Ronduri pe punte

Dragoş NICOLAE
Publicat în Dilema Veche nr. 676 din 2-8 februarie 2017
Ronduri pe punte jpeg

Îmi aprind o țigară. E a treia într-o oră și ceva. De la tensiune mă dor tîmplele, iar de la temperatură transpir și salopeta mi se lipește de spate. În picioare am safety shoes mai mari cu un număr. Trag un fum și mă uit spre sud. Nu se vede nimic. Mă aflu pe un vapor lung de 230 de metri, încărcat cu aproape 2000 de containere, care staționează la ancoră în apele Coastei de Fildeș. În apropiere e portul Abidjan, aflat la nord. E ora 21,10 și mai am trei ore de safety rounds, adică ronduri pe punte de la prova la pupa și de la tribord la babord sau invers, cu ochii larg deschiși în întuneric, să detectez din timp orice ambarcațiune care se apropie de navă. Sau orice persoană care s-a urcat deja la bord.

Toate ușile castelului, unde doarme echipajul, sînt încuiate, pentru că țărmul Africii de Vest e cunoscut pentru piraterie, la fel ca apele somaleze sau strîmtoarea Malacca. Nava trosnește metalic din suprastructură, în funcție de valuri, iar generatoarele diesel de la pupa huruie asurzitor cînd trec pe lîngă ele. La fel și ventilatoarele reefer-elor, dispersate longitudinal și vertical pe navă, așa că atenția auditivă în noapte iese din calcul, pentru că se aud doar astea. În mod incredibil, dar explicabil, pe vapor simți rar zgomotul și mirosul mării, cum se întîmplă la plajă. Dau o tură vaporului cu mintea în derivă. Sînt paznic, sînt singur, cu monologurile din mintea mea.
În nord, la mai puțin de două mile distanță, țărmul împădurit se termină cu o plajă roșie și îngustă pe care am zărit-o ziua, cînd am ajuns, însă mai la est se văd luminile portului și orașul. Macarale, clădiri joase, hale, nimic interesant de la distanța asta. Însă Abidjanul e o colecție fascinantă de mahalale colorate și prăfuite cu miros necunoscut, străzi desfundate cu mașini ieftine și vînzători ambulanți cu de toate. Există și un district luxos în care locuiesc francezi, cel puțin un mall și mai multe hipermarket-uri cu prețuri mai mari ca în România. Orașul e o mostră de Africa urbană, dar cumva primordială, fascinantă, cu urîțeniile și frumusețile ei cu tot. Prăpastia dintre bogați și săracii care trăiesc de pe o zi pe alta, care acceptă orice li se oferă, e șocantă. Dacă mahalalele te sperie, grădinile, clădirile înalte și vilele confirmă că s-ar putea să fim departe de momentul în care colonialismul francez, sub forma lui actuală, să se fi încheiat.

