Cartierul unde urma să-mi dau examenele era la şapte ore distanţă, cu autobuzul, de Shepherd’s Bush. Suma de bani era acum incompletă şi nu aveam cunoscuţi în Londra de la care să mă pot împrumuta. Singurul lucru pe care puteam să-l fac era să conving funcţionarul de la metrou să-mi schimbe din nou abonamentul de bus.

Dar şi aşa aş fi mai avut nevoie de cîteva lire. Încrezătoare în forţa persuasiunii, m-am dus să-l conving. Adîncită în toate combinaţiile posibile făcute matematic, între Central Line, Piccadilly, Northern şi Metropolitan Line, dădeam funcţionarului soluţii care cădeau precum ne cădeau mîinile şi picioarele în „Maţele înrucişate“, jocul copilăriei noastre. Engleza nu mai avea efectul scontat, underground map devenise o gaură neagră. Obosită, am ridicat capul spre partenerul meu de dialog. Nu era nici blond nordic, nici mulatru ori negru, cum eram obişnuită cu angajaţii de la metrou. N-am ajuns să-l privesc, pentru că ochii mi s-au pironit pe ecusonul din piept pe care era scris: Vasile. Am ţîşnit. Ne-am îmbrăţişat. Domnul Vasile, moldovean din România, plin de doruri de casă, m-a ajutat, mi-a dat cea mai bună soluţie, mi-a cumpărat o cartelă potrivită de metrou, din banii lui. Bucuria noastră s-a revărsat şuvoi încă doar cîteva minute, cînd am fost nevoită să plec. L-am mai căutat pe domnul Vasile şi a treia zi ca să-i înapoiez banii. Fusese mutat la o altă staţie de metrou, iar angajaţii nu se cunoşteau între ei. Ştiam sigur că nu mai voiam să rămîn acolo.

Îmi era dor de acasă.

Lucia Toader este expert, Programul „Burse pentru traducători străini“, ICR.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești