Romanele de "sub" cultură

Ovidiu VERDEŞ
Publicat în Dilema Veche nr. 124 din 8 Iun 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Epitetul "controversat" revine obligatoriu în orice discuţie despre romanele ultimei generaţii de scriitori, de parcă literatura ar trebui să fie sau a fost vreodată obiect de consens. Autorii sînt acuzaţi că recurg în exces la ingrediente precum violenţa, drogurile, sexualitatea, fie din teribilism adolescentin, fie dintr-un calcul pripit al succesului de piaţă. Asemenea procese de intenţie nu duc, bineînţeles, nicăieri, deoarece ei pot invoca în replică fie libertatea de creaţie, fie propria experienţă de viaţă, marcată de violenţa societăţii. În plus, abordările "conţinutiste" perpetuează acel tip de judecată prin care Creangă a fost taxat cîndva drept "scriitor poporan" datorită universului său rural, Bacovia drept "poet elementar", datorită "atmosferei" ş.a.m.d. Din unghi literar, dacă ne gîndim la inflaţia de "lirism" din perioada comunistă, romanul "generaţiei 2000" reprezintă un fenomen pozitiv, şi nu doar în ordinea actualităţii. Noutatea cărţilor unor Sorin Stoica, Cezar Paul-Bădescu, Ioana Bradea, Adrian Schiop, Ionuţ Chiva, Filip şi Matei Florian - selecţia este subiectivă - ţine însă nu numai de literar, ci de anumite mutaţii culturale. Faptul că termenii, în care le comentăm, sînt puţini şi preponderent negativi, sugerează doar măsura acestei noutăţi. Iată de ce, profitînd de oferta acestui număr al Dilemei vechi, voi relua trei dintre trăsăturile lor inovatoare, argumentînd că ele pot fi înţelese mai bine ca întoarcere la tradiţie. Nu vreau să fac o pledoarie "generaţionistă", ci doar să vă conving că imaginea de sălbatici "subculturali" a acestor tineri, nedemni, chipurile, de Parnasul nostru contemporan, este ineptă şi ridicolă. Prima dintre aceste trăsături, cea mai cuprinzătoare, ar fi întoarcerea la epic. Spre deosebire de romanul modernist şi (parţial) de cel postmodernist, în aceste romane "se întîmplă ceva" în timp, acţiunea şi personajele sînt discernabile, cîteodată există chiar o "poveste" senzaţională, un story. Indiferent dacă vine din simplu talent sau din rafinament livresc, această plăcere de a povesti în ritm alert, fără balastul eseului sau analizei psihologice, îmi apare ca un cîştig, după succesivele destructurări ale "convenţiei" sau "iluziei realiste". Unii vor obiecta poate că, într-o lume a faptului divers şi a telenovelelor, în care media fabrică "poveştiri" pe bandă rulantă, epicul acestor romane este trivial şi consumist, demn de nişte "povestaşi" plătiţi la normă. Le voi răspunde că una este să povesteşti "în context" (la un chef sau "pe sticlă") şi alta într-o carte, unde "subiectul" implică întotdeauna o opţiune. Or, în postmodernitatea noastră "emancipată" de mituri şi de tradiţii, această opţiune devine tot mai dificilă. Pe de altă parte, nu cred că trebuie să deplîngem tatonările unor prozatori în zona aşa-numitului "comercial". Celor care afirmă că Mircea Cărtărescu s-a compromis scriind De ce iubim femeile, le-aş reaminti că tradiţia romanului nu a fost niciodată "pură", că, la rigoare - aşa cum au demonstrat Bahtin sau Kundera -, ea ţine mai degrabă de "cultura populară" decît de Proust, Kafka, Joyce, Mann şi celelalte mari nume ale canonului modernist. O a doua trăsătură, strîns legată de prima, este autobiograficul. În multe dintre romanele tinerilor, la Adrian Schiop sau Ionuţ Chiva, de pildă, naratorul, care este şi protagonist, poartă "la vedere" numele autorului. Acest pact autobiografic paradoxal constituie un caz-limită: aşa numita autoficţiune. Deşi nebulos, conceptul are meritul de a evidenţia ceea ce mai vechiul stereotip al "autenticităţii" ascunde: faptul că, dacă povesteşti