Servicii sociale la biserică

Publicat în Dilema Veche nr. 400 din 13-19 octombrie 2011
Servicii sociale la biserică jpeg

- interviu cu preotul paroh Adrian NICULCEA -

Biserica din parcul Titan este una dintre primele construite în stil maramureşean, din lemn, după 1989 în Bucureşti. Părintele Adrian Niculcea slujeşte aici din '96. Biserica el a construit-o. Şi tot el a reuşit să adune credincioşi în incinta acesteia, nu doar la slujbă, ci şi cu ocazia altor activităţi sociale, culturale, medicale... Despre credincioşii săi se poate spune că alcătuiesc o comunitate care se întrajutorează.

Care este povestea bisericii unde slujiţi? 

Biserica eu am construit-o. Sînt om de carte, de aceea mi-a fost foarte greu s-o fac, nu făcusem pînă atunci nici măcar un coteţ de găini. Dar cu planuri, cu ajutor de la Dumnezeu, am reuşit. Planurile au fost făcute de arhitectul Nicolae Goga. Eram foarte agitat la vremea aceea. Ştiam că aveam o perioadă scurtă în care să construiesc biserica, deci nu aveam timp de romantisme. Cred că a fost prima biserică maramureşeană din Bucureşti. Era varianta cea mai ieftină: motivul principal pentru care am ales-o a fost cel financiar. În locul respectiv nu am găsit surse de finanţare. Nu am avut talentul de a mă lipi de sponsori... 

Cînd m-am apucat de construcţia bisericii, nu aveam bani nici să plătim muncitorii. Totul a fost posibil datorită unei minuni. Schitul Darvari, unde fusesem preot înainte, avea multe case închiriate, cu poziţii bune în centru. Pe acestea le-am exploatat şi am silit firmele care le voiau să contribuie, cu acordul patriarhului de atunci: să facă rost de lemne, din Bucovina. Cel mai uşor a fost să vină lemnul la Bucureşti. Am convenit cu naşul meu, care era preot în Glina, ca în curtea lui să stea 340 m cubi de lemne, ceea ce reprezenta o stivă uriaşă. Grinzi lungi de 12 m, grele de 6-700 kg. Cel mai greu a fost să aducem lemnele de la Gara Căţelu pînă la poarta naşului. Acolo a intervenit minunea lui Dumnezeu: vreo şase vagoane din nouă le-am adus la Seminarul Teologic. Le-am promis elevilor 10 la dogmatică şi au cărat, săracii, cît s-a putut. A fost minunea lui Dumnezeu că nu şi-au rupt picioarele sau nu s-a întîmplat altceva. Au cărat bieţii copii contra unei Coca-Cola şi a unei prăjituri. A fost ca la piramide... Cînd nu au mai vrut, a apărut ca din senin un profesor de fizică de la Liceul „Decebal“, care a venit cu fete şi băieţi dintr-a XII-a. Ultimele trei vagoane de grinzi grele le-am mutat în curtea naşului. O singură dată a scăpat o grindă şi a înnegrit uşor unghia unuia dintre voluntari, noroc că era un adult, nu un copil. Exclusiv minunea lui Dumnezeu că nu a murit nimeni... 

Primăvara am găsit înţelegere la un pluton de aviaţie militară, şi au adus cei din Glina tot şi a început construcţia. Am avut o echipă mixtă, alcătuită din ţigani din Bucureşti. Şi un domn inginer, Dan Constantinescu, care venea să vadă dacă s-au aplicat planurile. Sigur, echipa a trebuit plătită. Dar cam un sfert din construcţia bisericii a fost făcută pe bază de voluntariat. 

Înţeleg că, în cadrul bisericii, desfăşuraţi şi o serie de proiecte sociale. Acest tip de activitate e ceva mai puţin obişnuit la bisericile ortodoxe?

Fiind profesor de doctrină, ştiu că există o mare discuţie la noi, în cadrul Bisericii ortodoxe, despre relaţia între teologie şi viaţă; se înfruntă două mari teorii: unii spun că teologul trebuie să fie un şoarece de bibliotecă, că trebuie să fie savantul la curent cu literatura internaţională. Dar pentru că Mîntuitorul a zis: „Duhul Domnului peste mine m-a uns să binevestesc săracilor“ înseamnă că Evanghelia, cuvîntul lui Dumnezeu care este răspîndit de cler, trebuie să înceapă din zona săracilor şi apoi să ajungă la cea a bogaţilor. Am aplicat lucrul acesta, teologia peste public. 

