Să fii șic nu e un truc
Obișnuiam să fiu o persoană nesigură, căutînd mereu să copiez trend-uri care mai de care mai neobișnuite. De la moda pantalonilor cu talie extrem de joasă și topuri care acopereau doar omoplații și lenjeria intimă pînă la fuste puțin mai generoase în material decît o batistă. Recunosc, trupul m-a ajutat întotdeauna să scap nepedepsită pentru cantitatea de piele expusă, însă asta nu eram eu, era moda anilor 2000. Pe ecrane, cultura pop dădea bine, era catchy pentru tinerii și tinerele care nu realizau că viața nu e ca în videoclipuri sau seriale Disney pentru adolescenți. Niciodată ținutele mele nu m-au reprezentat mai puțin decît în momentele în care am copiat trend-urile, ba chiar sufeream enorm dacă nu aveam ținute exact ca ale colegelor de liceu. Rețin perioada în care apăruseră niște geci absolut oribile, cu un soi de vestă deasupra, doi în unu. Erau unisex, veneau în două culori (un verde spălăcit și o nuanță de albastru fără nici un pic de personalitate), însă toți adolescenții cool posedau cîte o hidoșenie din asta. Mai puțin eu. Ai mei nu au văzut rostul achiziționării unei geci noi, din moment ce aveam una perfect comodă și călduroasă. La noi în casă moda era un moft, comoditatea era cuvîntul de bază. Unde mai pui că mereu „moșteneam” haine de la sora mea mai mare, pe care ajungeam să le modific astfel încît să mi se potrivească pe talia mea de viespe de atunci. Acest exercițiu s-a dovedit a-mi fi extrem de util în anii facultății cînd, studentă fiind, îmi drămuiam banii pentru chirie, mîncare și tutun, hainele devenind doar o formă de adăpostire a goliciunii și ocupînd un loc codaș între achizițiile de care eram capabilă.
Și iată că mulți ani mai tîrziu, prin experimente eșuate (judecînd după fotografiile care oferă o mărturie dureroasă a stilului nu foarte personal), am fost invitată să scriu un articol despre ceea ce înseamnă să fii șic în zilele noastre. Din oareșce motiv, se pare că stilul meu prezent este considerat șic, deși financiar vorbind investesc mai puțin de o cincime din venitul anual pe haine. Dar propunerea a deschis în mine o portiță care m-a determinat să cuget la un aspect considerat de majoritate ca fiind banal. Așa că iată-mă dînd sfaturi despre ce înseamnă să fii șic într-o eră în care atenția este distribuită precar între ambalaj și structura internă a unei persoane. În timpuri în care superficialitatea a atins cote nebănuite, ajutată fiind de acest angrenaj social media care dezvăluie persoane și lumi perfecte, lipsite de esență și, de cele mai multe ori, mai false decît unghiile, genele și sclipiciul cu care ne învăluim pentru o recunoaștere falsă a așa-zisei identități pe care o posedăm.
Ce înseamnă pentru mine „șic”
Aș putea porni de la sensul din dicționar al cuvîntului „șic” (i.e. eleganță, distincție, bun gust în îmbrăcăminte, în atitudini etc.), dar voi începe prin a aduce în prim plan cel mai important aspect în ceea ce înseamnă șic: personalitatea. Ca mulți alții, am făcut greșeala să consider că șic reprezintă strict ceea ce o persoană pune pe ea. Însă, de-a lungul timpului, am ajuns la concluzia că stilul nu reprezintă doar hainele, ci ceea ce investim în propriul caracter. Da, în esență, șic înseamnă a avea un stil personal, la care ajungi după ce îți acorzi o atenție sporită în primul rînd ție, după ce te cunoști și ajungi în perfectă armonie cu ceea ce ești. Vestea bună în toate astea e că, după ce ți-ai dat seama cine ești și dorești să te prezinți ca atare, stilul tău nu mai e dependent de eticheta produselor, de preț, de valoarea lor comercială, de producător, casă de modă, designer etc.. Șic devine astfel ceva ce nu e rezervat doar oamenilor potenți financiar, nu aparține exclusiv unei anumite clase sociale, ci e ceva ce fiecare dintre noi poate obține. Șic aparține vechiului, noului, celor putred de bogați și deopotrivă celor fără venituri sigure. Șic e ceva ce putem fi cu toții, iar dacă articolul acesta ajută măcar 5% din cititori să înțeleagă acest lucru, consider că mi-am făcut datoria.
