Rostul nostru

Publicat în Dilema Veche nr. 295 din 8 Oct 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nu mă încumet a încerca o enumerare a perspectivelor din care ar putea fi privit subiectul, ori a schiţa o sistematizare a acestora. Nu am citit destul de mult ca să pot crede că sînt în stare să fac asta. Şi cu siguranţă nu am trăit experienţe extreme, care să valideze un gînd coerent. Ceea ce pot face, cred, este să încerc să identific, cît mai corect, propriul meu loc geometric, circumscris de un balans permanent între spaime şi încredinţări, întrebări şi lipsa răspunsurilor, căutare şi neştiinţă, şi care, toate, ar trebui să mă conducă spre o abordare cu rezultat. Un rezultat care să poată fi citit, fiindcă zero nu-i un rezultat, e o cifră care trădează grafic golul, abandonul. Pe de altă parte, semnul infinitului, cu plus ori minus, este cu siguranţă un rezultat, dar el trebuie descifrat. Şi între aceste două capete de şir, care nu au poziţie măsurabilă nici măcar în matematică, se află un întreg interval, în care doar îngerii, povestiţi atît de cuceritor de domnul Andrei Pleşu, ne pot conduce de mînă. Spre rezultat, desigur. Aflat la vîrstă adultă, mărturisesc că, deşi întru totul viu, am început, de o vreme, să rezonez la subiectul "moartea". A mea şi a altora. Îmi descopăr amintiri, imagini uitate, frivolităţi care, abia acum, îşi dezvăluie semnificaţiile. A devenit, în mod cert, un gînd aproape permanent, nu pregătitor, nu consolator, desigur temător, dar a cărui nevoie o simt. Nu la fel de mult ca şi gîndurile privind viaţa, deşi poate că ar trebui să fie exact raportul invers, pentru că viaţa " în orice registru " e limitată, pe cînd moartea " în aceiaşi termeni " nu are început şi sfîrşit. Iar preocuparea noastră ar trebui să fie, în logica omenească, pentru ceva ce durează mai mult. Aşa că aici nu găsim răspunsuri. Şi întîlnind punctul final, care nu este totodată şi lămuritor, discursul trebuie să se deplaseze, situîndu-se, zic eu obligatoriu, în unica zonă care ştie să-l trateze, religia. Ţesătura principiilor de credinţă este singura, cred, care ştie să lucreze cu acest termen şi să-l aşeze în raport omenesc, pentru că îi este intrinsec, e treaba ei, cu alte cuvinte. Dreptul la moarte însă cred că înseamnă mai mult decît subiectul însuşi. E şi mai periculos, poate. Şi conţine germeni de derapaj; simplist privind lucrurile, ar putea fi negat sau asumat, în ambele cazuri cu argumente… ce rău îmi sună asta! Desigur că ceea ce intenţionez să spun nu este decît un punct de vedere şi nici măcar nu cred că am argumente destule (mă contrazic? e o dovadă a dificultăţii de abordare). Cred, cu toată sinceritatea, că acest subiect poate fi tratat, în încercare onestă, numai dinăuntrul religiei, al actului de credinţă, fie el asumat, acordat, recunoscut sau negat. Şi nu am deloc încredinţarea că argumentele medicale, sociale, filozofice sau morale sînt altfel decît pretinse. Medicina? Am un respect imens pentru această activitate, dar nu pot să nu-i observ neputinţele. Filozofia a oferit vreodată o posibilă rezolvare? Am citit despre uimirea afirmată a lui Constantin Noica, în timpul vieţii, în ce priveşte faptul că de-a lungul istoriei lor, oamenii nu s-au obişnuit cu gîndul morţii; dar am aflat şi că cei apropiaţi lui l-au regăsit temător, în ceasul încercării. Vă rog să citiţi, în ceea ce scriu, tot respectul pentru o personalitate. Apoi, laicitatea, libertatea de conştiinţă, ateismul au reuşit oare să ofere soluţii rezonabile? Dar este oare o chestiune care admite calificarea rezonabilităţii? Din ce este făcut trupul omului? Ce este viaţa lui? Ştim, oare, că el respiră exclusiv materialitate? Pe sufletul lui, de ce nu putem pune mîna? Şi, de fapt, reduse la minimun, aceste întrebări ar putea fi numai două: ştim?, nu ştim? Eu, unul, cu siguranţă nu ştiu nimic despre moarte. Şi cu atît mai puţin despre vreun drept asupra morţii mele. Puţinii morţi, apropiaţi mie, lîngă care am stat în ceasul ultim, m-au învăţat un singur lucru: că ne ducem atunci cînd am devenit anacronici aici, cînd nu ne mai potrivim cu lumea, cînd trăim falimentul trupesc. Dar dreptul asupra acestui moment nu cred că ne este dat. Avem doar dreptul de a ne teme de moarte, pentru că sîntem, desigur, raţionali. Îmi vin în minte două exemple: în filmul Ostrov, călugărul Anatolie, după ce a cerut iertare toată viaţa, prin rugăciune, pentru moartea camaradului său, de care era responsabil, spune că nu se teme de moarte, ci de judecata lui Hristos. Şi unicul gest care îi aparţine în totalitate, este acela de a se culca de bună voie în sicriul cerut. Iar Jean Dominique Bauby, cel care îşi scrie cartea-mărturie, în limbajul, halucinant pentru oricine e om întreg, redus la clipirea pleoapei stîngi, se mută dincolo atunci cînd ştie că numai în acel unic loc va afla cum va vorbi, în veşnicie, fluturele liber al sufletului său, scăpat din scafandrul trupului împietrit. Amîndoi sînt liberi, dar nu hotărăsc nimic. Doar acceptă. Şi se supun. Pentru că au primit deja, ca noi toţi, dreptul la moarte, odată cu naşterea şi cu dreptul la viaţă. Aşa că, în calitate de persoană cît se poate de oarecare, nici om de cultură, nici om de ştiinţă, care m-am născut, am urmaşi şi voi muri într-o zi, am o singură observaţie, dar nu am şi speranţa că o voi ţine minte, pentru că sînt slab: săraci sau bogaţi, inteligenţi sau banali, anonimi sau nume răsunătoare, nu murim atunci cînd vrem, putem, sîntem de acord ori credem că ne-am încheiat socotelile cu lumea. Ci atunci cînd rostul nostru, neştiut de noi, s-a împlinit, şi astfel îl aflăm. Mihai IDU idumihai@yahoo.com

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.