Seducția. Didactica nova?

Publicat în Dilema Veche nr. 972 din 24 noiembrie – 30 noiembrie 2022
© C. Hord
© C. Hord

(Fragment din dialogul dintre Adriana Babeți și Sever Voinescu, desfășurat în ziua de 2 noiembrie a.c. în cadrul Conferințelor Dilema veche de la Timișoara) 

Sever Voinescu: Adriana Babeți, în momentul în care am început să ne gîndim împreună despre ce va trebui să vorbim, ai propus tema seducţiei ca strategie pedagogică. De ce?

Adriana Babeți: Mi-am adus aminte de anii buni în care ţineam în această aulă, mărturisesc, arhiplină, un curs care se chema „Strategiile seducţiei”. Era arhiplină pentru că studenții voiau să ştie cum devine chestiunea seducţiei amoroase. Drept care studentele de la Litere şi-au adus iubiţii, vecinii, nepoţii, verişorii și toată lumea nota cu zel ce prezentam eu. M-a inspirat Jean Baudrillard, cu binecunoscuta lui carte din ’79,  De la séduction, pe care am fişat-o cu mare atenţie. Dar am mai adăugat multe alte idei şi mai ales exemplificări literare. Acum mărturisesc că aş intra în polemică cu Baudrillard, cu o parte din ideile din carte. După ce am vorbit despre plăcerea de a seduce, despre teama de a fi sedus şi, mai ales, despre strategiile seducţiei, s-a conturat o veritabilă ştiinţă, pe care mi-a plăcut s-o numesc „seductologie”. M-am dezlănţuit ce m-am dezlănţuit, dar – ce să vezi? – după cele două ore ne-a apucat pe toţi o mare lehamite. Erau atîtea strategii, atîta ordine şi sistematizare încît nimeni n-a mai avut chef nici să se îndrăgostească, nici să seducă.

S. V.: Înțeleg că a fost un eșec și vrei să încerci de data asta să vezi dacă iese bine…

A. B.: A fost un eşec pentru cei care se gîndeau cum să aplice în seducţia amoroasă toate strategiile despre care vorbeam eu. A fost un eşec pentru că nu-ţi mai vine, bifat punct cu punct, ordonat după schemă, să seduci sau să te lași sedus. Discutam în amănunt despre strategiile verbale – cum să faci o declaraţie de dragoste, de pildă –, despre strategiile corporale, începînd cu privirea şi terminînd cu timbrul vocii, de la vestimentaţie la parfum ş.a.m.d. Toate, ordonate şi disecate, însoţite de o puzderie de exemple. Ei bine, la sfîrşit dispărea exact inefabilul seducţiei, vraja care te transportă, care te înaripează într-o îndrăgostire. 

S. V.: Seducţia este, într-adevăr, un termen seducător mai ales prin ambiguitatea lui. Dar cînd vorbim în mod aplicat despre seducţie în procesul didactic, în procesul de educaţie în general, poate că am salvat seducţia de latura ei umbroasă, aiuritoare şi smintitoare, nu? 

A. B.: Totuşi, nu pot să-mi ies din pielea de profesor filolog. Nu pot să nu pomenesc de verbul din latină, care e la originea cuvîntului seducţie, pe care noi l-am moştenit din franceză: seduco înseamnă „a abate de la cale”. Verbul sugerează despărţirea, separarea. Chiar în franceză, la séduction are sensul de a deturna de la o cale presupus bună, a separa de cineva, de o idee, dar și sensul secund de farmec, vrăjire, captare, fascinaţie, magie (de obicei neagră). Jean Baudrillard spune că mai toate teologiile diabolizează seducţia. Iar diabalo chiar asta înseamnă: a despica, a desface, a separa. Seducția e un fel de cale smintitoare, iar sensurile care derivă de aici sînt valorizate cînd pozitiv, cînd negativ. 

S. V.: În termeni teologici, seducţia se traduce prin ispită şi, oricum ai privi-o, ispita nu e în regulă, te abate de la cale.

A. B.: De ce n-ar fi în regulă?

S. V.: Cînd eşti pe calea adevărului, orice te-ar putea abate, fie că este vorba despre o pasiune, o pulsiune, o tentaţie, o seducţie, nu e în regulă. Trebuie, în general, să te lupţi ca să nu te abaţi de la calea adevărului. În paradigma oricărei religii, cînd eşti în credinţă eşti pe calea adevărului. Orice te poate scoate din acest parcurs nu e bun. Numai că, aşa cum ai subliniat, ambiguitatea asta a termenului face ca, atunci cînd îl aducem în procesul de educaţie, perspectiva să se schimbe. Astăzi se cere profesorilor să fie seducători, cam cum se cere politicienilor să aibă charismă – e greu să spui ce e charisma. Eu cred că în seducție eşti în mod clar pe o limită, pe o muchie de cuţit. În procesul educativ, dacă mizezi pe seducţie, poţi pica de partea bună şi atunci inspiri, dar poţi pica foarte bine și pe partea rea, şi atunci ispiteşti. Captînd o minte tînără, o poţi duce unde vrei.

