Şanse egale la speranţă

Publicat în Dilema Veche nr. 151 din 15 Dec 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Dacă înainte de ’89 persoanele cu handicap erau considerate oficial o ruşine pentru "prea multilateral dezvoltata" societate românească - motiv pentru care s-a preferat ignorarea problemelor cu care acestea se confruntau -, acum, la 17 ani de la Revoluţia în care toţi românii şi-au pus speranţa într-o viaţă mai bună, lucrurile nu s-au schimbat în totalitate. Speranţa că Revoluţia din decembrie ’89 le va aduce persoanelor cu dizabilităţi aceleaşi drepturi la educaţie, cultură, muncă, informare, ca şi persoanelor valide, avea să fie spulberată la fel de uşor cum s-a aprins. Încet, încet, am revenit cu picioarele pe pămînt, ajungînd la concluzia că, indiferent cît s-ar strădui, indiferent cîte studii, cîte competenţe profesionale sau cîte opere artistice ar avea, persoanele cu handicap sînt marginalizate, ele fiind nevoite să lupte, de cele mai multe ori, nu doar cu propria lor condiţie existenţială, ci şi cu mentalităţile societăţii în care trăim, pentru a-şi cîştiga existenţa. De cealaltă parte, televiziunile, radioul, presa scrisă şi chiar aleşii noştri se bat cu pumnul în piept, trăgînd semnale de alarmă cum că ar trebui făcut ceva pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al persoanelor cu dizabilităţi. E drept: trebuie făcut ceva, dar de către cine? Cîţi dintre cei care pledează public în favoarea acestor oameni au fost în stare să ofere un loc de muncă unuia dintre ei? Cîţi dintre patronii grandioaselor televiziuni în ale căror rubrici de ştiri apar informaţii - zic ei - senzaţionale, despre oamenii cu nevoi speciale, au angajat un jurnalist în scaun cu rotile sau nevăzător? Cîţi dintre primarii care în campaniile electorale promiteau marea cu sarea au accesibilizat străzile pentru a crea independenţă persoanelor cu handicap, în deplasare? Răspunsul, pe care deja îl cunoaşteţi, este cu atît mai îngrijorător cu cît ne apropiem de intrarea în Uniunea Europeană. Este strigător la cer ca la început de secolul XXI, nevăzătorului, care dovedeşte că îşi poate achita ratele, să nu i se acorde credit de către bănci! Sau să i se ceară să apeleze la o autorizaţie notarială pentru care este nevoit să plătească o taxă în plus, faţă de o persoană validă ce nu necesită respectiva autorizaţie pentru a obţine banii! Este foarte adevărat că majoritatea băncilor care refuză să acorde credite nevăzătorilor sînt private, la fel ca angajatorii ce ignoră competenţele persoanei cu handicap, în favoarea uneia valide care, chiar dacă nu este atît de eficientă, cel puţin poate fi multifuncţională. Dar nici instituţiile statului român nu dau dovadă de mai multă toleranţă faţă de aceste persoane! Cu cîţiva ani în urmă, de pildă, m-am confruntat cu refuzul accesului la examenul pentru postul de masor, din partea conducerii Clinicii de Geriatrie de la Otopeni, pe motiv că sînt nevăzătoare... Asta, în condiţiile în care, de la Buenos Aires la Vladivostok şi de la Toronto la Cambera via Bujumbura, deci inclusiv în România, masajul medical este o profesiune tradiţional-specifică nevăzătorilor, iar eu urmasem cursurile postliceale de profil. Şi dacă statul român nu apără, în egală măsură, drepturile cetăţenilor săi, atunci cine ar trebui să o facă? Nu e de mirare aşadar că, în singura emisiune de televiziune dedicată persoanelor cu handicap, găzduită de Etno TV, numerele de telefon sînt afişate pe ecran şi nu rostite, luîndu-i astfel nevăzătorului posibilitatea de a intra în legătură cu realizatorii, posibilitate pe care, atît hipoacuzicii, cît şi persoanele cu handicap locomotor o au. La urma urmei, nu este vorba decît de o televiziune particulară, condusă de către o persoană cu handicap locomotor, şi nu orb... Şi dacă orbii sînt discriminaţi la televizor, persoanele cu handicap locomotor au şi ele îngrădirile lor! De exemplu, la alegerile din 2004, în timp ce eu am putut să aplic ştampila de vot pe buletin cu ajutorul însoţitorului, o persoană în scaun cu rotile s-a plîns că instituţia la care era arondată să îşi exercite dreptul la vot nu a fost dotată cu rampă de acces. A fost nevoită să facă, resemnată, cale întoarsă, sub privirile pline de milă ale trecătorilor ce se întorceau de la urne. Aşadar - după cum se poate observa - şanse egale nu există nici între persoanele cu handicap, darămite între persoanele valide şi cele cu nevoi speciale. Cu toate acestea, speranţa noastră, a persoanelor cu dizabilităţi, nu s-a stins încă. Nu acum, cînd una dintre cele mai bune legi menită să protejeze şi să promoveze drepturile persoanelor cu handicap este pe punctul de a fi pusă în aplicare. Şi unde mai punem că, şansele pentru ca ea să fie corect aplicată sînt destul de mari, ţinînd cont că Uniunea Europeană bate la uşă, pregătită fiind să se transforme într-un cîine de pază - sperăm noi - vigilent. La urma urmei, speranţa, nu doar că moare ultima, dar oferă şi şanse egale pentru toată lumea... Aşa că, mergem înainte cu şanse egale la speranţă!

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
image
Trucul prin care Ceaușescu a fost la un pas să-i convingă pe americani să-i dea rachete. Cum a obținut planurile unui tanc german
Nicolae Ceaușescu a încercat să obțină tehnologie occidentală, insa s-a izbit de refuzul vesticilor. Dictatorul nu a ezitat să apeleze la spionaj pentru a obține planurile unor arme moderne.
image
Spovedania unui angajat care a dat șpagă pentru a intra în sistemul medical românesc. Cât costa un post de fochist, asistentă sau infirmieră
Angajarea la unul dintre cele mai mari spitale din Moldova costa o adevărată avere. Un angajat a recunoscut în fața procurorilor DNA că a dat șpagă pentru a intra în sistem. Conform declarației acestuia, numai încadrarea pe un post de fochist, costă 2000 de euro.

HIstoria.ro

image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.
image
Nicolae Ceaușescu a făcut de gardă la catafalcul lui Tudor Arghezi / FOTO
De un asemenea privilegiu nu s-a bucurat nici un scriitor în Istoria României.
image
Mihail Sebastian, sub teroarea bombardamentelor: „Războiul vine spre noi”
Pentru Sebastian, vara anului 1944 este una a angoaselor, a singurătății, a fricii de moarte și, așa cum știm astăzi, este ultima lui vară.