„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“

Publicat în Dilema Veche nr. 958 din 18 august – 24 august 2022
image

Cum arată o zi de vară din viața unui cercetător? 

Sînt zile de vară în care cutreierăm din zori și pînă ce soarele apune – păduri și munți, văi și lunci, rîuri și lacuri – în căutarea vieții. Insecte, melci, scoici, amfibieni și reptile, păsări, mamifere mici și mari îți pot umple lesne o zi de căutări. Ploi sau soare arzător, vînt sau ceață, pericole fel de fel nu ne pot determina să renunțăm. Acolo, în mijlocul naturii sălbatice, noi, naturaliștii, ne simțim acasă.

Sînt, de asemenea, zile de vară în care, alături de cei mici sau mari, povestim la muzeu, în inima Bucureștiului. Uneori îi rog pe vizitatorii noștri să facă un exercițiu de imaginație, să își închipuie că se transformă într-o ființă extraterestră și ar dori să afle mai multe despre planeta pe care tocmai au aterizat. Care ar fi oare locul unde ar putea merge și din care ar putea afla cît mai multe despre planeta pe care tocmai au aterizat? Cea mai potrivită alegere ar fi un muzeu de istorie naturală, un adevărat jurnal al evoluției vieții pe planetă.

Sînt, de asemenea, zile de vară în care te întrebi unde a fugit timpul atunci cînd îl petreci în laboratorul de genetică sau în fața binocularului, la determinat animale, etichetat sau aranjat în colecție.

Cît de surprinzătoare mai poate fi natura pentru un specialist? 

Pînă nu demult, oamenii se gîndeau la planeta noastră ca la ceva infinit: cei mai înalți munți erau încă nemăsurați, abisurile oceanice încă neexplorate, iar sălbăticia se simțea în jungle și în pădurile ecuatoriale. În prezentul nostru, Naturaa fost cartografiată pe de-a-ntregul și sîntem din ce în ce mai îngrijorați de scăderea drastică a resurselor. Ecosistemele și speciile de plante și animale dispar cu cea mai ridicată rată din ultimii 65 de milioane de ani. Ne aflăm, după părerea specialiștilor, în a șasea perioadă de extincție globală. Surprinzător este faptul că nu ne oprim. Trec peste noi pandemii, catastrofe naturale, războaie și tot felul de conflicte și omenirea pare pornită pe calea autodistrugerii. Cu toate acestea, Natura surprinde și reușește să reconstruiască, să repare într-o proporție mai mică sau mai mare ceea ce noi, oamenii, reușim să distrugem. Este extraordinară capacitatea Naturii de a se vindeca, dacă este lăsată. Din păcate, de prea puține ori se întîmplă așa – pentru că distrugem habitate naturale și le transformăm în zone rezidențiale, industriale sau monoculturi, cu avantaje imediate pentru omenire, dar pierderi inimaginabile pe termen lung pentru planetă. 

Ce vă mai entuziasmează cînd vine vorba de plante și animale? 

Entuziasmul meu este raportat la Natura pe care o percep ca pe un sanctuar și un tărîm al aventurii fără margini, asemenea unui copil. Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate. Fiecare ieșire în natură te încarcă pozitiv și șterge din negativitatea acumulată din viața cotidiană. Sînt fascinată de vreo cîțiva ani de orhideele sălbatice din flora noastră spontană. La fiecare final de vară și primăvară, atunci cînd cutreier munți și văi, caut aceste mici frînturi de gingășie, pentru a le privi și a le fotografia. Dintre animale, am iubit întotdeauna reptilele, șopîrlele și șerpii sînt printre animalele mele favorite. Din punct de vedere profesional, nu le caut activ, eu studiez moluște – scoici și melci –, dar mare îmi e bucuria cînd apuc să văd cîteva tîrîtoare în timpul deplasărilor pe teren. Și ele cred că au aflat că le iubesc și mă recompensează cu prezența lor, uneori chiar cînd mă aștept mai puțin. 

Vedeți mulți copii în timpul anului la muzeu. Cum le transmiteți dragostea pentru natură? 

Cred că cei mai mulți și cei mai fideli vizitatori ai noștri sînt copiii. Muzeele de istorie naturală, în general, par a fi locul ideal unde un copil începe să acumuleze noțiuni, să își potolească din curiozitatea specifică copilăriei. Pentru mulți dintre noi, copiii de ieri, de azi sau cei de mîine, muzeele de istorie naturală sînt un „starting point” pentru o pasiune sau, de ce nu, chiar o viitoare meserie.

