„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Locuiți și creați în Elveția, unde totul este verde, curat, impecabil. Care este relația dvs. cu natura? Este o evadare, o reverie a copilăriei întreținută de mitul familiei (adică o mamă nemțoaică, născută în apropiere de Marea Pădure Turingiană, și un bunic care a fost horticultor și crescător de pomi). În ciuda mediului industrial și a cărbunelui, locul meu de naștere, Hersin-Coupigny Pas de Calais, era situat nu departe de dealurile din Artois. Un peisaj rural destul de verde și împădurit, unde duminica și de sărbători mergeam la plimbare cu părinții noștri. Iar mai tîrziu cu prietenii de joacă, apoi singură cu bicicletă, mi-am trasat teritoriul „meu”, dincolo de mormanele de zgură, spre crîng și pădure. În acest oraș minier, aproape toate casele aveau o grădină de legume. Mama, fără îndoială, și-a făcut grădina ei din nostalgie, iar pasiunea pe care a avut-o pentru plante a făcut din aceasta o grădină cu flori, ceea ce a fost și încîntarea mea. Relația mea cu natura înseamnă o serie de senzații și de observații. O impregnare.
S-a schimbat ea în timp?
Da, în sensul schimbării orizontului, ieșirii din „parc”. Nu în ceea ce privește „gustul” pentru natură, pentru formele, mirosurile, culorile ei. Dar această epocă ne tulbură reprezentările și ne poate parazita simțurile.
Care este prima amintire legată de o grădină?
Se leagă de o fotografie: am poate 5 ani, păr blond prins într-o coadă, sînt îmbrăcată într-o rochie albă și stau în mijlocul unui pat de flori, zîmbesc, cine știe cui. Este o grădină amenajată, foarte înflorită, locuită de insecte și fluturi.
Cum vă inspiră și vă impresionează în arta dvs. ceea ce vedeți?
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap. Prefer natura sălbatică, deși aproape peste tot este „îmblînzită” de mîna omului. Este o sursă inepuizabilă pentru un artist, cum a spus Cézanne, căci toate formele sînt în natură.
Dacă ar fi să alegeți un proiect pe care l-ați realizat, care este strîns legat de floră și faună, ce ați alege?
Un proiect recent la Espace Culturel Assens, intitulat Liber, L’essence du bois, în 2021. Din mai pînă în august 2021 m-am plimbat în pădure la Baulmes, pe potecile din preajma lacului Neuchâtel și apoi prin orașul Yverdon. Am meditat și am observat strălucirea frunzișului, împletirea plantelor, vertijul vîrfurilor arborilor, trunchiurile uscate și moarte sau copacii giganți, dezrădăcinați, mușchiul putrezit, liniile grafice ale cozilor de cal. Am ascultat cum trosnește scoarța, locuită de ființe nevăzute, foșnetul lor neîncetat, lumea senzuală a viului. Am simțit pămîntul și rășina lipicioase pe degete, după furtună. M-am întors la atelier cu o recoltă bogată: brațele pline de frunze, ramuri înnodate și rupte, crenguțe de flori sălbatice, mușchi, licheni, rădăcini de tot felul. Am contemplat-o și mi-am pregătit culorile, uneori un amestec de pămînt, pigmenți sau cerneală indiană, sepia, cărbune simplu ca materie primă a imaginii. Fluiditate, vîscozitate. În liniștea atelierului, consider prezența acestor lucruri ca pe un dar.
Care este cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o de la plante?
Este relația cu frumusețea vieții și cu fragilitatea ei. O ofrandă pe care o sărbătorești în felul tău prin linii, culori, urme. Este o contemplare și o formă de meditație.
Chantal Quéhen locuiește în Yverdon les Bains și o găsiți pe https://www.atelierdupiaf.ch.
interviu realizat de Ana Maria SANDU
