Şcoala pe bune

un proiect de transformare De ce? Timp de 10-20 de ani de-acum înainte, Educaţia este proiectul public numărul 1 în România. Motivul, istoric: a treia mare transformare a Şcolii româneşti moderne, după cea articulată de Spiru Haret în anii 1890-1900 şi după reforma comunistă din 1948, încă nu a avut loc! De şaisprezece ani ne încăpăţînăm să rămînem încremeniţi în pilda drobului de sare, contemplînd o realitate educaţională pe care o vedem că ne "cade în cap" clipă de clipă, incapabili să acţionăm ferm, decisiv. Şcoala noastră (îndeosebi învăţămîntul preuniversitar) funcţionează acum după un model incorect, inadecvat, în profundă discordanţă cu necesităţile timpului pe care îl trăim. Analiza lucidă, detaşată a realităţii sălilor de clase conduce la concluzia că, în profunzimea sa, educarea comportamentelor prin intermediul Şcolii nu s-a schimbat faţă de anii copilăriei şi adolescenţei generaţiei noastre şi a părinţilor noştri. Iată de ce: * Pentru că, acum, Şcoala continuă să instruiască (dacă o face!) în proporţie de 99% şi să educe (iarăşi, dacă o face!) în proporţie de 1% - exact pe dos faţă de cum ar trebui! * Ea nu cultivă şi nu dezvoltă deprinderi şi aptitudini precum: curajul de a opta şi de a decide; asumarea costurilor deciziilor luate; disciplina muncii intense, oneste, constante, pentru propria creştere şi nu pentru a "da bine"; respectul faţă de valori precum încrederea, onestitatea, performanţa autentică; forţa de a învăţa de la celălalt, atunci cînd simţi că e mai bun ca tine. În schimb, continuă să înregimenteze mici plutoane de cîte 25-30 de copii şi să le treacă din clasa întîi pînă în clasa a douăsprezecea - cu bac cu tot! - prin modelul comportamental orwellian cultivat cu străşnicie de comunişti: toţi, profesori şi elevi - predînd şi învăţînd an după an aceleaşi 12-13-14-15-16-17 materii, multe şi supraîncărcate; toţi, profesori şi elevi - recitînd şi memorînd tone de cunoştinţe inutile; toţi, profesori şi elevi - dînd şi luînd note pe cît "se ţine minte"; toţi, profesori şi elevi - premiind pseudo-performanţa de tip "eu contra celuilalt", în loc de "eu, mai bun azi faţă de cum am fost ieri"; toţi, profesori şi elevi - reactivi, ascultători, făcînd ce "li se" spune, cu instinctele asertive atrofiate de prea multă diateză pasivă, ce le parazitează exprimarea şi gîndirea... * Pe scurt, o Şcoală care, acum, este făcută doar pentru că "trebuie". O Şcoală care, acum, nu cultivă Valorile acestui timp. O Şcoală care, acum, nu foloseşte. O Şcoală care, acum, nu place. Drept urmare, chiulul, copiatul, şpaga şi învăţarea fuşerită devin comportamente "la ordinea zilei"; reacţii inconştiente de autoapărare faţă de un sistem educaţional perceput ca exercitînd - şi pentru dascăli, şi pentru elevi - o agresiune mocnită, continuă, implacabilă, cu puterea perfidei "picături chinezeşti". * Mai mult, Şcoala nu este pregătită să facă faţă Străzii. În mod normal, transferul de atitudini si comportamente este dinspre Şcoală spre stradă, comunitate, societate. Acum se întîmplă exact invers: Strada invadează Şcoala, iar maneliştii au devenit modele pentru elevi. Şcoala comunistă nu trebuia să facă faţă asaltului de violenţă de pe micile ecrane şi nici nu dispunea de mecanisme de rezonanţă cu valorile democraţiei şi libertăţilor individuale. De aceea modelul respectiv de "învăţămînt" (necum de "educaţie"), încă puternic prezent, este anacronic şi generează haosul pe care îl resimţim din plin. Un exerciţiu de viziune: "Şcoala pe bune" - Altceva! Altfel! Mesajul politic la vîrf: educaţia este cel mai important proiect public al României în următorii 10-20 de ani (www.lmt.ro/scoala/scoala.html ). Logica mesajului este următoarea: * schimbarea profundă a comportamentului unei societăţi se poate produce numai dacă este amorsată şi susţinută durabil de agenţi ai schimbării cu statut de "masă critică" - o masă critică de milioane (la propriu!), cu înalt grad de "competitivitate mentală". * competitivitatea mentală se poate crea doar amorsînd imediat şi susţinînd durabil un proces profund de schimbare (la nivel de milioane!) a "infrastructurii mentale" a societăţii, în ansamblul său. * instrumentul public principal pentru schimbarea infrastructurii mentale a societăţii este educaţia, în sensul cel mai larg cu putinţă. * aşadar, cum România are nevoie acum, urgent, de schimbarea infrastructurii sale mentale, educaţia devine proiectul său public numărul 1. În procesul de schimbare prin educaţie a infrastructurii mentale a României, educaţia prin Şcoală joacă de departe rolul cel mai important, fie şi numai dacă avem în vedere numărul de suflete pe care acest sistem le atinge în mod direct. Doar în spaţiul preuniversitar îşi duc existenţa cam 300.000 de oameni ai şcolii, care