A. B.: Ai o responsabilitate, asta e adevărat! Acum îţi propun să vorbim mai specific despre ce poate face un profesor de literatură, despre cum te predai cînd predai literatura – o temă care mă preocupă încă foarte intens. De ce m-am gîndit că seducţia prin literatură este o componentă a unei noi didactici? De ce literatura mi se pare că e predispusă să dea intensitate și putere de a inspira oricărui nou bagaj de cunoştinţe formative? Am tot citat dintr-un text foarte cunoscut al lui Roland Barthes, Lecţie, în care spunea că dacă, prin absurd, ar trebui desfiinţate toate disciplinele şcolare, el ar păstra doar literatura, pentru că ea le conţine pe toate celelalte. Da, cam aşa e, cu toată exagerarea şi cu precizarea că ar fi vorba despre disciplinele umaniste. Și de aceea cred că e important să vedem cum s-ar putea să transformi predarea literaturii într-un act de seducţie, prin care să încerci să farmeci, să inspiri un grup de elevi sau de studenţi, astfel încît măcar unii dintre ei să devină captivi. 

S. V.: Crezi că profesorul, cu literatura în mînă, trebuie să fie seducător sau profesorul trebuie să servească seducţia literaturii? 

A. B.: Risc, spunînd că profesorul trebuie să fie el însuși seducător. Ce înţeleg eu prin seducția profesorului, fie el bărbat sau femeie? Baudrillard spune că seducţia corporală directă, „animalică”, zice el – ceea ce mă irită, fie vorba între noi –, e feminină. Ba e şi masculină, să-mi fie iertat! Cum să fii îmbrăcat e foarte important. Cum să fii îmbrăcat ca prof de română la liceu sau ca prof de literatură la universitate? Tu ce crezi?

S. V.: Eu m-aş îmbrăca ca Titu Maiorescu.

A. B.: Mare provocare! O asemenea ținută în 2022 poate să treacă drept un rafinament dandy sau dimpotrivă. Oricum, ai face senzaţie. Există o semiotică a vestimentaţiei. Corpul nostru emite sens şi prin hainele cu care se acoperă. Studentele mele mi-au spus că dacă aş apărea ca o profesoară clasică, gen „doamna profesoară”, în taior, frezată ca la carte, aranjată-dichisită, cu tocuri, s-a terminat cu seducția. Poţi să fii supraponderal, cum era acel profesor de psihologie criminalistică, Cracker. O generaţie mai bătrîioară își amintește sigur de personajul Cracker, dintr-un serial poliţist englezesc. Profiler-ul nostru era obez-obez. A intrat în amfiteatru îmbrăcat într-un costum şifonat, dezmăţat, şi cu două maldăre de cărţi sub braţe. Era prima lui oră de curs. Nu vă spun cu ce ochi s-au uitat studenţii şi mai ales studentele la arătania cu pricina. El a pus cărţile pe catedră, a luat primul volum din teanc, a arătat ce era și jap! – l-a aruncat de perete spunînd: „De ăsta nu e nevoie”. A luat altă carte, scrisă de alt autor important, şi pac! – cu ea de perete. „Uitaţi de Freud!” Și tot așa. La sfîrşitul orei şi, mai apoi, pe măsură ce avansează serialul, studentele şi unele poliţiste sînt îndrăgostite de el. Toate sînt seduse. De ce? Pentru că în faţa lor e un corp inteligent, e un corp plin de umor, un corp plin de un farmec care nu vine strict din vestimentaţie şi gramaj, ci vine din felul de a vorbi, din felul de a fi cinic, din felul de a face băşcălie, din felul de a interacţiona cu sala.

S. V.: Dar ce te faci dacă deții toate tehnicile astea, le dezvolţi foarte bine, dar se întîmplă că materia pe care trebuie s-o predai – în fond, nu tu o alegi, ea e acolo, în programă – e cam indigestă? Sau vrei să spui că literatura, indiferent care anume, are întotdeauna în ea un potenţial de farmec, un potențial seducător cum nu are poate altă disciplină?

