Sărăcia şi abandonul şcolar
Unul din doi copii din România trăieşte în sărăcie
O știre care a trecut neobservată la sfîrșitul anului trecut a fost că, potrivit datelor UE, România are cei mai săraci copii din Uniune, respectiv 51%. Implicațiile sărăciei asupra copiilor, studiate și documentate de instituții foarte serioase, arată spre consecințe dramatice, pe termen lung, nu doar asupra copiilor (starea de sănătate precară, lipsa de educație, lipsa de participare în societate alături de copiii de aceeași vîrstă, care conduc în timp la marginalizare pe toată durata vieții), ci și asupra societății. Costurile se vor regăsi peste doar cîțiva ani în sistemul de sănătate, în beneficiile de asistență socială și, poate, chiar într-un grad mai mare de criminalitate în rîndul tinerilor care acum sînt copii ce cresc fără a avea o șansă reală de integrare în societate.
În mediul rural, copiii vulnerabili care provin din familii sărace, cu un singur tip de venit, adesea doar alocaţia sau venitul social, se duc la culcare mai mult flămînzi. O estimare arată că sînt peste 200.000 de copii în această situație (World Vision, Raportul „Bunăstarea copilului din mediul rural“, 2014), iar 72% din familiile din mediul rural nu le pot asigura copiilor sub 5 ani o dietă minim acceptabilă, ceea ce provoacă îmbolnăviri grave sau malnutriţie.
Conform studiului „Bunăstarea copiilor din mediul rural“, realizat de Fundaţia World Vision România, 6% din părinţi le oferă copiilor mai puțin de două mese pe zi, iar alți 20% le oferă mai puțin de trei mese pe zi. Jumătate dintre părinții de la sat nu pot oferi o hrană echilibrată, care să conțină alimente din fiecare grupă alimentară: cereale, carne, ouă, produse lactate, legume și fructe.
Lipsurile majore şi responsabilitățile domestice nu le mai permit copiilor să-și finalizeze educația obligatorie, astfel că peste 37% din persoanele cu vîrste de peste 15 ani ajung la analfabetism funcţional: nu înţeleg ceea ce citesc sau nu ştiu să scrie corect. În mediul rural, 20% din copii (Ministerul Educaţiei, „Analiza sistemului de învățămînt preuniversitar din România din perspectiva unor indicatori statistici. Politici educaționale bazate pe date“) rămîn cu opt clase, o treime dintre aceştia fiind expuşi riscului de sărăcie, avînd şanse reduse de angajare. Potrivit datelor Eurostat, rata abandonului şcolar în România a trecut în 2014 de 18%, față de 11% media de abandonare timpurie a şcolii în Uniunea Europeană. În mediul rural, rata şomajului în rîndul tinerilor cu vîrsta cuprinsă între 18-24 de ani este de 22% (Institutul Naţional de Statistică), iar gradul de ocupare al persoanelor cu vîrsta între 18 şi 60 de ani este de aproximativ 46% (Studiul World Vision România referitor la Ocupare, Angajabilitate și Antreprenoriat în Mediul Rural – decembrie 2015).
În aceste condiţii, în România încă există sărăcie extremă: 40,4% (Philip Alston) din populaţia României trăieşte cu riscul sărăciei şi al excluziunii sociale, iar dintre copii – 51% (Eurostat, „People at risk of poverty or social exclusion by age and sex“). În mediul rural, situaţia este dramatică, întrucît riscul de sărăcie pentru aceşti copii este de trei ori mai mare decît pentru cei din mediul urban.
În cadrul studiului realizat de World Vision România în 2014 au fost evidenţiate cazuri de copii care au fost nevoiţi sau constrînşi să se retragă de la şcoală pentru că părinţii nu au mai putut susţine costurile şcolarizării. Au rămas acasă pentru a avea grijă de fraţii mai mici sau pentru a începe munca în agricultură după clasa a VIII-a. Pentru fete, situaţia poate deveni mai complicată, mai ales dacă acestea provin din familii disfuncţionale, iar nevoia de afecţiune le aduce în situaţia de a abandona şcoala pentru a deveni soţii minore. Pentru unele dintre ele, această opţiune pare a fi singura soluţie.
