Secu, textul şi contextul

* Selecţia din documentele procesului Noica-Pillat, publicată în 1996 fără note explicative, stîrneşte confuzii şi nelinişteşte. Dincolo de text, nu se înţelege de ce un intelectual vorbeşte cu fondul limitat la trei sute de cuvinte al anchetatorului? De ce răspunsul preia întrebarea? De ce anchetaţii acceptă formulări infamante, "duşman al poporului", "uneltire împotriva regimului democrat", "trădător" etc. Nu înţelegi de ce un interogatoriu de trei ore este transcris în şapte pagini, iar altul de unsprezece ore, în două pagini de text. Ce-au făcut cei doi oameni timp de unsprezece ore? Cine nu ştie, pentru că n-a trăit în obsedantul deceniu, poate apela la memoriile foştilor deţinuţi politici. Acolo afli ritualul interogatorilor. Diavolul se ascunde în detalii. Detalii - adică bătaie, tortură, foame, zile şi nopţi de nesomn, lampa în ochi, carcera. Acesta este contextul fără de care textul e o minciună. * Sala de lectură la CNSAS. Un domn distins. Distincţia nu are vîrstă. După mîinile ca nişte crengi, bate spre nouăzeci. E însoţit de o tînără. Nepoată, poate strănepoată. Nu pare să fi avut mai mult de zece ani la revoluţie. Se află acolo pentru a-l proteja pe distinsul domn în caz de emoţii prea violente, la citirea dosarelor. Pe măsură ce citesc, rolurile se schimbă. Bătrînul domn e calm, tînăra domniţă nu-şi poate stăpîni un strigăt înăbuşit între spaimă şi neîncredere. "Şi el?" - se mira fata. "Şi..." - zice distinsul domn, mîngîind cu gingăşie mîna fetei. Tînăra domniţă vede şi nu înţelege textul. Bătrînul domn ştie contextul. Acolo sînt viaţa şi durerile lui şi anii irosiţi prin închisori. l După ani de zbateri şi discuţii, SIE a trimis la CNSAS parte din dosarele Securităţii externe care s-a ocupat de emigraţie. Între ele, şi dosarele unor angajaţi de la "Europa liberă". Mai ales ale celor care nu mai sînt în viaţă. Ei nu mai pot reacţiona. Dosarul cel mai greu este al lui Vlad Georgescu: cinci volume, cam 1400 de pagini. Dosarul lui Noël Bernard, un volum, are doar cîteva sute. Asta nu înseamnă că Vlad a fost un director mai bun sau mai important decît Noël. Însă Vlad a fost director în deceniul satanic al prăbuşirii comunismului. Mascarada cultului personalităţii era la paroxism şi tonul "Europei libere" se înăsprise în pas cu catastrofa din ţară. Dosarul lui Vlad este şi cel mai "periat". Lipsesc 300 de pagini şi aproape toate documentele din ultimul său an de viaţă. Este perioada difuzării cărţii lui Pacepa, cînd Securitatea a exercitat presiuni infernale asupra lui Vlad, apoi boala, tratamentul, decesul. Ştiu toate acestea nu din textele Securităţii, ci din contextul trăit nemijlocit la "Europa liberă". Pe baza textelor din dosarele lui Vlad, cercetătorul Liviu Ţăranu a publicat în Magazin istoric un articol scris sine ira et studio care umăreşte parcursul profesional şi disidenţa lui Vlad, în ţară şi în exil. Cu un detaliu insuportabil, dar adevărat şi ştiut. Textele Securităţii o probează: la 15 august 1963, tînărul istoric Vlad Georgescu a semnat un angajament de colaboare. Avea 26 de ani. Nume de cod: Călinescu Mircea. Însă, în ianuarie 1965, i-a zis ofiţerului care se ocupa de el că "îl deranjează pînă şi gîndul" că trebuie să-l întîlnească! Dosarul a fost închis cu apostila unui securist deştept: "Acest agent trebuie considerat un rebut al muncii noastre încă de la început. Propriu-zis n-a fost şi nu este un agent"! Cele şapte note informative date de Vlad pe parcursul unui an şi jumătate nu par a fi ce dorea Securitatea! Pe aceleaşi texte, alt cercetător - Florian Banu - este de părere că în perioda cînd a fost închis la Rahova, martie-mai 1977, Vlad a fost din nou recrutat de Securitate şi "trimis în SUA cu sarcina de a pătrunde la CIA şi la postul de radio ŤEuropa liberă»"!!! Pe ce bază? Pe felul de a acţiona al Securităţii externe şi pe ascensiunea profesională a lui Vlad Georgescu, cu dese şi uneori lungi călătorii în Occident, care n-ar fi putut avea loc fără sprijin discret de la DIE. Atît! Bun, numai că, în 1982, Serviciul Independent D, "dezinformare", prin sursa externă "Konrad", a lansat exact această variantă a plecării şi rămînerii în vest a lui Vlad Georgescu! Care-i textul bun? Şi care contextul? l "Konrad-Krauss", "Riva-Popa", "Someşan". Agenţi trimişi cu misiune la München. Cei cu două nume sugeau la două oi. Şi la securitatea internă, şi la cea externă. Primul, 80 de ani, a lucrat vreo patru luni la "Europa liberă". Bun ziarist, a făcut servicii importante. Şi nouă, şi Securităţii. Pe bani! Al doilea, jurist de seamă, nu mai e în viaţă. Dar a mai apucat să devină membru de onoare al Academiei Române. Cum şi Stolnici e pe-acolo, şi alţii ca el, poate că Academia noastră e chiar Academia turnătorilor. Al treilea, recrutat din lumea scriitorilor, un distins om de cultură, are 83 de ani şi a avut misia să-i lucreze pe Monica Lovinescu şi pe Virgil Ierunca. Ştiu cine sînt, puteam să le zic pe nume. Dar la ce bun? Pe cine interesează? Mă mai gîndesc! l Recent, am dezvăluit un informator din televiziune. Şi ştiţi ce s-a întîmplat? Nimic. Trei zile mai tîrziu, numele lui apărea pe Google doar ca membru în juriul care a decis trimiterea unui film pentru a candida la Oscar. Filmul se numeşte Restul e tăcere. Scuze, Nae Caranfil! Nu, nu totul e tăcere. După ce Emanuel Valeriu a fost dovedit ca turnător, cu text şi context, Ion Iliescu a rupt tăcerea. S-a trezit vorbind. Fără să citească textele, nea Nelu a apreciat campania din ziare împotriva lui Nelu Valeriu drept "un adevărat linşaj mediatic". Îl înţeleg. Cu zîmbetul lui sinistru, Ion Iliescu a strîns la piept şi a pus la adăpost Securitatea şi textele ei a doua zi după Revoluţie. Nu era să-l lase din braţe pe Nelu Valeriu, turnătorul pe care l-a năşit la CNA. Iar în ziua în care decora oameni de la "Europa liberă" şi elogia activitatea postului pentru "contribuţia la afirmarea şi apărarea democraţiei în România", cine credeţi că-şi expunea cărţile cu texte imunde la adresa "Europei libere", chiar în anticamera în care Nea Nelu îşi rostea discursul? Aţi ghicit! Celălalt Nelu. Valeriu. Secu, textul şi contextul? Dacă le iei prea în serios, te poţi trezi fluierînd în biserică! Să te întrebi, la fel ca în filmul lui Abuladze, care pare vechi de cînd lumea, la ce bun un drum care nu duce la o biserică? Chiar că n-are rost!