Peste 500.000 de cai au fost abatorizaţi de comunişti între anii 1958-1965. Din cei 956.000 de cai cîţi avea România în 2005, în prezent au rămas 800.000. Hipodromul de la Ploieşti, singurul din ţară, este în paragină. Carnea de vită este substituită de carnea de cal, în mai multe magazine din ţară. La licitaţia pentru caii de dric din Cluj (înlocuiţi cu două Jeep-uri) nu s-a prezentat decît o persoană. Peste 16.000 de cai diagnosticaţi cu anemie infecţioasă vor trebui sacrificaţi conform unei directive a UE. Exporturile de carne de cal au scăzut cu 25%. Autorităţile Deltei au relansat ideea abatorizării cailor sălbatici care rod scoarţa copacilor din pădurea Letea. Cei 4000 de cai de rasă deţinuţi de statul român mor de foame. În loc să-i producă în hergheliile sale, România importă cai de rasă. Singurul armăsar olimpic din România a ajuns la ferma Jegălia, unde produce urmaşi. România se află pe lista ţărilor în care caii sînt printre cel mai rău tratate animale.

Acestea sînt articolele şi ştirile despre cai pe care le-am găsit în presa ultimilor ani, aşa că am vrut să văd ce s-a schimbat, ce a rămas la fel. 

Pauza de trap 

După desfiinţarea, în 2000, a Societăţii „Cai de Rasă“ care-l avea în grijă, singurul hipodrom din ţară a fost scos la licitaţie de Consiliul Local Ploieşti şi concesionat, în 2005, Societăţii italiene Ippodromi & Citta, pentru o perioadă de 49 de ani. Cum italienii n-au realizat investiţiile de 4,5 milioane de euro stipulate în contract, hipodromul a trecut în grija Administraţiei Domeniului Public şi Privat. La începutul anului, Primăria Municipiului Ploieşti a anunţat un concurs de proiecte de arhitectură pentru modernizarea hipodromului, urmînd ca în luna martie să se reia şi cursele de trap. Primăria a primit proiectele, a şi desemnat un cîştigător, numai că banii promişi (30.000 de euro) n-au putut fi adunaţi din sponsorizări, şi nici cursele nu s-au reluat. Între timp, hipodromul a ajuns în administrarea Clubului Sportiv Municipal care, momentan, se ocupă cu semnarea noilor contracte cu crescătorii de cai. Oficialii spun că, începînd cu luna octombrie, după mai bine de doi ani, vor fi reluate, săptămînal, cursele de trap. Marian Manea, preşedintele Societăţii Române de Trap, ne-a confirmat că bugetul Primăriei Ploieşti prevede, pentru anul următor, alocarea a 10 milioane de euro pentru modernizarea hipodromului. În acest moment, numărul de trăpaşi este de 120, două generaţii de cai din 60 de ferme de reproducţie urmînd să debuteze odată cu reluarea curselor. 

Federaţii & autorităţi 

De restul competiţiilor ecvestre se ocupă Federaţia Ecvestră Română, al cărei statut prevede, printre multe altele, întocmirea unui calendar sportiv intern şi internaţional al sporturilor ecvestre de la noi, precum şi instituirea unui sistem de informare şi documentare (buletine informative, reviste de specialitate, cărţi), organizarea de simpozioane, cursuri şi stagii etc. Cu toate acestea, site-ul federaţiei (www.ecvestra.ro) era, acum două săptămîni, neactualizat de un an de zile, iar în acest moment foarte multe date se opresc la nivelul anilor 2006-2007. 

Acelaşi anacronism l-am întîlnit şi pe site-ul Autorităţii Hipice Naţionale (www. autoritateahipica.ro), printre ale cărei atribuţii se numără, de pildă, coordonarea activităţii de cercetare ştiinţifică în domeniu, înregistrarea performaneţelor cailor de rasă şi publicarea Cărţii Crescătoriei Naţionale. „Noutăţile“ site-ului însă datează din octombrie 2009, publicaţiile şi evenimentele sînt vechi de doi ani, numerele de telefon postate la pagina de contact sînt fie nealocate, fie au alţi utilizatori, iar la e-mail-ul oficial nu răspunde nimeni. Reorganizată, în baza Legii Calului nr. 389/2005, în scopul „identificării, înregistrării şi monitorizării cabalinelor de rasă“, Autoritatea Hipică Naţională pare o instituţie fantomă. 

În aceste condiţii, întrebarea de ce se scrie atît de puţin în presă despre sporturile ecvestre (revista Calul meu este singura publicaţie românească dedicată calului) pare de-a dreptul rizibilă. Nu se scrie pentru că nu (mai) sînt competiţii notabile, pentru că, atunci cînd au loc, nu sînt făcute publice sau pentru că cititorii nu sînt interesaţi? Jurnalista Luminiţa Paul, şeful departamentului Sporturi al Gazetei Sporturilor, e de părere că se scrie puţin despre cai şi despre competiţiile lor „pentru că nu mai există hipodromuri. În urmă cu 12-13 ani, încă existau concursuri săptămînale şi pe atunci se publicau rezultatele. Apoi, pe nesimţite, totul s-a topit. A urmat o tresărire de interes în 2003-2004, cînd am avut un cal, Carnaval, împreună cu jockeul său, Viorel Bubău, calificaţi la Olimpiada de la Atena. Povestea abandonului frumosului Carnaval i-a oferit lui Cătălin Tolontan ocazia unui reportaj de o pagină în format mare, care a stîrnit mari emoţii la momentul respectiv. De atunci, nu-mi amintesc să mai fi existat ceva de amploare despre hipism în presa noastră, mai ales în cea de specialitate“. 

