Romii, ca dilemă europeană
Vizita pe care am făcut-o în Italia pe 18 şi 19 septembrie, ca membră a delegaţiei Comisiei de Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne a Parlamentului European (PE), a confirmat multe aspecte pe care le ştiam deja din constatări proprii şi din relatările ONG-urilor, dar a adus şi noutăţi. Situaţia nu mai e atît de tensionată, presa e mai calmă, iar autorităţile italiene, fără să admită că au greşit, încearcă să repare ceea ce au stricat pînă acum. Implicarea instituţiilor europene, prin Rezoluţia PE, prin analiza făcută de Serviciul Juridic al PE privind măsurile legislative din Peninsulă, prin declaraţiile recente ale comisarului Barrot, a fost esenţială. Organizaţiile publice sau neguvernamentale cu care ne-am întîlnit, Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi, UNICEF, Crucea Roşie, Amnesty International, Opera Nomadi, organizaţii ale romilor din tabere - căci au început să se organizeze şi la acest nivel - ne-au spus la unison că pot fi identificate trei faze în evoluţia situaţiei din Italia: 1. Alimentarea şi exacerbarea xenofobiei. Prima fază ţine de cîţiva ani şi s-a accentuat odată cu apropierea alegerilor. E perioada cînd, pe fondul unor infracţiuni comise de persoane care nu aveau cetăţenie italiană, romi sau ne-romi, unii jurnalişti şi politicieni au indus o stare teribilă de teamă în rîndul populaţiei, astfel că s-a ajuns la instaurarea unei stări pronunţate de xenofobie, manifestată chiar şi prin violenţă fizică extremă. Pe acest fond, principala temă de campanie electorală a fost asigurarea ordinii, iar după alegeri s-a trecut la măsuri "de urgenţă". Aşadar, campaniile anterioare au pregătit terenul pentru justificarea unei "urgenţe" care, în realitate, nu există. De pildă, autorităţile italiene consideră o chestiune de urgenţă faptul că nu ştiu cîte persoane sînt pe teritoriul Italiei, în taberele de "nomazi". Sigur că nu au aceste date, dar taberele există în Italia de decenii! Complet ignorate. În tabăra Casilino 900 am vorbit cu oameni care erau acolo de peste 35-40 de ani. Iniţial, ea a fost construită de sicilieni, dar cînd aceştia au plecat, găsindu-şi locuri de muncă şi locuinţe, locul lor a fost luat de persoane de etnie romă din Iugoslavia. Condiţiile de trai sînt degradante şi inumane, fără canalizare, apă potabilă, electricitate. Cum a putut municipalitatea din Roma să nu le vadă? Doar e o suburbie a Romei! Şi ca aceasta sînt multe altele. Pe de altă parte, chiar dacă presa a vorbit tot timpul de romi, Guvernul Berlusconi foloseşte termenul "tabere de nomazi". Un termen care nu păcăleşte pe nimeni pentru că nu mai există nomadism în Italia, iar în aceste tabere nu vezi decît romi din diferite ţări europene. Populaţia din aceste tabere e sedentară. 2. "Urgenţa" amprentării "nomazilor". A doua fază a început în mai 2008, cînd s-a adoptat ordonanţa privind măsurile de urgenţă, intenţionîndu-se realizarea un recensămînt al populaţiei din tabere, pe baza amprentării. Formula folosită pînă la saturaţie a fost "Vrem să dăm vizibilitate celor care sînt invizibili". Adică voiau să stabilească identitatea persoanelor care locuiesc în taberele de romi. Am întrebat toate oficialităţile cu care ne-am întîlnit, de la primarul Alemanno la ministrul Maroni: cum se poate stabili identitatea unei persoane pe baza amprentei sau a fotografiei? Pentru că identitatea, pentru a o trece într-o fişă, nu o poţi stabili decît bazîndu-te pe ceea ce îţi spune persoana respectivă: numele, data naşterii, cetăţenia. Amprenta nu îţi spune nimic din toate acestea. Nu am primit nici un răspuns, de unde şi suspiciunea că scopul a fost altul. Am văzut fişe care aveau şi numărul paşaportului persoanelor, deci evident nu se dorea stabilirea identităţii, care era cunoscută. Singura concluzie e că amprentarea s-a făcut pentru ca aceste date să fie transmise poliţiei în vederea identificării eventualilor infractori. Din fericire, prefecţii de Roma şi de Milano au refuzat să aplice ordonanţa în acest mod. După ce prefectul de Napoli a demarat această campanie cu ajutorul carabinierilor şi peste 300 de persoane au fost amprentate, din care cîteva zeci de copii, s-a iscat întreg scandalul. Nu doar în afara graniţelor Italiei (Parlamentul European, de pildă, a emis o Rezoluţie), ci şi în interiorul ţării. Autoritatea pentru Protecţia Datelor s-a sesizat şi a trimis o scrisoare ministrului de Interne, atrăgînd atenţia că tipul acesta de fişare este împotriva legii italiene privind protecţia datelor. Ne-am întîlnit cu "Il Garante", preşedintele acestei Autorităţi, care ne-a spus clar că a colaborat la redactarea unor Recomandări privind metodologia recensămîntului, pe care ministrul Maroni le-a trimis la 27 iulie, în mod oficial, celor trei prefecţi: orice referire la etnie şi religie trebuie să dispară. Mie îmi e clar că s-au speriat pentru că s-au dus mult prea departe, aşa că au încercat să remedieze situaţia. 