„Românilor le e frică de ei înșiși“ – interviu cu jurnalistul Nicolas DON

Publicat în Dilema Veche nr. 750 din 5-11 iulie 2018
„Românilor le e frică de ei înșiși“ – interviu cu jurnalistul Nicolas DON jpeg

Statistic, la nivel european, fricile majore, în prezent, sînt terorismul și frica de migranți. Care credeți că este mai acută?

Vorbind despre migranți trebuie să avem în vedere un aspect extrem de important, care împarte, cumva, „fricile“ europene în teritorii geopolitice. Pe de o parte, avem state precum Germania, Franța, Spania, Italia, care au primit valuri de migranți și acum se confruntă cu efectele acestei „invazii“, și unde frica de terorism a trecut pe plan secund. Pe de alta, avem și grupul de la Vișegrad, Polonia, Slovacia, Cehia și Ungaria, care au refuzat categoric acest lucru, fricile lor fiind de cu totul altă natură. În acest context, al fricii față de migranți, România a jucat cel mai echilibrat: a primit, dar a primit puțini.

Această frică de migranți este justificată?

E foarte greu de spus. Pentru asta ai avea nevoie de date, de statistici, or, prin lege, în Franța, este interzis să faci categorisiri etnice. Este, însă, de necontestat apariția unei atitudini negative, din ce în ce mai vehemente. Chiar acum cîteva zile, poliția franceză a dejucat un complot al unui grup, de vreo zece oameni, care plănuia un asalt contra unei comunități de musulmani. Și cred că vor fi din ce în ce mai multe cazuri de acest fel, de vreme ce pornirile rasiste capătă amploare, iar proverbiala toleranță se cam duce pe apa sîmbetei. Cînd ajungi să închizi piscine, pentru ca femeile musulmane să poată face baie singure, sau cînd există cafenele în suburbiile Parisului unde femeilor, indiferent de cultură sau religie, le e interzis să intre, începi să ai o problemă culturală și socială reală – resimțită de francezi ca o agresivitate la adresa stilului lor de viață. Simboluri, comportamente, veșminte – le vezi peste tot azi în Paris, dar ele sînt tolerate din ce în ce mai greu.

Totul se traduce, de fapt, prin mentalitatea: „Noi i-am primit cu brațele deschise, într-o societate tolerantă, iar ei vor să ne schimbe modul de viață, să ne impună cutumele lor și, mai mult, să ne omoare pentru ceea ce sîntem noi“ – iar aici este vorba despre revolta franceză, o revoltă pe care o văd acutizată și printre expați, care fiind și departe de casă, e normal să se îngrijoreze de schimbările care au loc în țara lor. Atentatele din noiembrie 2015, cînd au fost atacate, printre altele, o serie de restaurante și cafenele, au lovit în inima stilului de viață al francezilor. Să ieși la cafenea este în ADN-ul nostru, or, să-ți fie frică s-o mai faci e de neacceptat. Iar aici se produce temerea, din care derivă o rezistență din ce în ce mai puternică.

Care sînt efectele acestei temeri?

Episoadele de violență ale francezilor față de migranți sînt izolate, nu este vorba despre un fenomen. Dar există, la nivel de mase, acel „ras le bol“ – adică un „m-am săturat“, un semn că s-a atins nivelul critic al capacității de a tolera. Ceea ce se va traduce prin schimbarea culorii politice, pentru că extrema dreaptă, care, deși e în scădere în Franța, din cauza proastei conduceri, Marine Le Pen pierzînd bătălia electorală cu Emmanuel Macron, e totuși pe cale de a se reconstrui și de a primi noi adepți. Treaba cu „societatea deschisă“ nu prea mai ține la mase, nici în Franța, nici în țările care au primit mulți migranți, precum Germania, Spania sau Italia.

Să înțeleg că a fost un exercițiu destul de dur al testării nivelului toleranței?

Un exercițiu care nu a prea ieșit. Cînd ai cartiere întregi în Paris unde nu te simți în siguranță pentru că ești femeie, porți rochie scurtă sau fără mîneci, chiar dacă nu te bate nimeni, simți agresivitate, și e normal să-ți fie frică să mai calci pe acolo. Or, să ți se interzică libertatea culturală și individuală cînd ești la tine acasă, doar pentru că ai fost tolerant, asta nu este o chestiune pe care s-o digeri prea ușor. E o tensiune reală, care se amplifică. Chiar zilele astea, în Franța a izbucnit un mare scandal pentru că la Bataclan a fost autorizat un concert al unui cîntăreț francez, de origine arabă, un artist care e contra laicității tradiționale franceze. Totul în numele libertății de exprimare. Însă, în contextul actual, chestiunile astea, care se doresc a fi corectitudine politică, nu prea mai funcționează, lezează și provoacă prea multe sensibilități.

Este o situație pe care o întîlnim și în Germania?

Acolo avem alt background. Pe de o parte, vorbim despre un trecut care îi face să fie foarte atenți la manifestările extremiste. Pe de alta, despre faptul că ei au avut deja experiența cu imigranții turci. Comunitatea turcă era, pe vremuri, puțin vizibilă în viața publică și, deși existau cartiere întregi, în special în Berlin, nu existau ciocniri. Acum, însă, cu explozia demografică și cu radicalismul prezent în Turcia, plus noul val de migranți din 2015, au apărut și fenomenele adiacente – să nu uităm de scandalul agresiunilor sexuale din noaptea de Revelion de acum cîțiva ani, sau de măsurile luate de către autoritățile din Köln în timpul Carnavalului, cînd au creat o „zonă securizată pentru femei“.