experienţe de viaţă la persoana I, nu eşti neapărat incult, lipsit de imaginaţie sau incapabil de obiectivare. "Autoficţiunea" înseamnă, printre altele, conştiinţa faptului că ficţiunea intervine în cea mai simplă relatare autobiografică, fără să se confunde prin aceasta cu fabulaţia sau cu minciuna. Am convingerea că acest angajament autobiografic reprezintă un cîştig în literatura noastră, în care există multe jurnale intime, nenumărate memorii, dar prea puţine autobiografii. Şi asta în condiţiile în care cu "moralul şi prinţipul" stăm aşa cum stăm. De aceea, cred că romancierii noştri consacraţi trădează anumite resentimente atunci cînd socotesc autobiograficul un impas pentru ficţiune, taxînd romanele tinerilor drept simplă "modă" sau "exhibiţionism". Dacă există vreo diferenţă între subiectivitatea asumată şi subiectivism, a-ţi povesti trecutul pe hîrtie nu poate fi chiar atît de simplu. Uneori, este chiar mai dificil decît să compui romane-frescă ale "obsedantului deceniu". În fine, ajungem la delicata chestiune a "violenţei de limbaj" din romanele tinerilor. În jargonul "vigilenţilor" care confundă limbajul literaturii cu limba literară, aceasta înseamnă nu tonul ridicat, sarcasmul sau ameninţările cu moartea, ci lista cuvintelor nepermise în public. Tradiţionalul strigăt care începe cu "m" şi răsună pe stadioane ar trebui, pesemne, înlocuit într-un roman prin sinonimul cult "felaţie!". Lăsînd gluma la o parte, nu neg că genul acesta de "provocare" verbală poate deveni agasant. Dacă admitem că "poveştile" din aceste romane comportă diverse personaje, o anumită punere în scenă, le vom găsi totuşi o scuză tinerilor noştri în ceea ce se cheamă oralitate. În pe bune/pe invers de Adrian Schiop, de pildă, trivialitatea diverselor grupuri şi idiomuri ale "subculturii" contemporane furnizează o adevărată enciclopedie. Aici putem sesiza ruptura cea mai violentă în raport cu romanul anterior, tributar, în genere, unui stil scriptural. Chiar dacă pare un simplu reflex al vorbirii, oralitatea nu este, prin comparaţie, mai simplă. Încercaţi să scrieţi o pagină "aşa cum vorbiţi" şi veţi înţelege la ce mă refer. Altfel spus, prozatorii "douămiişti" nu povestesc spontan, "aşa cum le vine", lipsiţi de acele preocupări artistice rezervate îndeobşte romancierilor consacraţi. Ei scriu, probabil, tot atît de greu pe cît au scris Neculce, Creangă, Caragiale, Preda şi alţi (la vremea lor) "subculturali". Ceea ce înseamnă că "sub" cultura noastră literară de manual nu se află decît... tot cultură.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Cum a explicat un comandant al separatiștilor pro ruși înfrângerile suferite în Ucraina FOTO  Captură Video  jpg
Explicația unui comandant separatist pentru înfrângerile din Ucraina: „Luptăm cu trupe NATO”
Propaganda rusă răspândește cea mai mare teorie a conspirației și anume faptul că NATO ar fi trimis trupe să lupte de partea ucrainenilor, iar principala resursă a taberei adverse o reprezintă informațiile.
Generalul Mark Hertling FOTO EPA-EFE
Bătălia Crimeei va fi „dificilă” pentru armata ucraineană, afirmă fostul comandant al trupelor americane în Europa
Bătălia pentru Crimeea va fi „dificilă” pentru armata ucraineană în cazul în care va ajunge în situația de a elibera peninsula din Marea Neagră, apreciază fostul comandant al trupelor americane în Europa, generalul în rezervă Mark Hertling.
Alexander Lukașenko FOTO AFP
Lukașenko susține că Belarus participă în războiul din Ucraina, dar nu ca parte militară activă
Președintele bielorus Alexandr Lukașenko a declarat, marți, că țara sa participă la operațiunea militară specială pe care Rusia o desfășoară în Ucraina, dar fără să trimită armata.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.