Din punctul de vedere al cercetătorului de muzeu, lucrul cu cei mici este mereu o provocare. Este nevoie să ne înțelegem bine micuții vizitatori pentru ca expozițiile noastre, programele educative și atelierele să fie interesante și atractive pentru ei. Nu trebuie să uităm: copiii cu care lucrăm astăzi vor fi vizitatorii adulți și instruiți de mîine. 

Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură. 

E.O. Wilson, unul dintre cei mai mari entomologi și naturaliști care s-au ivit după Charles Darwin, a vorbit și a scris mult despre biofilie, pe care a descris-o ca fiind abilitatea înnăscută a ființelor umane de a iubi Viul, natura cu ale ei peisaje, plantele și animalele. Wilson vede această biofilie ca pe o afinitate puternică a minții umane pentru lumea naturală. Și este suficient să ne amintim cît de prezentă este lumea vie în artă și în etnografie sau despre cum alegem să trăim pe cît este posibil într-un colț de natură sau pe malul unei ape. Wilson nu încearcă să ne impună biofilia ca pe o teorie științifică coerentă, ci doar remarcă faptul că nu sîntem programați nici evolutiv, nici cultural să trăim fără Natură. Mai devreme sau mai tîrziu, o căutăm.

Se vorbește de „digitalizarea” tinerelor generații. Cum se văd din interacțiunea voastră cu ei lucrurile? Se entuziasmează la fel? 

În opinia mea, digitalizarea este o obligație a acestor timpuri. Eu asociez digitalizarea cu un acces sporit la informație și la cunoaștere în general. Muzeul este un loc în care se face educație informală. Accesul la muzeu, în cazul Muzeului „Antipa“, este la îndemîna celor ce ajung cu familia, clasa/școala sau într-o excursie. Această nouă posibilitate de a ajunge la copii pasionați printr-un singur click cred că reprezintă un mare avantaj. 

Nu vreau să afirm că o experiență digitală poate înlocui sentimentul unei întîlniri directe cu un exponat de muzeu. Dimensiunile sînt realmente copleșitoare, dacă ne amintim cum a fost prima întîlnire cu o balenă sau cu un elefant, mamut sau dinozaur într-o sală de expoziție a unui muzeu. Sînt exponate emblematice, în fața cărora fiecare dintre noi, copii mai mari sau mai mici, ne emoționăm. Nu trebuie să lăsăm tehnologia să stea în calea experienței, dar nici nu trebuie să o abandonăm. Dacă le folosim într-un mod echilibrat, nu vom avea decît beneficii de pe urma utilizării dispozitivelor electronice. Un dispozitiv GPS sau o cameră performantă a unui telefon smart, aplicațiile pe care le folosim în natură pentru a ne ghida sau pentru a identifica specii de plante și animale sînt doar cîteva din beneficiile tehnologiei care ne ajută să ne întărim legătura cu natura. 

Pierd oamenii în timp curiozitatea legată de natură și o respectă din ce în ce mai puțin? 

Lipsa de respect față de natură nu este decît un rezultat al ignoranței. Educația ecologică formală sau informală dobîndită de generațiile tinere ar trebui să reprezinte o prioritate. Ruptura dintre om și Natură este una reală, cu toate că cercetătorii vorbesc din ce în ce mai mult despre cum oamenii care sînt aproape de natură sînt mai fericiți, mai echilibrați și mai optimiști. Pe măsură ce oamenii se maturizează, curiozitatea și entuziasmul pe care îl simt față de natură se poate diminua. Intervin multe dintre presiunile societății moderne, dar cel mai important este că, dacă ne pierdem iubirea și respectul pentru natură, nu avem cum să știm să iubim nici ființele umane. Ne pierdem tandrețea, sensibilitatea, dar și capacitatea de a ne bucura de frumos.

Vorbim despre poluare, despre încălzirea globală, dar ca și cînd ar rămîne în afara noastră aceste subiecte. Cum se simt concret, pe teren, toate astea?