A. B.: Da. Cum spunea şi Barthes. El era foarte încrezător în farmecul literaturii.

© C. Hord
© C. Hord

S. V.: Dar e nevoie de mai mult. Dacă spui că literatura e aceea care trebuie să rămînă dacă ar fi să alegem o singură materie de predat dintre toate cele care se predau, înseamnă că dai literaturii nu numai această capacitate nesecată de a seduce, ci şi un fel de capacitate totalizatoare de a educa pluridisciplinar. 

A. B.: Depinde întotdeauna cum o predai și ce predai, pentru că vorbim despre niveluri diferite. Dacă ne referim la literatura predată în şcoală, la gimnaziu sau la liceu, trebuie spus clar că la acest nivel se joacă marea miză, părerea mea. Alta e literatura predată la facultăţile de Litere, celor dintre care se recrutează, teoretic, profesorii care vor preda literatura în şcoli. Revenind la predarea literaturii în şcoală: cîtă vreme miza este să bifezi unele criterii pe baza cărora elevii obțin punctaje cît mai mari pentru trecerea în altă etapă de şcolarizare (note bune la evaluări, la Bac etc.), literatura e ca moartea pasiunii. Iar asta e cu totul grav, pentru că astfel literatura își pierde chiar funcţia formatoare.

S. V.: Şi atunci, cum să valorifice un profesor potențialul formator al literaturii în condițiile date? Să dea de zid cu toate cărţile obligatorii şi să zică: „Astăzi studiem Homer, las-o încolo de programă!”?

A. B.: Asta e foarte riscant.

S. V.: Așa ceva se poate face doar în cadrul unei educații cu totul private, adică într-un sistem cu mentor privat...

A. B.: Sau în cadrul cercurilor de lectură, în care formezi şi cîştigi adepţi. Dar și în clase eu am văzut nu puțini profesori de română excepționali, care nu obosesc. Asta e esențial pentru un bun profesor: să nu obosească, să nu se plictisească. Uşor de spus! Programele sînt cam aceleaşi, inerţia e foarte mare, comoditatea se instalează lesne pentru că intervine inevitabil uzura. Și totuși, profesorul trebuie să-şi găsească resursele interioare ca să nu obosească. Repet: uşor de spus!

S. V.: Se adaugă și presiunea teribilă a părinţilor care nu vor să-şi vadă copiii neapărat educați, dar vor neapărat să-i vadă luînd examenele. Inevitabil, trebuie să faci și acea literatură ca să bifezi punctele. În general, mi se pare distructivă această presiune a părinților, dar nici nu poți să trînteşti de perete cartea pe care copilul trebuie s-o înveţe ca să treacă Bac-ul ca să-l seduci.

A. B.: Sigur că nu. Programele, însă, sînt de discutat. Au fost mereu dezbateri. La unele dintre ele am participat împreună cu profesorii de română care sînt organizaţi într-o asociaţie excepţională, care cuprinde profesori din toată ţara. De pildă, ei au făcut un studiu care ne-a lăsat cu gura căscată pe noi, comparatiștii universitari adunaţi într-un mare colocviu. Au cercetat cum și la ce vîrstă intră scriitorii români în manuale. Care este cel mai tînăr scriitor român din programă sau la cîți ani după ce o operă literară s-a impus a fost adoptată în programă? Pentru asta, doamnele acelea de la Cluj au făcut un studiu comparat şi, în fond, un bilanţ al manualelor de literatură română. Şi a rezultat ceva dezamăgitor pentru toţi: anume, că elevii români au percepția clară că programa e alcătuită în proporţie covîrşitoare din autori sau foarte în vîrstă, sau morţi.

S. V.: Ce să faci? Din păcate, clasicii mai şi mor… ce poţi să faci cu asta?

A. B.: Nu e vorba numai de clasici. Pînă unde vii cu literatura contemporană? Aceasta este o întrebare care stîrnește discuţii interminabile. Am vorbit de multe ori cu elevi din clasele mari de liceu și mi-am dat seama că zona lor de interes e mult diferită de ceea ce fac ei în programa respectivă. Pe de altă parte, dacă aş face un tabel cu romanele pe care le-aş recomanda spre lectură şi dezbatere, mai toate fiind romane ale unei generaţii relativ tinere de scriitori români, n‑ar fi foarte comod, n-ar fi foarte uşor.

