Român şi/sau european
Într-o analiză antropologică despre Buna folosire a memoriei, Smaranda Vultur încearcă să definească - în vremea căderii tuturor frontierelor - identitatea bănăţeanului "normal", privită în oglinda identităţii "simplului român", dar şi în cea a "bunului european". Nu întîmplător, la anchetă, un bănăţean născut în 1920 ştia foarte bine că e european prin naştere, iar un student din Timişoara zilelor noastre simţea că "a fi european român nu înseamnă deloc acelaşi lucru cu a fi european pur şi simplu". Am încercat, în primăvara trecută, să reiau această anchetă, ca subiect de examen la "Asistenţă Managerială şi Secretariat", ultimul an, aşadar cu studenţi ce urmau, în foarte scurt timp, să lucreze în posturi centrate pe comunicare. În afara avalanşei obişnuite de texte copiate direct de pe Internet, tema ("Identitatea mea personală, naţională, europeană") a provocat multă nedumerire. Iar dacă identitatea personală - de care cei mai mulţi studenţi reuşeau să se ocupe şi teoretic (cu ajutorul teoriilor persoanei, de la Mounier la Ricoeur şi Lévinas), şi practic ("Eu sînt eu", a scris un student, semnînd lucrarea) - sau identitatea naţională (povestită istorico-literar şi retorico-ideologic) păreau clare, aşa-zisa "identitate europeană" i-a cam lăsat visători. "Să te simţi european, în momentul de faţă - scria M.J. - este destul de greu şi chiar confuz. Înţeleg că, din punct de vedere normativ, am asimilat acest statut, că, din punct de vedere istoric, este mai mult decît evident, dar în condiţiile sociale, politice şi economice ale României contemporane, uneori simţi că identitatea ta europeană este destul de fragilă." A.A. era interesată mai degrabă de felul în care "proiectul european a fost şi încă mai este creator de cultură şi artă", şi definea identitatea europeană, citînd-o pe Grete Tartler, ca menire "a artei de a împăca şi de a crea o convieţuire armonioasă acolo unde fusese moştenită discordia". În fine, G.A. îşi definea astfel propria identitate europeană: "ea există doar în măsura în care respinge cu desăvîrşire cultura americană". Abisală definiţie, dar plină de consecinţe. Textul care încheie acest dosar, semnat de Sorina Zavalan, a fost cea mai echilibrată lucrare din acest experiment recent. Dincolo însă de experimente extreme, chestiunea identităţii alimentează una dintre cele mai acute şi mai sensibile discuţii ale vremurilor noastre. Recent, au apărut în volum Conferinţele "Cuvântul", inaugurate în martie 2004 şi încetate anul trecut, avînd ca temă unică "Identitatea românească - identitatea europeană", dezbatere la care au participat intelectuali din toate zonele culturii umanistice şi care încerca definirea românităţii şi posibilitatea refacerii tradiţiei noastre europene. O dilemă (şi... şi / sau... sau) din care nu putem ieşi decît întorcînd-o, periodic, pe toate părţile. ( S. S. )
