„România lucrului bine făcut”

Publicat în Dilema Veche nr. 921 din 2 – 8 decembrie 2021
E cool să postești jpeg

În școală, chiulul era marcat în catalog drept „absență nemotivată” – deși, la drept vorbind, chiulul avea la bază un întreg univers de motive, toate bine întemeiate subiectiv, care porneau mai ales de la faptul că voiai să fii „de gașcă”, să fii printre cei cool. Bineînțeles, se chiulea și pentru că nu voiai să fii „ascultat” sau pur și simplu pentru că afară era primăvară. Sau vară, sau iarnă, sau chiar toamnă. Întotdeauna aveai un motiv – chiar dacă oficial acesta nu putea fi acceptat ca atare. Nu puteai spune, de pildă, fără să riști, că afară e prea frumos ca să stai la ora de mate. Totuși, un oarecare risc era mereu prezent cînd chiuleai și, ca orice faptă „ilicită”, dădea palpitații „infractorului”. Bunăoară, puteai fi prins de profesori sau, culmea fatalismului, chiar de părinți. Dar îți asumai acest risc, pentru că știai că pe profesori îi poți îmbrobodi, iar pe părinți să-i îmbunezi. În plus, pentru versați, exista și chiulul „strategic”: știai ce locuri să alegi ca să nu te întîlnești cu potențiali vigilenți, pîndeai cancelaria ca să vezi dacă profesorul iese cu catalogul sub braț sau chiar făceai rost de „scutiri” medicale false – iar chiulul transformat astfel într-o știință nu avea chiar nici o consecință. Ba chiar îți dădea încredere că te descurci. Pe de altă parte, chiar dacă nu te stresai cu toate strategiile astea și chiuleai pur și simplu și de-a valma, singurul lucru care ți s-ar fi putut întîmpla era scăderea notei la purtare. Care nici aia nu prea conta.

Și așa învățai mecanismele chiulului și faptul că „merge” și așa. De ce să te stresezi cînd poți să te fofilezi? Bineînțeles, pentru unii, chiulul din școală a rămas doar în sfera inocentă a ghidușiilor pasagere, însă, privind în societatea românească, te gîndești dacă nu cumva ghidușiile adolescentine s-au transformat în reale metehne.

Căci, oricît se mizează în discursurile publice pe „implicarea socială”, la nivelul ierbii nu există prea mare tragere de inimă în a-ți onora obligațiile, ci mai degrabă o mentalitate care a reinventat vechiul proverb: „De ce să faci azi ce poți lăsa pe mîine?“ sau, și mai bine, „De ce să faci azi ce poți să nu faci nici mîine?“.

În plan politic, e de bonton să-i blamezi pe cei care nu votează, niște chiulangii de la viața cetății, aproape niște paria căci, „dacă nu votezi, n-ai dreptul să vorbești”. Absenteismul electoral invocă însă, ca motiv, lehamitea – toți sînt la fel, n-am cu cine vota sau, mai justițiar, prin absența votului taxez clasa politică. Avem însă impresia că absenteismul a taxat în vreun fel clasa politică? Răspunsul ar putea fi tot o interogație: dar votul a reușit?

Iar această dilemă o găsim mai peste tot: căci de cîte ori nu ne lovim de oameni cărora, deși nu-și fac treaba, le merge bine? Chiar mai bine decît nouă.

Bineînțeles, există consolarea că cei care își respectă îndatoririle sînt mulțumiți cu sine. Că sînt corecți. Că n-au nimic să-și reproșeze și că au conștiința lucrului bine făcut. Totuși, în prezent, cînd îți aduci aminte de sloganul președintelui Klaus Iohannis, începi să ai dubii și în ceea ce privește conceptul de lucru bine făcut și să te gîndești ce e de făcut într-o țară în care chiulul nu mai e de mult doar o năzbîtie adolescentină.

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.