Scriitori la 40 de ani

Publicat în Dilema Veche nr. 461 din 13-19 decembrie 2012
Scriitori la 40 de ani jpeg

Trei bookaholice au răsfoit jurnalele, au căutat scriitori interesanţi, au calculat ani şi au încercat să se lămurească ce cărţi au scris şi ce li se întâmplă autorilor aflaţi în jurul vîrstei de 40 de ani...

Cristina PETRESCU

Actul I. Cu ce se ocupă scriitorii în deceniul 4 al vieţii

Vîrsta nu e importantă decît dacă eşti o bucată de brînză, spunea o actriţă americană. Sau dacă eşti vin, ar fi zis Cicero, apreciind şi că o licoare bună nu îşi arată niciodată vîrsta.

Nici pentru un scriitor vîrsta nu este importantă. Poe a murit – în circumstanţe la fel de tenebroase şi perfide precum poveştile sale gotice – la 40 de ani; cîteva dintre surorile Brontë la 30, ca şi Sylvia Plath, de altfel. Keats a decedat la 25 de ani, şi toate poemele i-au fost publicate în ultimii patru ani de viaţă. Anne Frank – care, probabil, nici nu bănuia că bietul ei jurnal de adolescentă va ajunge printre best-seller-urile secolului – a murit la 15 ani.

Ce înseamnă deci vîrsta pentru un autor? De dragul cifrei şi al cronologiei, am răsfoit jurnalele vieţilor diverşilor scriitori, ca să vedem ce li se întîmpla la vîrsta de 40 de ani...

Înainte ca secolul al XIX-lea să dea pagina, Selma Lagerlöf îşi părăsea slujba de învăţătoare la o şcoală de ţară pentru a deveni scriitoare. Un deceniu mai tîrziu, era a treia femeie care primea un premiu Nobel, şi prima care îl obţinea pentru activitatea literară.

La 40 de ani, Henry James lucra la al şaptelea roman şi publicase zeci de nuvele. Proust scria deja de doi ani la grandioasa În căutarea timpului pierdut.

După un zguduitor al Doilea Război Mondial, Orwell scria Ferma animalelor. Mai avea de trăit doar patru ani. F. Scott Fitzgerald, la 40 de ani, va fi scris deja patru romane din cele cinci. Şi el mai avea tot patru ani de trăit.

În anul în care a împlinit 40 de ani, James Joyce a reuşit să termine opera care îi secase zilele, nopţile şi sănătatea, în ultimii şapte ani: Ulysses.

Steinbeck publicase deja Fructele mîniei, Despre oameni şi şoareci şi Tortilla Flat, iar Faulkner scrisese deja patru dintre cele mai bune romane ale sale.

Recent întors din Războiul Civil spaniol, Hemingway îşi termina cel de-al cincilea roman, Pentru cine bat clopotele, şi îşi ascuţea creionul înaintea celui de-al Doilea Război Mondial.

În faţa aceluiaşi război, Nabokov îşi făcea bagajul şi fugea în America, deschizîndu-şi drumul către Lolite, focuri palide şi arlechini.

La 40 de ani, cînd se împlineau doi ani de la eliberarea sa din lagăr, Soljeniţîn începea să lucreze în secret la Arhipelagul Gulag.

La 40 de ani, Umberto Eco nu scrisese încă nici un roman. Nici William Golding, de altfel. Pamuk scrisese patru, iar Marquez publica al doilea roman, Un veac de singurătate.

La 40 de ani, Salman Rushdie lucra neostoit la Versetele satanice, fără a bănui că peste doi ani întreaga viaţă urma să i se năruie în faţa sentinţei fatale a fundamentaliştilor islamici.

2012. La 40 de ani, China Miéville este unul dintre cei mai cool scriitori britanici, cu zece romane şi nenumărate nuvele publicate, pilon (de stînga) al genurilor steampunk, SF şi new weird fiction, cu nouă premii pe raft.

Peste ocean, în America, Joe Hill lucrează la al treilea roman, iar anul acesta a scris prima nuvelă în colaborare cu tatăl lui, al cărui nume a reuşit să îl ascundă o vreme, pînă cînd s-a afirmat pe propriul merit. Joe e fiul lui Stephen King.

Peste încă un ocean, în India, un tînăr jurnalist care nu a împlinit încă 40 de ani scrie de zor la a patra carte. Cînd a primit premiul Man Booker pentru romanul său de debut, Aravind Adiga, avea doar 34 de ani, aceeaşi vîrstă pe care o avea şi Rushdie cînd primise acelaşi premiu, două decenii mai devreme.  

