Sărăcia ca formă de libertate

Publicat în Dilema Veche nr. 437 din 28 iunie - 4 iulie 2012
Sărăcia ca formă de libertate jpeg

Cuba cea săracă şi comunistă, cu locuinţe înghesuite, maşini vechi şi interdicţii economice, circulă pe Internet în imagini cu bătrîni zbîrciţi care fumează trabuc în faţa clădirilor deteriorate. Turiştii le aduc săpunuri, paste de dinţi şi deodorante, compătimindu-i pe cei despre care au auzit că sînt asupriţi de un regim totalitar. Însă tocmai aceste prejudecăţi despre o ţară considerată „nedezvoltată“ adîncesc distanţa dintre „ei“ şi „noi“ şi ne fac, de multe ori, să pierdem esenţa. 

„Nu ţi-e frică să te duci acolo?“, „Să iei obligatoriu medicamente cu tine!“, „Ai grijă cu cine intri în vorbă pe stradă!“ au fost sfaturile pe care le-am primit de la prietenii şi cunoscuţii mei înainte de a pleca prima oară în Cuba. Părerea unanimă era că voi merge într-o ţară din lumea a treia, unde oamenii sînt violenţi şi trăiesc la limita subzistenţei, fără medicamente şi alimente de bază, că voi petrece o lună într-un spaţiu exotic şi primitiv, în care aş putea fi în pericol.

Găsisem şi eu nenumărate poveşti pe Internet despre cubanezii care suferă din cauza interdicţiilor economice şi a absenţei tehnologiei şi sînt conduşi de un dictator care nu le permite să aibă proprietăţi. Aflasem că sărăcia îi obligă să se prostitueze şi să-i înşele pe turişti. Deşi mă aşteptam ca, în realitate, lucrurile să stea cu totul altfel, am aterizat în Havana cuprinsă de emoţie şi avînd în minte o sumedenie de întrebări.

În prima zi, m-am plimbat năucită pe străduţele înguste şi colorate boem, care miroseau a fructe, peşte prăjit şi motorină, pline cu oameni binevoitori, care îmi zîmbeau uitîndu-se drept în ochii mei, fără să-şi ferească privirea. Vînzătorii ambulanţi îşi strigau fructele şi legumele, iar din baruri şi case răsunau ritmurile frenetice de salsa. Copiii se întorceau gălăgioşi de la şcoală, îmbrăcaţi în uniformele lor vişinii şi crem, cu cămăşi albe, impecabile. Sarafanele lăsau la vedere coapsele ferme ale adolescentelor seducătoare care, adeseori, se ţineau de mînă cu cîte un băiat de vîrsta lor. Cunoscuţii se pupau apăsat cînd se întîlneau pe trotuar şi rămîneau la taclale minute în şir. Pe terase, bătrînii se legănau senini în balansoare privind freamătul străzii. Timpul din Cuba se scurgea liniştitor, fără să mă apese sau să mă grăbească.

Tentaţiile ţărilor dezvoltate

Întotdeauna, cînd lucrez la un reportaj, încerc să intru în pielea celor despre care scriu şi cred că, dacă între mine şi ei ar interveni vreun sentiment de compasiune, s-ar căsca un hău care nu mi-ar permite niciodată să mă pun în pielea lor şi să îi înţeleg cu adevărat. Nu am fost tentată nici un moment să-i compătimesc pe cubanezii pe care i-am întîlnit, chiar dacă ei se plîngeau că au salarii de 15 dolari pe lună, că nu-şi permit să-şi cumpere locuinţe şi sînt nevoiţi să trăiască în aceeaşi casă cu părinţii şi cu bunicii lor. Lucrurile care le lipsesc nu sînt alimentele de bază, ci tentaţiile ţărilor dezvoltate. Îşi doresc maşini noi (s-au săturat de cele din anii ’50, cărora le-au schimbat pînă acum toate piesele originale), telefoane mobile (legalizate de Raúl Castro în 2008) şi electrocasnice (absurd de scumpe din cauza embargoului economic).

Cu toate astea, nu simţi absenţa acestor lucruri într-o ţară în care oamenii ştiu să rîdă din tot sufletul şi să se bucure de mărunţişurile din jur. În lipsa tehnologiei şi a gadget-urilor, oamenii citesc, stau de vorbă în faţa caselor, în balansoare, sau, pur şi simplu, privesc marea. Bananele şi nucile de cocos cresc pe malul apei, la îndemîna oricui, iar crabii trec alene pe plajă, chiar pe lîngă picioarele tale. Este atît de cald pe tot parcursul anului, încît ferestrele nu au geamuri, ci sînt acoperite doar de obloane. Nevoile cubanezilor sînt minime, aşa că felul în care înţelegem noi sărăcia nu se aplică aici. Ei nu mor niciodată de frig sau de foame şi sînt liberi de constrîngerile pe care le aduce cu sine bunăstarea materială.

Pot spune, fără să-mi fie teamă că mă hazardez, că n-am întîlnit nici un om nefericit în Cuba. Localnicii dansează şi cîntă pe stradă, îşi petrec serile cu prietenii şi cu familiile lor, au timp să joace domino şi să meargă la picnicuri cu langustă. Chiar dacă au salarii mici, îşi suplimentează veniturile fie plimbînd turişti cu maşina, fie vînzînd trabucuri sau rom pe stradă, fie închiriind camere străinilor. Benzina o cumpără „en la calle“, de la şoferii de tir care lucrează la stat şi care o vînd foarte ieftin, alimentele de bază le primesc de la stat, pe bază de cartele, şi toţi au acces la îngrijire medicală şi la educaţie.

