Shakespeare este vechi pentru totdeauna și astfel este contemporan cu toți

Publicat în Dilema Veche nr. 864 din 29 octombrie - 4 noiembrie 2020
Shakespeare este vechi pentru totdeauna și astfel este contemporan cu toți jpeg

Sever Voinescu: Aş vrea să începem discuţia noastră cu un anume mod foarte răspîndit de a-l citi pe William Shakespeare. Sînt cărți laice de care oamenii se apropie cu aşteptări din specia celor rezervate textelor sacre, gata să primească revelații, cărți asupra cărora sîntem toți gata să aplicăm un fel de hermeneutică sacră, deși sînt cărți cît se poate de mundane. Nu sînt multe cărţi în istoria lumii care au statutul acesta: cîteva piese a lui Shakespeare, Divina Comedie a lui Dante, Faust de Goethe şi poate unul sau două altele. De unde are Shakespeare statutul acesta? În vremea lui era citit astfel?

Adrian Papahagi: Nu întîmplător, doi dintre criticii mei preferaţi, Northrop Frye și Harold Bloom, au scris şi despre Shakespeare, şi despre Biblie. Harold Bloom e de-a dreptul bardolatru, adică adorator al lui Shakespeare, și consideră că el a inventat umanul sau, cel puţin, că a sondat cel mai adînc sufletul omenesc, și îl consideră „centrul canonului occidental”, după cum bine ştim. Perspectiva aceasta este un pic anglocentrică. În ce mă priveşte, chiar dacă Shakespeare nu e probabil cel mai metafizic, cel mai filozofic, cel mai rafinat autor din punct de vedere teologic, cum ar fi Dante, este cu siguranţă cel mai fin psiholog, cel mai fin cunoscător al sufletului omenesc. Deci cred că lectura lui Shakespeare în această cheie aproape mistică, cu o reverenţă rezervată doar textelor sacre, sigur, dacă nu e dusă pînă la idolatrie sau, în fine, nu o ia razna, cum s-a mai întîmplat printre shakespeariologi, nu are cum să dezamăgească. La scriitorii mari nimic nu este întîmplător, nimic nu este pur şi simplu rod al unui hazard fericit. În Romeo şi Julieta există niște simetrii uimitoare. De pildă, Romeo şi Julieta începe cu un sonet, prologul întregii piese. Prologul actului doi este tot un sonet. Cînd Romeo şi Julieta se întîlnesc prima dată, ei rostesc, de fapt, catrenele unui sonet; după aceea, scena primului sărut este cupletul care întregește sonetul. Şi simetriile nu se opresc aici: Julieta are 14 ani fără 14 zile, 14 fiind numărul de versuri dintr-un sonet. Înainte să moară recită 13 versuri, fiindcă al 14-lea nu îi mai este permis, căci al 14-lea este concluzia unui sonet...

S. V.: Asemenea simetrii mai făceau şi alţii.

A. P.: Sigur că făceau şi alţii. Dar vreau să arăt pînă la ce nivel un mare artist îşi lucrează textul. Adesea îi întreb pe studenţi care este diferenţa totuşi între marea poezie şi o poezie oarecum de rang secund? Nu este neapărat în distincţia ideilor. Pînă la urmă, despre ce se scrie continuu? Despre viaţă, despre moarte, despre iubire. Toți scriu despre acestea. Diferența stă în rafinamentul şi în lucrătura expresiei; diferența este, pînă la urmă, chiar în manufactură.

S. V.: Da, dar acest rafinament deosebit încă nu mă convinge de unicitatea lui Shakespeare. Asemenea gen de construcţie infinitezimală în care putem recunoaşte, ca în oglinda venețiană, simetrii în ecou, dialogul formelor convexe și concave, mai fac şi alţii. Totuşi, Shakespeare nu e ca alţii.