Ceea ce am învățat de-a lungul experienței mele este că șic e în primul rînd felul în care te comporți. Să pui pe tine haine trăsnet, dar să ai un comportament vulgar, să fii în completă discordanță cu eticheta, reprezintă doar o risipă de bani. Eleganța sau distincția oferite de haine reprezintă un procent infim din ceea ce definește o persoană ca fiind șic. O parte importantă a caracterului și a stilului personal e dată de felul în care îi tratezi pe cei cu care intri în contact. Pe toți. Așa că dacă ești pe drumul de a-ți descoperi stilul personal, e cazul să te întrebi în primul rînd ce ar spune ceilalți despre tine: ești o persoană bună?, cum îi tratezi pe ceilalți?, ești de încredere?, cum te percepe comunitatea din care faci parte? Asta nu înseamnă să cauți validare în opiniile celorlalți, ci să faci o introspecție sinceră cu privire la modul în care ești tu cu adevărat. După ce ai obținut răspunsurile de care ai nevoie, adu-ți aminte de cel mai prețios sfat pe care l-ai putea primi: întotdeauna să îi tratezi pe ceilalți așa cum ți-ar plăcea să fii tu tratat. Astfel, vei reuși să te comporți șic.
Abia în al doilea rînd, șic reprezintă felul în care te îmbraci. Aici lucrurile devin cu adevărat distractive. Șic nu reprezintă ostentație, să fii șic nu înseamnă să îți dezechilibrezi bugetul și nici să cumperi în prostie cantități industriale de haine pe care să le potrivești aiurea sau pe care să le porți exact ca manechinele din vitrinele de la intrarea magazinelor de vestimentație. Aici intervine personalitatea ta. Poți să deții elemente de vestimentație fabricate în serie de milioane de exemplare, pe care să le pui în valoare exact cum dorești. Ai nevoie de un singur element care să te deosebească de toți ceilalți. Află care este acel element care ți se potrivește și adaugă-l la ținutele tale. Coco Chanel avea perlele, dar reține modul în care le purta. Tu poți să ai broșe, pălării, sacouri sau pantofi. Decizia îți aparține în totalitate, iar procesul prin care ajungi să adaugi din personalitatea ta vestimentației te asigur că este unul cît se poate de plăcut. E un joc amuzant cu nenumărate posibilități și cîteva reguli pe care să le ai în vedere.
În primul rînd, alegerile trebuie să fie subtile, dar să adauge acel je ne sais quoi ținutei tale. Nici o ținută nu trebuie să sară în ochi atît de mult încît să dea impresia că zbieri după atenție. Să porți haine pline de logo-uri și etichete sau să îți completezi ținuta cu bijuterii nepotrivite și scumpe nu înseamnă că ești șic, ci că încerci doar să impresionezi prin bogăție sau statut. Șic trebuie să dea impresia că ai încropit o ținută fără efort.
De asemenea, șic înseamnă să nu fii atașat de trend-uri. Să nu dai importanță modei decît în măsura în care realizezi că o parte din ea se potrivește stilului tău. Un om cu adevărat șic rămîne fidel alegerilor sale de-a lungul sezoanelor fiindcă, exact cum am mai spus, șic e stilul personal care te definește.
Ceea ce ne aduce la cel de-al treilea element care definește, în opinia mea, o persoană șic. Nu copia pe nimeni. Fii tu însuți. Singurul lucru la care te vei pricepe de minune, odată ce te cunoști, este să fii tu însuți. Dacă vei imita pe cineva, singurul lucru pe care îl vei obține este să devii al doilea în acel ceva, întrucît originalul aparține altcuiva (căruia precis i se potrivește mai bine). Foarte mulți încearcă să recreeze un stil în speranța de a-l face propriu, dar atunci cînd copiem sîntem părtași la fabricarea unui trend. Și ce am învățat despre trend-uri? Exact, că durează de obicei doar un sezon, cîteva luni, apoi dispar. Asta nu înseamnă șic. Șic nu se cumpără, nu e la reducere, fiindcă nu poate fi produs de altcineva în afară de tine.
Atunci cînd ești șic nu te îmbraci pentru alții, opiniile lor nu te interesează, ești detașat de ele și îți afișezi propria unicitate. Un om cu stil este propria persoană care reflectă asta la exterior. Desigur, începutul procesului poate fi stîngaci, însă te asigur că, pe măsură ce te descoperi și îți asumi ceea ce ești la interior, să fii șic va deveni obișnuință.