Este o atmosferă care irită din ce în ce mai mult, ideea că, deși ești la tine acasă, musafirii te obligă să joci după regulile lor. Nu prea poți înghiți faptul că cineva vine și îți schimbă sistemul valoric, doar pentru că tu trebuie să fii corect politic, tolerant și să accepți cutumele musafirului.

Rezumînd, vorbim despre o temere provenită din revoltă, iar rezultatul, pe termen mediu și lung, va fi o inevitabilă creștere a dreptei extreme, ceea ce va duce la o închidere a Europei, la un soi de trumpism. Personal, nu sînt deloc optimist, mai ales că discursul public privind toleranța și înfrățirea între popoare este din ce în ce mai puțin acceptat. Cum se spune, teoria ca teoria, dar practica mă omoară.

De la fricile europenilor, aș vrea să ajungem în România. Cînd v-ați mutat în România, acum 12 ani, care erau fricile majore de care v-ați lovit?

Am descoperit, cu ochii de adult, România după ’89. M-a frapat atunci complexul de inferioritate, combinat cu cel de superioritate, și un soi de frică provenită din decalajul față de ceea ce se întîmpla în realitatea exterioară. Anecdotic, dacă vreți, primul obicei care mi-a sărit în ochi, ca un soi de simptom al fricii mai de substanță, a fost frica părinților de a nu le „răci“ copiii. Vedeam, în plină vară, copii încotoșmănați, ca să nu le fie frig și, totodată, am aflat de acea frică pur românească: să nu te tragă curentul.

Lucrurile astea erau noi pentru mine, dar descopeream, dincolo de amuzament, ceva extrem de interesant: și anume că regimul comunist a funcționat ca un soi de congelator asupra mentalității unei nații întregi: a înghețat, timp de zeci de ani, capacitatea de a evolua, de a te raporta în termeni firești la realitatea din jur. Era ca și cum ai elibera din închisoare un om, după 45 de ani, într-o societate mult schimbată.

Pe scurt, am descoperit că românilor cel mai frică le este, de fapt, de ei înșiși. Iar de aici derivă o sumedenie de alte frici: frica de inițiativă, frica de a-ți asuma responsabilitatea, neîncrederea în sine. Este un soi de cultură a protejării față de exterior, întărită de comunism, unde totul se întîmpla la tine acasă, toți șușoteau în bucătărie, departe de sufragerie. Unde aveai telefonul care putea fi ascultat.

Deși susținem că ne-o dorim, ne este frică de schimbare?

Am descoperit această frică, foarte șocat, în prima campanie electorală de după ’89 din România. Vă amintiți sloganul? „Un președinte pentru liniștea voastră“ – Iliescu obținînd atunci un rezultat zdrobitor. Sloganul respectiv traducea, de fapt, frica românilor de schimbare. Paradoxal, după picarea unui regim ca acela comunist, majoritatea dorea, de fapt, liniște. Pentru că schimbarea aduce cu sine orice altceva, dar nu liniște.

S-au mai schimbat lucrurile între timp? Care credeți că sînt pericolele reale din societatea românească?

Se tot spune că România face un pas înainte și doi înapoi. Ceea ce e extrem de adevărat și de vizibil în prezentul pe care îl trăim. Acea frică de străini de după ’89, acel „Nu ne vindem țara“ se traduce azi prin retorica preluată de politicieni, via naționalism, un trend, de altfel, est-european – iliberalismul asumat, neîncrederea față de instituțiile europene, străinii care au venit să ne cotropească etc. În România, sperietoarea cea mai des invocată, în prezent, e Soros, care nu e doar ungur, dar și evreu – ignorîndu-se sistematic ce a făcut omul acesta pentru toată societatea est-europeană, investind masiv în educație.

Din punctul meu de vedere, fricile majore – temerile de care este conștientă, din păcate, doar acea minoritate care se încăpățînează să iasă la proteste – sînt lipsa de implicare și lipsa de educație care determină acțiunea civică.

În plus, România este o țară care nu are o opoziție politică funcțională. Iar asta ar trebui să fie principala neliniște. Problema nu e „statul paralel“ sau alte gogoși de genul acesta, ci dezbaterea publică poluată în permanență de fake news și manipulări; dincolo de vorbe, în momentul acesta, nu există, de fapt, nici o alternativă politică capabilă să guverneze de o manieră eficientă.

a consemnat Stela GIURGEANU

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

femeie inele de aur mana bijuterii shutterstock 1966151602 jpg
Zodiile care nu trebuie să poarte aur sub nicio formă. Cum alungi ghinionul adus de bijuterii
Deși este unul dintre cele mai iubite metale prețioase, poartă ghinion. Un astrolog celebru spune de ce nu e bine să purtăm aur. Totodată, există și un ritual simplu prin care se alungă spiritele rele.
cum poti avea succes la interviul de angajare jpeg
Noua strategie folosită de angajați pentru a obține măriri de salariu
Tot mai mulți angajați se arată interesați de posturi pe care nu au nicio intenție să le accepte doar ca să își forțeze șefii de la actualul loc de muncă să le ofere o mărire de salariu, arată Business Insider.
Multe localități din Siberia nu au căldură FOTO SHUTTERSTOCK
Rușii din Siberia îngheață în case: „Ucraina supraviețuiește fără încălzire, iar aici, în Hakasia, viața este îngrozitor de grea”
Rușii din regiunile cele mai izolate ale Rusiei sunt lăsați să înghețe, în timp ce președintele țării Vladimir Putin cheltuiește zeci de miliarde de dolari purtând un război de cucerire în Ucraina.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.