păstoresc cam 3.000.000 de copii. Trei sute de mii de adulţi şi trei milioane de copii (la care se adaugă părinţii şi bunicii elevilor) înseamnă un mediu în care orice proiect de sistem generează un impact de foarte mare amploare, cu consecinţe profunde la nivelul întregii societăţi. Iată propunerea: facem o Şcoală "pe bune"! Altfel spus, o şcoală "autentică", adică un sistem educaţional clădit pe valori, care foloseşte şi place. Iată valorile: încrederea; onestitatea; competenţa; performanţa; curajul acţiunii civice. Iată proiectele cu care eu aş începe "Şcoala pe Bune": * Campania "8% pentru educaţie": alocarea, începînd cu 2007, a unui procent de pînă la 8% din PIB pentru Educaţie, pe bază de proiecte de transformare a sistemului; schimbarea Legii învăţămîntului. * Bac-ul - la muzeu!: anularea, din vara lui 2007, a examenului de bacalaureat, aşa cum se desfăşoară el în forma actuală; înlocuirea acestuia cu o examinare standard modernă, contracost, la dispoziţia absolvenţilor de liceu care doresc să urmeze studii superioare. * Arta şi măiestria de a fi profesor: includerea, din octombrie 2007, în ofertele tuturor universităţilor, a unui masterat de educaţie / practica predării (Practice of Teaching). * Cariera didactică: proiectarea şi punerea în practică a unei strategii moderne de dezvoltare a resursei umane din educaţie, centrate pe creşterea profesională a personalului care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu, avînd ca obiectiv strategic consfinţirea statutului social de prim rang şi a demnităţii profesiei de dascăl în România; calendar: 2007-2015. * Modelul 6-3-3 pentru duratele şcolarizării în ciclurile primar-gimnazial-liceal: construcţia unui model al educaţiei de bază în concordanţă cu dezvoltarea biologică şi psihosomatică a copilului (primii şase ani de educaţie - petrecuţi în aceeaşi şcoală); calendar: 2007-2015. * Şcoala - altfel!: mai puţine discipline în fiecare semestru (5; 6; 7; 8); acelaşi număr de ore pe săptămînă pentru fiecare disciplină (de exemplu: 4; 3); un portofoliu semestrial de discipline obligatorii şi la alegere (de exemplu: 7 discipline pe semestru = 4 discipline obligatorii + 3 discipline la alegere); programe şcolare / manuale adecvate; formare profesori adecvată; calendar: 2007-2015. * Descentralizare managerială: delegarea autorităţii alocării resurselor umane şi financiare directorilor şi consiliilor de administraţie din şcoli; calendar: 2007-2012. * Inspecţia şcolară şi instituţională: scoaterea funcţiei de inspecţie şcolară de sub autoritatea furnizorului naţional de educaţie; crearea unui organism independent (consorţiu) de inspecţie şcolară şi instituţională, ale cărui responsabilităţi principale sînt evaluarea stării învăţămîntului preuniversitar şi oferirea de feedback (constatări; recomandări de îmbunătăţire) furnizorului naţional de educaţie; calendar: 2007-2010. * IB: cuprinderea a 10% din unităţile şcolare preuniversitare în programul International Baccalaureate (www.ibo.org ); calendar: 2007-2017. * "Tezaurul educaţiei": colectarea/actualizarea informaţiilor statistice relevante şi construcţia unor modele de prognoză, pe baza datelor demografice specifice; calendar: 2007-2010. Concluzii A treia transformare profundă a Şcolii moderne ca sistem public în România, după Spiru Haret şi după comunişti, încă nu a avut loc. Educaţia este proiectul public numărul 1 în România în următorii 10-20 de ani, pentru că prin educaţie societatea îşi schimbă infrastructura mentală, iar această schimbare vitală, în concordanţă cu valorile timpului nostru, încă nu s-a produs, după 1989. În viziunea mea, scepticismul utopiei nu-şi are loc. Proiectul este perfect fezabil şi poate fi condus, astfel încît să nu fie perceput ca ameninţare - cu luciditate, cu pragmatism şi cu infinită iubire de Şcoală. Sînt profesionişti ai educaţiei care îl ştiu, îl vor şi îl pot susţine, punînd la dispoziţie expertize în mai multe domenii: educaţie non-formală; educaţia adulţilor; training şi consultanţă; experienţă internaţională; managementul schimbării; leadership transformaţional. "Şcoala pe bune" este un exerciţiu profund de învăţare colectivă la scara întregii societăţi, fundamentat pe încredere, onestitate, competenţă, performanţă şi curaj, gîndit să genereze cîştiguri ireversibile - pe termen scurt, mediu şi lung - pentru toţi actorii individuali şi instituţionali implicaţi în punerea sa în fapt. Timpul va proba. Marian Staş este preşedinte al Fundaţiei Codecs pentru Leadership (www.lmt.ro). A absolvit masteratul în administraţie publică la Universitatea Harvard, John F. Kennedy School of Government, este vicepreşedinte al Clubului Harvard România-Moldova. Predă leadership public la SNSPA şi matematici aplicate în administraţie publică la Harvard.