Sfîrşitul copilăriei

Horia MARINESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 779 din 24-30 ianuarie 2019
Sfîrşitul copilăriei jpeg

În timp ce eu ascultam la Europa Liberă cu răsuflarea tăiată cum cădea Zidul Berlinului, colegi de-ai mei din Facultatea de Arhitectură se întreceau în recomandări reciproce la şedinţele PCR, pentru a intra şi ei în partid, pe modelul cel vechi de a face carieră. S-au făcut că nu mă aud cînd le-am strigat în aulă: „Dar cade Zidul Berlinului, de ce intraţi în partid?!“ Un amic tocmai intrase, prin noiembrie 1989, în partid şi n-a apucat să se laude bine, căci Revoluţia i-a tăiat cheful şi elanul. Avea de gînd să dea o petrecere. Păcat. Dar s-a reorientat. E acum diplomat la Bruxelles, şi viaţa lui a funcţionat perfect, ca şi cînd nimic nu s-ar fi întîmplat în 1989.

La 21 de ani ai vîrsta majoratului pe stil japonez sau englez. Noi, decreţeii, avem o soartă încălecată pe o schimbare. Revoluţia care ne-a prins la 21 de ani a anulat tot ceea ce ştiam pînă atunci despre viaţă şi societate. Nimic nu mai era valabil, dar nici nu era clar cu ce va fi înlocuit. Doar speranțele (ale celor care le aveau!) au căpătat aripi noi, uriaşe. În decembrie 1989 s-au deschis enorme perspective. Ele însă erau extrem de ambigue şi neconturate, şi cred că doar puţini dintre noi (la nivel statistic, al întregii generaţii) au ştiut să le valorifice sau să înţeleagă cum să se reorienteze. În fond, aspectul lumii politice româneşti de astăzi arată clar această dezorientare a decreţeilor. Ei abia acum, de cîţiva ani, au reuşit să acţioneze. Cei ca Nicușor Dan (care va rămîne în istorie ca o efigie a generaţiei lui) şi întregul curent pe care el l-a coagulat în USR sînt probabil în majoritate decreţei. Sigur, s-ar putea argumenta că în politică poţi deveni influent abia după 40 de ani, şi că, practic, politica din anii 1990-2010 a fost dominată de generaţii vechi, crescute în comunism, care au menţinut inerent tarele lui în lumea celor 20 de ani de după revoluţie. O prezenţă mai activă a decreţeilor în politică, imediat după 1990, ar fi dus la o debalcanizare mai rapidă a partidelor şi a stilului politic din România. Poate că însă problema a fost chiar asta: o ruptură între generaţii. Îmi amintesc de prieteni care au cunoscut îndeaproape diverse persoane marcante ale acelor ani, şi care, aproape toţi, erau scîrbiţi de modul de a gîndi al acelor persoane. Era o distanţă uriaşă între idealismul şi naivitatea generaţiei decreţeilor şi machiavelismul şi realismul excesiv (şi foarte balcanic) al generaţiei de politicieni şi oameni de afaceri care domina pe atunci, şi care aveau vîrste de 30-40 de ani (cei din FSN) sau erau chiar la vîrsta a treia (Câmpeanu, Raţiu etc.). Figurile nobile, care reuşeau să îmbine idealismul, etica şi realismul politic, erau extrem de rare (Corneliu Coposu) şi nu au avut în final succes (chiar dacă s-au bucurat de o anumită influenţă). Ele ar fi fost singurele capabile să coaguleze energiile decreţeilor şi să i scape de decepţia şi pesimismul care îi cuprinsese.

Crescut într-un comunism al autocenzurii, învăţat să păstrezi pentru tine prea multe gînduri şi obsedat de a te disocia de viaţa publică (capturată de ciocoii care intrau în partid şi de securişti), te-ai trezit în 1990 că ai putea să te deschizi, că, teoretic, ai avea libertate totală. În acelaşi timp vedeai cum generaţia tînără a aceloraşi ciocoi şi securişti capturează din nou viaţa publică. Foarte repede, s-au instalat decepţia şi furia. Furia nu poate dura mult, căci e distructivă, dar decepţia şi resemnarea îi pot lua uşor locul, dacă nu reuşeşti să canalizezi energia furiei către soluţii constructive de termen lung.

Cei care au avut succes, dintre decreţei, au fost cei care învăţaseră deja din anii ’80 (sau o ştiau instinctiv) cum să răzbată şi cum să se centreze pe succesul propriu, de obicei cu metode machiavelice. Scrupulele nu puteau să fie de ajutor nici în anii ’80, nici în anii ’90, căci în ambele situaţii erai confruntat cu o societate nedreaptă, în care fie era dictatură, fie tocmai se instalau la putere cei din generaţia nouă de securişti, şi în care se înfiripa, firav şi fără perspective clare, democraţia. Nu doar decreţeii au trăit anii ’90 cu un fel de split personality: pe de-o parte, sperau orbeşte în succesul democratizării; pe de alta, erau permanent decepţionaţi, ba chiar pesimişti, şi nu reuşeau să înţeleagă ce-ar trebui să facă pentru a schimba starea politicii.
Cred că mulţi dintre decreţei – şi eu mă număr cu siguranţă printre ei – au încercat să se împartă între disperarea etern umană că avem o singură viaţă (şi că ar fi bine să facem ceva cu ceea ce ni s-a dat) şi disperarea etică că nu putem lăsa o ţară pe mîna securiştilor şi a nemernicilor (şi că ar fi bine să facem ceva cu ţara ce ni s a dat). Foarte mulţi dintre noi n-au reuşit prea bine acest şpagat. Au devenit nişte „uomini universali“, dar nu cu nobleţea înaltă a lui Da Vinci, ci cu împrăştierea balcanică a omului pasionat de prea multe lucruri şi lipsit de rigoarea raţională a vest-europeanului, care ştie să-şi drămuiască resursele şi mai ales emoţiile. Uomini balcanici universali, deci. E frumos, chiar dacă nu e bine, ar spune poate un poet al anilor ’80. „Ningea pe Colentina şi erau steluţe în genele ei.“ În camera mea vieneză radioul local transmite pasajele alternant pianissimo și forte ale corului sclavilor din Nabucco, și eu mă gîndesc la Hîrtia va fi albastră. 

Horia Marinescu este arhitect şi cetăţean al Europei, activ între Viena şi Bucureşti.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

 Mobilizare partiala - rusi trimisi la razboi FOTO Profimedia
Mobilizarea forțată a lui Putin, premisele unei „rețete pentru măcel”. Un general explică cum sunt instruiți recruții ruși
Generalul în rezervă Mark Hertling a explicat într-un editorial apărut în Washington Post de ce mobilizarea decretată de Putin are toate premisele unei „rețete pentru măcel”.
Varujan Pambuccian / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Creșterea lefurilor pentru aleșii locali: noian de justificări bizare
Reprezentanții Puterii s-au întrecut în justificări pe tema creșterii lefurilor aleșilor locali, fiind puși pe același palier cu persoanele vulnerabile sau prezentați ca actori esențiali în fața instaurării unei dictaturi.
Ultimii lingurari din Baragan FOTO Facebook MS jpg
Romii rudari, ultimii cioplitori în lemn din Bărăgan. Meșteșugul iscusit care i-a ajutat să supraviețuiască
Ultimii meșteri rudari din județul Călărași, iscusiți cioplitori ai lemnului, au fost incluși într-o cercetare realizată de specialiști de la Muzeului Satului „Dimitrie Gusti”.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.