Înaintea mea, construise o biserică, tot de lemn, un părinte care mi-e şi prieten şi făcuse un cabinet medical acolo. Dăduse, cumva, tonul la proiecte sociale... În ce priveşte biserica noastră, am zis aşa: o zonă în care oamenii stau în blocuri nu e atît de săracă încît să se pună problema că nu au mîncare şi să fie nevoie ca biserica să facă o cantină. Aşa că m-am concentrat pe serviciile educaţionale. Am zis: noi oferim know-how, ştiinţă... Şi am înfiinţat o şcoală parohială, numai sîmbăta şi duminica, pentru că atunci sînt şi profesorii, şi şcolarii liberi. 

În ce constă şcoala parohială? 

Biserica, în fond, nu are mare contribuţie, decît că oferă spaţiul în care se întîlnesc copiii săraci cu profesorii disponibili. Elevii sînt riguros selectaţi, le studiem dosarele de familie. Se fac meditaţii şcolare cu ei. Profesorii vin şi ei, gratuit. Am apelat şi eu la conştiinţa lor... Dl profesor Gabriel Chelaru e iniţiatorul activităţilor de meditaţii sociale de aici. Au fost cîţiva ani cînd am avut şi 75 de profesori care şi-au oferit serviciile... Între 60 şi 120 de elevi veneau aici. 150 în vremurile bune... Profesorii sînt şi activi, şi pensionari. E extraordinar că aceşti copii vin aici în loc să bîntuie maidanele cartierului. Aici chiar au venit copiii interesaţi de ceea ce fac. 

Printre criteriile de selecţie nu se înscriu cele religioase: am avut şi musulmani, şi adventişti.... Acum să nu vă imaginaţi că e o şcoală nemţească aici: care mai vine, care nu mai vine... Îi şi monitorizăm, urmărim pe Internet dacă au trecut examenul de capacitate, Bacul, examenul la facultate. Aproape toţi au intrat. Le-am mai oferit şi premii, cînd şi cînd. Anul trecut i-am dat un laptop, ce-i drept mai vechi, unuia dintre fruntaşi. Cel mai frumos lucru este că ne-am trezit cu unii din cei care au intrat la facultate că se întorc să dea meditaţii aici. 

Ce alte servicii sociale oferiţi?

Avem şi alte categorii de servicii sociale: prima categorie, pentru tinerii cu dizabilităţi. Aceştia vin aici însoţiţi de mamele lor şi fac terapie ocupaţională. Cu Sindrom Down, cu dizabilităţi motorii, hipoacuzici. Noi le oferim doar spaţiile: mesele, securitatea... Stau în grup şi lucrează. Vin marţea. Au pasiunea şi îndemînarea de a face lucruri de artizanat. Le-am permis să le expună duminica la biserică, să le vîndă. Cu bănuţii aceia îşi iau materiale ca să facă altele... 

Şi pentru hipoacuzici facem terapie ocupaţională. Sîmbăta li se explică semnificaţia sărbătorii de duminică. Cîntăreţul bisericii este absolventul unei şcoli de limbaj mimico-gestual, printre altele. Le oferă o cafea şi stă de vorba cu ei. Scot şi o revistă. 

Avem şi asistenţă medicală. Un cabinet medical social, cu cinci medici, pe bază de voluntariat. Cardiologi, ecografişti generalişti. Cabinetul medical cu multă aparatură e sponsorizat de Fundaţia Soros – 28.000 dolari. Majoritatea vor ecografii, ca să nu mai stea la coadă în altă parte. Avem şi o asistentă medicală, la pensie, care le ia tensiunea credincioşilor. Mai sînt doi jurişti care vin la slujbă şi oferă consultanţă juridică gratuită. În primii ani, au fost cazuri grave de bătrîni escrocaţi nu doar de străini, ci de propriii copii care le-au luat casele. 

Vorbeaţi şi de servicii culturale...

Am deschis multe discuţii pe teme de cultură, credinţă, politică. Avem un cenaclu literar – acum să nu vă imaginaţi că aici e Uniunea Scriitorilor. Sînt scriitorii şi poeţii din cartier. Marţi de marţi erau aici. A fost o perioadă în care cenaclul a intrat în disoluţie, din cauza faptului că unii erau oameni subţiri, cu literatura, dar le aveau şi cu băutura... Eu sînt de vină că, o vreme, nu am mai fost prezent între ei. Acum sîntem într-o nouă perioadă de lansare a cenaclului. Scoatem şi o revistă: o retrospectivă a ceea ce a fost citit la cenaclu pînă acum. O parte dintre ei sînt artişti plastici, ieri a fost şi o mică expoziţie. Mai avem un cenaclu de pictură pe sticlă pentru copii. Am înfiinţat un cenaclu teologic, extrem de liber, care se adună în fiecare lună, din ’96 încoace. Eu am mai lipsit, dar ei nu au lipsit niciodată... Vin aproximativ 10-20 de oameni. 

