Scapă fiecare cum poate

Publicat în Dilema Veche nr. 273 din 7 Mai 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Încep să cred din ce în ce mai mult că vîrsta nu e decît un număr, printre multe altele, n-are mare importanţă. Ne purtăm la 50 ca la 20 şi la 30 ca la 18, în unele situaţii. Se întîmplă să şi arătăm ca nişte cyborgi şi cu greu poate cineva să ghicească cîţi ani s-au adunat pe labele de gîscă din jurul ochilor, tratate generos cu botox. Nimeni nu vrea să îmbătrînească şi asta ne face să ne crizăm cînd trecem peste nişte praguri psihologice. Ne-am făcut planuri, ne-am ridicat singuri bariere: "pînă la vîrsta x ar fi trebuit să-mi îndeplinesc nu ştiu cîte dorinţe". Totul în jur ne presează. Maturitatea e un mucegai care se depune pe oase şi nu mai avem scăpare. În adolescenţă ai toate posibilităţile, la 30 îţi doreşti să îngheţi pe un singur drum. Să stai nemişcat. Tremuri de frică numai la gîndul că ai putea să pierzi ce ai. Revolta şi plictiseala apar mai tîrziu, atunci se produc marile cutremure şi ultimele schimbări radicale. Oamenii aflaţi în jurul vîrstei de 30 de ani mă fac să mă gîndesc la buletinul hidrologic pe care îl ascultam hipnotizată în copilărie, la radio, fără să înţeleg nimic din ce se citea despre cotele apelor. Staţionar ca apele Dunării sau ca Siretul, aşa mi se pare segmentul acesta demografic. Fără turbulenţe, dar cu un plus de luciditate care face lumea să pară şi mai gravă. Vedem lucruri care altădată nu ne-ar fi interesat. Parcă ne-ar fi crescut încă o pereche de ochi şi măresc tot, ne dăm seama că viaţa e cumplit de nedreaptă, că marile afaceri nu se fac ca la carte, că în fiecare zi guvernanţii ne sfidează şi ne scuipă seminţe în cap. Mult timp ne-am considerat nişte învingători: am copilărit în comunism şi ne-am trăit adolescenţa în cea mai liberă dintre lumile posibile, România de după Revoluţie. Ne-am lepădat de comunism ca de o haină răpciugoasă, cu orgoliul că nu ne-a atins, că n-a apucat să facă ravagii în minţile noastre. Că am fost salvaţi la timp. Am călătorit prin toate colţurile lumii şi aşa ne-am răzbunat părinţii care au stat nemişcaţi 40 de ani. Le-am trimis fotografii în care ne-am pozat pentru ei şi-am zîmbit larg, cu monumentele importante în fundal, precum piticul din Amélie. Numai că nu e suficient, din păcate. România e bolnavă şi nu există un vaccin pentru asta. Doar nişte supape, ca de fiecare dată: poţi să renunţi la televizor, la ziare, la tot bruiajul politico-mediatic. Dar autismul nostru ne va transforma într-o generaţie de 40 plus, iremediabil deprimată. Ne scriem cărţile, ne cultivăm grădina, ne pregătim pentru criză. Ne facem calcule şi vizionăm un film cu noi peste 10, 20 de ani, care nu e deloc entertaining. O să rezistăm, desigur, parcă eram o generaţie norocoasă… Dar o să ne pierdem liniştea, şi asta mă înfioară. Luciditatea de acum devine absolut paralizantă, acaparatoare. Lucrurile banale pe care le avem de făcut devin de fiecare dată extrem de complicate şi ne scot fire de păr albe. Şi ştiu că nu mai avem răbdare să facem un drum de 300 şi ceva de kilometri în opt ore pentru că nu sînt şosele. Dar unii au luat pentru aceste linii imaginare comisioane neruşinate. Mimăm normalitatea. Bucuriile simple trebuie, uşor uşor, cîştigate. Anul trecut mi-am dorit într-o zi să stau pe iarbă şi mi-am dat seama că n-am unde, peste tot e cîte un gărduleţ cu un interzis mare cît capul motanului, un gardian care să te atenţioneze că "nu e voie să călcaţi spaţiul verde" şi, eventual, să te amendeze. A trebuit să ajung pînă la Mogoşoaia pentru moftul meu nevinovat. De vreo două săptămîni mă tot gîndesc la bicicleta mea Pegas, pe care i-am împrumutat-o, la un moment dat, zugravului, el a intrat să bea ceva la cîrciumă, a lăsat-o în faţă, proptită de zid, şi cînd a ieşit n-a mai găsit-o. Mi-aş lua alta, poate tot un Pegas, în amintirea bicicletei furate în urmă cu mulţi ani, dar cum nu sînt amatoare de sporturi extreme şi Bucureştiul e în continuare sufocat de maşini mari, poate că ar fi mai înţelept să mă răzgîndesc. Mulţi dintre prietenii mei s-au dovedit mai curajoşi. Sau mai sinucigaşi, cine ştie? Altfel spus: prea tineri să fim puternici, prea copţi să ne mai facem iluzii deşarte. Scapă fiecare cum poate.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.