Romii: o nouă armă politică?

Olivier PEYROUX
Publicat în Dilema Veche nr. 344 din 16 - 22 septembrie 2010
Romii: o nouă armă politică? jpeg

Recentele evenimente care au avut loc în Franţa permit o mai bună înţelegere a ceea ce înseamnă etnia romilor pentru politică. În spatele expulzărilor spectaculoase, a demontării taberelor şi a costului repatrierilor se ascunde o strategie pusă la punct încă din mai 2007, construită pe seama acestor imigranţi, un pic mai speciali. 

Mai exact, despre ce e vorba? În urma alegerii lui Nicolas Sarkozy ca preşedinte al Republicii este creat Ministerul Imigrării şi Identităţii Naţionale. Scopul este de a-i mulţumi pe votanţii de extremă dreaptă, care au votat în număr mare pentru candidatul propus de UMP. Pentru a se mula pe cerinţe şi, mai presus de toate, pentru a păstra noul trend, ministerul anunţă o cifră-ţintă de 30.000 de deportări pe an. Dacă anunţul e real şi oferă avantajul unei comunicări eficiente cu electoratul vizat, apare foarte rapid întrebarea: de unde se vor găsi, anual, 30.000 de străini aflaţi în situaţii incerte din punct de vedere legal? 

Acesta este atît cazul romilor români şi bulgari cît şi al cetăţenilor români şi bulgari ne-romi care locuiesc în case părăsite sau în tabere – ei sînt cei vizaţi de către autorităţi. De fapt, aceştia prezintă avantajul că sînt uşor de depistat pentru că trăiesc în grupuri, nu opun rezistenţă forţelor de ordine, nu cunosc procedurile şi nu prea au parte de susţinerea opiniei publice. 

Singura scăpare, dar una de proporţii, este că, din 1 ianuarie 2007, aceştia sînt cetăţeni ai Uniunii Europene, adică nu pot fi expulzaţi pe motivul luptei contra imigrării ilegale, de vreme ce ei nu mai sînt în afara legii. 

Pentru a eluda acest impediment, guvernul decide să creeze aşa-numitele „repatrieri umanitare“, adică să motiveze plecările prin plata a 300 de euro pentru adulţi şi 100 de euro pentru copii.

Din 2007 pînă în 2009, cetăţenii români şi bulgari au reprezentat între 25 şi 30% dintre cei repatriaţi pe motivul luptei contra imigrării clandestine, ceea ce înseamnă între 8 şi 10 mii de repatrieri pe an. În 2010 cifra expulzărilor va fi ceva mai mare – poate şi din cauza presiunii mass-media. Dacă e să ne luăm după estimările numărului de romi români şi bulgari care locuiesc în Franţa, marja este situată între 10 şi 15 mii, ceea ce implică faptul că majoritatea romilor repatriaţi revin în Franţa; spre bucuria autorităţilor căci, dacă aceştia nu s-ar întoarce, cum ar mai putea raporta „norma“ expulzărilor? 

Ce s-a întîmplat nou în această vară? În urma unei acute crize politice în care miniştrii au fost implicaţi în multiple scandaluri, şi în care lupta contra delincvenţei – slogan al partidului aflat la putere care pare să întîlnească dificultăţi reale – romii au devenit din nou soluţia pentru a demonstra intransigenţa unei politici întemeiate pe acţiune şi pe respectul autorităţii. 

De fapt, nimic nu e cu adevărat nou, decît cel mult o mai rapidă distrugere a taberelor ilegale (care de cele mai multe ori s-au refăcut cîţiva kilometri mai încolo) şi o intensificare a „repatrierilor umanitare“. 

Singura diferenţă e că isteria mediatică şi stigmatizarea publică a acestui grup etnic, cu un statut din totdeauna foarte neclar, a antrenat o avalanşă de acuze internaţionale, mai degrabă defavorabile imaginii Franţei în lume. 

Romii români imigranţi care, ca peste tot în lume, aveau mai degrabă o imagine negativă, au început chiar să fie consideraţi din ce în ce mai mult victime. Ca urmare, în faţa eşecului de a instrumentaliza problema romă, guvernul a avut o ultimă tentativă, cu intenţia de a justifica expulzările prin mediatizarea cifrelor, cu puternicul argument, bineînţeles, al infracţiunilor comise de către cetăţenii români (printre situaţiile cele mai mediatizate şi importante de exploatare a copiilor din Franţa se numără afluxul de tineri români ne-romi din Ţara Oaşului, folosiţi la spargerea parcometrelor pariziene). Strategia pare că vine însă puţin cam prea tîrziu pentru că deja majoritatea clasei politice se învrăjbeşte în această problemă. 

Ce concluzii putem trage? De cînd sînt cetăţeni europeni, romii români şi bulgari au sarcina dificilă să poarte diferite măşti: de imigranţi clandestini expulzaţi pentru liniştirea opiniei publice şi, mai clasica, masca unei etnii prin excelenţă delincvente şi incapabile să se integreze. 

Această ultimă imagine pare a fi împărţită de acei cetăţeni europeni care privesc cu nelinişte sosirea romilor români în ţara lor. Pentru a scăpa de prejudecăţile negative sau pozitive (drumul către iad e întotdeauna pavat cu bune intenţii) – cînd vinovatul ideal, cînd victimă eternă – să vedem cine sînt aceşti faimoşi romi români stabiliţi în Franţa. 

