Salvaţi de ignoranţă

Am început să descoperim fake news în ultimul an, odată cu ascensiunea lui Donald Trump, de la simplu candidat-spectacol la momentul în care a devenit președinte al Statelor Unite. Odată cu acest moment, publicul a realizat impactul manipulării maselor prin intermediul Internetului. Cu o serie de cunoștințe de optimizare pentru motoarele de căutare și cu subiecte bine alese, site-uri anonime au reușit să ajungă să fie citate, informațiile să se rostogolească pînă în mintea alegătorilor, iar aceștia nu au știut să mai diferențieze binele de rău.

Pentru a analiza fenomenul fake news și impactul rețelelor sociale asupra sa, trebuie să facem un pas în spate și să analizăm modul în care citim informațiile azi și cum le citeam nu mai departe de acum 20-30 de ani. În trecut, informațiile puteau fi luate din ziare sau de la televizor. Alte surse nu aveau un impact de masă. Zvonurile traversau urechile oamenilor una cîte una. Așadar, ca să ajungi la fake news sau la news pur și simplu trebuia să îndeplinești această condiție: să te uiți la televizor sau să citești ziare. Cu toate că existau derapaje și aici, lupta era relativ egală. În Statele Unite, o luptă între Fox News și CNN pare una relativ egală. Sînt influențe pozitive și negative de ambele părți. În România, pînă la un punct, o luptă între Antena 3 și Digi24 poate fi una egală, deși jucată cu arme diferite. Dar ce faci atunci cînd în joc intră actori care nu mai respectă cîteva reguli de bun-simț? Ce faci atunci cînd ceea ce știam despre jurnalism nu mai este respectat, pentru că unele site-uri recunosc că nu fac asta? Ele fac informare neverificată, satisfacerea unui bias deja existent. În lumea Breitbart, Milo Yannopolous, Comisarul.ro, Efemeride, ActiveNews, regulile nu mai pot fi respectate.

Înainte de a vorbi despre ce se întîmplă pe Facebook în această privință (singura rețea socială relevantă în România), ar trebui să facem un pas în spate. Pe 11 ianuarie 1999, un scandal răbufnea în România. Unul senzațional pentru românul plictisit și dezamăgit, cu dramă, cu pasiune, cu sex. La emisiunea lui Marius Tucă a fost invitat Corneliu Vadim Tudor, candidat la alegerile prezidențiale ce urmau. Alături de el, Rona Hartner, actriță. Vadim o acuză pe Rona Hartner că ar avea o aventură cu președintele Emil Constantinescu. Bun orator, un adevărat campion al invectivei, Vadim joacă extraordinar acea carte, un bluf integral. Rona Hartner rîde. Emil Constantinescu nu are o reacție în fața absurdității. Dar oamenii au fost cuceriți. Nu știu cîți au crezut spusele lui Vadim și de ce ar fi contat, dar se preluase retorica din Statele Unite, povestea președintelui care s-a culcat cu o tînără, și a fost învîrtită. Fake news.

Să trecem în zilele noastre. Mediul unde sînt propagate informațiile false este Facebook. Conform unui studiu britanic, peste 70% din cititori nu știu să identifice sursa unei informații pe care o citesc. E ceva mult mai fin decît analfabetism funcțional. Facebook a creat, cum ar zice americanul, „a level plain -field“, care face aproape imposibil să discerni între site-uri bune și site-uri rele. Și, pînă la urmă, ce înseamnă asta? Ce poate face Facebook? Poate alege măsuri mai populare și unele mai puțin populare. Să nu uităm, totuși, că și unii dintre cei care citesc fake news, care sînt încadrați în zona conservatoare, alt right sau cum ai vrea să-i spui, și aceia sînt clienți ai rețelei de publicitate.

În momentul de față, Facebook luptă strîmb cu fake news. Începînd din decembrie 2016, au introdus posibilitatea de a raporta articolele pe care cititorii le consideră fake news. Ca în cazul unei poze care nu se încadrează în termenii și condițiile de folosire a Facebook, articolele pot fi raportate. Un număr semnificativ de rapoarte vor fi analizate de o echipă de angajați ai Facebook care vor scoate sau nu articolul. De asemenea, Facebook lucrează cu mai multe instituții de fact checking pentru a verifica. Evident, la finalul unei verificări, articolele vor fi marcate ca avînd conținut neverificat. Însă, pentru utilizator, acest lucru nu este o barieră, deoarece el tot poate da click și citi informațiile. Știrile sînt marcate cu tag-ul „Disputed“, dar studiile arată că rezultatul e unul mixt: informațiile marcate ca fiind false sînt citite mai puțin, dar cele care scapă acestui proces de filtrare capătă mai multă putere.

Au apărut și alte programe care ajută oamenii și site-urile să treacă peste bariera știrilor false. Se numește Trust Servista și este un mic start-up din Cluj-Napoca. Cu ajutorul inteligenței artificiale, care citește sute de mii de texte, Trust Servista poate face legături între informații și să-ți spună exact de unde a plecat o știre. Pentru că acest lucru e esențial. Chiar dacă blochezi site-ul X să mai publice știri false pe Facebook sau marchezi știrile sale ca „Disputed“, nu ai cum să te lupți cu multiplicarea lor pe mai multe platforme. Ca să dau cel mai recent exemplu, unul nu atît de important, am identificat știrea „Se va schimba vîrsta de la care vor putea tinerii să aibă carnet“ acum cîteva zile pe un grup de Facebook dedicat taximetriștilor. Știrea era de pe un site numit Frumusetile.com. Am căutat informația pe Google și am dat de cinci știri diferite, de la cinci date diferite, unele chiar de acum doi ani. Fiecare știre avea o dată diferită. Era ceea ce noi, jurnaliștii, numim o știre învîrtită și reciclată. O știre care transcende ani și rămîne vie indiferent de perioadă. Pentru că poți să publici așa ceva oricînd. Lumea va reacționa, pentru că e vorba de securitate, de emoție, de oportunități.

Ce a mai făcut Facebook de curînd? A lansat un guideline pentru protecția împotriva fake news și a dezactivat posibilitatea de a edita titlul și descrierea unui link. Acest lucru e problematic și pentru publisher-ii obișnuiți și corecți, deoarece reciclarea unor informații care nu expiră e o practică ușoară pentru a avea conținut pe Facebook. Chiar și eu postez de multe ori articole mai vechi, dar care sînt încă de actualitate, de obicei povești sau interviuri. Le schimbam descrierea pentru a atrage publicul nou, dar acum acest lucru nu mai e posibil, tocmai pentru ca, pe Facebook, publisher-ii cu fake news să nu schimbe titlurile unor știri relativ soft.

Facebook e o platformă închisă și deschisă, în același timp. Deschisă pentru că informațiile pe care le primim sînt influențate doar de activitatea noastră, dar închisă pentru că Facebook are un control total asupra modificărilor pe care le face algoritmului, asupra oricărei reclame. O mare problemă cu fake news pe Facebook a fost că aceste instituții, de multe ori finanțate de actori statali, au investit enorm în reclame pe Facebook, pe care rețeaua socială le-a acceptat. Cum ar putea să refuze?

Așadar, cu orice buton ne-am întîlni pe Facebook, nu ne vom putea feri de fake news. Termenul e unul modern, practica e antică, de la Ramses încoace. Nu sîntem dotați, însă, cu uneltele de a bloca accesul la mase fără să rupem din libertate. Ne așteaptă timpuri complicate pentru a lupta cu dezinformarea. Dacă pînă acum ne-am apărat cu propria ignoranță, astăzi știrile sînt peste tot, nu mai trebuie să faci tu primul pas ca să le cumperi, ci ele sosesc pe ecran. 

Vlad Andriescu este redactor-şef la start-up.ro.

Foto: flickr