10 dolari pe lună

În Playa Larga, un mic sat de pe malul Mării Caraibilor, în Golful Porcilor, acolo unde, în 1961, cubanezii din exil susţinuţi de americani au invadat Cuba încercînd să răstoarne regimul lui Castro, l-am cunoscut pe Carlito, un vînător subacvatic de 43 de ani. Bărbatul cîştigă în jur de 10 dolari pe lună din vînzarea peştelui, a langustelor şi a broaştelor ţestoase pe care le vînează cu harponul. Am petrecut aproape o săptămînă cu el, i-am cunoscut familia şi prietenii şi am fost la vînătoare împreună. În timp ce făceam snorkeling în apele verzui-transparente, aveam impresia că mă uit la un documentar National Geographic cu peisaje subacvatice ireale, cu fiinţe în forme şi culori stranii. Carlito a prins, în mai puţin de jumătate de oră, languste, ronco blanco şi amarillo, mojarra, pargo şi peşte-leu, pe care le-a preparat apoi pe mal.

În timp ce familiile cu care venisem la picnic prăjeau banane în ceaun, iar strigătele copiilor se spărgeau de valuri, mă gîndeam cu invidie la Carlito care înoată aproape în fiecare zi între broaşte ţestoase şi peştişori de acvariu. Copilul său creşte liber, alergînd pe străzile necirculate de maşini, iar el are tot timpul din lume pentru familie şi pentru contemplaţie.

Zilele petrecute alături de Carlito s-au scurs precum o sărbătoare. În ultima zi, cînd ne-a condus pînă la staţia din care urma să luăm autobuzul spre Havana, simţeam că avem un nod în gît. Carlito era trist şi nu ştiam dacă e trist pentru că plecăm noi sau pentru că el rămîne. Întrebarea lui a venit grea, ca o zgîlţîială puternică: „Îmi căutaţi ceva de muncă la voi în ţară?“. Nedumeriţi, l-am întrebat ce ar putea face acolo. „Orice“, ne-a răspuns. „Aş spăla şi pişatul din veceuri!“ L-am întrebat dacă nu i-ar lipsi soarele, apa, coralii aurii şi peştişorii de acvariu printre care înoată în fiecare zi. Prietenii şi căldura, muzica şi picnicurile cu langustă pe malul mării. Toate acestea nu înseamnă nimic – ne-a spus –, atîta timp cît nu poate cumpăra o maşină de spălat şi nu-i poate oferi fiului său de 12 ani o bicicletă nouă. Atîta timp cît în fiecare zi se gîndeşte la lucrurile acestea care-i lipsesc şi se întreabă cum să facă rost de bani.

Am plecat din Playa Larga cuprinşi de un sentiment de apăsare şi încercînd să înţelegem care sînt modelele occidentale de bunăstare la care se raportează cubanezii. Ce înseamnă, pînă la urmă, „să trăieşti bine“? Pentru mine, înseamnă să te scufunzi în apele transparente din Playa Larga, să culegi cu mîna langustele de pe fundul apei, să iei cina înconjurat de prieteni şi de copii veseli, cîntînd muzică tradiţională cubaneză. 

Elena Stancu este jurnalist, coautor al volumului Cuba continuă (Editura ART, 2012), realizat împreună cu fotograful Cosmin Bumbuţ.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Patroni de restaurant, șantajați cu recenzii false pe internet. Cum au reacționat
O rețea mică de restaurante independente se confruntă cu un atac cibernetic de tip șantaj. Criminalii informatici îi amenință pe proprietari cu recenzii negative pe platformele online, forțându-i să plătească sume mari de bani pentru a le evita.
image
Șoșoacă nu se dezminte: a lăudat Rusia în primul discurs din Parlamentul European VIDEO
Eurodeputata SOS Diana Șoșoacă a spus, în primul discurs din Parlamentul European, că Federația Rusă este singura care își dorește pacea în războiul din Ucraina.
image
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Medicul legist Cristian Paparau a transmis că, deși organizatorii festivalului de muzică hip-hop „Beach, Please!” se laudă cu rezultatele evenimentului, situația este cu totul alta. „Nu faci nimic altceva decât să încurajezi consumul de droguri”, arată el.

HIstoria.ro

image
Lucruri știute și neștiute despre Mănăstirea Arbore și ctitorul ei
Pe ruta mănăstirilor din Moldova, din cel mai recent proiect de turism cultural – „România Atractivă” –, cunoaștem profund patrimoniul românesc, construit, meșteșugit sau povestit. Străini și români deopotrivă, suntem chemați de sunetul de toacă și ne plecăm capetele la auzul cântărilor din zori. Ne
image
Încălzirea politică globală
Poate că 2024 va depăși recordul lui 2023 și va fi cel mai călduros din istorie, record pe care nu și-l dorește nimeni.
image
Pe vremea când nu exista cod roșu și aer condiționat: în 1911 canicula a făcut prăpad în Europa și SUA
Chiar dacă valurile de căldură devin din ce în ce mai intense și mai frecvente ca urmare a încălzirii globale, acestea nu reprezintă un fenomen nou în istorie. Un exemplu tragic este vara anului 1911, când Franța a fost lovită de un val de căldură devastator. În acea perioadă, peste 40.000 de oameni