Sir David Attenborough, îndrăgitul realizator al documentarelor care ne-au călăuzit pașii prin minunățiile lumii vii, a declarat anul trecut, în cadrul summit-ului COP26 de la Glasgow: „Nu există întoarcere – indiferent de ceea ce facem acum, este prea tîrziu pentru a evita schimbările climatice, iar cei mai săraci și vulnerabili vor avea de suferit... Dacă reducem emisiile suficient de mult, este posibil să evităm totuși atingerea unor puncte critice care vor transforma schimbările climatice în fenomene de neoprit”.

Chiar în această perioadă, întreaga Europă se confruntă cu fenomene meteo extreme, valuri succesive de căldură, cu temperaturi care depășesc 45° C. Încălzirea globală devine din ce în ce mai evidentă. Incendiile de vegetație și seceta sînt consecințe directe ale acesteia. Deșertificarea este o amenințare constantă. 

Dacă vorbim despre încălzire globală și schimbări climatice, este musai să pomenim și de conservarea biologică, deoarece sîntem cu toții actori în cea de-a șasea extincție a diversității biologice. Planeta a mai trecut prin cinci astfel de fenomene în trecutul său geologic, dar datele științifice ne poziționează deja în a șasea, deoarece se pare că planeta pierde în jur de 30.000 de specii pe an. Împărțim planeta cu un număr de 10 milioane de alte specii. Foarte îngrijorător este faptul că rata de extincție este cam de 1.000 de ori accelerată față de naturalul procesului și, probabil că, în următorul mileniu, vom „termina” speciile disponibile.

Este în totalitate vina noastră și principalele „păcate” sînt reprezentate de distrugerea habitatelor și de încălzirea globală generate de activitățile umane. Scenariile sînt sumbre și noi, ca specie, părem a fi condamnați alături de toate cele pe care „le ajutăm” să dispară – la fiecare trei ore, o nouă specie este pierdută.

Pe teren, naturaliștii simt această amenințare constant și, dacă ne referim strict la faună, specii care în trecut erau regăsite în anumite habitate, acum sînt dispărute în mare parte. Alte specii, iubitoare de soare și căldură, mai rezistente la deshidratare, se află în extindere de areal. Și aici, tot muzeele de istorie naturală, prin colecțiile științifice deținute, sînt întotdeauna un etalon în cuantificarea acestor dezechilibre. Vă pot da un exemplu legat de moluște, și anume de o familie scoici cu răspîndire ponto-caspică numită Limnocardiidae. Din anii 1960, deținem în colecția muzeului exemplare de scoici colectate din balta Crapina. În 2007, în urma unui proiect de cercetare prin care abordam studiul acestei familii de scoici, importantă din punct de vedere evolutiv pentru fauna pontică, am constatat că balta Crapina, mult secată, nu mai era de ani buni un habitat prielnic pentru nici o specie de Limnocardiidae.

„Pămîntul nu ne aparține nouă, ci noi îi aparținem lui” sînt cuvinte atît de actuale și astăzi, cu toate că au fost scrise cu mai bine de 80 de ani în urmă de Aldo Leopold, un mare conservaționist și naturalist american. Am depășit granițe care nu trebuiau nici măcar atinse, deoarece privim planeta ca pe un bun care ne aparține și nu ca pe o comunitate în care avem locul nostru. Noi, toți cei îndrăgostiți de Natură, sperăm ca mentalitatea omenirii să se schimbe și să ajungem să privim cu toții planeta cu dragoste și respect.

interviu realizat de Ana Maria SANDU

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Fosa septică din Alunu - Vâlcea în care a murit un elev în 2014 Foto Adevărul
Obligația pe care o au românii care dețin fosă septică. Amenzile pornesc de la 5.000 de lei
O lege nouă îi obligă pe proprietarii de fose septice să se înscrie în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate. Termenul limită este 30 octombrie 2022.
Regina Elisabeta jubileu
Cauza oficială a morții reginei Elisabeta a II-a a fost dezvăluită
A fost publicat certificatul de deces care dezvăluie cauza oficială a morții reginei Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii.
Regina Margareta a Danemarcei FOTO Getty Images jpg
Regina Margareta a Danemarcei și-a deposedat patru nepoți de titlurile regale
Regina Margareta a Danemarcei, singura regină a Europei și cel mai longeviv monarh de pe continent, și-a deposedat patru dintre cei opt nepoți ai săi de titluri, a anunțat palatul.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.