România va deveni o ţară de pelerinaj
1. Hazardul poate schimba numai amănuntele istoriei - de pildă, ascensiunea sau decăderea unor personaje politice... Prin urmare, nu văd cum am fi putut scăpa de consecinţele opririi în dezvoltare pe care au reprezentat-o cei aproape 70 de ani de regim totalitar; faptul că am vrut să facem joncţiunea cu trecutul sărind peste anii de comunism e răspunzător de multe rătăciri actuale... dar e o pornire de înţeles... Anul 2007 e un an de graniţă prin faptul că marchează intrarea noastră oficială în Europa. Acest mare pas politic nu e însă decît un început, o simplă promisiune. Aproape deloc o garanţie. 2. Văd România din jurul anului 2030 ca pe o ţară deşertificată, ecologic şi uman, o ţară în care guvernele succesive se vor preocupa prea puţin de evoluţia nefavorabilă a mediului înconjurător. O ţară de emigraţie, care va beneficia într-o anumită măsură de importul de capital. Exploatarea petrolului de la mari adîncimi, în fine devenită posibilă, va aduce venituri mari, în beneficiul clasei celei mai bogate a societăţii şi doar într-o foarte mică măsură al restului populaţiei (la fel ca în ţările sud-americane sau arabe de azi). Ca în toată Europa de Est, şi în România va fi un regim cu tendinţe totalitare (întrucît Uniunea Europeană va menţine aparenţele democraţiei), dezvoltîndu-se un sistem de guvernare care va împăca exigenţele formale ale unui regim democratic cu principii populiste, autoritariste. Naţionalismul va fi constant, ca şi tensiunile interetnice. Totuşi, vechile antagonisme vor păli în faţa noilor realităţi: sosirea unor loturi de populaţie din China, din Asia Centrală. Se va forma o mare burghezie cu trăsături cosmopolite transcontinentale, euro-asiatice. În ciuda unei naturi devenite neprietenoase, România va fi, pentru unii, ţara unui lux extrem (lux artificial, întreţinut în cartiere rezervate, cu localuri de consumaţie superbe, piscine enorme şi terenuri de aterizare pentru helicoptere), iar pentru alţii, un tărîm al mizeriei. Vor persista cîteva rezervaţii turistice, precum mănăstirile din Bucovina şi Oltenia, concepute ca sanctuare naţionale. Dar populaţia românească nu va mai înţelege bine semnificaţia acestor sanctuare, al căror sens le va rămîne accesibil doar istoricilor. Diaspora română va fi foarte puternică. Va juca un rol din ce în ce mai mare în conservarea culturii româneşti şi în creaţia originală. Vor exista scriitori importanţi de limbă română născuţi şi crescuţi în străinătate. România va deveni o ţară de pelerinaj pentru noii români ai diasporei. Acest tablou va fi infirmat în cazul - improbabil - că profeţii nenorocirii vor fi ascultaţi, aşa cum au sperat că vor fi ascultaţi de poporul lor profeţii Israelului (idealul profetului nenorocirii fiind să fie un profet mincinos). Atunci, printr-o voinţă colectivă, justiţia socială şi justiţia, pur şi simplu, vor începe să funcţioneze. În acest caz, România va fi menită unui destin mai puţin întunecat şi mai puţin surprinzător, va deveni o ţară medie, aproape prosperă, civilizată, a Uniunii Europene. Ion Vianu este medic psihiatru şi scriitor. Implicat în "mişcarea Goma", a fost nevoit să părăsească ţara în 1977, stabilindu-se în Elveţia. Ultima carte publicată: Blestem şi binecuvîntare (Polirom & Apostrof, 2007).