Mai există o categorie de servicii pe care le-aş numi de misionariat. Avem în curte o librărie misionară care vinde cărţi de sute de milioane pe an, ceea ce înseamnă că e o cerere foarte mare de carte de acest gen: ortodoxă, la nivel de bază... Librăria este fără comision. Persoanele care vînd acolo sînt nişte doamne voluntare. Există şi biblioteca misionară.

Ce ne puteţi spune despre serviciile religioase „propriu-zise“, cum le spuneţi dvs.?

Mai puţin obişnuită la biserica noastră este sărbătoarea Paştelui, unde 22.000 de pungi zboară în cinci minute într-o masă de 8 pînă la 5 mii de credincioşi din cartierul Titan. Este o mare de oameni care, dacă nu primesc în cinci minute ce vor ei, începe o tulburare, o agitaţie nemaipomenită. Apelez la tinerii pe care-i găsesc acolo în Noaptea Învierii, le dau sacii în primire. Cînd începe slujba şi am ajuns la un anumit punct, le spun „Acum daţi Paştele!“. Ei nu fac altceva decît să răstoarne sacii peste nişte mese dispuse în adîncime. Cînd v-am spus că e organizaţie militară aici, n-am glumit... Majoritatea acestor tineri sînt necunoscuţi pentru mine. Îi întreb, pur şi simplu, dacă vor să ajute, şi vor. Cam cu 20 de tineri reuşesc să ofer mulţimii această... supraofertă. Soluţia calmării unei mulţimi în democraţie este supraoferta. În primii ani, fugeau ţiganii cu sacii... Pînă la urmă i-am rugat să-i ia, ca să nu rămînem cu ei şi să trebuiască să aruncăm Paştele în lac. Au încetat să-i mai ia cînd au văzut că nu mai au cum să-i vîndă: toată lumea din jur avea Paşte... S-a ajuns la performanţa că în jumătate de oră toată lumea primeşte, fără să se îmbulzească. Un an întreg doamnele din Comitet muncesc la pliculeţe, în fiecare marţi, clacă serioasă. Fiecare aduce cîte ceva de mîncare... 

Care este... secretul reuşitei dvs. comunitare?  

Nu facem lucruri extraordinare, ci extrem de simple. Acesta este secretul unei biserici care şi-a axat serviciile pe voluntariat şi pe gratuitate totală. A început Biserica ortodoxă să se implice mai mult în viaţa comunităţii? Deja din ’90 încoace lucrurile s-au schimbat. Biserica şi-a reluat vechea ei implicare în societate din perioada interbelică. A reînceput să fie prezentă în spitale, în închisori, în şcoli... În anii următori se va implica mult mai mult. Biserica face asistenţă socială din vechime. Că o face sporadic, asta-i altă problemă. Cea catolică are cu totul alt spirit: ea a pornit de la început cu o anumită doctrină filozofică care a făcut-o să stăpînească lumea pămîntească. Biserica ortodoxă nu a avut această direcţie, ea a optat pentru platonism. Preocupările ei de bază au fost isihasmul, împărăţia cerurilor, eshatologia. Implicarea ei socială a fost destul de subţire prin comparaţie cu catolicismul sau protestantismul. Ceea ce nu înseamnă că a lipsit. Încă din „Faptele apostolilor“ apar colectele pe care le adunau ucenicii Sfîntului Pavel din Grecia, Italia şi le trimiteau spre Ierusalim, unde era sărăcie lucie. 

Dvs. de ce aţi ales să faceţi şi muncă socială?

O fac din concepţie, pe baza viziunii teologice pe care o am. Nu am putut suporta ruşinea de a fi profesor de teologie şi de a nu aplica pînă la capăt teologia în adîncul nevoilor societăţii.

a consemnat Iaromira POPOVICI

Adrian Niculcea este doctor în teologie şi profesor de dogmatică la Facultatea de Teologie a Universităţii „Ovidius“ Constanţa; preot paroh la biserica „Pogorîrea Sf. Duh“ – Titan.

Foto: V.Dorolţi

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.