Să gîndim în perspectivă europeană

Publicat în Dilema Veche nr. 150 din 8 Dec 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Rapoartele GEA au încercat să mediteze asupra unei întrebări pe care ne-o punem de cîţiva ani: Ce va fi România în Uniunea Europeană?. Foarte mult timp, întrebarea care a obsedat lumea academică, lumea politică şi societatea civilă a fost dacă România va intra în Uniunea Europeană. S-au întreţinut clişee de tipul "totul e să respectăm ce spune acquis-ul comunitar, să fim disciplinaţi, şi lucrurile vor merge de la sine". Şi s-a considerat că, dacă avem reguli clar statuate, iar cetăţenii le respectă, dacă adoptăm o filozofie libertariană (conform căreia piaţa reglează totul), toată lumea este cîştigătoare. Or, realitatea este foarte diferită de ce scrie în manuale şi, mai mult decît atît, această filozofie a pieţei atotputernice nu este cea care prevalează în dezbaterile academice şi în mediile în care se plămădeşte politica. Tema "Ce vom fi în Uniune?" ne obsedează în continuare. Dar economia - chiar dacă noi, economiştii, o considerăm "regina ştiinţelor sociale" - este o ştiinţă soft, ea nu poate da răspunsuri la toate întrebările. Nu cred că piaţa poate regla totul singură. Noi îmbrăţişăm o altă teză, şi anume că grupuri de oameni, comunităţi sau ţări pot fi privite ca mănunchiuri, clusters, iar pentru ca acestea să nu fie doar accidente istorice, este nevoie de politici publice. Istoria arată că aşa stau lucrurile. Chiar proiectul Uniunii Europene este un asemenea cluster, o construcţie care a pacificat Europa după al doilea război mondial cu ajutorul Statelor Unite ale Americii: a fost iniţial o idee, operaţionalizată ulterior prin instituţii care funcţionează astăzi mai mult sau mai puţin bine, dar demonstrează că este nevoie de o politică publică gîndită la nivel internaţional. Reflecţia asupra competitivităţii nu este un exerciţiu intelectual futil: are foarte mare relevanţă în lumea contemporană. Nu există guvern responsabil şi clasă politică responsabilă, care să nu mediteze asupra problemelor competitivităţii. Agenda Lisabona este, în esenţă, un răspuns, pe planul politicilor publice, la întrebarea obsesivă privitoare la competiţia globală, atît la nivel supranaţional, cît şi la nivel naţional. Europa îşi dă seama că nu mai poate judeca lumea dintr-o perspectivă eurocentrică: "noi conducem, noi facem, noi avem o misiune civilizatoare, iar ceilalţi trebuie să ne asculte şi să ne preia modelul". Lumea s-a schimbat radical în ultimele decenii, China şi India au dublat forţa de muncă relevantă pe piaţa mondială. După ultimele estimări ale lui Lawrence Freeman, un economist de la Harvard, în momentul de faţă, în comparaţie cu ce era acum un sfert de veac, stocul de forţă de muncă relevantă, raportat la stocul de capital, este considerabil mai mare, ceea ce înseamnă că îmbinăm mai multă forţă de muncă cu acelaşi stoc de capital de acum douăzeci şi cinci de ani. Pentru orice economist serios, concluzia se impune de la sine: există o presiune de scădere a salariilor, dacă nu a celor nominale, măcar a celor reale. Iar acest proces se vede deja în lumea vestică. Reticenţa pe care "nucleul tare al Europei" a avut-o în ultimii ani faţă de problema extinderii îşi are rădăcinile structurale în curenţi de profunzime care au acţionat cu o forţă implacabilă în ultimele decenii: demografia, îmbătrînirea populaţiei, criza "Statului bunăstării" şi a sistemelor de protecţie socială. Există o anume scleroză insituţională care a făcut ca, de multe ori, deşi guvernele aveau idei bune, să nu le poată pune în aplicare. Apoi, a intervenit creşterea economică a Asiei, care a devenit preocupantă. Chiar şi ultimul raport despre starea naţiunii, prezentat de preşedintele George Bush, a făcut referire la problema competitivităţii. America - mult mai mobilă în ceea ce priveşte forţa de muncă, excelînd prin universităţile ei unde se pregătesc minţile luminate ale lumii - resimte efectele competitivităţii globale: o supremaţie tehnologică, militară şi economică nu poate fi susţinută dacă nu excelezi în domeniul cercetării, ceea ce presupune acumulări pe plan educaţional. O asemenea preocupare e cu atît mai explicabilă în Europa. Ea se simte, desigur, şi în ţările din Europa Centrală şi de Est. Nominal, ele afişează rate de creştere economică substanţial mai ridicate decît în Vestul Europei, beneficiind şi de un avantaj competitiv: populaţiile din această zonă pot merge să muncească în Vest, pentru salarii mai mari, în schimb francezii, germanii sau britanicii nu au unde să se ducă. Vesticii sînt obişnuiţi cu o viaţă confortabilă, în schimb nu sînt obişnuiţi cu provocările, cu schimbările rapide care apar în economiile emergente. Pentru psihologia colectivă a europenilor care formează un grup de ţări ale căror economii erau privite ca performante, ceea ce se întîmplă în ultimul timp este mai mult decît inedit. Existau de mult semne prevestitoare, dar s-a petrecut ceva care acum două decenii părea dincolo de sfera posibilului: căderea Cortinei de Fier. Servan-Schreiber, în cartea Le Défi américain, vedea lumea prin prisma a trei poli de putere: Europa de Vest, Europa comunistă, Statele Unite. Plus Japonia, care era excepţia ce întărea regula. Or, lumea de astăzi este radical diferită de ceea ce imagina Servan-Schreiber. O întreagă suită de lucrări recente care arată relaţia dintre evoluţia economiei şi politicile publice, deşi sînt excesiv de pesimiste, exprimă o idee reală şi insistă asupra stării deplorabile a clasei politice, a celor care trebuie să imagineze şi să aplice politicile publice. Studiul nostru încearcă să sugereze că trebuie să ieşim din găoacea noastră, să gîndim într-o perspectivă europeană, să participăm la dialogul din interiorul Uniunii Europene, dar să ne rezolvăm problemele acasă. Analiza noastră caută să surprindă unele atuuri ale României, dar şi acele domenii unde stagnăm. România a făcut progrese în ultimii ani, avem o performanţă macroeconomică mai bună, avem şi o economie care scoate la lumină zone modernizate, avem şi porţiuni din industria noastră care s-au inserat în reţelele industriale europene. România nu mai este o ţară unde nu se întîmplă nimic, ori se întîmplă numai rele. Există însă în continuare slăbiciuni structurale, pe care nu le vom înlătura prea uşor: ruralitatea unei bune părţi a societăţii româneşti, o infrastructură precară, un stat slab (înţelegînd prin asta nu doar administraţia ineficientă, dar şi relaţia dintre stat şi cetăţean, şi felul în care ne definim interesele publice). Intrînd în Uniunea Europeană, calitatea politicii publice devine decisivă pentru ca România să intre pe o altă traiectorie, pentru a reuşi să reducă decalajul. Prin aderarea României şi Bulgariei, Uniunea Europeană redevine Europa în sens geografic, dar interesele celor 27 de ţări nu sînt, adesea, congruente, există relaţii de putere, există neînţelegeri. Într-un asemenea spaţiu, definirea intereselor şi urmărirea lor nu este uşoară dacă nu ai oameni bine pregătiţi. Pe lîngă bunul mers al economiei, trebuie să ne preocupe şi calitatea oamenilor. Nu e suficient să ai o politică macroeconomică bună şi întreprinderi care să exporte substanţial; lucrurile sînt mult mai complexe: pornesc de la cei şapte ani de-acasă şi includ calitatea sistemului educaţional, un mediu de trai prietenos şi decent pentru oameni şi altele. Raportul GEA este o invitaţie la dezbatere publică: nu avem pretenţia de a formula răspunsuri la toate întrebările, mai degrabă încercăm să propunem teme de discuţie. Astfel, ne străduim să contribuim la o mai bună cultură a dezbaterii publice. De obicei, în România se dezbate public doar după ce se întîmplă ceva. Nu prea avem o cultură a dezbaterii publice; trebuie să facem mult mai mult în această direcţie, tocmai pentru a putea participa la dezbaterile publice care au loc în Europa. (intervenţie rostită în deschiderea dezbaterii "Ce vom fi în Uniune? România şi Agenda Lisabona")