În apropiere sînt trei vapoare la ancoră care așteaptă să intre în port cînd se luminează. În timp ce străbat puntea navei mă simt ca un soldat care păzește ceva și urmează s-o pățească. Doar că eu nu sînt înarmat. Am o stație atîrnată de gît și un Kindle în buzunarul drept. O dată la 15 minute, ofițerul trei, filipinez, aflat pe comandă, unde e aer condiționat și ușile sînt încuiate, mă întreabă prin stație dacă totul e în ordine. Îi răspund și apoi mă opresc să citesc cîteva minute din cartea The Blind Assassin, a lui Margaret Atwood. Strașnică alegere, structurează cumva timpul, poate trece mai repede. Citesc repede și stresat, ca un student care învață pentru examen, apoi mă uit iar în jur, în întuneric. Parcă mai spre prova s-a auzit ceva. Mă ridic, fac cîțiva pași, mă uit și în urmă și plec mai departe, spre zgomot. Sînt eroul dispensabil dintr-un film de groază. A avut dreptate tipul ăla cînd a spus că totul e relativ. Mai ales timpul e. De pildă, cînd faci sex se topește în prezent, ca și cum ai turna apă într-o sită. Dacă faci safety rounds se dilată. Cînd eram mic asociam Africa cu frica, iar acum, 30 de ani mai tîrziu, am parte de ambele din plin. Trec de locul cu zgomot și mintea pornește iar în derivă. În urmă cu aproape o lună mă aflam într-o mașină care gonea spre portul Tilbury, unde m-am ambarcat pe vaporul aflat acum la Abidjan – rememorez la un moment dat. Mașina lăsa în urmă aeroportul Heathrow, eu lăsam în urmă iubita, jurnalismul, familia, prietenii, pisica și restul. Pentru cel puțin șase luni. Ca și cum n-aș fi fost niciodată. După Tilbury a urmat o salbă de porturi din Franța, Belgia, Olanda, Spania și Maroc. Apoi am coborât în sud, pe coasta de vest a Africii, cu oprire la Dakar, în Senegal. În timpul marșului nu e semnal la telefon, iar Internetul prin satelit, pe care-l folosesc exclusiv pentru mail-uri, merge numai dacă deschid ușa cabinei de șase metri pătrați în care locuiesc. Așa că sînt zile în care mă simt complet izolat, ceea ce mi-am și dorit cumva. Mai sînt trei zile pînă la Crăciun și aici sînt 30 de grade Celsius la miezul nopții. Ajung la prova și mă opresc cîteva minute. E singurul loc unde e complet liniște, numai cablulul semnului „la ancoră“ mai plesnește cînd bate vântul. Anunț iar în stație că totul e în ordine și mai citesc cîteva pagini, apoi plec iar spre pupa privind pe punte și departe, în față și în spate. Orice insectă care bîzîie mă întrerupe. Orice țînțar e un focar de malarie. Repet rondurile de cîteva ori, mă uit la ceas o dată la 
cîteva minute și mai aprind o țigară. Mai am o oră. Pe navă o să-mi petrec iarna, primăvara și începutul verii. Dacă scap.

Spre finalul cartului mă opresc lîngă castel. Mă așez pe o bancă și mă pun iar pe citit, ca studentul stresat. Apoi aud un zgomot de după colț, ca o ușă care se deschide. Deși e cumplit de cald, îngheț. Poate mi-a scăpat ceva? Poate acum e momentul fatidic în care urmează să-mi revăd întreaga viață, ca în filme? Tipul care apare de după colț e în papuci, pantaloni scurți și tricou. În mînă are ceva ce seamănă cu o undiță improvizată. E relaxat, aruncă undița în apă și-mi zice prietenos: Go rest! I look, făcînd un semn cu două degete spre ochi. E marinarul filipinez care mă înlocuiește la safety rounds. Plec să mă încui în cabină, simțindu-mă ca un caraghios care a exagerat întreaga situație. 

Dragoș Nicolae este jurnalist.

Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet
p 13 foto Alex Galmeanu jpg
image png
Despre dinozauri şi mamifere conectate (şi tatuate)
De pe margine, cei care privesc melancolic şi neputincios sînt doar dinozaurii.
image png
30 de ani mai tîrziu
Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles.
WhatsApp Image 2023 11 22 at 10 28 30 jpeg
Ceea ce nu poate reda o fotografie
Și cît de greu ar fi azi să-ți imaginezi încarnarea unei legături printr-un tom de hîrtie?
image png
image png
Schiță pentru o etică a recunoștinței
Gratitudinea e o recunoaștere a felului misterios în care ni se întîmplă binele.
image png
Recunoștința, darul „învățăceilor”
Ceea ce primesc eu de la „învațăceii” mei este extrem de prețios.

Adevarul.ro

image
Criticile unui american îndrăgostit de România. „Acele creaturi cretacice cred că mai trăim sub Ceaușescu“ VIDEO
Un american a povestit pe YouTube lucrurile care le detestă la țara sa adoptivă, România. Totuși, el susține că se simte bine aici și că este îndrăgostit de România, dar nu poate închide ochii la unele probleme.
image
Dr.Vlad Ciurea, despre un obicei banal care poate ucide: „Este adevărat, mai ales dacă persoana este și hipertensivă”
Deși la prima vedere poate părea inofensivă, o ceartă între două persoane se poate încheia tragic. Emoțiile puternice și furia creează condițiile propice unei afecțiuni, care, în unele cazuri, poate fi fatală.
image
Motivele pentru care România are apartamente nelocuite. „Nu ține de vreo criză imobiliară“
Tot mai multe locuințe sunt nelocuite în marile orașe ale României, deși criza imobiliară despre care vorbesc mulți nu a sosit, cel puțin deocamdată. La mijloc ar fi vorba despre alte fenomene.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic