Să ne amintim importanţa uitării

„Aveţi grijă ce postaţi pe Facebook“, i-a avertizat anul trecut preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, pe elevii unui liceu. Orice veţi face, această postare ar putea apărea din nou, cîndva în decursul vieţii voastre.

De fapt, noi toţi trebuie să învăţăm această lecţie: informaţia digitală nu dispare aproape niciodată, chiar dacă, uneori, ne-am dori asta. Rezultatul este un fel de permanentizare a trecutului în prezent. Acest fenomen este una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă societatea de cînd computerele şi Internetul au devenit parte din viaţa noastră de zi cu zi.

Timp de milenii, operaţiunea de aducere-aminte a informaţiilor a fost costisitoare şi consumatoare de timp, iar a uita era o parte naturală a fiinţei umane. În era digitală, a devenit adevărat contrariul: depozitarea ieftină în computer, procesoarele puternice şi omniprezenţa accesului la Internet fac din amintire o normă curentă.

Dată fiind această schimbare, acum ne aflăm în situaţia de a reţine pe hard disk toate proiectele şi schiţele, ani întregi de mesaje pe e-mail sau mii de instantanee îngrozitoare, nu pentru că am hotărît că acestea ar merita păstrate, ci pentru că reţinerea lor intră implicit în mersul lucrurilor. Acum, decizia de a le şterge a devenit costisitoare. De fapt, astăzi e nevoie de mult mai mult timp să le selectezi şi să le ştergi, decît să le păstrezi pe toate. Aşa că, de obicei, pentru orice eventualitate noi apăsăm pe butonul „save“.

Dacă a-ţi aminti e o valoare, descoperim astăzi că şi uitarea îşi are importanţa ei. Capacitatea de a uita ne permite să trecem peste amănunte şi să generalizăm, să vedem pădurea, şi nu doar copacii. Atîta vreme cît informaţiile dispar de-a lungul timpului, lumea poate fi comprehensibilă pentru că uitarea ne face să ne putem concentra asupra lucrurilor cu adevărat importante. De asemenea, uitarea ne face capabili să-i iertăm pe ceilalţi. Estomparea memoriei anumitor experienţe din trecut permite altor amintiri să înflorească, la fel cum căderea unor frunze permite altora să crească. Uitarea ne oferă astfel o a doua şansă, individual şi ca societate, să ne ridicăm deasupra greşelilor şi faptelor noastre rele din trecut, să acceptăm că omul se mai schimbă în timp. Dar, cu memoria digitală acest proces natural este oprit. În schimb, trecutul e totdeauna prezent, gata să fie apelat cu cîteva click-uri pe o tastatură sau la un telefon mobil.

Şi într-adevăr, sîntem tot mai des confruntaţi cu informaţii învechite scoase din context, mergînd de la ştiri anacronice pînă la e-mail-uri emoţionale şi la fotografii compromiţătoare pe care le uitasem de mult. De exemplu, tot mai mulţi angajatori caută pe Google sau prin reţelele de socializare persoane pe care să le angajeze. Există deja o mulţime de cazuri de oameni cărora li se refuză un job pe motiv de asemenea lucruri dezgropate de pe Internet. Dar, de regulă, acestea sînt reflectări ale trecutului unei persoane şi rar e vorba de date despre prezent furnizate cu acurateţe.

Avertizarea lui Obama ne atrage atenţia că trebuie să fim mult mai precauţi şi mai selectivi cu informaţiile pe care le distribuim online despre noi înşine. Sfatul său e, în esenţă, acela de a practica o formă de abstinenţă informaţională. E o sugestie pragmatică şi de înţeles, dar nu neapărat una bună. Avem multe de cîştigat, individual şi ca societate, din împărţirea informaţiilor de la unii la alţii. Prea multă autocenzură în ceea ce facem pe Internet ne-ar putea nega beneficiile acestui.

O abordare mai bună a chestiunii ar fi să ne asigurăm că informaţiile digitale, la fel ca variantele offline de odinioară, pot dispărea după un timp. În primul rînd, am putea da unor fişiere „date de expirare“, aşa încît sistemele noastre informatice să şteargă fişierul la timpul potrivit. În al doilea rînd, putem opta pentru o expunere a informaţiilor într-un sistem de „ruginire“ digitală, aşa încît ele să se erodeze lent (şi am avea nevoie să ne luăm măsuri de precauţie pentru cazul în care am dori să recuperăm ceva din acele informaţii). În al treilea rînd, putem separa informaţiile din trecut, astfel încît să fie nevoie de un efort special sau de timp mai mult pentru preluarea lor, reducînd astfel şansele accidentale ale vreunui pas greşit.

Cu cît ne avîntăm mai tare în viitor, cu atît mai mult amestecăm date şi fărîmiţe din trecut, pe care le plasăm irevocabil în prezent. Totuşi, nu doar modul de stocare şi extragere a informaţiilor trebuie să se schimbe, ci, de asemenea, şi felul în care ne gîndim şi ne raportăm la aceste informaţii.

Viktor Mayer-Schönberger e director al Centrului de Cercetare pentru Politici de Inovare şi Informaţie al Universităţii din Singapore şi autor al cărţii Delete: The Virtue of Forgetting in the Digital Age.

Copyright: Project Syndicate/Institute for Human Sciences, 2010

traducere de Andrei Manolescu