Seiful din casa de la colț

Vlad MACRI
Publicat în Dilema Veche nr. 924 din 23 decembrie 2021 – 5 ianuarie 2022
Seiful din casa de la colț jpeg

Orice copil, oriunde ar locui, găsește cumva o grădină minunată în care să se joace. Pînă și între blocuri de zece etaje, cu asfalt între ele, doar un petic de pămînt cu un pic de iarbă pe el îi este suficient: imaginația sa transformă un metru pătrat de gazon într-o junglă amazoniană; iar după o ploaie zdravănă, băltoaca de pe acel petic devine „oceanul de la capătul aleii”, cum frumos scria Neil Gaiman. Este oaza sa de oraș frumos, chiar în mijlocul unuia urît.

În copilăria mea, petrecută în centrul Bucureștiului, am avut norocul de a găsi o astfel de grădină miraculoasă. Vizavi de imobilul în care locuiam, la colțul dintre strada Grigore Alexandrescu și Calea Dorobanților, se afla o casă construită de un ofițer care luptase în Războiul de Independență. În fața sa exista o grădină uriașă, parțial cultivată de o familie care locuia într-o clădire separată, mult mai mică, pe vremuri menită servitorilor. Din partea cultivată furam vara roșii, iar în partea sălbatică ne jucam. Casa era chiar mai interesantă decît grădina: încăperi uriașe, uluitor de înalte, din care mobila cam dispăruse în deceniile care trecuseră de la instaurarea Republicii Populare Române, dar înfrumusețate de niște superbe sobe cu teracotă pictată; pe pereți, tablouri cu strămoși bărboși, și, la loc de cinste, o sabie de cavalerist. În afară de moștenitorii ofițerului, locuiau acolo mai multe familii, probabil din pricina legii privind „spațiul locativ excedentar”: dacă aveai prea mulți metri pătrați construiți din banii tăi, venea statul comunist, zicea că „proprietatea privată e un moft” (Ion Iliescu, anul 1991) și-ți băga în casă, adică pe gît, niște oameni necunoscuți împreună cu care erai nevoit să trăiești, să împarți baia, bucătăria, mai tot ce înseamnă intimitatea unei proprietăți. 

Casa de la colț era o minunăție. A fost demolată în anul 1979, pe parcursul a doar patru zile. Atunci am priceput cît de ușor poate fi urîțit un oraș... Dar frumusețea ori urîțenia nu se află doar în clădiri, în spații, ci și în oameni. Cenușiul urît al betonului a înlocuit cu repeziciune cărămizile și vegetația luxuriantă a proprietății de la colț, dar populația s-a urîțit ceva mai încet. În cîțiva ani însă, profilul socio-cultural al locuitorilor cartierului a ajuns cu totul altul. Au dispărut bătrînele sărăcite, dar încă elegante, care nu se putuseră încuscri cu mizeria, cele care frecventau Piața Amzei și care, primăvara, căutau hasmațuchi, „cerfeuil”-ul salatelor franțuzești; „Nu avem, doamnă...”, li se răspundea, iar ele zîmbeau trist și spuneau „Quel dommage!”. Erau umbre ale unui București de mult pierdut, acela din legenda urbană a telefonului primit, în anii ʼ50, de o doamnă din fosta high society a orașului: „Alo... Doamna Lahovary?” „Nu, cred că ați greșit! De ceva vreme mă numesc doamna Cosmonauților!”. Celebra piață de la începutul Căii Dorobanților își schimbase denumirea. 

În locul cucoanelor îmbătrînite au apărut multe exemplare din specia „omului nou”, socialist. Cele mai multe se evidențiau prin figurile mohorîte, încrîncenate și prin privirile ascunse, ca de animal hăituit. Pe noi, cei mai vechi din cartier, ne tratau cu răceală, uneori chiar, la cozile de la Alimentare (care au început la doar cîțiva ani după mutarea lor), cu agresivitate. Era, cred, o supracompensare a unui complex de inferioritate a originii locative. Tot printre noii noștri vecini se numărau și niște tovarășe pe care le-am văzut aplaudînd ARO-ul în care trecea Nicolae Ceaușescu pe bulevard, în anii în care frigul ne intrase deja în apartamente; tovarășele îi erau însă recunoscătoare, căci una e să tremuri sub plapumă la periferie și cu totul alta să îngheți în centrul orașului. Dar noua populație oferea și episoade amuzante: prin ʼ86 sau ʼ87 am văzut un țăran vîrstnic, rătăcit prin zona Ștefan cel Mare-Dorobanți, oprind trecători și întrebîndu-i: „Nu vă supărați, unde e blocul lui Florică? Florică din Făurei... Fiu-meu...”. Îi făcea o vizită inopinată copilului său, recent stabilit în noile megablocuri.

Casa de la colț a opus rezistență și niciodată nu am văzut o frenezie muncitorească mai intensă decît aceea din vremea demolării sale. Aduseseră un utilaj oribil, un fel de buzdugan cu lanț, adică o macara de brațul căreia atîrna o ghiulea imensă. Cu ea izbeau pereții casei. Și ea tot în picioare rămînea. De la fereastra mea, auzeam voci indignate: „Ia te uită, a naibii, nu vrea să cadă, scroafa! Parcă-i buncăr!”. Nici un pic de admirație pentru robustețea adversarului. În a treia zi de eforturi, au descoperit un seif încastrat în peretele unei încăperi de la subsol. Parcă găsiseră El Dorado! Toată activitatea demolatoare s-a oprit pentru cîteva ore în care toată muncitorimea s-a străduit să deschidă cutia cu minuni. Toți numărau în minte lingourile și cocoșeii pitiți de infamii burjui. De-abia pe seară au izbutit să spargă seiful. Era gol. Din el nu s-a scurs decît nisipul  dintre pereții de protecție. Ca într-un demers alchimic inversat, aurul visat devenise siliciu.

Vlad Macri este jurnalist și scriitor.

Foto: flickr

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

NATO - Ucraina - Rusia FOTO Shutterstock
NATO ar putea ataca armata rusă din Ucraina dacă Putin va utiliza arme nucleare tactice
„Într-o astfel de situație, s-ar ajunge la un răspuns convențional în Ucraina”, a declarat ministrul polonez de Externe Zbigniew Rau.
Blog jpg
Rusia își anunță azi Noul său Spațiu Vital clădit în văzul unei lumi care nu a vrut să vadă
Din această după-amiază, mai precis după ce Putin va anunța anexarea celor patru noi teritorii ucrainene, lumea se va găsi confruntată cu începutul unei noi etape tragice a istoriei sale.
Templul mare de andezit  Foro Daniel Guță (2) JPG
Templul mare de andezit din Sarmizegetusa Regia va fi restaurat. Istoria uriașei construcții antice VIDEO
Templul mare de andezit din Sarmizegetusa Regia va fi restaurat, cu fonduri europene, iar înfățișarea ruinelor sale va fi modificată. Construcția antică este cuprinsă în proiectul de reabilitare a Terasei a X-a.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.