S. V.: N-ar fi foarte uşor în ce sens? Că n-ar fi uşor de predat?

A. B.: N-ar fi uşor de acceptat. Nu de către copii, ci de către părinți. Probabil, mulți copii ar transmite acasă impresii foarte vii după lectura unor romane necuminţi pe care le-aș recomanda și le-aș discuta cu ei.

S. V.: Acum sînt puțin derutat. Literatura la care te referi ar oferi copiilor o educație pe care s-ar jena să o povestească acasă. Asta mai e educaţie?

A. B.: Da, poate fi un fel de educaţie. Nici unul din romanele acestea nu spune explicit: „Drogaţi-vă!”, „Faceţi sex de la 14-15 ani!”, „Trăiţi în lumi interlope!”, dar transmite că există o faţă periculoasă a lumii și că nu totul e o idilă. Elevii ar vrea să vadă și lucrurile astea. E foarte riscant să le predai, bineînțeles, așa că, din precauţie, ba chiar din teamă, apare un fel de reținere față de îndrăzneala literaturii mai noi. Aşa că se rămîne, în mare, la lecturile clasice.

S. V.: Clasicii sînt siguri.

A. B.: Şi atunci, ajungi la o altă problemă. Ce te faci cu Ion? Ce te faci cu Amintiri din copilărie? Ce te faci cu Moromeţii? Acolo sînt lumi cu care elevii de azi nu mai au nici o legătură. Uneori, predîndu-l, de pildă, pe Sadoveanu elevilor dintr-un liceu urban, ai sentimentul că trebuie să le faci romanelor un fel de respiraţie gură la gură. Eu l-am predat pe Sadoveanu unor elevi de liceu, dar în privat. Am predat Frații Jderi și Baltagul. Trebuie să găseşti nişte căi prin care să le arăți relevanța romanelor de factura asta, nişte veritabile strategii de seducţie. Ca teoretician literar, nu creditez în întregime aceste strategii, dar cum nu eram la catedră, la facultate, deci nu făceam teorie literară, la ce am apelat atunci? Pentru Baltagul am mers – prin studiul lui Alexandru Paleologu – într-o zonă de ezoterism. Le-am povestit despre asemănările cu Cartea egipteană a morţilor și i-am întrebat dacă Sadoveanu știa ce face, dacă era conștient că scrie ceva în această cheie. Sigur că era conştient, deoarece avea o asemenea cultură, fiind francmason. Ei, prin această filieră poţi stîrni măcar o brumă de interes elevilor de azi.

S. V.: Dacă apelezi la asemenea strategii și la asemenea perspective, nu cumva diminuezi anvergura operei respective?

A. B.: Am dat doar un exemplu. Sigur că, predînd doar aşa o operă, îi neutralizezi mult din specificul literar. Dar ce vrei? Vrei în primul rînd să aprinzi un bec, să stîrneşti interesul. Asta e prima etapă: să faci elevul captivul unui text. Alte lucruri mai sofisticate, referitoare la tehnici narative, auctorialităţi, stilistică, le-aș lăsa pentru specialişti, dacă mă întrebaţi.

S. V.: Şi atunci, în ce fel literatura formează? Care-i scopul orei de literatură? Profesorul  trebuie să fie foarte mulţumit dacă a reuşit să insufle pasiunea pentru lectură în cîțiva elevi?

A. B.: Da.

S. V.: E suficient?

A. B.: E deja mult.

S. V.: Numai că literatura e mult mai mult. Literatura nu şi-a epuizat potenţialul formator prin simpla generare a dependenței de lectură. Cheltuiești ditamai strategia de seducție pentru prea puțin...