3. Damage control. În faza a treia, după 27 iulie, nu s-a mai recurs la amprentare, autorităţile au apelat la Crucea Roşie care, dincolo de faptul că joacă un rol ambiguu în acest proces, a fost - după spusele romilor cu care am vorbit - prima organizaţie cu care au luat contact la nivel "instituţional" şi care i-a tratat ca pe nişte oameni, nu ca pe nişte cîini. Recenzarea s-a făcut cu consimţămîntul persoanelor, cărora li s-au eliberat carnete de sănătate. În opinia mea, continuă să fie o problemă faptul că acest recensămînt vizează taberele aşa-numite de "nomazi", în condiţiile în care nu există nomadism, iar ele sînt locuite exclusiv de romi. Legea defineşte asta drept discriminare indirectă; adică măsuri aparent neutre, dar care, puse în practică, afectează doar o categorie de persoane, în cazul de faţă, romii. Cred că dacă vreuna dintre persoanele amprentate ar da statul italian în judecată la Curtea Europeană de Justiţie, ar avea cîştig de cauză. E interesant de remarcat că iniţial s-au vehiculat cifre uriaşe de persoane care locuiesc în aceste tabere, iar din identificările de pînă acum şi din estimări rezultă că sînt cam de zece ori mai puţine, ceea ce confirmă ideea unei campanii menite să sperie. Autorităţile ne-au tot explicat că identificarea are ca scop elaborarea unei politici sociale pentru aceste persoane, din care unele trăiesc în condiţii inumane. Se insistă pe accesul copiilor la educaţie, dar ei vor să termine recensămîntul pe 15 octombrie, iar la întrebarea legitimă privind posibilitatea şcolarizării copiilor după începerea anului şcolar, n-am primit un răspuns. De altfel, nimeni nu a prezentat nici un plan concret, în nici un domeniu. Doar se vorbeşte de educaţie, de locuinţe, dar ni s-a spus că numai după ce se termină recenzarea se poate elabora un plan!! Întrebări fără răspuns În plus, sînt încă multe semne de întrebare. Ce se întîmplă cu datele culese pînă la elaborarea Recomandărilor, la Napoli, unde romii, adulţi şi copii, au fost fişaţi pe etnie şi religie? Ştim că, potrivit Recomandărilor, acele date trebuie distruse, dar nimeni nu a putut să ne spună "da, au fost distruse". Nici măcar ministrul Maroni care, întrebat fiind în mod expres, pur şi simplu a ignorat subiectul. În plus, în documentaţia trimisă Comisiei Europene de Guvernul italian se spune că datele acestui recensămînt vor fi transmise autorităţilor judiciare şi poliţiei, "cu respectarea legii". Toate acestea alimentează suspiciunea că datele au fost strînse pentru a fi oferite poliţiei. Cu alte cuvinte, fiecare persoană din acele tabere este considerată un potenţial infractor, iar în tabere toţi sînt de etnie romă. Uniunea Europeană - nepregătită Cu două zile înainte de vizita în Italia, am participat la Summit-ul Roma, organizat de Comisia Europeană la Bruxelles. Au ţinut discursuri mai mulţi comisari europeni, inclusiv preşedintele Comisiei, dar n-am auzit nimic concret. Doar cuvinte frumoase despre faptul că va trebui să facem ceva în viitor. Se insistă pe educaţia copiilor şi a tinerilor, ceea ce e important şi va da rezultate pe termen lung, dar se ignoră că o întreagă populaţie romă adultă nu are azi un loc de muncă şi nu poate avea acces la slujbe decente şi plătite corespunzător, fără o minimă pregătire vocaţională. Părerea mea e că, la nivelul Comisiei, nu se va face nimic pînă cînd Consiliul European din decembrie nu-i va da mandat în acest sens. Şi dacă va primi acest mandat, mă întreb ce anume va elabora Comisia şi în cît timp, pentru că integrarea unei comunităţi la nivel pan-european nu e un lucru simplu. Integrare, nu asimilare, ceea ce înseamnă, pe de o parte, menţinerea tradiţiilor comunităţii, iar pe de altă parte, acces - în condiţii de egalitate - la locuri de muncă, la educaţie şi servicii de sănătate de calitate, participare civică, participare la viaţa politică. În acest moment, la nivelul Comisiei Europene, nu există nimic. Un recent exemplu este pachetul de măsuri sociale trimis Parlamentului European, care defineşte politica socială a Uniunii pentru următorii ani, unde nu e nici o referire la comunitatea romă. Desigur, fonduri pot fi alocate, însă dacă acestea vor fi pentru proiecte-pilot care mor odată cu încetarea finanţării, nu am făcut nimic. În plus, trebuie lucrat şi asupra mentalităţilor. Comunităţile de romi, mai ales cele tradiţionale, trebuie să înţeleagă de ce e bine să-şi trimită copiii la şcoală, fete şi băieţi, deopotrivă, iar majoritarii trebuie să depăşească prejudecăţile privind romii. Eu, una, cînd mă gîndesc la romi, îmi pun mereu întrebarea: ce şanse aş fi avut în viaţă, dacă m-aş fi născut într-o comunitate de romi? Nici una.