A. P.: Este vorba despre tradiţie şi modernitate pînă la urmă, fiindcă acolo se joacă totul. Nu există o literatură care să nu se nască în interiorul unei tradiţii, cu toată greutatea acelei tradiţii, cu tot ceea ce înseamnă obsesia că lucrurile acelea s-au zis şi s-au mai făcut. S-au mai scris zeci şi sute de alte piese de răzbunare, de piese despre iubiţi nefericiţi sau despre cupluri care fug în pădure să scape de părinți sîcîitori. Dar în interiorul acestei tradiții există în mod firesc o modernitate pe care şi-o fondează fiecare scriitor atunci cînd scrie. El modernizează, astfel, tradiția. Fiecare tradiţie în care scrii devine modernă pentru tine, fără să înceteze o clipă să fie totuşi o tradiţie. Şi aici este de fapt diferența fină, dar care are efecte majore: ce faci cu tradiţia în care scrii şi cum inovezi? Shakespeare reuşeşte să facă nişte lucruri surprinzătoare cu o tradiţie. Iată sonetele, de pildă. S-au scris în perioada elisabetană cîteva mii de sonete, majoritatea de dragoste. Deci Shakespeare n-a fost original nici aici. Toate aceste mii de sonete vorbesc despre o femeie în tradiţia petrarchescă, inaccesibilă, despre un îndrăgostit suferind, toate folosesc oximoronul, această juxtapunere de sentimente sau de imagini contrastante, opuse, toate sînt hiperbolice... în fine, e un mod foarte caracteristic. Ce poţi să faci nou în aşa ceva? În plus, ai şi constrîngerile formale: 14 versuri, organizarea formală, ritm. Ce aduce Shakespeare nou în această tradiție? Dublează, dedublează „andrisantul” sonetelor. Nu ştim dacă, într-un exerciţiu pur livresc şi manierist, sau respectînd o oarecare realitate la care noi n‑avem acces, transformă obiectul dragostei sale reale sau jucate într-un bărbat şi o femeie. De aici, sigur, o grămadă de oameni se reped să întrebe dacă era Shakespeare homosexual, ca și cum asta ar avea o colosală importanță. Habar n-am dacă a fost sau nu homosexual. Nu se poate şti. E foarte la modă astăzi să ne jucăm cu ipoteza asta. Noi nu pentru asta îl iubim, vorba glumei. Pe mine nu mă interesează foarte mult sexualitatea omului Shakespeare. Dar bărbatul acela blond din sonetele lui, respectînd canonul, dublează blazonul medieval al femeii perfecte – care era și ea tot timpul blondă, cu ochi albaştri ca cerul, cu părul ca spicele sau ca soarele, cu buze de coral şi aşa mai departe. Shakespeare transformă această femeie, cu toate atributele ei din canonul sonetistic, într-un bărbat cu exact aceleași atribute. Iar cînd scrie sonete despre o femeie, aceasta devine o femeie negricioasă şi cam respingătoare, păroasă, un păr sîrmos. Este, practic, antiteza blazonului tradiţional al femeii ideale. Astfel, deşi respectă integral convenţiile sonetului, din interior le distruge, dar le distruge respectîndu-le. Or, ceea ce unii moderni astăzi nu înţeleg este că singurul mod în care poţi să faci literatură valoroasă este rămînînd în tradiţia majoră a culturii tale, care vine de la Homer şi merge pînă la Joyce, iar de-acolo pînă la noi. Să negi total acestă tradiţie, să i te opui, să încerci să faci o literatură cu totul nouă e un act cam idiot. În ceea ce-l privește pe Shakespeare, iată un exemplu al geniului său: această dedublare. Căci ajungi să te întrebi: pînă la urmă, ce e bărbatul acela ideal din sonetele lui? Poate este o dedublare jungiană, vor interpreta unii, sau poate dimpotrivă...

S. V.: Noi avem acest exerciţiu cultural vechi de a lua texte de tipul acesta, precum sonetele sau piesele lui Shakespeare, şi de a le reciti în funcţie de ceea ce ni se întîmplă nouă, ca printr-o lentilă contemporană. Este asta suficient ca să faci dintr-un autor, Shakespeare, de pildă, contemporanul nostru? Căci, dacă este, orice autor, inclusiv cei mediocri, devin contemporani cu noi căci îi putem citi pe toți cu aceeași lentilă.

A. P.: Există, sigur, un mod foarte jenant de a-l face pe X contemporanul tău. E un mod în care, de fapt, tu spui: eu sînt incult, nu vreau să intru într-o realitate veche la care n-am acces, şi citesc totul exclusiv prin grila ideologică, literară, teoretică, sau prin moda momentului meu. E o citire reductivă şi pînă la urmă jenantă, fiindcă nu-ţi aduce nimic. Din păcate, Shakespeare este citit adesea ideologic de foarte mulţi oameni, mai degrabă ca pretext pentru ilustrarea unor ideologii la modă. Feminismul, să zicem. Iei din Shakespeare orice cuplu în care „patriarhatul” nu permite nu ştiu căror fete să se mărite cu cine doresc. Și ce arăți cu asta? Cu ce te îmbogățește asta? Exact la fel poţi să‑l iei pe Jonson sau pe oricare altul și să arăți statutul femeii în sec. XVI-XVII. Ce ai demonstrat cu asta? N-ai demonstrat nimic legat de Shakespeare. La fel, a ajuns la modă critica materialistă sau post-colonialistă. Iei Furtuna lui Shakespeare și o execuți rapid: Caliban este aborigenul căruia Prospero îi fură insula. Şi ce ai demonstrat cu asta? Eventual mai cauţi trei-patru pamflete din epocă, câteva textişoare inutile și faci o lectură istoricistă. Shakespeare devine, astfel, doar pretextul ventilării unei ideologii la modă. Uiți sau nu știi că orice scriitor major este contemporanul nostru nu pentru că este contemporan cu timpul nostru, ci pentru că este contemporan cu universalitatea noastră, cu natura umană. E cam stupid să-l faci contemporan, reducîndu-l la timpul tău și la tine însuți. Dacă însă celebrezi modul în care reuşeşte să fie şi contemporanul lui Chaucer, şi al lui Gower, şi al poemelor homerice, şi al nostru — acesta devine un mod de a celebra de fapt universalitatea şi valabilitatea lui. Și mai există un motiv pentru care Shakespeare e mai mare decît toţi ceilalţi. Fiindcă nu conchide! Cea mai mare tîmpenie este „vouloir conclure”, să tragi concluzii. Or, exact asta face lectura ideologică.