Infrastructura subdezvoltată, satele izolate și drumurile pline de noroi sînt o piedică pentru educaţia multor copii. Microbuzele nu fac faţă noroioului, iar copiii parcurg kilometri întregi pe jos în condiţii de frig, zăpadă, ploaie sau umezeală. Hainele şi încălţămintea ieftine se uzează în scurt timp. Copiii din mediul rural petrec în medie 35 de minute în drumul spre şcoală, iar 1 din 5 copii merg mai mult de o oră pe jos pînă la şcoală. Cei mai mici nici nu se încumetă să mai iasă din casă cînd vremea este potrivnică, pentru a nu se îmbolnăvi sau a rămîne prinși în noroi…
Cîteva familii
Alina (11 ani), Loredana (9 ani) şi Lavinia (5 ani) sînt trei surori vesele, comunicative şi isteţe, în ciuda mediului în care cresc. Locuiesc alături de părinţii şi bunica lor într-o casă veche, de pămînt, cu două camere locuibile: cea în care dorm toate trei alături de părinţi şi camera bunicii. Sărăcia din jur creează un tablou dur şi trist. Peste tot în curte este nămol de la cele trei capre care trec spre grajd chiar prin faţa casei, iar din bucătărie, o cameră improvizată care se află chiar lîngă grajdul cu capre, iese mereu un fum negru şi înecăcios. Acolo, pe pirostrii, mama le pregăteşte mîncarea, cel mai adesea ciorbă de fasole şi diferite feluri de mîncare de cartofi: cartofi copţi, prăjiţi sau fierţi, care reprezintă baza alimentaţiei fetelor.
Atunci cînd o întrebi ce visuri are şi ce îşi doreşte, Alina ridică din umeri şi spune resemnată: „Nu ştiu, nu vreau nimic, nu am ce…“, semn că întreg universul ei se limitează la sărăcia din jur şi la satul în care trăieşte şi din care nu a ieșit niciodată. Pentru că venitul fix al familiei provine din alocaţia lor şi din ajutorul social, fetele au doar cîteva haine pe care le schimbă între ele şi cîteva perechi uzate de încălţăminte pe care le poartă cu mare grijă, ca să nu le strice şi mai rău.
Însă cea mai alarmantă problemă dintre toate este lipsa de alimentație necesară unui copil aflat în creștere. Fără o alimentaţie echilibrată, copiii riscă să se îmbolnăvească. Meniul zilnic al unui copil de la sat se compune, de cele mai multe ori, din ciorbă, varză, fasole sau cartofi. Cei mici nu au mai auzit de mult de brînză, lapte, ouă sau carne. La fel se întîmplă şi pentru Petronela (4 ani), Sorina (9 ani), Mariana (11 ani), trei surori care trăiesc alături de părinţii lor Domnica (31 de ani) şi Gheorghe (42 de ani), într-un sat din judeţul Dolj. Casa lor, de la marginea satului, este veche şi plină de improvizații. Pe jos este pămînt, pereţii sînt fisuraţi şi cu tencuiala căzută. În fiecare iarnă, frigul ajunge cu uşurinţă la copii, care stau mai mult sub pături pentru a se proteja de răceli. Cu toţii dorm în cele două camere locuibile ale casei. Una dintre camere este şi locul unde mama le pregăteşte mîncarea, într-un spaţiu îngust, pe o sobă cu plită.
Mîncarea de bază a fetelor constă în ciorbă de fasole, cartofi sau mîncare de varză. Dintr-o ciorbă mănîncă uneori două zile la rînd, şi la prînz, şi seara. De cîteva ori pe lună, mama le mai cumpără tacîmuri, adică pungi cu spate, gît şi tîrtiţă de pui de la magazinul din sat. Acestea sînt rînduite pentru a ajunge cît mai mult timp. Din ele mama pregăteşte ciorbă, preferata fetelor. Venitul fix al familiei provine din alocaţiile fetelor şi din ajutorul social. Pentru a mai face un ban în plus, tatăl lucrează în construcţii într‑un alt judeţ. Este chemat atunci cînd au nevoie de muncitori în plus şi stă uneori plecat mai multe luni de acasă, fetele simţindu-i lipsa din ce în ce mai mult.
Începînd cu luna aprilie a acestui an, Loredana (9 ani), dar şi Simona (9 ani) primesc o masă caldă pe zi la şcoală şi se bucură de sprijin în efectuarea temelor din partea unui cadru didactic. În ciuda dificultăţilor de acasă, atît Loredana, cît şi Simona au acum un motiv în plus pentru a ajunge la ore în fiecare zi.
World Vision România a lansat programul „Pîine şi Mîine“ pentru a sprijini un număr de 2500 de copii, din zonele defavorizate. Astfel, programul urmărește în egală măsură asigurarea nutriției necesare pentru dezvoltarea copiilor, cît și diminuarea ratei abandonului şcolar în satele sărace din judeţele Vaslui, Dolj şi Vîlcea. Echipa World Vision România a pregătit, prin parteneriate la nivel local, condițiile pentru livrarea hranei și asigurarea suportului şcolar în cadrul unităţilor de învăţămînt.
Gabriela Onofrei este specialistă în Comunicare şi Relaţii Publice în cadrul Fundaţiei World Vision România.
Foto: D. Drumea