Mai întîi de toate, de ce au venit aici? Chiar dacă, de cele mai multe ori, discriminarea este trîmbiţată de diferiţi romi purtători de cuvînt autoproclamaţi, este vorba de fapt de o migraţiune economică de tip comunitar de provenienţă rurală. Romii se înscriu într-o mişcare mai amplă de exod al forţei de muncă, care afectează numeroase sate din România. Deci nu e vorba de un nomadism al ţiganilor, ci pur şi simplu de un context economic şi social care îndeamnă o parte a populaţiei rurale rome şi ne-rome să îşi încerce norocul în străinătate. 

Dificultăţile de integrare sînt de ordin cultural? Dacă primii romi, veniţi între 1990 şi 2000 din Banat sau Transilvania, s-au integrat relativ cu succes, romii mai puţin calificaţi, din regiuni mai puţin dezvoltate, veniţi mai tîrziu au creat noua imagine a întregului grup etnic. Aceştia din urmă, negăsind de lucru, s-au orientat spre îndeletniciri mărunte, ca vînzarea de flori sau chiar cerşitul. Absenţa locurilor de muncă legale sau la negru, precum şi dificultăţile de a avea acces la o locuinţă au permis unor intermediari să facă bani închiriind locuri pe terenuri care nu le aparţineau, percepînd taxă de folosinţă. Cazurile de exploatare a adulţilor şi a copiilor au apărut în rîndul romilor şi ne-romilor (trebuie menţionat că în Franţa sînt aproape 3 milioane de şomeri şi 100 de mii de oameni fără adăpost). Mai mult decît o fatalitate culturală, care îi condamnă pe ţiganii nomazi să fie din totdeauna paria societăţilor europene, problemele de integrare pe care le experimentează sînt legate de dificultăţi conjuncturale şi administrative de acces la piaţa de muncă. (www.romeurope.org este site-ul unui grup de asociaţii franceze care se ocupă de romi.) 

Vorbind despre asta, înainte de a renunţa definitiv la ideea că romii proveniţi din ţările est-europene sînt incapabili să se integreze în Franţa sau oriunde în altă parte, ar trebui să revenim la exemplul migraţiei iugoslave mai vechi decît cea a altor ţări estice, şi, mai bine chiar, să exemplificăm diferite etape ale proceselor de migraţiune. 

Această migraţiune a demarat, de fapt, la finele anilor ’60, „normalizîndu-se“ în mare parte, fapt care nu a împiedicat apariţia unor grupuri care au comis activităţi ilegale. Cu toate acestea – după cum putem vedea azi – majoritatea imigranţilor romi din fosta Iugoslavie s-a integrat perfect în Franţa într-atît pînă cînd au devenit „invizibili“ pentru opinia publică. 

Aşadar, ce este de făcut? Singura cale este de a facilita integrarea acestor familii rome al căror număr, trebuie spus, este foarte redus. În Franţa, romii români reprezintă mai puţin de 1 procent al romilor din România, iar din 2007 această populaţie este constantă. Nu este deci vorba de un exod al romilor români către Occident, şi cu atît mai puţin de un export de probleme sociale dinspre est spre vest, asta oricît le-ar displăcea naţionaliştilor de peste tot. 

Înainte de a asculta indignările politicienilor francezi cu privire la situaţia din România care, bineînţeles, este departe de a fi idilică – dar asta nu este tema articolului de faţă – e foarte interesant de urmărit transpunerea în practică a măsurilor luate pentru a facilita această faimoasă integrare, şi anume: accesul la educaţie, instruire şi muncă. Conform studiului colectivului Romeurope, numai 10% dintre copiii romi care trăiesc în Franţa şi au vîrsta de şcolarizare (avînd în vedere că şcoala e obligatorie pentru toţi, pînă la vîrsta de 16 ani) merg la şcoală. 

Principalul motiv este refuzul numeroaselor municipalităţi, indiferent de culoare politică, de a-i înscrie pe copii, de teama instalării unei tabere în teritoriul localităţii. A avea parte de o instruire profesională e cvasi-imposibil, din raţiuni administrative legate de statutul unui nou venit. 

În acelaşi timp, accesul la angajare este limitat la anumite meserii şi extrem de complicat din cauza măsurilor tranzitorii care îi vizează pe cetăţenii români şi bulgari. 

În cele din urmă, măsurile restrictive pe care Franţa a lăsat să se înţeleagă că doreşte să le extindă pînă la expirarea termenului (31 decembrie 2013) nu poate decît să creeze dificultăţi acestei populaţii cu o situaţie deja precară şi să favorizeze infracţionalitatea. 

Problema politică „a integrării romilor“ mai are o cale lungă pînă la soluţionare. Cît despre romii imigranţi – dacă monitorizarea politică va continua – încetul cu încetul, vor ajunge să se conformeze clişeelor: săraci, analfabeţi şi condamnaţi să trăiască la marginea societăţilor noastre civilizate. 

Olivier Peyroux este sociolog, director adjunct al Asociaţiei Hors la Rue.

Foto: Lucian Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.