S. V.: Ce ne atrage la autori precum Shakespeare este acest sentiment al „potrivirii”. De pildă, există această carte care a făcut mare senzaţie în anii ’60 ai secolului trecut, a lui Jan Kott, Shakespeare, contemporanul nostru. Jan Kott fiind un fervent stalinist cît a trăit Stalin, după care s-a certat cu Partidul Comunist, are o lectură a lui Shakespeare exact în felul acesta: căderea în dizgrație a lui Hastings din Richard al III-lea este exact ce i s-a întîmplat lui Buharin cu Stalin; faimosul personaj al lui Charlie Chaplin, Charlot, este exact ca bufonii din Shakespeare! Şi ne face într-o carte, altfel interesantă, zic eu, o demonstraţie extraordinară de potriviri, iar concluzia este: Shakespeare este contemporanul nostru pentru că se potrivește. Aşa se judecă contemporaneitatea lui Shakespeare?

A. P.: Nu. Şi Kott a luat-o de multe ori pe arătură, cu toate obsesiile epocii lui. Shakespeare este unul dintre puţinii autori care au văzut natura umană, au văzut prin firea lucrurilor, prin om, ca Homer, ca toţi cei mari. Şi asta e de fapt terapia intelectuală şi psihologică a lecturii marilor cărţi, căci te întrebi: de ce să citeşti marile cărţi? Doar fiindcă n-ai ceva mai bun de făcut? Nu, fiindcă ele sînt despre tine. Shakespeare ridică oglinda în faţa naturii umane şi arată omul fără complezenţe, aşa cum este. Acum e la modă „omul nou” – Horia-Roman Patapievici vorbea de „omul recent”, omul fără rădăcini, fără prea multă cultură, care crede că totul începe şi se termină cu el. Un pic de „romgleză” înseamnă o contemporaneitate zveltă şi dezinvoltă. Şi se miră unii şi alţii că sînt înlocuiţi repede de unii şi mai noi ca ei. Asta înseamnă necunoaşterea naturii umane: oamenii nu se împart în noi și vechi, angelici și ticăloşi; natura umană e infinit mai ambiguă.

S. V.: Dar poţi să speri că eşti nou pentru totdeauna.

A. P.: Poţi să speri aşa dacă eşti nou într-un sens teologic, creştinesc.

S. V.: Sau în sensul lui Shakespeare. Nu este el nou pentru totdeauna?

A. P.: Nu. El este vechi pentru totdeauna! Cînd eşti vechi pentru totdeauna eşti contemporan cu toate epocile.

(fragment din dezbaterea „Shakespeare, contemporanul cui?” susținută de profesorul Adrian Papahagi de la Universitatea „Babeș-Bolyai“ cu Sever Voinescu)

Foto: Ciprian Hord

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Misterele celor mai spectaculoase peşteri din munţii Hunedoarei. Unde s-ar fi aflat comoara lui Decebal
Turiştii care ajung în munţii Hunedoarei pot vizita o mulţime de peşteri spectaculoase, pline de mistere. Unele au fost locuite din preistorie.
image
Şoseaua pierdută în munţi, plânsă de localnici: „În scurt timp nu o să mai admirăm peisajul minunat” VIDEO
Doar o parte din şoseaua care se afundă în munţi, pentru a lega Valea Jiului de Băile Herculane, a fost finalizată. Localnicii se plâng de starea drumului naţional.
image
O influenceriţă urmărită de milioane de fani, acuzată că şi-a ucis iubitul. Tânăra mai fusese arestată pentru că l-a agresat fizic FOTO
Courtney Clenney, în vârstă de 26 de ani, este o influenceriţă şi model OnlyFans din Statele Unite. Ea a fost arestată pentru crimă, după ce şi-a înjunghiat mortal iubitul, în timp ce se certau.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.