Şcoala pe Internet

Mihaela NICOLAE
Publicat în Dilema Veche nr. 712 din 12-18 octombrie 2017
Şcoala pe Internet jpeg

Aveţi manualele la voi? Priviri nedumerite. Nu, evident. Nu putem de pe telefon, cu date mobile? Putem, ce să facem… ar fi fost mai bine să avem textul în faţă, pe hîrtie! Doar v-am spus să vă aduceţi cartea! Cum să facem Dănilă Prepeleac fără să-l citim?! Nici nu se mai înţelege care carte – probabil că aici greşesc eu –, le cer, de obicei, să aducă, pur şi simplu, un volum din Creangă, ca astăzi, în ideea că apucăm să mai citim ceva şi extra. Am rămas cu obiceiul acesta şi pentru că, de-a lungul timpului, din diverse motive, n-am avut niciodată manuale suficiente pentru toţi elevii din clasă.

Cît am fost elevă, m-am gîndit mereu că profesorii noştri aveau o memorie fabuloasă – unii recitau, la virgulă, lecţia din manualul unic. Îi şi urmăream, rînd cu rînd, şi zău că nu săreau nimic! Ştiau exact pagina la care se afla o formulă, unde apărea o inexactitate, cîte rînduri avea sinteza despre marii clasici. Nu toţi profesorii noştri ştiau manualul pe deasupra – cu timpul, folosind ani la rînd acelaşi manual, cum să nu-l ştii?! Unii citeau direct din el sau din puţinele auxiliare, din bibliografia de specialitate. Ora era, pe de-a-ntregul, o lectură publică, plictisitoare, dar inevitabilă ca un aisberg în calea Titanicului. Şi noi scriam, după dictare. În fine, am cunoscut şi categoria selectă a profesorilor care nu aveau nevoie de manual – ştiau ce au de spus, aveau raţionamente clare şi ne predau, uneori cu umor, alteori cu stoicism, o materie pe care, prin felul lor de a fi, o făceau interesantă. Asemenea profesori, ca doamna Trandafirescu, transformau un manual vechi, îngălbenit, într-un foarte interesant ghid de limba franceză! Norocoşii primeau, pe lîngă manual, spre lectură, şi un roman franţuzesc sau cîte o revistă pariziană, aduse de doamna dirigintă direct de la sursă. Profesorii noştri minunaţi se străduiau să completeze manualul cu tot felul de alte materiale interesante, care nu se găseau uşor. Dar manualul era important.

De altfel, subiectele date la examen se bazau pe acel manual – la Drept, spune legenda, se dăduse, într-un an, prefaţa manualului de istorie. La treapta a doua, chiar generaţia mea avusese de comentat o poezie care apărea pe prima pagină a cărţii de română. Prin anii ’90, cînd am început să predau după manual unic (cel de pe care învăţasem şi eu, ca elevă!), am înţeles cum funcţionau lucrurile, în general: învăţai acasă lecţia, ca un şcolar, şi încercai, la clasă, în faţa elevilor, să spui ce ai învăţat. Facultatea nu te pregătea să fii profesor, deşi îţi deschidea un orizont cultural. Aşa că, în absenţa unei experienţe didactice, doar cu dorinţa de a şti, mai repede, „cum se face“, erai, ca profesor, primul scos la lecţie, în faţa clasei: dacă nu voiai să citeşti direct din manual (şi eu nu voiam!), îţi rămînea să înveţi tu foarte bine acasă ceea ce urma să le ceri elevilor tăi să ştie, la rîndul lor.

N-a durat mult şi au apărut manualele alternative. Se împlinea o previziune, pe care o auzisem în cancelarie, la diseminarea uneia dintre primele vizite în Franţa: acolo, spuneau doamnele noastre, profesorii se adună la începutul fiecărui an şcolar şi decid ce manual să aleagă! Extraordinar! De necrezut! Şi nici n-am crezut, pînă n-am văzut! Ne-am agitat şi noi, să alegem manualul care ne plăcea cel mai mult, în funcţie de nivelul clasei la care urma să predăm. Doar că, foarte repede, ne-am dat seama că toată şcoala trebuia să comande acelaşi manual, n-am înţeles bine de ce. Şi ce era să facem?! Decît deloc… Apăruse, de fapt, o problemă de distribuţie: se făcea o precomandă şi, cumva, abia se reuşea achiziţionarea numărului cerut de exemplare de la o singură editură. În anii care au urmat, problemele de distribuţie au reapărut, dar am reuşit totuşi, uneori, să predăm şi după manualul ales de noi. Manualele noastre nu arată nici astăzi aşa cum arătau manualele franţuzeşti primite de noi, în anii ’90, în acel schimb cultural – cu foi lucioase, ilustraţii minunate, condiţie grafică excelentă. Un timp, m-am îndoit că acelea erau manuale, fiindcă puteau concura cu succes la o expoziţie de tipul „Cele mai frumoase cărţi“.

Ridic privirea spre clasă. Doar vreo doi elevi au pe bancă manualul şi încă vreo zece au volumul lui Creangă cu ei. Cei mai mulţi au trecut pe date mobile: Dănilă Prepeleac. 

Mihaela Nicolae este profesoară de limba română la Colegiul Național „Mihai Eminescu“ din Buzău.

Foto: flickr

Comunismul se aplică din nou jpeg
Ale lumii două fețe
Oamenii n-au fost, poate, mai răi sau mai buni în istoria lor, dar instrumentele prin care au exercitat răul au variat considerabil, adică s-au dezvoltat.
p 10 jpg
Unidimensionala banalitate
Dacă România l-a ales pe Iliescu președinte în 1990, de ce s-ar mai fi făcut vreodată alegeri?
29903084942 33e7aa40d1 c jpg
Despre conceptul de „rău” din perspectiva diverselor teorii filosofice
Răul metafizic precum și cel empiric sînt explicate prin patru mari tipuri de teorii.
32851415932 5b1b685b66 c jpg
Hater-ul de Internet și hater-ul sub acoperire
„Hater”-ul, o persoană măcinată de anxietate și nemulțumiri, care își găsește o personificare a anxietăților și nemulțumirii ca poetul muza, a existat dintotdeauna.
1024px Don Chepito witnessing a boxing match between a black man and a white man MET DP869355 jpg
„Să te dezlănțui într-un mod controlat” – interviu cu Cătălin MOROȘAN
„E foarte bine să-ți dezvolți furia, dar trebuie s-o folosești în mod controlat, pentru că nu poți să încalci regulile. Și în ring, și în viață sînt reguli de respectat.”
p 1 jpg
O structură limbică arhetipală sau în miezul răului
Un copil nu are niciodată părinții pe care-i visează, doar copiii fără părinți au părinți de vis.
p 14 Parintele Rusu cu familia jpg
A fi cu „etichetă”
Un grăunte de răutate adîncă, izvorîtă din crunta răzbunare și din trufia unui slujbaș plenipotent al statului, a schimbat pentru totdeauna biografia peste veacuri a părintelui Rusu Petre.
p 21 sus WC jpg
Cele două fețe ale sufletului
Oricît de mult ne-ar plăcea să fim doar buni n-o să ne iasă, vom produce suferință și dacă ne-am propus, și dacă nu.
p 21 jos jpg
Fețe-fețe ale răutății
Cred că răutatea are o grămadă de fețe, ceea ce o face, deseori, greu de identificat. Sau ușor de confundat.
Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.