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Mitul celor doi litri de apă pe zi. Medic: „Pacienții cu hipertensiune dacă beau doi litri pe zi s-au umflat”
Ideea că trebuie să bem doi litri de apă pe zi este una răspândită, dar nu întotdeauna adevărată. Conform specialiștilor, această recomandare nu se aplică tuturor și poate fi chiar dăunătoare în anumite cazuri.
image
Regele nordului, o perlă puțin descoperită a turismului românesc. Frumusețile nebănuite de la capătul României
O adevărată perlă ascunsă, cu o istorie bogată, cu vestigii unicat în Europa și peisaje de vis, acest județ din nordul României este o destinație ideală pentru cei care doresc să se bucure de natura sălbatică, de călătorii spirituale aparte.
image
Imagini cu presupusul criminal al dentistei din Brăila. Cum arată bărbatul și ce detalii au scos la iveală medicii legiști FOTO
După trei zile de la uciderea doctorului stomatolog Marina Gavril în propriul său cabinet din Brăila, polițiștii încă nu au reușit să dea de urma criminalului, însă în mediul online au apărut primele imagini cu presupusul făptaș.

HIstoria.ro

image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.
image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.
image
Lucruri știute și neștiute despre Mănăstirea Arbore și ctitorul ei
Pe ruta mănăstirilor din Moldova, din cel mai recent proiect de turism cultural – „România Atractivă” –, cunoaștem profund patrimoniul românesc, construit, meșteșugit sau povestit. Străini și români deopotrivă, suntem chemați de sunetul de toacă și ne plecăm capetele la auzul cântărilor din zori. Ne