Să treci în grabă, fără să-l ațintești cu privirea...

Publicat în Dilema Veche nr. 1002 din 22 iunie – 28 iunie 2023
© I.Morosan
© I.Morosan

Într-o noapte de vară timpurie am stat fix treizeci de minute pe Reddit citind confesiunile unor fete post-divorț/despărțire. Ce ar fi fost bine să știe înainte, care erau semnalele de alarmă care preconizau sfîrșiturile pe care le-au înfruntat etc. Îmi atrage atenția răspunsul uneia dintre fete: „De intimitatea noastră se alesese praful, bănuiam că are pe cineva; dar, mai ales, nu mi-a gătit niciodată. Eu găteam tot timpul, iar cînd era rîndul lui, întotdeauna comanda sau propunea să mîncăm în oraș. Iar asta mă făcea să cred tot mai mult că înțelegem altfel intimitatea noastră, care în cele din urmă cred că nici n-a existat cu adevărat în cei patru ani de relație”. 

Niciodată n-am crezut că intimitatea înseamnă doar un budoar; mereu am trăit-o mai mult în afara ei, iar asta pentru că intimitatea e poate despre ce pot oamenii să-și ofere, e un fel de generozitate gratuită de care putem dispune mereu în virtutea unei apropieri care se întîmplă genuin. Mă întreb cum mai arată intimitatea oamenilor care conviețuiesc în aceleași camere, unde se termină responsabilitatea, care sînt limitele obișnuinței și de unde începe intimitatea. Încă găsesc intimitatea într-un pahar cu apă pe care ți-l aduce cineva în diminețile greoaie, în disponibilitatea unuia atunci cînd nimeni nu e disponibil pentru tine sau în grija pentru ceilalți. 

Găsesc întîmplător într-o bibliotecă digitală studiul de referință al unui antropolog publicat anul trecut la Duke University Press și intitulat Intimate Eating. Răsfoiesc cîteva pagini și mă opresc asupra ipotezei de la care pleacă cercetarea. Dincolo de angajamentele metodologice, tranșeul cel mai viu al cărții e mai degrabă subiect de roman decît de cercetare academică: lucrarea își propune să arate cum actul de a mînca poate crea un sentiment de familiaritate adîncă între doi oameni străini, o intimitate neașteptată, întîmplătoare și foarte reală, în același timp. O intimitate care dincolo de moment nu e decît o himeră. Cum calea alimentației și a iubirii se imbrică și funcționează împreună în cele mai inadecvate momente și contexte. 

Nu știu cîte culmi ale intimității cunoaște în medie un om într-o viață și de cîte feluri poate fi intimitatea asta. Studiul mi-a amintit de cel mai ciudat sentiment de intimitate pe care l-am avut într-un loc străin din toate unghiurile. Un bol cu paste într-o bucătărie în care pînă atunci nu mai călcasem niciodată, o masă împînzită de oameni, cineva care gătea cum le gătești copiilor. Totul părea un tablou static cu un grup de oameni apropiați în pătrățelul acela, unde se puteau lipsi se însușirile lor, și care reușesc să facă intimitatea acolo unde nu e nimic al lor, într-un loc complet decupat din realitățile cărora le aparțin și din tot ce ar putea ei repera ca familiar. Și totuși, bucătăria aceea și faptul că cineva te întreabă dacă e suficient de sărat sau dacă ți-a ajuns aveau un aer de intimitate festivă. N-aș ști să zic foarte multe despre rețete, despre cum a fost și nici măcar despre bucătăria în sine. Distanța în timp distorsionează totul. Am rămas doar cu senzația unei intimități insuportabile într-un loc străin și familiar în același timp. O stranietate cronică contrapusă unei familiarități acute. Relațional vorbind, asta cred că poate să creeze, pentru oamenii străini, „gătitul pentru cineva” și „mîncatul împreună”. O familiaritate imponderabilă și o apropiere vie, indiferent de inadecvarea lor. Cam așa cum spune și studiul. „Intimate eating” nu e doar  „gătitul în cuplu”, poate chiar e mai multă intimitate atunci cînd doi oameni străini ajung să mănînce împreună, unul lîngă celălalt, și nu la restaurant, ci poate pe o bancă sau în orice loc care nu le-ar putea aparține vreodată. Iar consistența intimității e mai ponderabilă tocmai pentru că ea se construiește din atît de puțin sau poate chiar din nimic, că uneori se simte vie și reală, iar apoi putem pleca de lîngă ea destul de impasibili. 

Mi s-a părut că am trăit atît de mult în bucătăria aceea și totuși m-am văzut plecată cu multă ușurare. O ușă masivă, am traversat holul și am coborît în pripă scările fără să simt nimic special sau că aș fi lăsat ceva în urmă. Parcă am trăit intimitatea noastră într-o grabă halucinantă, ca atunci cînd treci pe lîngă cineva fără să-l ațintești cu privirea, chiar dacă te recunoaște și rămîne nemișcat la capătul străzii.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Premieră pentru cercetători: un urangutan, observat folosind plante medicinale pe o rană deschisă
Nivelurile ridicate de inteligență ale urangutanilor au fost recunoscute de multă vreme, parțial datorită abilităților lor practice, cum ar fi folosirea instrumentelor pentru a sparge nuci și a căuta insecte.
image
Ilinca Tomoroveanu, amintiri din turnee: „Aveam impresia că, dacă aș fi trăit cu 100 de ani în urmă, ne-ar fi dus cu trăsura până la hotel“ VIDEO
Ilinca Tomoroveanu, o prezență distinsă a scenei românești, a murit în urmă cu cinci ani, la 2 mai 2019, dar moștenirea sa este neprețuită.
image
Caz revoltător în Parcul Natural Apuseni. Polonezi prinşi cu 22 de maşini într-un raliu off-road clandestin FOTO
Un grup de polonezi, îmbarcaţi în 22 de maşini de teren, au fost opriţi de rangerii Parcului Natural Apuseni. Polonezii veniseră pentru un raliu în munţi, dar au fost nevoiţi să renunţe, alegându-se şi cu amenzi de 50.000 lei

HIstoria.ro

image
Judecarea şi condamnarea lui Iisus - reevaluare judiciară
Una dintre cele mai mari religii ale lumii, cu vocaţie universală, Creştinismul, nu s-ar fi născut dacă nu ar fi avut loc procesul judiciar soldat cu condamnarea la moarte şi crucificarea fondatorului său, Iisus din Nazaret (cca 6 î.e.n. - cel mai probabil 30 e.n.). Pentru a i se înţelege pe deplin semnificaţiile şi a-i surprinde rolul biblic conferit, este nevoie de plasarea lui în ansamblul evenimentelor legate de existenţa Mântuitorului.
image
Carol I, fotografiat în timpul Războiului de Independență
Fotografia este interesantă din mai multe puncte de vedere: este una dintre rarele apariții ale domnitorului Carol I, într-o postură mai degajată.
image
Cuza, în umbra masoneriei?
După 1990, multe dintre subiectele considerate tabu în epoca anterioară au început să fie discutate în societatea românească și, foarte des, în registrul senzaționalului.