Românul s-a nascut scenarist - 3 întrebări pentru Gabriela ADAMEŞTEANU

Consideraţi că viaţa politică şi socială din România este marcată/obsedată de scenarii şi conspiraţii (interne şi internaţionale...)? Care sînt acestea, în opinia dvs.?

După părerea mea, românii au mai mult decît alţi europeni o gîndire magică: superstiţia, ezoterismele guvernează nu doar gîndirea oamenilor simpli, ci, nemărturisit, şi a multora dintre cei cultivaţi. Dacă în secolul XIX românul se năştea poet, în secolul următor s-a născut prozator, scenarist. Teoriile conspiraţioniste sînt hrana predilectă a consumatorilor de telenovele, şi televiziunile încearcă să facă rating pornind de la acest public ţintă, care este însă foarte extins. Şi noi facem, măcar cîteodată, parte din el.

Scenariile se înteţesc, se înmulţesc şi bombardează electoratul mai ales în preajma alegerilor. Politicienii, ziariştii, consultanţii de marketing politic, dar mai ales serviciile secrete îşi aruncă plasele narative peste un electorat avid de poveste: cu sînt mai simpliste, cu atît mai clar se văd rezultatele la urnă. Dar ele sînt utile şi atunci cînd pot acoperi nemulţumiri sociale, disfuncţii economice.

Este totul atît de simplu? Este de blamat consumatorul naiv şi needucat că votează, plin de emoţie, pro sau contra după vizita rămasă neelucidată a unui preşedinte de mare partid la un controversat patron de presă? Este scenariu sau realitate că acest patron de presă deţine încă o incredibilă putere asupra lumii politice şi culturale, şi se amuză să facă din personalităţi publice jucăriile lui? Din ce scenariu a făcut parte ştirea arestării pe un alt continent al unui asociat al acestui om de afaceri, despre care nu s-a mai auzit nimic pe urmă, dar pare să fi influenţat rezultatul alegerilor? Scenarii conspiraţioniste ori informaţii istorice de ultimă oră structurează serialele de televiziune la care apar generali, aflaţi la pensie ori în închisoare, istorici prolifici, jurnalişti partizani ori doar doritori să aducă mărturisiri despre misterele, deja sleite, şi totuşi mereu agitate, ale tragicei revoluţii române? Epoca informaţiilor şi a manipulărilor, dar şi apetitul nostru local pentru seriale poliţiste, ne-a dat o mare vulnerabilitate pentru înghiţirea pe nemestecate a scenariilor conspiraţioniste. Mărturisesc că deseori nu pot discerne între adevărul istoric şi scenariul conspiraţionist, între tentativa de manipulare şi ştirea exactă de presă. De aceea nici nu ştiu cum să răspund la întrebare.

Dacă ar fi să alegeţi, în ce conspiraţie aţi intra?

Eu am încercat să intru în cel mai depărtat şi mai puţin expus cerc al unei conspiraţii scriitoriceşti în regimul trecut. Cu ocazia aceea, fără să mă pot lăuda cu absolut nici un fapt eroic, mi-am testat lipsa de dotare pentru curajul conspiraţionist. Revoluţia română m-a salvat şi de aceea am închinat, fără regrete, un deceniu şi jumătate din viaţa mea iluziei că servesc, atît cît pot, ţara, presa independentă etc. Sună ridicol, dar aşa a fost.

Credeţi că, în momentul de faţă, este vreo conspiraţie care vă afectează viaţa? În ce fel?

Mie, deloc.
 

Gabriela Adameşteanu este scriitoare. Recent i-a apărut în Franţa, la editura Gallimard, traducerea romanului Drumul egal al fiecărei zile.