A. B.: Uite, să-ţi povestesc un episod trăit de mine, ca să vezi că nu-i puțin deloc. O întîmplare din 1976 de la Liceul de Arte Plastice din Timișoara. Acum vreo 10-15 ani, colegul meu Cornel Ungureanu îmi spune: „Babeţi, te-ai scos, ai ajuns şi personaj de roman”. Zic: „Unde?”. Zice: „În romanul lui Costel Baboş”. M-am dus repede la librărie şi am cumpărat Aș vrea să cred în Dumnezeu, apărut la Cartea Românească. Numele autorului îmi era cunoscut. Am citit şi m-am lămurit. Romanul era un fel de egoficțiune, cu numele personajelor uneori modificate. Nu însă şi numele fostului meu soţ şi al meu. În 1976, Costel Baboș era elev la Liceul de Arte Plastice din Timișoara, în clasa a VII-a. Era coleg de bancă cu un oarecare Zoltán. Mărturiseşte că erau derbedeii clasei, după toate criteriile: stăteau în ultima bancă, corigenți, chiulangii, bătăuși etc. Ajunseseră la liceul de arte unde, oricum, mergea totul mai uşor, disciplina era mai puțin strictă, ei aveau un pic de talent, așa că supraviețuiau. Coriolan Babeţi preda acolo istoria artei la nivel de Sorbona şi era extrem de exigent, drept care bieţii copii erau cînd năuciţi, cînd de-a dreptul înspăimîntaţi. La un moment dat a plecat într-o călătorie și m-a rugat să-l suplinesc eu la ore. L-am întrebat ce să predau cît lipsește și mi-a spus: „Fă ceva cu Renașterea!”. M-am tot gîndit eu ce să fac să fie interesant pentru elevi și mi-am spus că ar fi interesant să le povestesc ceva despre alchimie, care e un fel de bunică misterioasă a chimiei. Am intrat în clasă şi am fost întîmpinată cu urale, ba chiar cu urlete de fericire. Nu era rău pentru început: pentru ei, pericolul dispăruse. Aşa că, după ce mi-am revenit puţin, i-am întrebat dacă au auzit de alchimie. Nu auziseră. Eu eram oarecum în materie, pentru că îmi făceam doctoratul despre Dimitrie Cantemir și se putea demonstra că Istoria ieroglifică este construită pe o structură de tip alchimic. Nu era aberant, deoarece Cantemir a fost rozicrucian. Așadar, am început să le povestesc despre etapele procesului alchimic, despre transmutație, despre apa vie, despre piatra filozofală și, ce i-a interesat foarte mult, despre transformarea oricărei substanțe anorganice, ba chiar organice, în aur. 

Și acum, o să vă citesc din roman: „Doamna Babeţi nu prea avea chef de artă şi ne-a vorbit despre alchimie, despre piatra filozofală, apa vieţii, transmutarea metalelor în aur şi alte lucruri interesante, care mie mi-au aprins imaginaţia pe loc. Cred că am ascultat-o ca o stană de piatră. Mi s-a părut că trăiesc o revelaţie. I-am spus lui Zoltán: «Zoli, de azi încep să învăţ la chimie. Vreau să descopăr piatra filozofală». Chimia a devenit peste noapte singurul lucru care mă interesa. Am recuperat totul din urmă, am citit tot manualul din scoarţă-n scoarţă ca pe un roman, ca pe un basm, ca pe o poveste. Profesoara de chimie mi s-a părut deodată frumoasă şi prietenoasă. La ore am devenit atent şi m-am mutat în prima bancă. Doamna de chimie (tovarăşa, pe atunci) a observat şi ea transmutaţia mea. Au observat toţi colegii şi restul profesorilor” ,

Ei bine, Costel Baboş este chimist în Canada. A făcut liceul de chimie, apoi Facultatea de Chimie la Politehnica din Timişoara şi a emigrat în Canada, unde și-a continuat, cred, cariera de chimist. Și mai știu multe asemenea întîmplări care dovedesc că poţi modifica ceva în tineri, poți stîrni o mică scînteie de interes, fie şi într-un singur om, prin cîteva strategii de seducție, de la catedră.

Adriana Babeți este profesor de literatură comparată la Universitatea de Vest din Timișoara și la Universitatea din București.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.
Agnès Varda (Guadalajara) 18 cropped jpg
Cum tratăm mitocanii
Într-o lume a asertivității, a agresiunii și-a violenței, tandrețea și compasiunea și-au pierdut întrucîtva din valoare.

Adevarul.ro

Submarinul Cetus  FOTO Guvernul Britanic png
Noul submarin-dronă, mândria armatei Marii Britanii. Cetus va domina spațiul de luptă subacvatic
Noul submarin de 18,7 milioane de dolari al Marinei Britanice va fi gata în 2024 și va contribui la „dominarea spațiului de luptă subacvatic”, transmite presa britanică.
GYORPLUSZ jpg
Presa maghiară, cucerită de fanii Rapidului la meciul cu Gyor. Cum i-a comparat cu fanii Japoniei de la Mondial
Presa maghiară a fost impresionată de comportamentul fanilor giuleșteni din timpul partidei dintre Gyor și Rapid, încheiată cu scorul de 32-30, în grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin.
7538113 jpg
B-21 Raider – bombardierul care lovește oriunde în lume a fost lansat VIDEO
Primul avion de generația a VI-a de serie din lume, noul bombardier intercontinental cu capabilități stealth (invizibil pentru radar) B-21 Raider a fost dezvăluit publicului în urmă cu câteva zile de producătorul Northrop Grumman și beneficiarul US Air Force.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.