Şi caii se mănîncă, nu-i aşa? 

Conform Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (www.ansvsa.ro), în anul 2009 au fost exportaţi 15.340 de cai către Italia (90 %), Bulgaria, Ungaria, Germania, Belgia, Olanda, Slovenia, Polonia şi Grecia, iar conform Asociaţiei Române a Cărnii (www.rma.ro) producţia românească de carne de cal care a mers la export a fost de 3353 de tone în 2008 şi de 310 tone în 2009. În acest moment, în România funcţionează 23 de abatoare autorizate pentru sacrificarea cailor. Producătorii de Salam de Sibiu au declarat în presă în repetate rînduri că mezelurile lor nu mai conţin carne de cal de 20 de ani. Daniela Dragomir de la www. protectiaanimalelor.ro spune că „în România nu toţi caii sînt cipaţi şi înregistraţi, deci nimeni nu ştie exact cîţi cai ajung la abatoare. Mulţi cai se sacrifică ilegal în afara abatoarelor, iar cei exportaţi în viu spre abatoarele din Italia sînt chinuiţi peste 24 de ore fără apă şi hrană. Se încalcă legislaţia, însă nimeni nu face nimic“. Raportul direcţiei Food and Veterinary Office al Comisiei Europene, realizat în luna mai a anului trecut, oferă date amănunţite privind condiţiile în care se realizează comerţul cu cai în România, concluziile fiind categoric negative: „Contrar declaraţiilor oficiale, înregistrarea cailor şi identificarea lor cu ajutorul cipurilor este un eşec total. Personal insuficient, proceduri greoaie, constrîngeri tehnice şi administrative, precum şi lipsa de iniţiativă explică acest eşec. Caii infectaţi nu sînt marcaţi sau sacrificaţi, restricţiile nu sînt controlate, iar identificarea şi starea de sănătate a cailor aduşi la centre nu pot fi stabilite în cele mai multe cazuri. Legislaţia europeană este încălcată şi în ceea ce priveşte transportul. Caii continuă să fie transportaţi pe distanţe foarte mari fără a se respecta cerinţele europene“.

Ultimii cai liberi 

Grindurile şi ostroavele Estului sălbatic din Delta Dunării sînt populate, după estimările de anul trecut, de aproximativ 3600 de cai sălbatici sau sălbăticiţi. Presa a scris la un moment dat despre faptul că localnicii lipoveni, dar şi ONG-urile de mediu nu agreează aceşti cai liberi din cauză că rod lujerii şi scoarţa copacilor din pădurea Letea, monument al naturii. Prinşi de localnici şi vînduţi abatoarelor italiene începînd cu anii ’90 şi pînă în 2003 (subiect care a stat la baza unui dramatic documentar realizat de TVR Cluj pentru National Geografic), caii liberi din Deltă au trezit interesul ştiinţific abia în ultimii ani. Ştefan Răileanu, medic veterinar şi cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Cercetare Delta Dunării din Tulcea (www.info-delta.ro), le-a studiat în ultimii ani comportamentul şi crede că impactul cailor sălbăticiţi asupra rezervaţiei este exagerat: „Caii au fost scoşi ţapi ispăşitori pentru stricăciunile din pădure de către unii pădurari şi proprietari de animale domestice, în special de vaci, lăsate să pască în voie vegetaţia din baltă. Impactul cailor asupra ecosistemului este mult mai mic pentru că ei, de fapt, rod scoarţa copacilor căzuţi“. În acest moment, institutul tulcean, împreună cu Fundaţia Vier Pfoten (www.vier-pfoten.ro) lucrează la primul studiu dedicat impactului cabalinelor sălbatice asupra ecosistemului, un studiu care se va întinde pe durata a trei ani. Ştefan Răileanu mai spune: „O parte din aceşti cai sălbăticiţi sînt proveniţi din fostele ferme ceauşiste, astăzi nişte ruine, situate pe cele trei braţe ale Dunării. Această populaţie de huţuli semi-sălbatici reprezintă însă un fond genetic valoros: sînt cai foarte rezistenţi şi, dintre caracteristicile speciale pe care le-am observat la ei, parteneriatul pe care-l fac iarna cu mistreţii, pentru a se hrăni mai bine, mi se pare cu adevărat interesant“. 

În timp ce agricultura se bazează tot mai puţin pe cal, iar sporturile ecvestre sînt ca şi inexistente (performanţe româneşti notabile practic nu există), în ultimii ani numărul proprietarilor de cai de rasă a crescut, turismul ecvestru se extinde, iar cluburile au proliferat. Dar despre acestea în paginile următoare.

Fotografii de Horia Călăceanu