Mădălina GEORGESCU

Actul II. De ce scriitori la 40 de ani mi se par al naibii de tineri

Nu ştiu ei cum se simt, doar atît zic: asta, da, vîrstă să fii scriitor, la 40 de ani! Ca femeia la 30: coaptă. Să fie vreo reminiscenţă din şcoală, cînd portretele domnilor scriitori erau tare serioase, de oameni mari şi preocupaţi? Cel puţin cînd am văzut prima dată o poză a lui Blaga, mi s-a părut cam dubios: ce era cu băieţandrul ăla de mai semăna şi cu taică-meu în tabloul de la absolvirea liceului? Pînă şi Luceafărul avea ceva tuleie, unde mai pui că frumos era să te pleci în faţa lui Arghezi, care scotea Cuvinte potrivite la 47 de ani, cît le-o fi potrivit!

Nu citesc numai cărţi scrise de scriitorii la 40 de ani, slavă Domnului, numai că mi-a fost de ajuns să aud vîrsta, ca în minte să se formuleze topul meu de cărţi scrise de oameni de la noi, aproape de 40. Din nou, nu ştiu ce înseamnă asta pentru ei, pentru mine lucrurile stau aşa: nici nu mi s-ar fi părut normal să le fi scris altcîndva, la fel cum nu mi s-ar fi părut normal ca unul la 30 de ani să ia Nobelul, la fel cum mi se pare foarte normal că, pentru ei, 40 de ani ăsta e doar începutul unei trebi serioase, mature.

Aproape de 40 de ani, Iulian Tănase lansează Oase migratoare.

Tot spre 40 de ani, Filip Florian scoate Zilele regelui. Nu ştiu să fi cunoscut pe cineva căruia să nu-i placă. OK, şi Degete mici a fost foarte bună, dar Zilele regelui e de-a dreptul un deliciu. Abia aşteptăm să citim şi Toate bufniţele.

Teodosie cel mic a fost şi este cartea pe care nu o dau din bibliotecă. Pe asta chiar nu vreau să o pierd, ştiu cît am fugit după Viaţa şi faptele lui Ilie Cazane care, vreme îndelungată, nu se găsea pe nicăieri, dar toată lumea încă mai vorbea despre ea.

Încă îmi mai amintesc foarte bine de „şocul“ lansării Cruciadei copiilor a Florinei Ilis şi de faptul că nu ştiam mare lucru despre autoare…

Despre Philip O’Ceallaigh, ştim că nu e chiar de la noi, dar ne permitem să-l includem mai ales după ce am citit Şi te trezeşti rîzînd. Unii dintre noi au spus că personajele sale sînt în crizele/căutările de la 30, eu le văd în cele de la un 35. Din cîte ştim, Philip poate fi şi el pus în sertarul scriitorilor spre 40 de ani, dar nu asta e important: ci faptul că a scris o carte excelentă, care rezumă splendid crizele vîrstei, din care crize nu-ţi rămîne decît să te trezeşti rîzînd.  

Ioana EPURE

Actul III. De fapt, n-avem nevoie decît de timp

Mărturisesc cinstit: cînd mă gîndesc la împlinirea a patru decenii de viaţă, mă apucă frica. De riduri, de regrete, de gînduri obsesive legate de ce-am apucat şi ce n-am apucat să fac la 30 sau la 20 de ani etc… E minunat, însă, să te gîndeşti că o să fii matur şi înţelept şi că n-o să mai faci atît de uşor greşeli prosteşti de tinereţe, dar că, în acelaşi timp, n-o să fii nici bătrîn, în aşa fel încît să cîştigi totuşi ceva de pe urma maturităţii tale – dar cred că numai cei norocoşi dintre noi au, la 40 de ani, energia şi, mai ales, timpul, de a gîndi atît de optimist.

Dacă m-ar întreba cineva cărui personaj literar de 40 de ani aş vrea să-i semăn, primul nume pe care l-aş alege ar fi, categoric, Ursula K. Le Guin, care a început să publice în mod constant abia de la 35 de ani încolo şi şi-a scris cele mai bune două romane, Deposedaţii şi Mîna stîngă a întunericului pe la începutul deceniului 4 de viaţă. N-a fost nici copil minune al literaturii, nici vreun geniu înnăscut a cărui adolescenţă să-l fi transformat într-un superfin observator al naturii umane. Le Guin a fost ceea ce americanii numesc late bloomer, şi foarte bine că nu s-a grăbit. Şi-a păstrat, după cît se pare, destulă energie ca, la 83 de ani, cîţi are acum, să aibă un blog, pe care îl actualizează constant, şi la aproape 80 să cîştige un premiu Nebula.

E valabil şi pentru Kim Stanely Robinson care a publicat primul volum din trilogia Marte, la 41 de ani. I-a luat 17 ani s-o scrie – atît a studiat planeta Marte pînă cînd a fost capabil să ne-o descrie nouă, cititorilor, la fel de exact ca robotul Curiosity, care abia acum, în 2012, a început să-şi plimbe picioruşele de gîndac pe acolo.

