Sărac, da' sexy

Publicat în Dilema Veche nr. 430 din 10-16 mai 2012
Sărac, da' sexy jpeg

Expresia îi aparţine lui Klaus Wowereit, primarul Berlinului şi vicepreşedintele SPD. În 2001, cînd a obţinut primul mandat, situaţia oraşului era destul de tristă. Zonele industriale de la periferia fostului Berlin de Est erau moarte, numeroşi cetăţeni ai fostei republici socialiste plecaseră în oraşele din Vest, mai bogate, centrul oraşului era (încă) nerenovat, sistemele publice de transport din cele două oraşe cîndva separate trebuiau armonizate, monumentele istorice – restaurate. Toate acestea pe fondul unor discrepanţe încă sensibile între nivelurile de trai ale berlinezilor din Est şi Vest, al şomajului ridicat şi al datoriilor publice deloc neglijabile. Primarul a mai moştenit o infrastructură culturală deosebit de extinsă: relaţia concurenţială dintre „democraţi“ şi „federali“ a produs la Berlin un soi de luptă-pentru-cultură în care fiecare dintre adversari încerca să construiască un teatru, operă, un muzeu etc. şi mai şi decît celălalt.

Pentru bugetul oricum împovărat al oraşului reunificat, întreţinerea acestor instituţii era extrem de costisitoare. Klaus Wowereit şi-a propus să transforme acest dezavantaj în oportunitate. Nu numai că a finanţat din plin instituţiile de stat, dar a încurajat crearea unui sector cultural independent. Investiţia nu a fost prea mare. De cele mai multe ori, a fost vorba de spaţii de lucru. Oraşul dispunea din plin de clădiri părăsite (hale industriale, imobile de locuit, foste instituţii care, prin comasarea cu structurile administrative noi, au eliberat sediul). Cele mai multe au fost transformate în ateliere sau galerii de artă, teatre, cinematografe etc. Dacă tot avem atîtea spaţii nefolosite, mai bine le dăm pe gratis şi poate obţinem un profit mai tîrziu, şi-a spus primarul. Apoi a construit un întreg sistem de burse, subvenţii, rezidenţe şi premii pentru artişti. Miza era clară: un oraş mai atractiv. Evenimentele culturale au impulsionat viaţa de noapte şi au atras mici investitori în zona hotel-restaurant-cafenea; care, la rîndul lor, au adus la Berlin turişti. Astfel încît o mare parte dintre veniturile locale provin din această industrie. „Sîntem săraci, da’ sexy“, a spus Klaus Wowereit cînd a fost întrebat despre viziunea sa în ceea ce priveşte oraşul. „Berlinul trebuie să fie ieftin şi cool.“

Şi, în cele din urmă, s-a dovedit că viziunea a fost cu bătaie lungă. Căci efervescenţa culturală a atras şi investitori importanţi. Pînă nu demult, Sony a avut o filială importantă la Berlin, de unde îşi dirija afacerile în Europa. Compania s-a relocat între timp, dar au apărut multe altele noi. S-au construit clustere industriale în industria farmaceutică, de transport şi în tehnologiile „verzi“. După mutarea de facto a capitalei de la Bonn la Berlin, au venit aici şi structuri importante ale industriei mass-media, care şi-au mutat redacţiile de la Hamburg şi Frankfurt. Iar Google plănuieşte să deschidă în capitala Germaniei un Institut pentru Internet şi Societate. Deciziile de transfer sînt rapide pentru că oraşul e primitor şi ieftin: clădirile mai vechi au fost renovate de primărie şi îşi aşteaptă chiriaşii – chiar şi în centrul oraşului există terenuri pe care se poate construi.

Din 2004, la Berlin s-au creat locuri de muncă într-un ritm mai rapid decît se întîmplă în restul Germaniei. Costurile de viaţă fiind relativ scăzute şi populaţia – relativ tînără, oraşul se dezvoltă şi datorită micilor întreprinzători şi a start-up-urilor.

Însă oraşul se mişcă mai mult din inerţie decît din energie. O cincime dintre berlinezi trăiesc din ajutor social. În ciuda creşterii rapide a ofertei de muncă, rata şomajului este încă mare, aproape dublă faţă de media naţională. Industriile creative pe care a mizat atît de mult primarul Wowereit contribuie la dezvoltarea oraşului, dar nu reprezintă neapărat o şansă şi pentru profesioniştii din domeniu. 29% dintre specialiştii în ştiinţele sociale şi 40% dintre artişti sînt şomeri. Pentru un străin e un mister: de ce stau acolo?

Drama Berlinului e că elanul creator al oraşului e inseparabil de înapoierea economică. Dacă Berlin ar ajunge o citadelă a finanţelor europene, precum Frankfurt, ori un mare oraş industrial, precum München, nu şi-ar mai permite să fie şi creativ. 

(Surse: The Economist, Berliner Zeitung, Frankfurter Allgemeine Zeitung)

Foto: M. Martin

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.