Cum am ajuns de la „banal” la „șic”
După cum am spus, am fost un om banal, mînat strict de dorința de a fi ca alții, considerînd astfel că asta înseamnă să „aparțin”. Însă atenția mea a fost deviată de la scopurile mele sociale, inițiale, atunci cînd am descoperit cărțile. Lectura mă purta adesea în nenumărate lumi posibile, mă plimba prin scenarii și personaje fascinante, îmi trezea curiozitatea în măsura în care TV-ul nu era capabil să o facă. Fiecare carte pe care o devoram mă transporta în direcții pe care doar limita imaginației mele le putea opri. Și, fără să îmi dau seama, am început să îmi pun o sumedenie de întrebări despre mine, despre cei din jur, despre rostul meu în raport cu cei din jur. Pe măsură ce citeam, cei din jur deveneau o entitate de care eu mă detașam. În cîțiva ani mi-am îmbunătățit considerabil vocabularul, am căutat avid informații despre lumea înconjurătoare, am început să înțeleg istoria, ba chiar și fizica, să determin raporturile dintre cauză și efect. Și multe altele pe care nu are sens să le dezvolt aici. Însă cel mai important lucru a fost că mi-am dat seama că doresc să fiu eu. Că îmi place să fiu eu și că este singurul mod în care doresc să fiu percepută.
Astfel, îmi demonstrez unicitatea stilului, în primul rînd prin stilul de viață și prin felul în care relaționez cu ceilalți. Am decis acum mult timp să mă implic cu totul în ceea ce fac, fără scurtături, oricît de greu ar părea. Încerc să duc o viață elegantă, asta însemnînd să fac, pe cît posibil, totul cu măsură. Măsură care se regăsește și în bugetul mic pe care îl aloc vestimentației. Eleganța o aplic și în modul în care îi tratez pe ceilalți. Încerc să am relații bazate pe respect. Acolo unde pot, încerc să ajut. Am descoperit cu oarecare egoism că a ajuta mă face să mă simt extrem de bine. Așa că ori de cîte ori am șansa, îmi dedic timpul sau resursele în beneficiul unei părți din comunitate mai puțin norocoasă. Caut mereu să ascult cu atenție oamenii cu care interacționez. Sînt curioasă cu privire la viziunea lor asupra lumii, îmi plac conversațiile care îmi trezesc mintea sau îmi incită curiozitatea. Asta se reflectă adesea în modul în care mă îmbrac. Nu dețin un stil clar. Ceea ce îmi oferă o lejeritate incredibilă în a-mi alege hainele compatibile cu felul meu de a fi sau cu starea dintr-o anumită zi.
Nu mă îmbrac pentru ceilalți. De cîțiva ani, opiniile celorlalți asupra vestimentației mele nu îmi creează nici un fel de emoție. Și cumva asta se observă și în atitudinea mea. Să fii șic înseamnă și să porți tu hainele, nu ele pe tine. Nu mă gîndesc foarte mult la ceea ce port. Încerc pe cît posibil să rămîn tributară preferințelor proprii, adaptînd ținutele pe care le am la ceea ce fac atunci cînd le port. Dețin foarte puține ținute „de ocazie” și mi-am adaptat toată vestimentația conform vieții pe care o duc zi de zi, înțelegînd totodată că a fi comod nu înseamnă a fi neîngrijit.
În loc de încheiere
A fi șic e un lucru care nu costă și nici n-ar trebui să coste o avere. Șic se obține fără efort și ar trebui dat în mod natural de ținuta ta atît ca persoană, cît și ca vestimentație. Hainele sînt doar un mod de a confirma că ești o persoană șic. Fără caracterul care le însoțește nu fac doi bani și nu te vor diferenția cu nimic de ceilalți. Fii cine simți și știi că trebuie să fii, fără a cere validarea celor din jur. Încearcă totuși să fii un sprijin pentru ceilalți. Tot ceea ce faci, ceea ce lași în urmă, ceea ce achiziționezi sau arunci este în corelare directă cu ceea ce ești. Rămîne să stabilești singur dacă vrei sau nu să fii șic.
Amarilys Pop este manager de proiecte, Teatrul de Nord, Satu Mare.