Curios, pe de altă parte, este cazul lui Asimov, care la vîrsta de 40 de ani, adică în anii ’60, nu a publicat aproape deloc literatură. Seria Roboţilor a fost publicată jumătate în anii ’50, jumătate în anii ’80. Imperiul – la fel, pe cînd Asimov avea vreo treizeci şi puţin de ani, ca şi trilogia Fundaţiei. Ca şi cînd s-ar fi odihnit, ar fi luat o pauză – poate, cine ştie, pentru a se gîndi, pentru a cîntări şi a-şi tempera avîntul care l-a ajutat să postuleze cele trei legi ale roboticii la doar 22 de ani. Pentru Asimov, vîrsta de 40 de ani a fost un popas.

Însă, dacă aş alege un nume care să-mi spună cu adevărat ce înseamnă vîrsta asta pentru un autor – cum scrisul se transformă, cu vîrsta, la fel ca vocea –, l-aş alege pe Arthur C. Clarke.

Pe la 40 de ani, autorul englez anunţa cu încredere sfîrşitul copilăriei umanităţii şi evoluţia către o stare metafizică ce depăşeşte limitele propriilor noastre corpuri, sub observaţia atentă a unei rase extraterestre benvolente. Predica puterea în unitate, prin reunirea oraşelor Lys şi Diaspar, după secole de separare, în Oraşul şi stelele. Tot în aceeaşi perioadă, descria odiseea spaţială a lui David Bowman, călătoria lui transcendentală prin măruntaiele universului.

Treizeci de ani mai tîrziu însă, în Cîntecele îndepărtatului Pămînt, rasa umană apare împrăştiată prin Univers, după ce Soarele a devenit o novă iar viaţa pe Pămînt n-a mai fost posibilă. Clarke ne vorbeşte despre sacrificiile care trebuie făcute pentru a conserva ceea ce a mai rămas din omenire. În mod ciudat, ideea romanului aminteşte însă tot de un material scris în tinereţe, povestirea Steaua, în care un grup de exploratori contemplă rămăşiţele unei civilizaţii avansate, distruse tocmai de soarele lor.

O parte dintre locuitorii planetei distruse au devenit poate, cine ştie, chiar personajele din Cîntecele îndepărtatului Pămînt. Ideea e aceeaşi – ea s-a născut pe cînd Clarke avea spre 40 de ani, dar n-a crescut cu adevărat decît cînd autorul se apropia de 70.

Nu ştiu dacă vreuna dintre ideile pe care o să le avem la 40 de ani or să aibă vreun ecou la bătrîneţe, dacă ele or să însemne ceva sau or să fie uitate la fel ca toate celelalte. Ce ştiu însă este că dacă e ceva ce putem învăţa de la autorii care ne populează biblioteca este că niciodată nu e prea tîrziu nici să te apuci de scris, nici să te opreşti, măcar temporar, din scris, şi nici să torni fundaţia a ceva ce vei dezvolta abia mult, mult mai tîrziu.

index jpeg 2 webp
Pantofii lui Van Gogh
Este înțelegerea pașnică, în febrila încrîncenare de a nu mai vrea să înțelegi nimic.
p 10 jpg
Boema ca o operă
În opera lui Puccini, marile încercări ale vieții (iubirea și moartea, boala, prietenia) sînt livrate în forma lor epurată, căci personajele le trăiesc boem.
p 11 desen de J  J  Grandville jpg
Paris, ultimii boemi
Cum recunoști azi un boem, la Paris?
image png
În stație la Boema
Pentru Ozun, „stația” boemei trece, așadar, fără să lase urme nici măcar în amintire.
image png
Îndreptar boem
Să reținem amprenta lăsată de acești grozavi pictori asupra istoriei artei, asupra dumneavoastră, asupra mea.
p 13 jpg
Trei roluri ale boemei în cultura română
Fără îndoială, boema e una dintre puterile literaturii și artei asupra societății.
p 14 jpg
Boemul, un desuet?
De aceea, viața boemă a fost și fericit asociată cu aristocrația interioară și eleganța profunzimii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet

Adevarul.ro

image
Kim Basinger împlinește 70 de ani: iubirile pasionale ale actriței. Ce roluri i-au adus celebritatea VIDEO
Actriță și fost model, Kim Basinger a devenit celebră datorită rolurilor în filme precum Batman, L.A. Confidential și 9 1/2 Weeks. Vedeta premiată cu Oscar a avut o carieră excepțională, precum și o viață personală fascinantă. Astăzi, vedeta de la Hollywood împlinește 70 de ani.
image
Moartea misterioasă a uneia dintre cele mai mari vedete rock. Ultimele clipe din viața lui Jim Morrison, solistul trupei The Doors
Solistul trupei americane The Doors a fost unul dintre cele mai mari staruri rock din toate timpurile. La 52 de ani de la dispariția sa prematură, moartea sa este încă învăluită în mister, iar mulţi cred că Jim trăieşte şi azi.
image
Cartofii la cuptor, un deliciu. Cum faci cea mai ușoară mâncare de post, condimentele care îi fac irezistibili
Este un preparat simplu, dar deosebit de gustos. În post, cartofii la cuptor sunt o masă sățioasă și ușor de pregătit. Pot fi serviți cu murături, salată de legume ori cu sos de usturoi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.